Rieslingul de Rin merge cu crapul de Dunare

Rieslingul e Rin e un soi la moda, atat la nivel international, cat si in randul iubitorilor vinului de la noi. Acest aspect se repercuteaza si in politica de plantari a producatorilor autohtoni, in ultimii ani Crama Oprisor, Cramele Recas, Jidvei, Nachbil, Lacerta si Budureasca au experimentat cu acest soi.
Sub eticheta proprie, pe piata, in acest moment, exista interpretari de la Oprisor (gama Caloian), Nachbill si Lacerta. Iata ca se pregateste si Budureasca. Ceilalti, fie fac vinuri de circuit inchis, fie utilizeaza strugurii pentru alte sortimente, etichetate de obicei cu 85% riesling italian, sau ii folosesc in cupaje in procente care nu atrag listarea pe eticheta. Trebuie sa marturisesc ca in Romania, din exemplarele comercializate, pana acum doar Nachbil s-a apropiat sub aspectul tipicitatii de soi de rieslingul din Germania. E o parere personala, desigur. Si cand spun asta includ in survey-ul meu si acest nou exemplar, inca ne-etichetat de la Budureasca, din recolta 2012.
Culoarea e galben aurie cu tuse verzui. Nasul te anunta din prima ca o sa ai de a face cu un gust amarui, notele de grapefruit alb proaspat decojit fiind o buna indicatie. Apoi exista arome de flori albe dar si de sirop din compotul de caise plus ceva mere. Gustul este sec, suficient de plin, cu o aciditate buna, amintind tot de grapefruit, asadar cu o amprenta fireasca amaruie, si se continua inflexiunile aromatice siropoase de care zicem, care realizeaza un oarecare echilibru cu amaruiul. Seamana totul, daca vreti, cu coaja de lamaie pusa in diverse compoturi. Finalul e in aceeasi nota, pelinat-lemonata, si e destul de persistent. Un mic sfat- nu il raciti prea tare, ba chiar as zice ca poate fi baut si la temperaturi ridicate (12-14), fiind suficient de robust pentru asta.
As putea fi pacalit ca am de-a face cu un chardonnay sau chiar cu unele stiluri de a vinifica sauvignonul blanc, mai degraba decat cu un riesling de Rin, dar sunt convins ca, odata cu trecerea anilor, plantatiile inca tinere de la noi din tara vor incepe sa dea vinuri cu expresii mai fidele canonului si -de ce sa nu spun astfel- cu asteptarile iubitorilor de vin de la un astfel de soi. 
In rest, vin ok, una peste alta in jur de 80 pct., pretabil as zice la anumite aperitive sau- datorita aciditatii datatoare de pofta de mancare- un peste sanatos. Eu unul am avut norocul sa am in fata un crap de Dunare umplut cu telina (inventie delicioasa a sotiei), preparat la cuptor, care s-a dovedit o asociere castigatoare. 
Bine insa ca nu a fost un crap de Rin, caci altfel ar fi stat lucrurile atunci! :)

Revista Millesime nr. 4

In acest numar cred ca am primul "headline" de print, din indelungata mea "cariera". Nu sunt 100% sigur, e posibil sa mai fi fost unul sau doua pe cand scriam acum vreo 10 ani,  in revista culturala Dominus, din urbea mea natala, pseudojurnalele unui functionar public, sau ale lui Bridget Jones si Adrian Mutu:)
In orice caz, in acest ultim numar al revistei Millesime, interviul pe care i l-am luat lui Jamie Goode e la loc de cinste. Si nu e singurul interviu interesant, pentru ca Georgeta Bocse l-a anturat pe Bartholomew Broadbent, comerciant celebru, si fiul si mai celebrului scriitor de vin- Michael Broadbent. Pe langa asta, omul de afaceri si colectionar de vin- Adrian Sancraian- isi marturiseste la randu-i pasiunea pentru vin, inghiontit de Dorin Popa. Nici Liviu Grigorica nu scapa fara sa fie tras de limba de Bogdan. 
Interesant e si survey-ul vizual al recoltei 2012, in care, pe scurt, producatori din diversele podgorii ale patriei povestesc cum a fost anul 2012 pentru ei. E bine (si pentru mine:) ca raportul recoltei initiat anul trecut, devine o obisnuinta in presa de profil de la noi. Observam ca partea sudica a tarii a fost stresata de seceta, in vreme ce in nord lucrurile par sa stea destul de bine.
Mai trebuie sa remarcam cateva  luari de pozitie ale redactorului sef Dorin Popa, una despre limbajul non verbal, din care retinem ca "vinul este alimentul, aproape singurul, care si-a pastrat memoria senzoriala nealterata in acest secol al excesului si falsificarilor", dar si una despre servirea vinului in restaurante, boala grea la romani. Interesante sunt si consideratiile despre caracterul alimentar al vinului (pg.40), dar si listarea limitelor normale de consum. 
Bogdan Bocse ne prezinta doua crame renumite- Vina Errazuriz, din Chile si Vega Sicilia(care contrar asteptarilor e in miezul Spaniei), si una destul de recenta, de la noi- Corcova.  
De la Georgeta primim diverse indicatii despre deschizatorul perfect, dar si despre conditiile ideale de pastrare a vinului, dar si- fapt interesant- despre cele mai sonore voci din lumea vinului (R.Parker, M.Rolland, J. Robinson, Hugh Johnson, George Mitea, etc). Tot ea semneaza un material despre drumul satmarean al vinului, din care aflam ca regiunea respectiva e departe de a fi exotica pentru vinuri, ci dimpotriva.
Sergiu Nedelea vorbeste si el despre un subiect care va ramane fierbinte sau-in orice caz- chambrat bine la 24 de grade, pana cand nu se va remedia situatia: razboiul clientilor cu restaurantele.
Liviu Balint trece in revista interferenta (fericita) dintre vin si muzica, citand cateva din nenumaratele intruziuni ale vinului prin textele unor cantece extrem de populare. Iar eu, pe o pagina, va vorbesc despre vinul pe care as vrea sa-l beau. Daca n-ati citit-o deja in revista o sa cititi bucata  in curand, aici, pe blog.
O singura chestiune, de final: il rog pe Razvan Jurca sa-mi trimita si mie o copie (sau link) dupa corespondentele sale pentru Decanter si Wine Spectator. Marturisesc ca am incercat sa-mi largesc singur orizontul cunosterii in acest sens, dar nu am reusit.
In orice caz, avem 80 de pagini pline de informatii, pe care va indemn sa le parcurgeti cat mai repede.


Degustare la inaltime cu bule, dulcegarii, principese si Nachbil


Ieri am fost intr-un restaurant mai...special. N-am mai gasit locuri la parter, asa ca a trebuit sa mergem la etajul 1. Problema ar fi ca intre cele doua nivele exista o diferenta de inaltime de vreo 100 de metri.  Noroc ca n-a trebuit sa urcam pe scari, cu atatea sticle si pahare, desi ar fi fost o experienta.

