Clos Gebrat Priorat Crianza 2007

Un vin rosu care mi-a placut foarte mult. In conditiile in care a costat 10 euro.

E dens, "greu", nefiltrat, are acea structura balsamica greu de gasit la vinurile de astazi, sau mai bine zis la vinurile de un anumit pret. Cupaj de garnacha tinta 35%, mazuela 35%, cabernet 30%, baricat 12 luni in stejar francez, 14% alc.

Culoare: rosie intensa

Miros: fructe rosii, pasta de tomate, fructe dulci, dupa 8 ore- prune afumate.

Gust: tanini fini, visine, fructe de padure, lemn, mineral, dupa 8 ore vinul a devenit un Cote du Rhone cu tuse de cerneala, un vin mai rezervat, datorita oxidarii, fara indoiala. dar asta m-a pus pe ganduri vis-a-vis de diferite vinuri frantuzesti laudate la noi.

Final: lung, fructat, zahar, eucalipt.

87 pct. Bun, doar un pic cam dulce pentru "ultrasi".

Masi Valpolicella Classico "Bonacosta" 2007

30 lei (in Real) Culoare putin intensa. Vin de categorie usoara. Alibus avea dreptate: cireasa, coacaza, condiment. Usor dulce-amarui pe final, daca va plac eufemismele poftiti "un strop de ciocolata amaruie". E curat, inca proaspat, agreabil, si se termina foarte repede. As avea mare grija cu el.

Asteptam ceva mai mult, totusi, dar nu e vina producatorului italian ca am unele naivitati:) Interesant ar fi ca vinul desi etichetat sec, contine 5g zahar/l ceea ce l-ar face dupa vechiul canon demisec.

Daca vreti sa stiti mai multe iata aici fisa tehnica a editiei 2008 (ma indoiesc ca s-a schimbat ceva fata de 2007).

81 pct.

Pariul Mării Negre: Okuzgozu DLC 2008

Copilarie, picup, placi, Jules Verne, Pariul Marii Negre- o adaptare foarte…aproximativa a romanului Keraban Incapatanatul. Am aflat mai tarziu, citind romanul, cat de ciudata e adaptarea: negustorul olandez era in adaptare un neamt din Hamburg cu alt nume, pe Ahmet il chema Demir, si cate si mai cate.

Keraban, bogatul negustor de tutun din Istanbul avea birourile pe malul european al Bosforului, iar locuinta pe malul asiatic. Cand sa treaca stramtoarea impreuna cu nepotul sau Ahmet si negustorul olandez Van Mittel, catre vila sa din cartierul Scutari, afla cu stupoare ca primaria a introdus o taxa pentru trecerea Bosforului. Enervat, pune ramaseag ca n-o sa plateasca absurda taxa, dar va ajunge totusi pe malul celalalt. Cum? Ei bine, facand ocolul Marii Negre! Aventuri, turbane, salvari, pistoale, pilaf cu stafide, intorsaturi de situatie. Ce mai, mana cereasca pentru imaginatia unui copil.

Ca vinul e o masina a timpului stiam mai demult. Combustibilul de data aceasta a fost Okuzgozu DLC 2008, un vin turcesc din estul Anatoliei. Soiul okuzgozu-adica ochi de bou, dupa marimea boabei- este interesant, da un vin de o culoare rosie-purpurie, fara mare intensitate, nasul releva fructozitate, dar si un miros floral delicat, iluzie realizata cred de combinatia volatililor amintind de fructe dulci de padure cu baricul foarte bine integrat. Este un vin light, fara tanini puternici, dar departe de a fi necorpolent. Cei 13% pur si simplu nu se simt, iar in gust predomina cireasa si diverse fructe de padure cum ar fi murele, dar si ceva ciocolata de lapte cu caramel. Aciditatea este mare si cere ceva de mancare. Cred ca o coasta de berbecut ar pica minunat. Finalul nu este foarte persistent, dar atat cat e, lasa un gust de suc de fructe proaspat. Nu e un vin complicat, dar are o structura eleganta, e bine facut. Nu stiu daca face 40 de lei (in Real), dar daca producatorul-Doluca- e la fel de incapatanat precum Keraban, nici nu ma mira. 84 pct

Lucruri bune in vacanta: vinuri din Comunitatea Valenciana

Cand s-a pus problema petrecerii unei saptamani pe litoralul spaniol, m-am gandit, amintindu-mi precedenta calatorie in Spania, ca voi conversa cu spaniolii pana voi face febra la muschii bratelor, stiindu-se faptul ca ei nu prea se omoara cu limbile straine, iar eu nu ma uit la telenovele.

