Despre etnicitate si vinurile grecesti ale lui Razvan Avram

Biserica Greaca, Galati

In Galati, comunitatea elena numara in interbelic peste 10.000 de membri, fiind alaturi de italieni, armeni si evrei o parte integranta a vietii multiculturale a orasului. Astazi doar 1.000 se mai regasesc in scriptele asociatiei etnice, desi la recensamantul din 2009 s-au declarat greci doar 300. In fine, nu cu acesti o mie sau trei sute am eu ceva de impartit, ci cu Christian Papadopol, adica colegul meu de copilarie (scoala, clasa, banca, scara blocului, etc). De fapt, va previn, aceasta e genul de amintire lipsita de sens, cum au batranii, de obicei:)  Nu duce nicaieri...Sau duce? 

Christian era blond si avea ochi albastri. Are inca si parul si ochii, dar fiind o amintire, hai sa vorbim la trecut. Nu mi s-a parut ca avea nas subtire. Nu injura in greceste si din apartamentul sau nu se auzea non-stop muzica greceasca, nu mai mult decat in al meu, sau al altora, nu se spargeau farfurii de bucurie (ma gandesc ca d-na Papadopol o fi spart cateva de suparare, sau din greseala, dar dumneaei nu era grecoaica oricum). In acele vremuri "de dinainte" etnicitatea nu ara atat de trambitata si exploatata teoretic ca acum. Cel putin daca nu era vizibila si nu la nivel oficial, cel putin. Ori etnia lui Dragos Ionescu, celalalt confrate de aventuri, nu ii era inscriptionata pe frunte. Era la fel ca mine, la fel ca noi toti, orice am fi fost: comisarul Moldovan sau nemti, cavaleri teutoni, muschetari, Stefan cel Mare, tatari, etc.   A trebuit sa vina o revolutie ca sa-mi dau seama, fara sa inteleg exact ce inseamna asta, ca Dragos este evreu. Cred ca si lui i-a trebuit o revolutie, pentru ca dupa ea a urmat un program intensiv de reincarcare a universului spiritual etnic, daca pot sa spun asa. In cateva luni, a devenit evreu. Stiu ca suna ciudat, dar asa a fost. Dintr-o data razboiul de 6 zile si alte astfel de evenimente au ajuns subiecte de conversatie. Mie mi se pareau straine, dar el vorbea cu pasiune despre ele, de ca si cum erau razboaiele lui. Nu vreau sa intru in amanunte, asemenea subiecte sunt sensibile, dar mi s-a parut si atunci si acum interesant cum parca omul avea in meandrele sale un recipient etnic, un soi de tub de oxigen gol pana atunci, care s-a umplut rapid, sub presiunea fantastica a anului 1990 si a iminentei emigrari a familiei Ionescu in Israel. Curioasa aceasta transformare, avand in vedere ca domnul inginer Ionescu (care era un roman neaos) cumpara in fiecare decembrie brad de Craciun.  

Sa ma intorc la greci si la Christian. Am participat la nunta lui, acum cativa ani. N-am fost intampinati cu ouzo, nu s-a baut Retsina la masa si nici nu s-au spart farfurii. Mai pe la mijlocul petrecerii, doar niste unchi s-au invrednicit la un dans specific, dar asta a fost tot. Totusi, ca sa inchei amintirile si sa dau excursului un sens poate nemeritat, trebuie sa precizez ca d-l Papadopol a fost comandant de marina civila, iar fiul sau, din cate stiu i-a calcat pe urme, ocupandu-se afaceri care au legatura tot cu apa si cu acest antic si specific mestesug elen. 