E vorba despre restaurantul Perla Dunarii care se gaseste in turnul de televiziune din Galati. Ceva imi spune ca e unic in Romania, dar puteti sa ma contraziceti daca aveti argumente. Ajuns sus, am remarcat cu placere ca s-a renuntat la lumina ambientala albastra, care facea intreaga experienta cam cyberpunk. Alt lucru bun: nu a batut vantul (pentru ca da, turnul se mai misca).
Una peste alta (altele fiind trei seturi de pahare profi inscriptionate Le Marche, aflate la purtator), grupul vesel format din Alina, Ionut, Ciprian, subsemnatul si cu participarea extraordinara a lui Mihai Vasile, a inceput degustarea. 
Din repertoriu:

De aperitiv si moodshifter ne-a servit Castellroig Brut Nature. 12%. O cava fara lichid de expeditie, care mi-a placut si cred ca nu numai mie. O culoare galbuie, cu perlatie fina, un nas total asteptat de drojdii fine si unt, un gust care intra cu tuse de arahide si continua citric, cu limeta. Foarte fina, dar energica sub aspectul efervescentei neobosite, si care lasa pe buze ceva neasteptat, acrisor cu o vaga idee dulce, ca de mar granny smith. A servit cu succes scopului.

Si cu aceastea fie zise, a inceput recitalul Nachbil din din Beltiug, Satu Mare, crama care ajunge cu greu in estul extrem al patriei noastre. Material didactic pus la dispozitie de Vinescu.ro (hai, da click, nu fi rusinos!).
Chardonnay Barrique 2011, 13%. Culoare aurie intensa. Un nas destul de rezervat, cu vagi impresii de apa cu lamaie, cremene, apoi, in timp,  dupa chambrare, apare o nota amintind de compotul de cirese albe.
Gustul e dominat de tonuri de pere, dar si gutui, caise, un corp sanatos, aciditate buna, dar cu un final relativ simplu, cu tuse lemonate. Interesanta e integrarea baricului, care se ascunde destul de bine, dupa ce a parduit bine fructele amintite. 83 pct.
Riesling de Rin 2010, 11,5%, demisec. O surpriza foarte placuta, prin puritatea aromatica, dar si prin tipicitatea de soi, inegalabila pana acum, in Romania. Culoarea e galben-aurie, olfactiv se impune complex, tipic, cu arome de miere, polen si cremene. Gustul e dominat de aciditatea foarte buna, creand impresii lemonate, de mandarine, caise si mar. Finisul e foarte persistent pe fond citric, amintind de o caisa necoapta in totalitate. 85p.
Trei Gratii 2011, 12,5%. Un cupaj de cabernet, merlot si pinot noir, vin tanar, de un rosu rubiniu mediu, vazandu-se prin pahar. Aromatic e interesant, aducand a ciuperci urechi de lemn, afine negre, dar si prin incalzire ies la iveala senzatii de fructe rosii si pamant reavan. Gustul e dominat de visine, prune, taninuri prezente, de granulatie medie. Finalul e usor amarui, amintind de bomboana de ciocolata cu lichior de visine. Agreabil, proaspat. 82p.
Cuvee Selection 2008, 13%. Cabernet si merlot. Un vin cu o culoare rubinie pura, cu reflexii granat. Nasul aduce a pielarie fina, tuse rustice de ferma:), poate si putin tabac, si in plus o vinozitate la fel de rustica, dar si un usor caracter balsamic (ca sa nu spun un vag indiciu al unei oarecare aciditate volatila). Gustul e dominat de visine si fructe rosii.  Un vin ok. 80-81.
Pinot Noir 2008 13%. O culoare de pinot pur, un rubiniu stralucitor. Paradoxal, tusele rustice, sau de padure  sesizate la precedentele rosii, nu se regasesc si aici. Exista in schimb o frumoasa puritate a fructului, dominata de cirese si fragi, usoare tuse de ciocolata, totul pe o panta dulceaga, persistenta. Bun si fin, profesionist, dar lipseste poezia care sa-l propulseze peste 85 puncte, dupa mine.
Si asa ajungem si la Syrah 2011, 13,5%. Problema interesanta e ca nu seamana nici cu 2008, nici cu 2009. E un rosu rubiniu de intensitate medie. Lucrul flagrant din nas este fructul. Fructe rosii, bine transpuse in gust, dar fara sa uitam niste notele olfactive de pamant, cacao si ciocolata. Gustul aduce a fructe rosii, cum spuneam, in special amintind de afine rosii si  rodie, dar si compot de prune. Finalul e dulce, persistent, amintind a prune si cirese. As zice un 82-84 pct, vin bun, dar nu e tocmai conform cu asteptarile de la un syrah.

A urmat Principesa Margareta 2008, Domeniul Coroanei Segarcea. 13,2%, vin rosu dintr-o varietate mai exotica si anume marselan, incrucisare languedochiana de cabernet sauvignon si grenache, nascuta pe la mijlocul secolului trecut. E un rosu rubiniu mai sanatos. Au fost unele transformari olfactive, aducand pe rand a carne afumata, condimente pudra, fructe dulci, confiate, vanilie, un gust cu taninuri foarte fine, gust dominat de afine si condimente. Dupa ceva vreme apar si note clare, dulci, datorate baricului fara indoiala, amintind de drajeurile cu caramel. Un vin cu o certa latura feminina, foarte princiar in aspect, sticla foarte grea, etc. Stiti desigur ca e un vin realizat pentru familia regala, asa ca unele lucruri se inteleg. 84-86.

Si la final, ne-am indulcit cu un Geiben Auslese Thornicher Ritch 1999, un riesling auriu, cu arome evidente de miere si crema de galbenele. Gustul ataca dulce, dar e rapid temperat de tuse citrice extrem de persistente, amintind de, sa zicem, o portocala nu tocmai coapta 100%. Nu tocmai complex, dar agreabil si curat, nimic de zis. Nu e foarte complicat sau de lunga pastrare, dar pentru un vin din mileniul trecut sta inca foarte bine. 82. Despre alte vinuri de la aceasta mica, dar de luat in seama crama germana mai puteti investiga aici

Cateva vorbe despre preturi, daca va intereseaza: cava 45 lei, chardonnay 42, riesling 44, trei gratii 57, cuvee selection tot pe acolo, pinot noir 70, syrah- 75, principesa 110,  Geiben 5 euro.

In rest, pe langa vorba lunga si discutii fertile, inutile, spumoase, etc., am ramas surprins de un ratatouille foarte aspectos si gustos (de ametit ce sunt nu i-am facut poza, dar arata bine de tot, de masterchef, credeti-ma) si la un pret  mai mult decat decent- 10 lei! Treaba care m-a surprins oarecum, deoarece la mai vechile mele vizite restaurantul din turn nu excela la capitolul inventivitate culinara. Thumb up, cum se zice, pentru acest vechi (si in egala masura nou) restaurant inedit.  

Cvne (Cune) Crianza 2009 si Baturrica Grand Reserva 2006

E o lupta inegala intre doua vinuri moderne, din soiul tempranillo (cu aport de altele intr-o mica masura), cu puternice tuse de baric.
Si nu pentru ca am avea de-a face cu o gran reserva vs o simpla crianza, ci pentru ca aceste exponate sunt produsul a doua crame destul de diferite. Baturrica e un producator nu prea cunoscut din Tarragona, care la randul ei nu e o zona extrem de cunoscuta in zilele noastre pentru vinuri rosii (spre deosebire de DO-ul vecin ilustru- Priorat), ci pentru productia de vinuri albe destinate spumantului catalan- cava. Cune in schimb, de fapt C.V.N.E. (Compañía Vinícola del Norte de España), e un nume mare din Rioja si asta inca din secolul 19.