Din fericire, de cum am intrat in Benidorm, o statiune mare, inalta si aglomerata de pe Costa Blanca (intre Valencia si Alicante), am sesizat ca multe magazine, baruri si restaurante au denumiri gen The Georgies, ST. James, The Triangle si cate si mai cate. Multi englezi, dar multi, nu gluma. Ceea ce facea ca chinezul de la magazinul de suverniruri sa rupa ceva engleza, sau – mai important- ca vanzatorul de la Boutique del Vino- locul meu preferat din localitate, he he - sa vorbeasca destul de fluent limba lui…Dickens (ca sa sparg cliseul cu Shakespeare).

Am locuit doua familii intr-un apartament dintr-un complex turistic, de altfel intreaga statiune fiind “setata” pe blocuri enorme (cu zeci de etaje) de apartamente turistice, si nu pe hoteluri. De apartament numai de bine, doua dormitoare, living, bucatarie (dotata cu orice, de la aragaz, microunde, tigai, farfurii, tirbuson, set de pahare de alb, rosu, sampanie, cognac, apa- adica oamenii s-au gandit la detalii). A costat mai ieftin pe familie si pe zi decat la “superhotelul ” de doua stele din Mamaia cu multa “lipsa” si “nimic” inclus, pe care l-am inconjurat de 10 ori sambata trecuta pana sa “prind” un loc de parcare. Sau poate era cam intuneric si de aceea nu am vazut prea bine cele doua stele.

Plaja curata si apa cristalina, albastru-verzuie, fara alge sau alte mizerii, te fac sa-ti promiti ca n-o sa mai mergi pe litoralul romanesc decat in weekend, si doar daca nu mai poti indura inca doua ore pana in Bulgaria.

Am mai vorbit despre diferentele de civilizatie stradala, despre aspectul general al localitatilor. Important este ca spre deosebire de litoralul romanesc, unde te enervezi deoarece ai sentimentul ca totul costa enorm, dar primesti destul de putin, acolo am cheltuit la fel de mult, dar n-am fost urmarit vreo clipa de regret sau enervare. Atata plateai, atata primeai. Daca nu doreai sa mananci la un restaurant de pe faleza cu vreo 20 de euro portia, puteai foarte bine sa mergi 200 de metri dinspre plaja unde gaseai un bufet liber cu 10 euro. Doreai sa te saturi cu carne de melc sau de sepie? Ei, acolo chiar puteai. In fine, poate aceste aspecte nu sunt atat de importante, dar contribuie la starea de bine, la linistea omului venit in vacanta.

Ca sa ma intorc la vin, am observat ca se acorda o atentie mare producatorilor din zona respectiva. N-o sa vezi un raft intreg de vinuri straine. Poate unul chilian, unul american, unul nemtesc, dar cam atat. In rest, zeci si zeci de producatori spanioli, mai mari sau mai mici. De exemplu, in Benidorm, in toate magazinele de vinuri sau bauturi (si erau zeci- dar multe parte din acelasi lant- Bodega el Barill, subtitrat Wine Barrel), puteai gasi vinurile domnului Enrique Mendoza, viticultorul de la 2 km de statiune.

Din curiozitate, am gustat un Petit Verdot 2005, un vin de vreo 10 euro, nu foarte rau nici acum, dar cred un vin de pastrare indelungata, corpolent, fructuos, cu tanin abundent si cu lemn insuficient intregrat in conditiile unei baricari de 14 luni. Se simteau fructe de padure, condiment si ceva mineral, pamantos. As fi curios sa incerc acest vin peste 5 ani. Deocamdata, nu l-am gasit recomandabil. ? pct.

