Cabriz Reserva 2008 de la Dao Sul si Manualul Inchizitorilor 1996 de la Antonio Lobo Antunes

Marturisesc ca mi se intampla din ce in ce mai rar sa am revelatii in ce priveste vinul. Si asta se intampla datorita mie, eu-cel care devin cu fiecare degustare mai cunoscator, dar si datorita vinului in sine. Vinurile deosebite, in sensul in care au ceva al lor care le diferentiaza de celelalte, fie printr-o o aroma bizara, fie printr-o simetrie aproape matematica sau dimpotriva printr-un un asimetrism atragator, nu se gasesc pe toate drumurile, mai ales ca am inceput sa fiu atent pe unde umblu. Predictibilitatea devine apasatoare, dezamagitoare, si dupa o serie de "arome de vanilie, dulceata de fructe de padure si final piperat" te simti mai vicios decat esti. In fond, in viciu, diversitatea e cea care salveaza, dupa cum, intors, in sfintenie unicitatea triumfa. Daca repeti aceleasi experiente te simti captiv, simti ca incepi sa bei, nu ca degusti. E ca si cum ai citi toata viata acelasi tip de romane politiste, pana ajungi sa dezlegi intriga numai privind ilustratia copertii. Unde-i placerea, unde-i elevatia procesului?

Tocmai de aceea ii sunt recunoscator acestui mic vin rosu portughez, pretuit la 8-9 euro, un pret de la care nu te-ai astepta la revelatii. Imi vin in minte lucruri romanesti de pret asemanator: Segarcea, Chateau Domenii (ori Ceptura, cine mai stie), Terra Romana, La Cetate. Vinuri bine facute, nu zic nu,  pe care nu le-as refuza in pahar, dar nici unul dintre ele nu este absolut impresionant, decat daca esti scriitor de advertoriale.

Vinul (Cabriz Reserva 2008, de la Dao Sul, din podgoria Dao) este un cupaj rosu de touriga nacional, alfrocheiro si tinta roriz, varietati exotice pentru noi, dar nu pentru o buna parte din lume, care a aflat de ceva vreme de grija portughezilor pentru conservarea zestrei ampelologice pe care le-a lasat-o Dumnezeu. Nu ca altii, care scot plavaia ca sa planteze sauvignon blanc si babeasca ca sa puna shiraz.

Mi-a placut foarte mult. Atat de mult incat marturisesc cu rusine ca am epuizat tot materialul didactic, cu o placere vinovata. Si atat mai mult cu cat dupa inregistrarea unei vagi radiografii a licorii, am abandonat proiectul si m-am dedicat practicii. 

Biletelul zice asa: nas in transformare ca o crisalida, o ora-doua dupa deschidere. Se simt fructe negre de padure (afine, coacaze), cirese, o nota animala, ca de jambon, pamant reavan, diverse ierburi si condimente dupa gust. Dar revelatia vine in gust. Totul e perfect asamblat. Toate piesele de puzzle (de dificultate medie) se imbina instantaneu si miraculos. Totul e prietenos, dar serios. Taninul, aciditatea, fructul, alcoolul si stejarul canta o acapela minunata. Am retinut atat retronazal, cat si in finish, o persistenta nota de chimen.
[Intre precedentul paragraf si urmatorul au trecut 24 de ore, in care viata mi-a amintit cat de fragili suntem.  Asa ca voi deveni usor laconic si grabit, cu scuzele de rigoare]
Din punctul meu de vedere e un vin de 91 pct. As fi dat si 20-30 de euro pe el.
Asocierea culturala. Ia sa vedem: Portugalia. Scriitori.
Antonio Lobo Antunes, Manualul Inchizitorilor. O carte care te reinvata sa citesti. Si eu am citit mii de carti. E una din creatiile in care stilul si autorul "fac" cartea. Nu actiunea, nu personajele (in frunte cu un "baron local" din Portugalia dictatorului Salazar).  Mi-a adus animte de Max Frisch sau de unele bucati ale lui Cortazar. Dar mai bine cititi AICI un review foarte competent, scris de Mihaela Butnaru, dar si mai bine cititi cartea, aparuta la Humanitas (e si la reduceri, nu s-a vandut prea bine, oare de ce?, eu am cumparat-o de la un targ cu 5 lei! Ciudata lumea asta in care o carte buna costa de 10 ori mai putin decat un vin onorabil).
Iar daca vreti sa stiti lucruri inedite despre Antunes, un fotbalist care s-a lasat de fotbal pentru a deveni medic si un medic care s-a lasat de medicina pentru a deveni scriitor, iata AICI un articol scris de Cristian Geambasu. Ce, credeati ca tot ce stie cunoscutul jurnalist sportiv e sa-l enerveze pe Gigi? Ei bine, credeti-ma pe cuvant, sunt ganduri mult mai rafinate din locul de unde a venit articolul asta.

PS: multumiri lui Dan Micuda, care a adus licoarea de la origine.