Baturrica Grand Reserva 2006 nu mi-a placut, pentru ca e un exemplu al lemnului care domina tot, incat e greu sa mai recunosti vinul de sub el. Am avut sentimentul unei bauturi cu arome de ciocolata cu rom, vanilie, scortisoara, cuisoare, piper, cacao, etc., de parca aveam in fata un produs de cofetarie si nu un pahar cu vin. Pana la urma, recunosc ca e o mica disjunctie intre nasul tarat de baric (in care a stat 2 ani) si gustul care e mai fin si mai baubil decat as fi crezut. Dar si el e dominat de aceleasi arome. Practic doar cu ceva imaginatie poti da descriptori de fruct pentru aceasta licoare. Cred insa ca pentru unii consumatori mai incepatori in ale vinului, care ar prefera niste arome mai familiare, directe si usor de recunoscut, toate intr-un ambalaj destul de atragator, cu denumire domnoasa si un pret modest- 13 lei (in Lidl), este o solutie la indemana, atat pentru consum, dar din cauza aspectului bombastic (din care nu lipseste celebra plasa aurie, tipica vinurilor mai de soi din Spania) chiar de dat cadou. Luand in considerare si acest aspect, si traind cu iluzia ca-mi pot da seama de valoarea lucrurilor care nu-mi plac in mod deosebit- 75p.

credit foto: mpotr.net
Cune Crianza 2009 a stat 12 luni in lemn. Si aici aportul aromelor de stejar metamorfozate in tuse de ciocolata si condimente este sesizabil, dar aici integrarea e realizata in alta clasa de maiestrie. Nu e nici acesta vreo icoana pe perete, dar e un vin ceva mai agreabil, din punctul meu de vedere. Culoare e rubiniu stralucitoare, cu nuante violet. Pe langa ciocolata si condimente dulci, e foarte fresh, acid, cu prune, afine, visine, tanin prezent dar fin, in grila de rubiniu, deci fara incarcatura unui rosu greu, pe final apar note condimentate de scortisoara si piper. Light, juicy style. Un vin agreabil, dar nu foarte original sau expresiv. Costa aprox. 5 euro in Spania, intr-un hypermarket oarecare. 81p.

Eu cred ca e si o mica invatatura de tras, si anume ca baricarea unui vin este o unealta oenologica. Ea poate sau nu poate sa produca rezultate notabile. Nu este inevitabil sau obligatoriu ca un vin tinut 2-3 ani in lemn sa devina mai bun decat unul tinut doar 6 luni sau deloc. Sunt atat de multe alte variabile care influenteaza rezultatul, si anume calitatea vinului in sine, tipul de lemn, gradul de prajire, etc, incat sa tragi concluzii privind calitatea doar dupa numarul de luni petrecute in baric e curata naivitate. O alta invatatura ar fi ca de multe ori vinul mic al cramei mari (mare in termeni de calitate si prestigiu) e mai bun decat vinul mare al cramei mici.
Sa nu ziceti ca nu v-am spus! 


Vinul.ro nr. 57

Coperta editiei e tinuta de Laura Gherescu, fosta concurenta la Vocea Romaniei si cea care asigura coloana sonora a evenimentelor Casual Party organizate de Vinul.ro. Fata draguta, ce sa zic:)
In afara de asta, ultimul numar este firesc usor retrospectiv. Se trec in revista "aparitiile premium ale anului", evenimentele anului, multe din ele originate chiar de Vinul.ro, apoi Goodwine de toamna, dar si Provino Iasi, cu toate lansarile lor.
Loreta Budin scrie despre spumantele din lumea larga, ca o introducere la articolul imediat urmator, care este despre ilustra marca de sampanie Billecart-Salmon, chiar prin vocea lui Denis Roland Billecart, intervievat de Vinul.ro. Ironia face ca dupa apar notele de degustare ale gamei de spumante Prahova Valley (76- cea mai mare nota). Trecute in revista, la propriu si la figurat, dar nepunctate, sunt si Theia si Cantus Primus de la Halewood si Vitis Metamorfosis, Ambrosio de la Vincon. In schimb, surprinzator de multe puncte au primit vinurile Caloian de la Oprisor, merlot 2010- 85 pct, feteasca neagra 2011- 84!
Portrete si interviuri mai avem cu Dominique Laporte, un tanar si foarte cunoscut somelier si consultant francez adus cu ocazia prezentarii unor vinuri din portofoliul importatorului Smartdrinks, dar si cu cu Fiorenzo Rista, cunoscutul oenolog italian, ale carui amintiri din pioneratul vinului de calitate din Romania sunt destul de spumoase. 
Mai gasim articole despre condimentele care aromatizeaza anumite specialitati pe baza de vin (gen vin fiert, etc), Ioan T. Morar se plimba prin Provence, si nu pe stomacul gol si gat uscat, dupa cum remarcam, Otilia Chirita ne prezinta abatia Eberbach de pe Valea Rinului (cateva vorbe am zis si eu aici ). Cezar Filip ne vorbeste despre cognacul Braastad.
Recomandarile mele se gasesc la pagina 48 si sunt Ca Dei Frati Ronchedone 2009 , dar si Cabriz Reserva Dao Sul 2008. Enjoy!

Averesti de la A la Z

Pe scurt: Vinicola Averesti. Producator nou, dar de luat in seama (sute si sute de hectare care abia acum incep sa produca sanatos). Au niste vinuri noi (noi, adica cu etichete diferite, sunt pt. horeca sau alte de acestea) despre care nu stii daca sunt 2011 sau 2012 sau din 1100 inainte de Hristos (pentru ca nu scrie pe eticheta). 
Vinul e ok, curat, mediu alcoolizat, cu arome de guma turbo, flori si fructe, gen mere, caise, citrice, profil regasit, in mod interesant, mai la toate vinurile lor.
Totusi nu pot sa-l uit pe cel din 2011, gustat la Provino in toamna aceluiasi an, vinuri la care prospetimea era accentuata si de ceea ce parea a fi o usoara impregnare cu dioxid de carbon.  Poate de aceea la acestea noi mi s-a parut ca lipseste ceva, fiind vinuri mai...linistite.
credit foto: berbecutio.blogspot.com
Dupa cum se poate vedea in aceasta fotografie "imprumutata" de pe alta adresa virtuala, exista niste etichete negre: A- aligote, Z- zghihara, si o combinatie intre cele doua numita Cuvee "Rene Faure" ( adica un nene francez care a civilizat oenologic zona), o prezentare grafica reusita, precum si alte doua etichete care nu par a avea nimic in comun cu restul, adica o feteasca regala si un cuvee regal (regala+alba). Eu am cumparat cele doua cuvee-uri de la Goodwine si AZ-ul de la Provino. 
Aligote-le (zis si "A") degustat la Provino a dovedit un profil aromatic mai rezervat dar interesant, vin fresh, cu buna aciditate si chiar tipicitate, cu mere, caise, corcoduse galbene. Cel desfacut acasa in urma cu cateva zile a parut ceva instabil, cu aciditate iesita din plan, vin prost dispus, dezagreabil. Nu-mi explic de ce s-a intamplat asta. 79 pentru amintirea de la stand.
Zghihara (aka "Z"), vin reusit, din nou mirabil profilul aromatic si gustiv, cu arome florale, cu tuse de mere parguite moderate de limeta. Fata de cel anterior din colectia Locurile a parut mai rotund, mai corpolent, justificand intrucatva pozitionarea intr-o gama superioara (dar nu cu mult, pretul fiind relativ asemanator). 82
Feteasca regala lipseste din abecedar, mea culpa.
Cuvee Faure. Tot socant de rotund, avand in vedere combinatia de zghihara si aligote, cu ceva tuse herbale, aromatice, aceleasi mere, caise, citrice coapte, o amintire racoritoare, placuta. 82.
Cuvee Regal. Imi amintesc cu placere de demisecul din colectia Locurile, de perele, gutuile, merele plus fizz-ul si aciditatea buna care potenta si taia restul de zahar. Acum insa zaharul si aciditatea par sa nu mai merga mana in mana, iar aromatica frumoasa, floral-fructata, nu e continuata la fel de fericit in gustul camp de lupta pentru cele doua combatante nu tocmai prietenoase una cu alta. Poate mai e nevoie de timp. 76.