Un alt vin din regiune, Laderas de El Seque 2008 Alicante, un monastrell sustinut de ceva cabernet si syrah. Un vin de consum curent (cu screw-cap, dar de vreo 6-7 euro, laudat de Jamie Goode) n-a fost pe gustul meu, nu pentru ca ar fi fost rau, ci din cauza zaharului rezidual. Gust de suc de mure si cirese. Aciditate buna, corpolenta medie, proaspat. Un final persistent, totusi, de magiun de fructe si dulceata de afine. Probabil, mai ales la noi, acest vin ar avea publicul sau. 82 pct.

Vinurile albe din regiune le-ar placea romanilor deoarece in partea Valenciei se produce destul de mult muscat (in diverse intrupari si sinonime), din care se obtin atat vinuri licoroase dulci, cat si vinuri seci (spre demi), care amintesc pregnant de un clasic romanesc: “fata-n iarba”. Eu unul, nu prea ma omor dupa aromatele vinificate in sec, asa ca le-am spus spus pas. Totusi, desi puteam jura ca este un dry muscat, m-am intalnit cu un vin, care desi “emana” aroma soiului era de fapt un cupaj cu doar 10% muscat de Alexandria: Fusta Nova Blanco 2008. E un amestec indraznet de Chardonnay, Sauvignon blanc şi Muscat. Are 11,5%, aşadar e potrivit cu căldura. Are acelaşi nas “crocant”, proaspăt, cu indicii florale. Cu puţină imaginaţie putem spune că aduce cu florile de portocal. Fructuos, cu ananas şi piersică în prim plan, cu uşoare note unctuoase. Aciditate ridicată. Un vin elegant, dar fără zorzoane. 77 pct. 4 euro.

Cu ceva mai mult muscat (50%) si restul marseguera, am gustat Los Monteros Blanco 2009 Valencia. Ei, asa da! Nas crocant, prospat, cu iz de pere si flori delicate, aciditate usor intepatoare, fruct, citrica, portocala, fructe exotice, cu un finish de lamaie indulcita. Sushi cu creveti, o bucata sanatoasa de bonito (un soi de ton) merg foarte bine. Costa 5 euro, dar face mai mult Nu comentez aspectul sticlei. 82 pct.

In concluzie, ar fi ceva de invatat de aici. Intai ca nu am vazut vinuri albe mai vechi de un an, unul-doua din 2008. Ori se vand toate, ori ce mai ramane se trimite in Romania si in alte tari fara cultura oenologica (doare asta?). Am incercat ieri sa cumpar un vin alb din 2009 din Real. Am gasit doar doua, pe care le incercasem deja, asa ca am scapat mai ieftin, dar mai insetat:) Apoi, e aproape lipsit de speranta sa spun asta dintr-un oras care nu are nici macar un magazin specializat de vinuri, dar mi se pare logic si reciproc avantajos ca un comerciant sa vanda vinul produs de un viticultor local. Poate suna livresc, dar vinul are alt gust la fata locului, langa gastronomia respectiva, in clima respectiva. Dar asta ar insemna sa avem gastronomie, in afara de cinci feluri omniprezente de cantina comunista.

Ar fi ceva de invatat si pentru hotelierii romani, dar pare la fel de lipsit de speranta. Poate ca mandria nationala incepe cu mandria regionala si locala. Cand vom incuraja asta vom descoperi ca regionalizarea nu inseamna disolutia statului ci conservarea traditiilor. Parerea mea!

Vinuri romanesti pe care le-am vazut in Spania

Nu sunt multe, nici nu m-am uitat dupa ele in mod special.

Ce mi s-a parut genial e ca in fond seamana cu emigratia alor nostri. Primele valuri numai de baieti muncitori n-au fost. Asadar, in loc sa exportam chestiuni cu care sa ne facem loc pe mesele altora, ce gasim in raft?

1. Sange de Taur, Tohani;

2. Grasa de Cotnari, dar nu de Cotnari SA ci de Vinia Iasi;

3. Merlot Pivnita de Aur, care cred ca este produs de Fluvimed Medgidia.

Ma gandesc ca in mod cert aceste produse nu se adresau spaniolilor, ci romanilor de acolo, si nu tuturor, ci doar celor alienati mintal, caci numai ei ar putea da 5-7 euro pe aceste vinuri "clasice".

Brand de tara, frunza Elenei (sa mai zica cineva acum ca cei de la Recas nu s-au orientat bine) , la ce bun? Sange de taur spune totul despre noi!

