A semanat cu ultimul, cel din noiembrie. Poate asa si trebuie, nu sunt inca sigur. Adica a fost usor sa gasesti expozantii, deoarece erau in acelasi loc ca data trecuta. Apoi, cred ca n-ar strica un loc in care oamenii care se intalneasca cu aceasta ocazie- sa stea, sa sada, sa zaboveasca. Niste mese undeva acolo. Nu de alta dar daca te intalneai cu cineva si te opreai la o vorba, te umpleai de scuze din partea acelora care dadeau peste tine.
De data aceasta am degustat selectiv. Bine, de selectie s-au ocupat chiar unii expozanti, in sensul in care nu-ti dadeau de ales. Mi s-a parut un pic ciudat ca la Recas, beneficiari ai ditamai standului, erau doar doua sticle desfacute, si cand am trecut eu pe acolo Solo Quinta nu era printre ele. Totusi, noul rose 2010 din gama Sole merita semnalat.
O atractie au fost micii producatori moldoveni. Inainte de vin, care nu mi s-a parut rupere, dar curat si decent oricum, trebuie remarcate brandurile, sticlele si etichetele, destul de originale si inspirate. Nu le-am gustat pe toate, dar un traminer mi-a sarit in nas (cred ca se numea Fautor), din cauza aromelor puternice, un Cuvee Blanc 2009 Et Cetera, un shiraz 2009 Equinox si un rkatsiteli 2009 Galusca, prezentat chiar de jovialul domn...Galushca.
Printre lansari si alte vinuri inedite sau remarcabile: un zinfandel alb din gama Caloian, mai mult inedit decat remarcabil, doua tamaioase demiseci, una de la Oprisor (La cetate Miracol 2010) si alta mai prietenoasa (cu buzunarul) de la Vinarte (Castel Starmina 2009), un chardonnay de la SERVE, care se anunta remarcabil de la degustarea din baric, la vizita din decembrie la crama.
La rosii, Mihail Rotenberg ne-a prezentat noutatile Notorius 2007 (care deocamdata e un pumn inmanusat in zale, si care mai are nevoie de timp si pace pentru a-si dezvalui firea nobila), dar si Menestrel 2008(mai prietenos si mai elegant decat primul). Voi reveni cu opinii pe larg despre ele. M-a surprins placut, aproape de finalul vizitei, intalnirea cu Castel Bolovanu cabernet sauvignon 2008 mult mai "cabernet de Samburesti" decat vinul din reclama tv al celor de la Domeniile Samburesti. L-am gasit tipic si foarte interesant mai ales ca in cazul intalnirii cu Alin si Nicoleta Ionita mi-a cauzat un efect de "double vision", destul de bulversant, drept pentru care mi-am permis sa achizitionez o sticla spre ulterioara analiza. Apoi in cazul Cabernetului de Oprisor 2008 (eticheta rosie), ori era la Goodwine de toamna alt vin (ori alt an), dar baricul atotstapanitor atunci s-a calmat de tot acum, confirmand laudele aduse.
Senator Focsani a prezentat o babeasca neagra "Glia" care a surprins prin doua lucruri: 1. pentru prima oara mi-am dat seama de ce Pastorel tot pomenea de babeasca in scrierile lui si 2. vine de la Insuratei (jud. Braila). Oricum, am fost invrednicit cu doua sticle de babeasca en-primeur si mai si decat prietenoasa Glia, baricate diferit, sub juramantul ca voi comunica cu repeziciune care e mai care. Ma voi achita de sarcina saptamana aceasta, in mod public, adica nu mai departe de aici. In aceeasi ordine de idei trebuie semnalata efervescenta creativa a celor de la Senator (via George Moisescu) care au lansat o gama de vinuri bio, precum si una destinata...hm...femeilor! Glumesc, o idee noua si foarte buna, si nu pot decat sa sper ca faptul ca mi-a placut Tamaioasa din aceasta gama, nu-mi va cauza probleme de constiinta:)
Mai departe: m-am intalnit cu un prieten mai vechi- Barbaresco de la Tenuta Caretta, Enira 2007 e si mai eleganta decat precedenta, feteasca neagra Bacanta 2008 de la Crama Girboiu mi s-a parut ca are nevoie de invechire in sticla (adica asa sper, pentru ca alcoolul si baricul inca planeaza deasupra vinului). Ah, pana si Domeniile Ostrov cu un rose ok+, m-au surprins placut, semn ca unde e vointa e si putinta. Inca putina din aceasta si la Casa de vinuri Husi si zghihara ar putea redeveni un vin de baut.
Au mai fost cu siguranta multe altele, dar fie nu mi-am pus semnul de carte in dreptul lor, fie intalnirea fugitiva (din pacate), cu Cosmin Grozea, Ciprian Haret (ok, cu el m-am intalnit chiar inainte de a pleca spre Bucuresti:), Alin Ionita, si in premiera cu Bogdan Bocse si Nicusor Cazan, le-a eclipsat.
PS: in final, ii multumesc pentru fotografii si tovarasie lui Sorin Pamint care s-a
mai sacrificat o data pentru propasirea lucrurilor bune in vinul romanesc
George,
RăspundețiȘtergereImi pare rau, ba nu, ma bucur de efectul double vision pe care l-ai avut. Nu l-ai cunoscut pe cel audio stereo. Ala e si mai tare.
:))
RăspundețiȘtergereMa bucur ca ne-am intalnit, chiar daca foarte fugitiv. Sunt sigur ca vom mai avea ocazia sa ne vedem si promit ca o sa si ciocni un pahar :)
RăspundețiȘtergereSa dea Domnul:)
RăspundețiȘtergere