Sunt vinuri ok, care au inceput sa apara in magazinele online, la preturi intre 20 si 25 de lei. La acest pret zghihara si cuvee-ul sec stau foarte bine, cel putin dupa impresiile mele din acest moment.    




Arzuaga Crianza 2009 (Spania)

Nu, nu l-am baut in Spania, ci acasa. E prada de razboi de la ultimul Goodwine. 
Aceste vinuri se gasesc deja pe piata, si pot fi cumparate atat direct de la importator, cat si din cateva magazine online (ma gandesc in special la unul care incepe cu "v" si se termina cu "escu", unde- era sa spun "ciudat"- e cu 15 lei mai ieftin decat la importator). 
Asadar, licoarea vine din Ribera del Duero, de la "bodega" Arzuaga Navarro, care se mai lauda cu un vin mai ieftin (edit: La Planta ii spune), dar "vinul casei" la celebrul hotel din Dubai, Burj al Arab.
Aceasta crianza de 16 luni in baric este un vin bun, pe stil baricat, cu tuse puternice de condimente. Insa, spre deosebire de multe alte cazuri, aici nu prea te poti supara pe el, deoarece rezultatul e agreabil si echilibrat. Aromatic este destul de complex, plecand de la pamant reavan, lemn, carne uscata, pana la multe si variate condimente (vanilie, scortisoara, cuisoare) si fructe negre gen dude si mure. Gustul este condus rapid pe ultimul drum de o combinatie de taninuri bine lucrate la sala de sport, dar si de o peltea matasoasa de fructe negre coapte, la care se adauga si coacazele,  condimente dulci si usor glicerinoase si persistente, mai ales pe final, unde apare si  usoara impresie remananenta amintind de cacao indulcita.
Un vin foarte frumos, un tempranillo cu putin cabernet si merlot, ce poate multumi multe gusturi cu jocul sau intre moliciunea fructului copt si a indelungatei invechiri in baric, pe de o parte, si fermitatea data de tanin si aciditate, pe de alta. 
86p 

Diamante in noroi: Baron del Cega Reserva 2007 de la Lidl

Aceasta reserva de Valdepenas costa 9,99. Dar micimea sa se opreste aici.
Ceva nu e in regula de cum iti propui sa-l desfaci- capison laminat, dop sanatos. Olfactiv impresiile intrigante se continua: miroase serios, adica apar tuse de tutun, pielarie, fructe negre. In timp apare si praful de cacao. Gustul pare initial suplu, dar castiga in volum pe parcurs, cand se activeaza niste taninuri rustice, amintind de gramezile de pietris si nisip din fata portilor. Suculent, cu mure si cirese, care se pun in valoare destul de bine la o temperatura de servire ceva mai joasa (12-14). Finalul e dulce-acrisor, dar si puternic condimentat, cu nuante de sos asiatic. E destul de persistent.
Acest tempranillo este un vin de consum curent modest, dar de incredere. Lemnul nu agaseaza, alcoolul e bine integrat, si ceea ce ramane in urma e amintirea "nasului" extrem de serios.
Nu arata rau nici la exterior, macar de n-ar fi contra-etichetele acelea in sapte limbi ca pe o punga de chipsuri. Dar nu poti sa le ai chiar pe toate.  78



Istoria debuşonată ep.4: soiuri de struguri din Moldova sfarsitului de secol 18

Leyon Pierce Balthasar von Campenhausen (1746-1808), in cartea sa "Despre cele vazute, traite sau auzite in Moldova" (1790-1791), pe langa descrieri si consideratii generale privind viata si obiceiurile moldovenilor, se refera intr-un scurt pasaj si la soiurile de vita de vie pe care le-a intalnit.  Nu trebuie sa privim cele de mai jos ca pe o lista exhaustiva, si nici sa consideram ca respectivul ar fi fost vreo autoritate viticola, dar sa zicem totusi ca parerile acestui baron coborator dintr-o onorabila familie nobiliara polono-rusa sunt cu atat mai credibile cu cat se pare ca avea o buna pregatire de botanist. 

Dumnealui zice asa: 

"In Moldova sunt sase feluri de struguri: 
1) Vitis Vulpina (moldoveneste poama iepurelui); 
2) Vitis moscata, strugurii muscat (mold. Pomo Votssijock [nn.in nota redactorilor "tata vacii"]); 
3) Vitis Labrusca, strugurele vrabiei (mold. Poama pasareasca); 
4) Vitis fructu albo, strugurele obisnuit sau strugurele fetelor, al francezilor, raisin des fines (mold. poama fetii); 
5) Vitis fructu magno rotundo et nigro, strugurele lunguiet; 
6) Vitis fructu magno et coeruleo, strugurele albastru (mold. coarna)."

Pe langa acestea, intr-un alt pasaj, se refera sa soiurile din Basarabia: "Au trei feluri de struguri: 1) albi, lunguieti; 2) rosii, rotunzi, si 3) (unii) mici, foarte dulci, pe care ii denumesc chismis."

Sa facem presupuneri privind aceste varietati si posibila lor continuitate lor in ziua de azi:
Feteasca Alba
1. Vitis Vulpina (poama iepurelui). Aici e o mica ironie, deoarece denumirea latineasca s-ar traduce prin strugurele vulpii, adica prietena de-o viata a rapidului urechiat. Putem presupune ca baronul nostru a fost influentat ca botanist de lucrarile marelui Carl Linnaeus, omul de stiinta suedez care si-a adus o mare contributie la dezvoltarea botanicii in secolul 18, si de aceea l-am urma pe acesta in a nota ca vitis vulpina este o specie de vita de vie salbatica, larg raspandita in Americi (dar nu numai), si diferita de vitis vinifera. Legatura cu vulpea, sau cu iepurele de ce nu, vine de la faptul ca dupa inghet acesti struguri sunt pe placul acestor animale, in special datorita acumularilor de zaharuri suficiente pentru a face dezirabile aceste fructe, de altfel foarte acide si prin urmare acre. O fi romanul frate cu codrul, dar parca nici chiar asa.
2. Vitis Moscata (ţâţa vacii). DEX-ul zice asa: tîţa-vacii = a) (pop.) soi românesc de viţă-de-vie care produce struguri de masă, cu boabele mari, albe, roşii sau negre, lunguieţe şi foarte cărnoase; strugure produs de această viţă-de-vie. Asadar o varietate de muscat. Nu ducem lipsa de acestea nici in zilele noastre. Pana la urma, pe langa clasicul muscat ottonel, din aceasta mare familie mai fac parte si tamaioasa romaneasca, dar si busuioaca (de Bohotin), pe langa alte varietati  rosii, in special din Banat. 
3. Vitis Labrusca (poama pasareasca). Daca cauti in google "vitis labrusca" ajungem tot in America. Desi se mai numeste tot "fox-grape"(strugurele vulpii) de aceasta data denumirea nu mai are legatura cu animalul ci cu  aromele smechere si "foxy", amintind de mosc (de unde si muscatul). In ce priveste denumirea moldoveneasca "poama pasareasca", aceasta e folosita si azi ca sinonim pentru feteasca alba, deoarece acest strugure are acumulari mari de zahar si atunci cand da in parg atrage pasarile pofticioase. Acest strugure ramane nitel misterios.
4. Vitis fructo albo (poama fetii). Aici putem presupune intradevar ca e vorba de feteasca alba, poama fetii fiind un sinonim popular extrem de raspandit. Acum ramane de stabilit ce legatura are cu fetele din Franta. 
Coarna neagra; sursa foto:
 http://marynush.sunphoto.ro
5. Vitis fructu magno rotundo et nigro (strugurele lunguiet). Aici suntem un pic pierduti, pentru ca nu prea ne dam seama cum poate fi si "mare si rotund"(magno rotundo) si "lunguiet" in acelasi timp. Doar daca boabele ar fi mari si rotunde, iar forma chiochinelui ar fi lunguiata...
6. Vitis fructu magno et coeruleo (coarna). "Coeruleo" adica albastru. Cea mai usoara "echivalare" ar fi cu un strugure de masa, aromat, raspandit si in zilele noastre sub denumirea "coarna neagra". Culoarea pielitei bate spre albastru, deci jackpot. 
Cat despre cei intalniti in Basarabia, nu putem face vorbire decat despre chişmis, un strugure intalnit si in zilele noastre, adus pe filiera turca, strugure apiren, util mai ales la produsul de stafide. 