Vinuri pe banda rulanta de la Recas, Stirbey, Vina Mar, Basilescu si altii

S-au adunat tot soiul de vinuri despre care n-am scris. Asa ca le dau in vileag foarte pe scurt, cat nu-mi dispar din memorie:

Domaine La Croix Belle 2007 Syrah-Grenache. Am scris in termeni duiosi despre 2008. Si vinul din anul anterior este la fel de delicios, cu un plus de mineralitate, notele de pamant si cerneala fiind usor mai pronuntate, eclipsand nota afumata, atat de specifica syrahului. Calitate medie, pret rezonabil (daca 35 de lei e rezonabil:). E un vin pe gustul meu, asa ca daca va intalniti cu el, as fi curios ce impresie v-a lasat. 84 pct.

Syrah Cocosul 2009 Recas. E prea tanar. Va recomand ori sa-l lasati in voia sortii ceva vreme, ori daca nu va lasa inima- gazduiti-l pana la anul. Arome primare de fructe coapte, corpolenta buna, tanini fini, ceva condiment. Promite. 78 pct (cu potential)

Chardonnay Cocosul 2009, Recas. A fost trupa de deschidere la concertul eveniment Uberland 2007. Avand in vedere canicula, s-a prezentat bine, ca un chardonnay atipic, virat spre sauvignon blanc, in care doar notele unctuoase amintesc de celebrul strugure. Proapat, cu nas floral, gust citronat, cu grapefruit, portocala, banana, vanilie, soc (socata), tamaie. Aciditate foarte buna. Un vin reusit, potrivit in pret (25 lei), care are un singur cusur: lasa in postgust note usor neplacute, fructe prea coapte, cu un iz dulgeag si drojdios (am zis “un iz”, nu ca ar avea gust de maia). Prima oara cand l-am incercat i-am dat 82. Sa-i fie de bine!

Riesling valah 2009 Halewood, 14 lei. Pe langa amuzamentul patriotic al denumirii si gustul e foarte romanesc, si nu nemtesc. Un vin demisec, neutru, cu ceva aroma de fruct, dar cu un alcool rau integrat. Notele alcoolice ies puternic in fata, chiar dupa deschidere. Nu e de neindurat, dar…totusi. Spritz, spritz, dar pana cand !? 71 pct.

Feteasca Regala Genius Loci 2007 Prince Stirbey Dragasani. 66 lei. N-am reusit sa-mi dau seama cat de bun e, din motive simple: izul de baric si corespunzator nota de eventai chinezesc din lemn parfumat sunt atat de pregnante incat mi-au “prajit” papilele. Avand in vedere ca atat 2006 cat si 2007 m-au dezamagit, pe langa paguba in buget, n-o sa ma prinda prea curand cu o noua serie. Sa fie caldura, transportul, pastrarea?! Habar n-am. Poate ati fost mai norocosi, asa ca va invit sa imi spuneti daca l-ati gustat ce impresie v-a lasat.

Feteasca neagra Eclipse 2008, Crama Basilescu. Un vin laudat la toate colturile, pe care din variate motive nu prea aveam de gand sa-l incerc. Ei bine,la magazinul Vinexpert din aeroportul Henri Coanda, l-am gasit la un pret decent (10 euro), ceea ce nu pot spune despre alte vinuri romanesti care aveau un adaos infricosator. Syrahul Cososul era, sper ca-mi amintesc bine, 12 euro! Vinul e deosebit, recunosc, are culoare- un rosu-rubiniu intens, un nas violent de fructe rosii, extract bun, o evolutie de pruna uscata, alcool cat pentru doua vinuri (15%), o corpolenta buna. Avand in vedere circumspectia sanatoasa privind indicatiile de pe etichetele romanesti, era cat pe ce sa-mi scape unul din motivele pentru care vinul e atat de corpolent, serios, si…barbatesc. E un CIB, adica e cules la innobilarea boabelor, ceva mai tarziu decat culesul obisnuit la maturitate. Alcoolul este totusi mare problema, e prea pregnant si persistent. Nici dupa o zi de la deschidere nu se disipase pe deplin. Oricum, e un vin ok, pentru care vinificatorul merita aprecieri. Nu gasesti prea multe fetesti negre de calibrul asta, pentru care sa nu-ti trebuiasca un credit de nevoi personale. 85 pct

Sauvignon Blanc Reserva Especial 2007, Vina Mar, Chile. Un vin elegant, floral, cu nuante de grapefruit, lamiae, iarba, mineral. Persistent. E ceva mai evoluat decat fratele mai mic (reserva), dar un pic trecut. Aciditatea l-a adus pana aici, dar cam atat i-a fost. Va recomand 2008, daca 2009 a iesit pe piata, e si mai bine. 79 pct.

