Azi va prezint doua vinuri din liga mica. Vorbim de vinuri ieftine, italiene, albe, seci, nepretentioase, dar bune la masa.
Le-am cumparat deoarece sunt produse de autorii remarcabilului Montepulciano D'Abruzzo (8 lei), Casa Demonte. Mi-am spus ca- cine stie- poate le ies si albele tot intr-un raport calitate/pret entuziasmant. N-am fost departe de adevar, desi nu te umplu de bucuria ingenua ca ai facut o afacere, precum vinul rosu despre care am mai discutat.
Il Carpino Orvieto Classico 2009, un cupaj traditional din Umbria, etichetat DOC- asadar cuprinde musai cel putin Grechetto si Trebbiano. 12%, cu un nas proaspat, floral, cu fructe tropicale si flori de camp (sau fan, daca florile de camp nu va spun mare lucru), usurel, apos, lin curgator, cu evolutie citrica (lamaie si daca-l asteptati sa se incalzeasca nitel-limeta, adica se mai indupleca un pic), caisa, piersica necoapta. Un finis citric curat si durabil (peste asteptari). La 10 lei sta bine pe masa. Mi-a amintit de "zglobia zghihara"(Dr. Pusca trademark:).
Il Carpino Frascati Superiore 2008. Tot 12%, tot DOC, tot cupaj, acum insa din zona Lazio, si din soiurile Trebbiano, Greco si Malvasia. Seamana cu vinul anterior, e vinificat in aceeasi clasa, aduce in plus un ton amarui, de grapefruit sau migdale. Agreabil si el, dar un pic mai evoluat. Tot de masa si la masa. 12 lei. Mi-a amintit de feteasca regala.
Daca ma gandesc la vinuri romanesti in acelasi pret, acestea sunt peste medie, asa incat 72, respectiv 73 pct, mi se par potrivite.
Eu am baut mai demult un Verdicchio de la Casa Demonte care m-a costat vreo 10 lei; in afara de finish-ul putin cam scurt, m-am speriat cat de full bodied putea sa fie si ce structura onctuoasa prezenta. Cred ca astfel de vinuri albe italienesti au un raport foarte bun calitate-pret...
RăspundețiȘtergereNu ei sunt cel mai mare producator mondial? Cu vinuri d'astea la 2-3 euro ajungi no.1, nu cu 1000 de sticle de 300.
RăspundețiȘtergereMda, mai interesant este ca Italia nu are o reputatie prea grozava in palierul asta de pret; dar se pare ca lucrurile s-au cam schimbat in ultima vreme - cel putin in categoria de vinuri albe, italienii au o gramada de soiuri indigene foarte interesante si o gramada de zone care vin puternic din urma, gen Puglia, Friuli sau Campania...
RăspundețiȘtergereChiar am sa trag o fuga prin Metro si Selgros sa-mi fac un stoc de vinuri albe italienesti de vara. M-au apucat poftele :))