Eu va invit la joaca, poate aveti alte presupuneri despre cine si ce sunt acesti struguri.
Ganditi-va ca exista o probabilitate extrem de mare ca cele de mai sus sa fie primele consemnari ale unor denumiri de struguri romanesti (in fine, moldovenesti) din istorie!
In acest domeniu exista extrem de putine informatii, si asta pana aproape de zilele noastre, deoarece nimeni nu s-a preocupat prea tare sa diferentieze cu ochi stiintific si mai ales sa consemneze (si asta nu numai la noi, ci peste tot. Obsesia varietala, si odata cu ea, inscriptionarea si cunosterea denumirilor soiurilor de struguri, este de data destul de recenta) denumiri si descrieri de soiuri de vita de vie .
Cu exceptia notabila a stimabilului baron invitat astazi sa ia cuvantul la Istoria debuşonată :)

Inca doua Symposioane: chardonnay si feteasca neagra


Iata inca doua vinuri din gama de horeca a producatorului dobrogean Vifrana (sau Crama Francu):

Chardonnay 2011 Symposion.  Un chardonnay destul de bun, dar cu o nota olfactiva ciudata ca de albus de ou, si daca as vrea sa rup gura targului cu arome bizare: chirimoya. In gust e destul de rotund si fructat, tipic, un vin dens, interesant. cc. 40 lei. Like: 82
Feteasca Neagra 2011 Symposion. E un vin cu prea mult lemn si in atare conditii tipicitatea de soi sta pitita sub valuri de cacao si stejar ud. Vinul e foarte baubil, sa nu ma intelegeti gresit, dar ca toate vinurile rosii din gama e prea "impregnat" de contactul cu lemnul. Sub aceasta mantie apar si tusele tipice de prune, fructe rosii, fructe confiate. cc 40 lei. Pentru ca nu sunt fan al stilului: 79


Scuze pentru inundatia succinta de azi, dar incerc sa ajung din urma realitatea, fara a pierde un vin sau altul pe drum. 



Pecorino 2011 Unico Tenuta Ulisse (Italia)


Pecorino 2011 Unico, Tenuta Ulisse (Italia). Interesant modul de inchidere, cu un dop de sticla. 40-50 lei. 
Nas: mere verzi, grapefruit alb, flori, seva de papadie, o usoara nota de carbid (stiu, asta nu-i de bine). Gust: prune necoapte, coaja de pepene verde, mere, acid amintind clar de verdeata. Ciudat ca singurul aspect clar fructat si dulceag se simte pe final. Nu sunt sigur daca asa e vinul sau sticla avea un usor defect, care sa explice avalansa de "verzaturi".  Citind si alte pareri, tind sa inclin spre ultima varianta. 

Trei vinuri de 5 euro din Franta care ne pun pe ganduri


Chardonnay 2011 Moulin de Gassac (Franta, Languedoc). Un vin foarte corect si tipic, cu miere si arome parfumate, florale. In gust se aseaza plin, rotund, cu urme citronate, usor exotice.  5 euro (vinatis.com). 83

La Vieille Ferme Rouge 2011, Perrin&Fils (Franta, Ventoux). Un Cotes de Ventoux cu nas frumos, floral, parfumat (ceea ce e interesant la un vin rosu), gust juicy, taninuri light, un gsm pe stil usor, baubil, dar fara nimic special, in final. 4,2 euro (vinatis.com). 82.

La Vieille Ferme Rose 2011, Perrin&Fils (Franta, Ventoux)- un rose mai intens, dar baubil, fara greutate inutila, fructele rosii, din care domina cireasa coapta se exprima suculent si placut. 4,2 euro (vinatis.com). 82 pct.


Sumarroca Blanc de Blancs 2012

Sumarroca Blanc de Blancs 2012.  Parellada, Xarel.lo, Macabeo si Muscat. In aceasta ordine de idei, poate v-ati dat deja seama ca provine din Penedes, tara spumantului spaniol cava.
Un alb tanar intempestiv, nitel neobrazat. E un vin relativ generic, dar extrem de bine realizat. Culoare galbuie, cu tuse verzui. Nas mustind de prospetime, cu tuse fructate, de pepene galben, ananas, piersici si flori albe. Gustul are smirghel pe gat, mi-a fost frica sa nu ajung sa vorbesc precum Joe Cocker, exista usoara perlare si pe langa asta e extrem de acid, cu tuse de mere verzi indulcite usor de pere, final mediu, tot lemonat dar si cu ceva herbal. La banii acestia e mai mult decat decent, daca nu se cauta originalitate si expresivitate. Se vede ca e o baza de spumant, asta daca denumirea ¨blanc de blancs¨ nu a sunat clopotelul. Mi-a adus oarecum aminte aminte de  SB Vinul Cavalerului, dar si de Castel Starmina. 81p. 3,5 euro (decantalo.com).

Pentru amicii mei bloggeri independenti

1. N-am mai ramas foarte multi. Pana la urma e firesc. Fie incepi si ti se uzeaza pasiunea sau verbul si te lasi (sau o lasi mai moale), fie incepi, iti faci un nume, niste relatii, si la un moment dat apare oportunitatea sa obtii ceva de pe urma pasiunii tale. Ai de ales. Aproape invariabil te urci in tren. Tren care nu o sa te duca pana la Paris, ci pana-n urmatoarea halta. La noi nu-i ca-n alte parti. Problema e ca daca te urci in tren apar consecinte. Stiti desigur pe pielea voastra ca odata ce te apuci sa scrii despre vinuri in mod critic nimeni din industrie nu va crede ca o faci cu buna credinta. Invariabil, aproape toti, vor crede ca esti platit de x sau y sau ai cine stie ce interes obscur. Cand te apuci de o colaborare oneroasa (de orice tip), sau hai sa zicem vag interesata financiar, o sa dai apa la moara celor care te asteptau la cotitura. "Stiam eu ca...". Daca ai si un stil mai virulent, cu atat mai mult.
2. Eu unul am avut in trecut o colaborare cu un magazin online. In schimbul promovarii printr-un banner si a mentiunii ca un vin sau altul de care scriam se gaseste si la magazinul x,  urma sa primesc niste vinuri intr-o oarecare contravaloare.  Intr-un final, n-am vazut decat o parte din intelegere, ca asa-i in tenis. Doua vinuri in valoare totala de 100 de lei. Nu m-ar mira insa sa fi aparut mici ironii pe la colturi in legatura cu marele meu interes financiar. Independenta pentru mine inseamna sa nu scrii de bine sau de rau pentru bani. Sa ai constiinta curata. Asta nu inseamna ca daca scrii pentru bani nu poti sa ai batista alba. Doar ca nu mai esti independent. Cata vreme iti asumi asta- sa fii sanatos! 
3. Un lucru mai vreau sa comunic. Fratilor, si asa suntem cuiul din talpa, si suntem iubiti ca sarea pe rana, si asa se scornesc destule si fara sa ne chinuim noi, dar macar sa nu ne sarim la gat reciproc, ce naiba!