Cat pe ce sa uit #1: Feteasca neagra 2007 Special Reserve Halewood (sticla inalta cu eticheta alb-negru). E ca un valet sarguincios si educat, un vin de calitate peste medie, un an bun, costa putin, etc. Demisec, cu cirese, pasta de tomate, cafea, si ceva vegetal, articulat de un strop de tanin verde si condiment. Daca prindeti si oferta cu vinul+paharul de degustare devine si mai bun:). 78pct

Cat pe ce sa uit #2: Feteasca alba 2009 Vinul Cavalerului Serve. Vinul acesta se inscrie in moda curenta, si deloc rea a vinurilor citrice, sustinute de o aciditate mare, cu usoara efervescenta, ananas, banana, socata, fanta lemon, you name it, they got it. Cu un usor rest de zahar, sa le faca placute. Agreabil, simplu, chiar elegant in felul lui si costa sub 20 de lei. Recomandabil. 80 pct

Castele-n Spania: La fata locului

Si spatiul are o fata, o biografie citibila in caramida, piatra, praf si pamant. Aceasta poetica a spatiulul da, via Bachelard si Heidegger, cartografia spatiului esential in care joaca cultura unui popor, cartea lui de identitate, cazierul sau istoric. Nu in Manhatanul Spaniei- Benidorm- am palpat incheietura acestei tari ci intr-un sat, ca altfel nu poti sa-i spui unei localitati de abia 4000 de locuitori. Am mai pomenit de el. Aici vezi o civilizatie stradala atat de diferita de a noastra incat e aproape dureros. Problemele lor nu sunt utilitatile elementare. Apropos, am auzit ca finlandezii si-au modificat de curand constitutia, introducand un nou drept fundamental: dreptul la internet, adicatelea statul garanteaza fiecarui cetatean de oriunde ar fi el pe teritoriul Finlandei accesul la internet de 1Mb/sec si va creste pana in 2015 la 15 Mb/sec. Aceasta ni se pare o problema atat de indepartata, atat de "aruncata in fata" (caci asta inseamna "problema" in greaca veche, in traducere latina- "proiectus"), incat pare absurda, un fel de capriciu inutil. Si are o legatura cu Spania, deoarece se pare acesta este al doilea stat din lume care isi va modifica constitutia in acest sens. Cand ma gandesc ca statul roman nu a fost in stare nici sa asigure accesul la apa curenta tuturor romanilor, ca sa nu mai vorbesc de energie electrica!

Cat am stat in Spania, problema numarul unu a fost interzicerea luptelor cu tauri in Catalonia. Talkshow-urile semanau formal cu ale noastre: un invitat fost toreador, un frumusel cu probleme de exprimare, un intelectual carunt cu aspect dandy, care tot ii tragea cu erotismul tauromahiei, o doamna zaluda, cu parul valvoi, si aspect boem, specie emergenta si la noi: presedinta de ONG cu obiect protectia animalelor, si politicianul versat capabil sa-si dea cu parerea in orice problema de la particula elementara pana la singuratatea alergatorului de cursa lunga. Sigur, cand majoritatea drepturilor omenesti sunt rezolvate, poti trece si la drepturile animalelor, ca si ele au un sufletel, saracele...