Si asa ajungem, draga cetitorule, intr-o zi de vineri, pe la sfarsitul lui iulie, nu departe de Biserica Greaca (fosta Metamorphosis), unde Razvan Avram (via Goodpoint Iasi) ne-a prezentat noile sale importuri din tara care a dat lumii democratia si tirania deopotriva, si, daca ma intrebati pe mine, mai tot continutul cursurilor din anul I de la Facultatea de Filosofie (de oriunde ar fi ea, presupun).
Inainte de impresii si descrierea aromelor amusinate  nu in cele mai bune conditii ambientale (spre rusinea mea de organizator in situ), vreau sa ii multumesc lui Razvan pentru initiativa, fiind pentru prima oara cand a venit muntele la Mahomed, adica vinurile la Galati, special pentru cei doi trambitatori online in ale vinului concentrati in aceasta urbe si inca cativa prieteni apropiati ai lor. Socotesc ca prietenia a cantarit mai greu decat interesul comercial, lucru frumos si demn de toata consideratia.
Aceste vinurile grecesti trebuie cantarite in alta ordine ontologica decat celelalte, din lumea larga. Seamana cu vinurile georgiene, in sensul ca cei care le fac (si le beau) nu se chinuie prea tare sa copie un trend, ci le fac asa cum le place lor: necomplicate, baubile, light, de vara, de caldura mare, de...ati prins ideea. Producatorul se numeste Lafazanis Winery si vinurile sale vin din nord-estul peninsulei Pelopones, din Nemeea, un oras nu departe de anticul templu al lui Heracle. Mai zic in preambul ca toate vinurile degustate au fost seci (sau pe aproape).
Gama de baza a producatorului se numeste Prorogos si vine la pretul de 19 lei. Din ea am degustat urmatoarele:
White 2010: vin de vara, 11,5% alc, cupaj al soiurilor Roditis (70%) si Savatiano, aducand arome si gust de mar, citrica, cu prospetimea de partea sa, dar fara o aciditate iesita din comun, pentru ca si aciditatea pe caldura nu face foarte bine, usor uleios cu note de caiso-piersica, lasa in urma ceva usor taninos de caisa aproape de parg si ierburi aromatice. 75 pct.
Retsina 2010. Stiti povestea acestui sortiment traditional vechi de cand cultura vitei de vie la greci: este un vin la care se aduga in fermentatie muguri de pin, amintind de accidentul antic al rasinei- materie izolatoare a amforelor-  scursa din greseala in interior si cauzand gustul inconfundabil al retsinei. Ce sa zic, decat ca fara a fi un fan al acestor soiuri de vin (avem si noi pelinul nostru, nu-i asa?), acesta este cel mai bun reprezentant pe care l-am gustat pana acum (de altfel vinul de baza este cel de mai sus, deci cupaj roditis/savatiano), aroma dominanta de rasinoase (de altfel totul e liniar in aceasta licoare, iar pinul subjuga orice alta aroma ar dori sa iasa la iveala) fiind deosebit de fina si delicata, contribuind la caracterul tonic si rezistent la oxidare (doua saptamani a rezistat in frigider fara transformari majore!). Nu-l pot puncta, din lipsa de repere serioase, dar nu sunt primul (de fapt sunt al treilea sau al patrulea) care remarca superioritatea acestei retsina in fata tuturor celorlalte care se pot cumpara din magazinele romanesti (si dupa Razvan Avram chiar grecesti). Remarcabil!
Rose 2010. Acesta este un rose atipic, dar culmea! corespunde ideii neofitului roman despre vinul rose, anume ca se obtine din amestecul vinului alb cu cel rosu. Asa este, si este un unicat, o exceptie de regula comunitara, impusa de francezi din motive egoiste, dar usor de inteles, ca roseul se face exclusiv din struguri rosii vinificati mai altfel. Este Roditis (65%)- albul de baza in acea regiune, Moshato (20%)- o varietate de muscat si rosul Agiorgitiko (15%). Ce iese este un interesant contrast aromatic si gustativ intre un nas floral, lipsit de acetona frantuzeasca atat de comuna in roseurile tehnologice, si fructate, fructe rosii- capsuni, zmeura,  visine dar si o adiere de muscat. In gust apar capsuni si cirese, chiar pruna, aciditatea putea fi mai ridicata, dar iertam caci finalul dulce acrisor de fructe rosii mi s-a parut destul de persistent. 76 pct.
Gama Prorogos se incheie cu un Red 2010, un cupaj de Agiorgitiko (70%) si Cabernet.  Acesta este fresh&fruity, light, cu gust intes de cirese, prune, si visine toate coapte si zemoase. La acelasi pret ca intreaga gama (19 lei) mi s-a parut de o valoare buna si un soi de vin rosu greu de gasit in ziua de azi, cand toata lumea vrea sa obtina vinuri gemoase, extractive, serioase. Decat un Chaplin serios, mai bine un Zorba glumet, zic eu. Bineinteles ca am zis ca seamana cu babeasca neagra, la care mi s-a replicat ca mie toate vinurile mi se par babeasca neagra. Ei, dupa ce Marius si Ciprian au zis cam acelasi lucru, nu numai ca n-o sa ma duc la culcare, vorba zicalei, dar o sa mai beau inca o cana din acest proaspat, vioi si nepretentios vin. 77 pct. 


O cezura e necesara pentru a marca trecerea la o gama superioara, varietala, pretuita la 33 lei.
Moschofilero 2010. 100% Moschofilero, 11,5% alc. Se vede ca este facut mai serios, mai de export, ca sa zic asa. Un nas floral puternic, un gust plin, proaspat, cu suc de citrica, caisa si o usoara nota migdalata, amaruie, de grapefruit. Un finish durabil si crocant, cu impresii minerale. 80 pct. 33 lei.
Agiorgitiko 2009, 12,5% alc. E ca un alterego mai rafinat al inferiorului (ca gama) Red 2010. Tanini mai prezenti si mai obraznici, desi ramane un vin de categorie usoara. Fructul representat de visine si coacaze, e mai auster, apar evidente note minerale si vegetal-condimentate, cu o astringenta concentrata pe final. Exista si o impresie ciocolatie, care ma face sa cred ca desi nebaricat, a plutit ceva rumegus prin cuva de fermentare.79 pct.


Si in final, bijuteria coroanei, un tot Agiorgitiko 100%, dar de export si baricat:
Nemea 2007, 13% alc, 12 luni in baric, 50.000 de sticle produse, 58 lei.
Culoare rosie-rubinie intensa. Nas de coaja de portocala, mieros, cu ceva menta si zahar brun si cacao. Se aseamana cu mirosul unui sangiovese italian, dupa mine. Gustul de fructe dulci, chiar dulceata, cu toate cele emanate din baric(impresii vanilate, cafea, scortisoara, cuisoare), dar cu fruct copt- cireasa, visina, pruna, care ii asigura o baubilitate crescuta, ca sa zic asa, si care se termina cu un final de dulce-acrisor de rodie coapta si dulceturi. Un vin superior. 84-85 pct.


Sa inchei cu doua concluzii:
Preferatele mele, gandindu-ma la pret, ar fi Prorogos Red si Prorogos Retsina. In alta ordine de idei, m-as revedea cu placere oricand  cu vinurile rosii superioare produse din soiul agiogitiko.
Apoi, sa le multumesc din nou lui Ana Maria Nazarie si lui Razvan Avram pentru oportunitatea de a explora aceste vinuri autentice dintr-o zona apropiata geografic, dar destul de necunoscuta mie pana acum. Aferim!

PS: In ce priveste intro-ul, amintirile mele sunt autentice. Numele prietenilor mei nu:)