Urlati trei ore! sau vinurile mai cu moţ ale Domeniilor Dealu Mare Urlati

Ieri seara, pret de trei ore, la buticul Le Marche, stimabilul Ionut Popescu (aka Vinescu.ro si alte 40 de site-uri legate de vin:), locuitor vremelnic in urbea mea iubita- Galati, m-a invitat, alaturi de Ciprian si Alina, la degustarea a trei vinuri din portofoliul Horeca al producatorului Domeniile Dealu Mare Urlati. De fapt, ca sa citim etichetele corect, vinul e produs de DDM pentru Societatea de Promovare a Vinului (deci in teorie e un private label).  Dupa parerea mea, expusa si in trecut, acest producator prahovean este unul din putinii care s-au impus aproape exclusiv prin calitatea vinurilor, mai ales ca nu par a avea un buget de promovare prea luxuriant. 
Daca va amintiti, unul din vinurile romanesti cele mai surprinzatoare ale anului 2012 a fost cupajul alb Trei Pesti 2011, un vin care s-a putut cumpara in plaja de 25-40 de lei, asta pana cand cele 6000 de sticle ale editiei s-au evaporat.
Acum a fost randul editiei 2012, care bineinteles e dubla cantitativ. Cu toate acestea, desi deosebiri apar si la tehnicile enologice folosite, intrucat pentru 2012 s-a utilizat partial baricul in ecuatie, vinul e in continuare un best buy romanesc.

Trei Pesti 2012 (sauvignon blanc, riesling italian, feteasca alba, 13,5% alcool. Culoare aurie intensa, cu tente usor verzui. Aromatic nu este foarte intens, placut, cu un iz de flori albe, o unda de valinie, putin mosc, si o selectie fructata (piersici, mere, grapefruit). Gustul e dens, mai corpolent decat 2011, are daca pot spune asa o plinatate de chardonnay new-world. Din fericire exista o aciditate suficienta care echilibreaza rezultatul, si care se transporta si in finalul destul de persistent, picant, cu expresii usor metalice si tenta amaruie de grapefruit alb. Am punctat vinul cu 87 pct. Cam indraznet din partea mea, dar consider ca e acolo, printre cele mai bune albe romanesti.

Paganus Feteasca Neagra 2007, 14% alcool, lot imbuteliat recent. Sincer sa fiu fata de experienta descrisa aici, acum aproape doi ani, exista unele schimbari. De exemplu feteasca "barbateasca" de atunci, pare a fi depasit faza "emasculata" si s-a imbracat iata din nou in fusta. Fructul dulce se exprima mai plenar si in plus apar ca noutate tot felul de arome si gusturi amintind de cafea si cacao (cafea, espresso, tiramisu), chestiuni care sunt sigur ca sunteti de acord cu mine nu apar la vinuri care nu au avut contact cu lemnul, ceea ce insemna ca exista unele diferente fata de varianta de acum doi ani. Totusi un vin destul de bun, in continuare. 82 pct.

Incantation 2009, cupaj de feteasca neagra, cabernet si merlot, 14% alcool. Are o aromatica interesanta, de vin serios: carne uscata, boia dulce, si indicii de lemn- ciocolata. Gustativ e un vin usor de baut, cu buna aciditate, destul de suplu, avand in vedere ca indiciile din nas indicau in alta parte, e suculent, cu buna aciditate, si ca note gustative aminteste de visine, prune, afine coapte. E destul de modern, pe partea agreabila a termenului. Daca sunteti curiosi cum a fost editia 2008 iaca aici. 86 puncte.

In concluzie, adevar va spun voua ca nu sunt multe ocazii cand puteti sa Urlati trei ore fara sa va doara ulterior gatul sau capul! Allez!

Busuioaca de Bohotin Cotnari 2011 si alte ironii

Cred ca multi dintre dumneavoastra folosesc cel putin din cand in cand expresia "a drege busuiocul".  Conform reputatului filolog Stelian Dumistrăcel, expresia vine de la dregerea vinului, planta aromatica fiind folosita la "fardarea" sau la ascunderea unor note nu tocmai ademenitoare din vin. De altfel, aceasta practica se foloseste si in zilele noastre pentru a atenua mai ales din ilustrul iz de butoi.   
Nu zic acestea cu rautate sau ca sa bat un apropo, dar dupa multi ani in care nevoia de progres, in sensul ridicarii nivelului calitativ, nu a fost chiar o prioritate pentru gigantul Cotnari, iata ca de anul trecut lucrurile au inceput sa se miste. Astfel a aparut divizia premium Casa de Vinuri Cotnari.  Exista doua game pentru horeca (Domenii si Colocviu) si una pentru retail. 
Azi, premiera (pentru Cotnari, ca pentru mine, doamne-ajuta, am trecut prin liceu si facultate)- Busuioaca de Bohotin. 14 lei. Am cumparat-o de La Doi Pasi (franciza Metro care isi propune sa fie mai longeviva decat defunctele mic.ro), dintr-o comuna a patriei noastre, cand mi-am dat seama tardiv ca imi trebuie ceva de care sa ma tin cand trec pragul unor rubedenii. De gasit cred ca la aceasta ora se gaseste in toate marile lanturi de magazine.
La testul paharului s-a prezentat astfel: culoarea de trandafir topit pe care o stie toata lumea, nas frumos, parfumat, de trandafir identic natural, dar si ceva promitator, ca de grapefruit roz. Atacul e greu de gestionat ca o mie de spalatorese cu nurii dand pe afara (ca imaginatia noastra, nu-i asa?) alergand pe un camp inflorat spre licoarea roz, elexir al tineretii vesnice si al rentei viagere. Greu, zahar ca la nebuni, desi vinul e (doar) demidulce, iti ataca cariile instantaneu si daca ar avea doar un pic mai mult zahar probabil  ar trebui agitata sticla, ca un ketchup, ca sa curga. Dar sigur, impactul acesta licoros, siropos, e un trademark, care culmea! lipseste tocmai la cea mai buna expresie a soiului incercata de mine- Basilescu 2011. O fi un semn?
Insa lucrul care intr-adevar drege busuiocul la busuioaca low-cost de la Cotnari e o nuanta fericita, tonica, chiar nitel amaruie care apare pe final, amintind de gustul (vegetal, cum altfel?) al petalei de trandafir. Mai amintesc la capitolul + si continutul mai scazut de alcool, 11,5%- care nu ridica probleme motrice sau cefalee.
Pe ansamblu e un vin curat, conform asteptarilor de la soi, fara complicatii, dar care poate fi baut cu greu din cauza greutatii date de zahar, chiar si in compania unor deserturi grele. In schimb, se poate dovedi castigator pentru o meteahna bahica romaneasca, si anume- spritzul. Scor: inceput (spre mijloc) de '70.
Si ma intreb asa, de final, cum ar fi un spot publicitar cu Morosanu etalandu-si latura feminina, sensibila, poetica?