Satul respectiv a votat sa NU treaca calea ferata pe la ei, un izolationism pragmatic, sanatos si usor xenofob. In schimb, avea un centru de conferinte, in care se dezbatea probabil problema spinoasa a numarului mare de seminte din portocala valenciana, o biblioteca destul de mare, o baie publica cu bazin olimpic acoperit si incalzit (pentru ca iarna poate fi ingrozitor de frig aici: chiar si 15 grade!), hypermarket, o puzderie de hale industriale fabricand te-miri-ce, si campuri interminabile de portocali. Cetatenii mai prosperi ai localitatii au investit de vreo 20 de ani intr-o baza de agrement- un club privat- in care sa nu se inghesuie cu toti Gonzalez si Juan. Terenuri de tenis, de squash, petanque (stiti voi, jocul frantuzesc cu bile), locuri de joaca pentru copii amenajate la orice intersectie, si in orice spatiul public mai aerisit. Iar compar in van: orasul meu are de 100 de ori mai multi locuitori si cu toate astea, spatiile de joaca publice si functionale pot fi numarate pe degetele de la o mana.

Si inca ceva: 4000 de locuitori si 80 de baruri. Care nu sunt niciodata complet goale. Pentru ca dupa o zi torida, in care aveai impresia ca locul e parasit, la apusul soarelui, oamenii ies din case, si se plimba, beau, mananca, vorbesc, pana noaptea tarziu. Si cand spun oamenii, spun oamenii de toate varstele. Toti isi gasesc cate un loc la terasa si palavragesc, fumeaza, beau, canta si danseaza. E un fel de abandon hedonist, fara varsta, pare o adolescenta continua, alimentata de prosperitate, dar si de un tumult unic, latin. Poate mai prosperi, sau mai ingrijiti or fi si prin alte parti, dar n-am vazut altundeva batrani mai joviali.

In rest, caldura mare, monser! Spre deosebire de caldura romanesca, impersonala si absurda precum impozitul forfetar, caldura iberica este personalizata. Soarele bate atat de puternic, incat ai impresia ca este doar al tau. Oriunde ai merge si oriunde te-ai ascunde, gaseste el o modalitate sa te loveasca in moalele capului. Dupa o zi iti dai seama ca omniprezentele jaluzele sunt o necesitate si nu vreo moda bizara. Acuma, cu ajutorul lui Dumnezeu, am gasit remediul. El se numeste Verdejo si vine de la nord vest de Madrid, aproape de Portugalia, din Rueda. Nu va intrebati inutil, nu are nici o legatura cu vinho verde, din fericire. Unii zic ca ar aduce cu pinot gris, dar cele pe care le-am gustat semanau oarecum cu un sauvignon blanc de lume noua. N-am cautat prea mult dar cea mai buna intrupare pe care am gasit-o a fost Protos 2009. Daca va intrebati cu ce aduce de la noi va spun acum: cu cramposia de Stirbey.

Nasul este crocant (de fapt englezescul “crisp” mi-a venit in minte), proaspat, elegant, cu note citrice moderate, mar, miere, flori de salcam. Deja stii unde sa-l plasezi, dar revelatia a sosit odata cu gustul- corpolent, plin de fruct, ananas, ceva banana, portocala, lime, un suc fin cu aciditate revigoranta, dusa mai departe de un finish durabil de grapefruit si lamaie. Cu ce merge la masa e usor de banuit: fructe de mare, peste, salate, tapasuri.

As zice ca la 83 pct si 6 euro, e un vin de vara foarte bun. Nu stiu daca se importa la noi, dar daca vine la vreo 10 euro, n-ar mai fi atat de bun. Oricum, aviz amatorilor.

Vinul.ro nr. 28

In mare graba: Top Chardonnay: 1. Cocosul 2009 de la Recas,2. V-legends 2009 (idem), 3. La Cetate 2009. Verticala de Prince Matei, chestiune semnalata deja de amicul Alibus, Champania Taittinger, o noua gama premium de la Halewood (Scurta, La catina), interviu lung sai interesant cu Maia Morgenstern, un articol al lui Radu Rizea privind decantarea vinurilor, o scurta vorba cu oenologul Razvan Macici, creatorul vinului oficial al CM 2010, apoi despre trufe.

Recomandarile mele, la pagina 30: Champ du Coq 2008 Domaine La Croix Belle, Languedoc, si Belleruche Champutier 2007, Cotes du Rhone.

