Castele-n Spania: La fata locului

Si spatiul are o fata, o biografie citibila in caramida, piatra, praf si pamant. Aceasta poetica a spatiulul da, via Bachelard si Heidegger, cartografia spatiului esential in care joaca cultura unui popor, cartea lui de identitate, cazierul sau istoric. Nu in Manhatanul Spaniei- Benidorm- am palpat incheietura acestei tari ci intr-un sat, ca altfel nu poti sa-i spui unei localitati de abia 4000 de locuitori. Am mai pomenit de el. Aici vezi o civilizatie stradala atat de diferita de a noastra incat e aproape dureros. Problemele lor nu sunt utilitatile elementare. Apropos, am auzit ca finlandezii si-au modificat de curand constitutia, introducand un nou drept fundamental: dreptul la internet, adicatelea statul garanteaza fiecarui cetatean de oriunde ar fi el pe teritoriul Finlandei accesul la internet de 1Mb/sec si va creste pana in 2015 la 15 Mb/sec. Aceasta ni se pare o problema atat de indepartata, atat de "aruncata in fata" (caci asta inseamna "problema" in greaca veche, in traducere latina- "proiectus"), incat pare absurda, un fel de capriciu inutil. Si are o legatura cu Spania, deoarece se pare acesta este al doilea stat din lume care isi va modifica constitutia in acest sens. Cand ma gandesc ca statul roman nu a fost in stare nici sa asigure accesul la apa curenta tuturor romanilor, ca sa nu mai vorbesc de energie electrica!

Cat am stat in Spania, problema numarul unu a fost interzicerea luptelor cu tauri in Catalonia. Talkshow-urile semanau formal cu ale noastre: un invitat fost toreador, un frumusel cu probleme de exprimare, un intelectual carunt cu aspect dandy, care tot ii tragea cu erotismul tauromahiei, o doamna zaluda, cu parul valvoi, si aspect boem, specie emergenta si la noi: presedinta de ONG cu obiect protectia animalelor, si politicianul versat capabil sa-si dea cu parerea in orice problema de la particula elementara pana la singuratatea alergatorului de cursa lunga. Sigur, cand majoritatea drepturilor omenesti sunt rezolvate, poti trece si la drepturile animalelor, ca si ele au un sufletel, saracele...

Satul respectiv a votat sa NU treaca calea ferata pe la ei, un izolationism pragmatic, sanatos si usor xenofob. In schimb, avea un centru de conferinte, in care se dezbatea probabil problema spinoasa a numarului mare de seminte din portocala valenciana, o biblioteca destul de mare, o baie publica cu bazin olimpic acoperit si incalzit (pentru ca iarna poate fi ingrozitor de frig aici: chiar si 15 grade!), hypermarket, o puzderie de hale industriale fabricand te-miri-ce, si campuri interminabile de portocali. Cetatenii mai prosperi ai localitatii au investit de vreo 20 de ani intr-o baza de agrement- un club privat- in care sa nu se inghesuie cu toti Gonzalez si Juan. Terenuri de tenis, de squash, petanque (stiti voi, jocul frantuzesc cu bile), locuri de joaca pentru copii amenajate la orice intersectie, si in orice spatiul public mai aerisit. Iar compar in van: orasul meu are de 100 de ori mai multi locuitori si cu toate astea, spatiile de joaca publice si functionale pot fi numarate pe degetele de la o mana.

Si inca ceva: 4000 de locuitori si 80 de baruri. Care nu sunt niciodata complet goale. Pentru ca dupa o zi torida, in care aveai impresia ca locul e parasit, la apusul soarelui, oamenii ies din case, si se plimba, beau, mananca, vorbesc, pana noaptea tarziu. Si cand spun oamenii, spun oamenii de toate varstele. Toti isi gasesc cate un loc la terasa si palavragesc, fumeaza, beau, canta si danseaza. E un fel de abandon hedonist, fara varsta, pare o adolescenta continua, alimentata de prosperitate, dar si de un tumult unic, latin. Poate mai prosperi, sau mai ingrijiti or fi si prin alte parti, dar n-am vazut altundeva batrani mai joviali.

In rest, caldura mare, monser! Spre deosebire de caldura romanesca, impersonala si absurda precum impozitul forfetar, caldura iberica este personalizata. Soarele bate atat de puternic, incat ai impresia ca este doar al tau. Oriunde ai merge si oriunde te-ai ascunde, gaseste el o modalitate sa te loveasca in moalele capului. Dupa o zi iti dai seama ca omniprezentele jaluzele sunt o necesitate si nu vreo moda bizara. Acuma, cu ajutorul lui Dumnezeu, am gasit remediul. El se numeste Verdejo si vine de la nord vest de Madrid, aproape de Portugalia, din Rueda. Nu va intrebati inutil, nu are nici o legatura cu vinho verde, din fericire. Unii zic ca ar aduce cu pinot gris, dar cele pe care le-am gustat semanau oarecum cu un sauvignon blanc de lume noua. N-am cautat prea mult dar cea mai buna intrupare pe care am gasit-o a fost Protos 2009. Daca va intrebati cu ce aduce de la noi va spun acum: cu cramposia de Stirbey.

Nasul este crocant (de fapt englezescul “crisp” mi-a venit in minte), proaspat, elegant, cu note citrice moderate, mar, miere, flori de salcam. Deja stii unde sa-l plasezi, dar revelatia a sosit odata cu gustul- corpolent, plin de fruct, ananas, ceva banana, portocala, lime, un suc fin cu aciditate revigoranta, dusa mai departe de un finish durabil de grapefruit si lamaie. Cu ce merge la masa e usor de banuit: fructe de mare, peste, salate, tapasuri.

As zice ca la 83 pct si 6 euro, e un vin de vara foarte bun. Nu stiu daca se importa la noi, dar daca vine la vreo 10 euro, n-ar mai fi atat de bun. Oricum, aviz amatorilor.