Un semn de exclamare: un tempranillo de Rioja si cateva personaje stradale din Valencia


Lar de Paula Madurado 2010 Rioja. Acest tempranillo are o culoare rosie rubinie stralucitoare. Se vede prin pahar. 
Nas foarte frumos, usor floral, cu tuse de mure si dude, lut si picanterii ierboase. Nas foarte agreabil, schimbator in timp si as indrazni sa zic- complex- pentru doar 5 euro (pe decantalo.com). 
In gura fructul e bine pus in valoare de aciditate, apar nuante de coacaze, afine, taninuri dulci, impresie vie de rosu tanar, fructat, delicios, cu finish lung de fruct, condimente si ceva crocant, ca de coaja de paine.  
Totusi exista o latura delicata, plina de finete, care eleveaza mult impresia despre acest vin. 
Vii mai vechi de 20 de ani, 4 luni in stejar nou, foarte bine integrat, precum si procentul de 13% alcool. 86 pct. 

O surpriza foarte placuta, iesita in cale oarecum intamplator, ca si personajele de mai jos.

"Muzele" artistului plastic Juan García Ripollés. Loc: Terasa Institutului de arta contemporana din Valencia:



Un artist al strazii (la propriu si 3d):

Gulliver.  Cu tobogane prin par si prin pliurile hainei. De prisos sa spun ca e cel mai plin de imaginatie loc de joaca pe care l-am vazut (si-am tot vazut in ultimii patru ani, va dati seama):




Ma numesc Syrah Venta la Ossa 2009

Ultimul vin pe care l-am baut in 2012 a fost acest syrah spaniol. Mi s-a parut atat de concentrat, dar si, in acelasi timp eteric, pierdut prin ascunse pliuri ale gustului incat m-a cucerit pe data, cum a facut-o si romanul lui Orhan Pamuk- Ma numesc rosu. Precum cartii si acestui vin i se pot reprosa multe, cum ca o trama policier este invaluita intr-o manta culturala, cu reverberatii istorice si teologice. Ca e un Numele Trandafirului setat in medievalul de asta data otoman, ca de la Umberto Eco incoace s-au vazut mii de mistere cu templieri, catari si zeci de urmasi ai Mariei Magdalena, seturi intregi de graaluri, aschii din sfanta cruce care insumate ar putea incalzi Bucurestiul un an de zile. Dar asta e doar jumatate de adevar, la fel cum culoarea foarte pigmentata si lacrimele lungi, aromele tari de fructe rosii si negre bine coapte, tusele glicerinoase, balsamice, si adierea specifica de carne uscata (fiind in Spania la momentul acela- am notat-o firesc ca "jamon"), dar si miezul cu picanterii dulci, taninuri cremoase, amintind de dulceata de nuca, gusturi lactate, moi, matasoase, ar face unii iubitori ai vinului sa categoriseasca acest syrah din Tierra de la Mancha ca fiind ce-i genul de vin "big&bold", artificial pompat pentru a fi pe placut criticilor "care conteaza", cum ar fi cele  94 de puncte din ghidul Penin, gurul notelor spaniole, si o intreaga alta panoplie de 90+ de la mai toata lumea care l-a gustat, ceea ce la 12,5 euro e bine de tot, nu-i asa?
Ma numesc rosu e genul de carte m-a cucerit nu prin subiect, desi e cand mustos si alert, cand gingas si romantios, ci prin stilul autorului recompensat ulterior cu premiul Nobel pentru literatura. Felul in care curge cartea lui Pamuk denota o maiestrie aproape supranaturala. Actiunea este povestita in totalitate la persoana I, doar ca persoana e in continuu diferita, iar uneori nu e o persoana. Este copacul desenat pe peretele scenei unde sta hakawati-ul din cafenele arabe, este un caine fara stapan, este o pasare. Chiar daca actiunea nu te convinge sau nu te tine foarte conectat la text intotdeauna, cumva acesta desavarsire stilistica e in stare sa o faca, sa-ti creeze sentimentul ca te afli in fata unui carti mari, al carei abandon te va transforma intr-un mare pacatos al literaturii. Si asa am trecut prin cele nici nu mai stiu cate pagini (peste 500, oricum), extrem de dense ale romanului. Apoi, mai e si sentimentul unei lumi in amurg, o spendoare otomana artificiala, in pragul declinului, o lume a carei inchistare in traditie ii va atrage inevitabil sfarsitul. Si acest conflict intre lumina cu efect de sepia a unei epoci si sticlirea metalica si necuvioasa a progresului este aciditatea si vivacitatea care eleveaza si acest syrah de levant maur. De altfel nici nu ma mira ca Bodegas Mano a Mano isi are sediul pe o strada numita Alhambra, in Ciudad Real. 
Complexitatea si pliurile sale matasoase m-au facut sa-l consider nu doar un alt vin de peste 90 de puncte, ci un vin adevarat, memorabil, demn de povestit. 
Degustam multe vinuri (Doamne, iarta-ne!), citim multe carti (Doamne-ajuta!). Poate ca multe sunt carti foarte bune, cu subiect si predicat, bine scrise. Insa doar cateva se transforma in borne, doar cateva iti sar din amintire de fiecare data cand doresti sa extragi esenta, prin alambicul de parfumier al sufletului tau.
Si aceste doua lucruri de care v-am povestit azi sunt pentru mine astfel de repere.

De la Halewood: Adrian Shiraz 2011 si Rose Scurta Vineyard 2011


Ambele vinuri fac parte din gama "Single Vineyard" a producatorului Halewood Romania, deci sunt vinuri produse dintr-o vie specifica. Shirazul din via "Adrian", iat rose-ul din "Scurta", dupa cum ii spune si numele.

Shiraz-ul Adrian 2011, un DOC Dealu Mare,  e un vin proaspat, suficient de bun pentru pretul de aproximativ 25 de lei cat se cere pe el.  E destul de pigmentat,  si aromatic se invarte in zona fructelor negre, a cafelei fara zahar. In gust se releva cu o buna aciditate si taninuri oarecum integrate, dar si tuse usor brusturoase. Pe finalul mediu se indulceste putin, aducand chiar o nota placuta de dulceturi de afine. Nu e foarte complicat, si poate tocmai de aceea pare usor de baut. Si nivelul decent de alcool- 12,5- contribuie la ideea de agreabil. 80 pct.



Pinot Noir Rose 2011 "Scurta Vineyard",   Culoarea e un rose-pal, cu usoara tenta caramizie. Mentionez ca mostra a avut un usor defect de dop, motiv pentru care ezit sa punctez vinul. Cu toate acestea, in fundal, se poate sesiza o aromatica destul de deosebita fata de majoritatea rose-urilor, ceva mai fin, mai light, tuse de cirese, chiar ceva floral, iar in gust si final, desi apar si aici arome nu tocmai placute de carton ud, din pricina dopului necorespunzator, ciresele si zmeura se exprima cel mai bine. Intensitatea gustului nu e foarte mare, practic m-a facut sa ma gandesc la un alb mai acid, ceea ce nu e rau pe caldura mare, desigur.

edit: fotografiile sunt de pe site-ul producatorului. Mentionez insa ca sticlele incercate de mine au avut dop de pluta, nu screw-cap ca in imagine.