Castele-n Spania: aterizarea

Sunt un fan al socului cultural. E un fel de hobby. Nu tricourile D&G- la fel de contrafacute doar ceva mai ieftine ca la noi- ma anima, ci diferentele de cultura si civilizatie, fara a valorifica cumva aceste notiuni. De cum ajungi, in toaletele aeroportului descoperi ca au un loc special amenajat pentru schimbat copilul (evident nu in sensul in care ti-l fac mai frumos sau mai destept). Ca oricat de complicat ar fi, gasesc ei un mod alambicat dar functional de a construi o rampa pentru persoane cu handicap. Apropos de asta, imi spunea o cunostinta cu disabilitati locomotorii, ca i-a luat o ora ca sa poata intra intr-o prefectura din tara noastra. Stabilimentul dotat cu o rampa mecanizata (poate le-ati vazut- arata modern!) a fost imposibil de pornit de catre gardieni, basca intrarea respectiva era o usa inchisa, iar cheia era intr-un birou inchis de functionarul plecat in concediu, si cate si mai cate, tipice, incat pana la urma doi gardieni publici si-au flexat muschii si au carat persoana si carutul pe sus pana la biroul cu problema. La noi ai putea sa faci sute de scurt-metraje hilare cu iz de Kafka si Kusturica, din cate se intampla coditian- la modul absurd si nevinovat. Dar n-o sa incep o retorica “la noi” versus “la ei” pentru ca e clar ca nu s-a inventat si nu se va inventa prea curand rampa pentru handicapul pe care il avem.

Oricum, mare iubitor de vin, cum ma stiti, am adus in Spania cateva sticle de vin neaos, cu oarece pretentii, spre degustarea doritorilor. Pentru inceput: o feteasca regala Genius Loci 2006 de la Prince Stirbey Dragasani si o Cadarissima 2008 de la Wine Princess, Arad. Voi vorbi despre ele inainte de cele cateva vinuri iberice pe care le-am incercat.

Feteasca Genius Loci 2006 a fost o mare dezamagire. Sunt convins ca nu am descoperit adevarata fata a acestui vin, dar cred ca imprudenta de a le comanda intr-o zi calduroasa a fost motivul. Nu vreau sa incep o alta polemica, nu caut vinovati, nu bat apropouri, ci in mod ebraic- imi voi interioriza vina.

Vinul era destul de flasc, cu o aciditate precara, dar cu un gust din care mai razbatea calitatea laudata de atatia, mineralitatea si caracterul de soi destul de bine definit. N-a fost prea rau, dar in lipsa unei aciditati mai vioaie- n-a rupt gura targului. Flori de tei, miere, vanilie, vinul fiind baricat indelung. La 60-70 de lei cat am platit, am dreptul sa ma declar usor nemultumit.

Cadarissima 2008, un vin special dupa metoda Aszu (responsabila pentru celebrele vinuri albe de Tokay), dulce dar obtinut din struguri rosii (de cadarca, presupun), din boabe stafidite atacate de botritys cinerrea, mucegaiul nobil. Auzisem putine lucruri despre acest vin, in general contradictorii, chiar usor nefavorabile. Va spun ca este o experienta interesanta. Contrastul dintre tanin si zahar este bine mediat de o aciditate buna, te mira oarecum ca nu este din cale afara de dulce, fiind chiar agreabil. Se simt condimente, visina, baton de ciocolata, dar gratie metodei de vinificare apar si note straine, naturale mai degraba vinurilor fortificate- fructe confiate: pruna uscata, curmale, stafide, smochine, care domina un final amplu, meditativ. M-a surprins aceasta gaselnita bine intiparita in istoria podgoriei Minis, dar si in istoria vinurilor imperiale de altadata. Evident, este un vin cu asociere gastronomica restransa, in nici un caz de larg consum, potrivit unor deserturi cu ciocolata si visine, as zice. Este ceva unic, in orice caz, si cred, pretabil la invechire, 70-80 lei, 0,5 l, 86 pct.

Drumul de la aeroportul din Valencia pana la casa unde am locuit intr-una din cele doua saptamani spaniole mi-a fost bantuit de aceasta melodie din eterul radio, cantata de Estopa (o formatie de flamenco- format nou, fusion, caci flamenco-ul de pe vremuri nu-l mai canta nimeni) si Rosario- una din fiicele regretatei Lola Flores, cea incremenita intr-o piata din orasul natal (foto sus), al carui celebru vin are tuse asemanatoare cadarcei imperiale care si-a gasit sfarsitul in acea seara: Jerez de la Frontera.

Asculta mai multe audio Muzica