Cabernetul si syrahul Symposion 2011 de la Crama Francu

Olfactiv aduce a compot de cirese albe (in principal) pamant reavan, ardei gras. E destul de distinct si interesant.  In plus, gustativ apare lemnul, extrem de picant, cu astringenta usor iodata, combinatie de taninuri dulci si uscate, cam naravas si frust, lasa limba brazdata ca o zebra, ceea ce in zilele noastre e nefiresc de firesc pentru un vin tanar din soiul cabernet. Finalul e destul de persistent, amintind de gustul dulcetii de nuci si alte picanterii. 81 pct. 

In legatura cu acest vin am sentimente nesigure :). Poate sunt atins de vreo pasa hipsterista, in care devin nitel sucker dupa eco/bio/naturelele astea. Pe de o parte e un vin curat, bine lucrat, un cabernet evident. Transmite destul de clar ideea romanesca de vin rosu: sec, barbatesc, cu trasaturi usor nerafinate, datorate in principal impactului stejarului natur asupra vinului si, in final, aciditatea insasi. Nivelul de alcool e mare (14) dar e bine mascat. Cred ca o perioada de odihna in sticla i-ar mai integra asperitatile tineresti. Apoi pretul de plecare din crama: 35 lei (cu tva) poate surprinde pe unii. Si pe mine m-a surprins cu, sa zic, vreo 10 lei, pentru ca la data degustarii nu stiam cat costa. Pe de alta parte, marturisesc ca mi s-a parut agreabil si grabnic varsatoriu inlauntru, ca sa zic asa. O tochitura cu sos de vin, indulcita de putina mamaliga, ar merge unsa de acest cabernet de Adamclisi. Dupa mine, pentru un vin realizat din struguri ecologici si care intra in aceasta nisa nu tocmai dezvoltata la noi, reperele gustative se potrivesc ideii de natural si simplu. Nu stiu exact banchetul filosofic din denumire unde se regaseste. In orice caz, pentru rautaciosi, nu se mai regaseste pe sticlele celor de la Cotnari:) Si mai cred ca se putea lucra cu ceva mai multa inspiratie la etichete si contraetichete.
A mers bine si langa noul film al lui Tarantino (trailer aici, in cinema dupa 18 ianuarie). Bang-Bang!

Marturisesc ca am incercat si syrahul din gama, tot 2011. Aici au fost probleme, in special cu aciditatea volatila, si cu alcoolul care desi la un nivel decent (13) iese in fata destul de clar, mai ales gustativ. Scaderea temperaturii vinului, undeva pe la 15 grade a folosit, dar varsta juvenila a plantelor se poate observa destul de usor. Vinul nu are nici adancimea,  nici corpul asteptat de la un syrah. Tocmai de aceea cred ca notele de lemn s-au imprimat prea tare peste profilul aromatic de fructe de padure (mai degraba rosii) al vinului, si ca cel putin acesta mostra are un rpc discutabil.
73 pct.
Dar, din nou, piata eco e o piata mai altfel, mai ales la noi.

edit 11.01.2013:
"Conform producatorului aciditatea volatila a syrahului se gaseste in parametri normali, si mai mult, mostre imbuteliate la aceeasi data au fost premiate recent cu o medalie de argint la Bio Fach 2013, in Germania.

Asa o fi, dar asta nu ma face sa-mi dispara din amintire adierea de otet din nas. Ironic, desigur, urmeaza sa mi se reproseze ca am punctat cu 73 de puncte un otet, insa o adiere acetica in nas nu inseamna ca vinul e otetit sau de nebaut, si de fapt nu stiu de ce ar trebui sa ma justific :)
Eu zic sa trageti concluziile chiar dumneavoastra dupa ce incercati licoarea, nu inainte insa de a citi disclaimer-ul din josul paginii."


Un alb sec proaspat scos pe piata, dar vechi de 15 ani: Tondonia Reserva Blanco 1997


Crama
Tondonia Reserva Blanco 1997  este produs de R. Lopez de Heredia, nume mare si cu vechime din renumita podgorie spaniola Rioja. 
Vinul este baricat 72 de luni (adica 6 ani, ati inteles bine), dupa care urmeaza o invechire in sticla de durata asemanatoare. Tondonia este numele podgoriei, de aproximativ 100 de hectare, prima plantata de Rafael López de Heredia y Landeta, in 1913. Crama in sine a fost construita de fondatorul clanului in 1877, si a vinificat struguri cumparati din Rioja Alta, asta pana sa devina el insusi proprietar de terenuri. Afacerea e inca in familie, dupa cum o dovedeste numele actualului oenolog: María José López de Heredia.
Rafael López de Heredia y Landeta
Vreau sa mai spun ca acesta nu e un vin cumparat de la un negustor care l-a invechit in propriile pivnite, ci anul 1997 este ultimul scos pe piata de catre producator! Se gaseste in magazinele specializate. Reserva rosie (2001) am vazut-o si in Carrefour si in Eroski (din Spania, evident). 
Color auriu, chiar virat spre un chihlimbariu deschis. Vin schimbator, complex. Aromatica trece de la nuante de hidrocarburi la mineralitate de cremene, apoi printr-o varietate de condimente de cofetarie si nu numai. De la prima inghititura se prezinta ca un vin plin, vanjos si sec. Aduce a grapefruit, caise confiate, portocale coapte, dar si tonuri crocante de migdale si nuci. Finalul e delicios, persistent, mix de citrica dulce si nuante ierboase, aromate. 90.
De ce 90, si nu 93 sau 99? Pentru ca nu are acea complexitate a gustului pe care o asteptam, are o paleta larga, dar nu un evantai, nu are pliuri care sa ascunda propria-mi nesiguranta senzoriala, sa o multiplice in sute de descriptori diferiti, sa-mi pierd ore din viata macinat de flori si fructe incerte. Obiectul si subiectul perpectiei formeaza acelasi fenomen, daca ii credem de fenomenologi, nu-i asa?
Pana la urma acest blend de viura si malvasia, tipic zonei, este special din motive evidente: cate vinuri albe nou scoase pe piata si in acelasi timp vechi de 15 ani cunoasteti? Si care sa coste si omeneste, adica in jur de 20 de euro? Si care, cel mai important, sa poata fi baut cu placere si sa contina si ceva aciditate pe langa tusele oxidative firesti?

Rhein Riesling 2011 si Cabernet Sauvignon 2009 F'autor (Republica Moldova)


Rhein Riesling 2011 F'autor, Republica Moldova. Un vin reusit, cu buna tipicitate, ceea ce la rieslingurile noastre cam lipseste, tuse de gutuie coapta cu zahar,  ba chiar cu un plus interesant, o adiere florala, de iasomie, si picanterii dulci ce par provenite de la contactul cu baricul (!), inca din stadiul fermentatiei. In gust apar si note citrice, de mandarine. Mi-a lasat o impresie mai buna buna decat ma asteptam, fiind ajutat si de prospetime, deoarece la Goodwine-urile unde au participat mai micii producatori moldoveni, nu mi-a cauzat o circumvolutiune in plus. 30-35 lei. 84 pct.


Agreabil a fost si Cabernetul Sauvignon 2009, desi nu e cabernetul "regele vinurilor", daca intelegeti ce vreau sa zic. E mai delicat, mai moale, cu o persistenta glicerinoasa, din categoria dulceturilor (visine, prune), si a vanilinei de stejar, e ca o mica felina pe care o intarati degeaba ca nu sare la joaca, bestia! 30-35lei, 79.