Feteasca alba ma duce cu gandul la comunism. Probabil deoarece e un vin de masa, probabil deoarece bunicul meu cumpara in anii ’80 struguri de feteasca alba de la niste oameni cu un aro cu numar de Vrancea. Sigur, pot spune si ca este un vin popular si socialist (azi se prefera vinurile "democratice"), fara mari talente, in care, daca vrei neaparat sa scoti ceva bun, trebuie sa investesti multi bani si mult talent oenologic, ca sa iasa un soi de sauvignon blanc acceptabil (vezi Alba Valahica a lui Davino). Si cand ai terminat interpretarea virtuoasa a fetestii albe, vine nota de plata: 80 de lei. Pai, merci, la banii astia pot primi medalia “Mare prieten al poporului chilian”.
Asadar, sa fi fost prin anii ’80 (se tot repeta cifra asta) cand doi tineri ingineri lucrau pe platforma marelui combinat. Nu are importanta ce combinat, oricum toate erau la fel. Pe atunci, fiecare inginer trebuia periodic sa produca o lucrare stiintifica, daca se putea sa fie si brevetata dadea foarte bine. Evident, corvoada asta nu era in topul preferintelor inginerilor de aiurea, dar trebuia facuta. Asa ca cei doi elaboreaza, in colaborare, cu acceptul sefului, proiectul faraonic al unei instalatii menite sa preia resturile tehnologice si sa mareasca productia cu 5%. Era o gluma, instalatia n-ar fi mers niciodata, dar proiectul era suficient de gros ca sa poata fi depus, alaturi de celelalte zeci de proiecte inutile.
Totul mergea molcom, pana cand un contopist din conducerea unitatii si-a aruncat un ochi pe rezumatul proiectului si a vazut promisiunea ca productia poate fi marita cu 5%. Dintr-o data a sesizat marele potential al instalatiei. I-a schimbat prima pagina, stergand numele autorilor si trecandu-l pe al sau, facand o singura modificare: de la 5 s-a ajuns la 25%. L-a trimis mai departe la Bucuresti.
Cei doi ingineri stateau linistiti in biroul lor, cand la o privire pe fereastra vad ceva extraordinar pentru vremurile acelea incremenite in proiect. Utilaje, camioane, betoniere, tot felul de monstri mecanici dadeau navala in curtea sectiei, coordonate de o armata de muncitori. Mai sa fie. Tu stii ceva de asta? Nu, hai sa-l intrebam pe sefu! Dar nici seful nu stia mai multe. Lucrarea era comandata de la centru. Era vorba despre o noua instalatie. N-a durat mult pana cei doi ingineri au inteles despre ce este vorba. Acum insa erau ingroziti: ne mananca puscaria! Cand o sa vada astia ca instalatia nu merge, ne iau cu duba! Un coniac cu seful de santier a facut lumina: proiectul este realizarea unui stab de la Bucuresti. Se va mari productia cu 40%! Cei doi ingineri au rasuflat usurati. Priveau in fiecare zi cum se ridica instalatia- o cladire de vreo patru etaje si subsol, au ramas nauciti cand s-a adus si o componenta importanta a ei, un subansamblu de la o fabrica de medicamente, aspect introdus de unul dintre ei in proiect fara sa aiba vreo utilitate in afara volumului suplimentar de hartie- facuse parte din lucrarea lui de diploma.
Lumea era la crepuscul. In magazine aproape nimic, doar borcane de muraturi si spumos Zarea, se primeau bomboane poloneze la magazinul de jucarii si cartofi la florarie, toate generand o coada ca la poarta raiului. Era frig, pe atunci imi faceam lectiile la lumina unei lampi cu oglinda, la radioul rusesc se auzea incet Europa Libera. Caloriferele erau suporturi pentru flori, televizorul- obiect ornamental, ca un acvariu alb-negru fara pesti.
De dimineata s-au plantat flori, nu conta ca era februarie. La pranz urma sa aiba loc inaugurarea instalatiei. Multe masini, “poate vine si primul secretar, cine stie”. Cei doi ingineri priveau totul de la fereastra biroului lor. S-a tinut o cuvantare scurta, caci era frig, apoi tot soborul de politruci s-a deplasat la centru pentru un mic protocol. Si asta a fost tot. Instalatia nu a mers niciodata. S-a facut o singura incercare de a o porni. Nereusita. In scurta vreme a venit revolutia cu toate bucuriile sale, iar instalatia a devenit cea mai mica problema a combinatului. Intrarea in cladirea instalatiei a fost sigilata. Si asa a ramas pana in ziua de azi. Ca statul comunist, era o promisiune goala pe dinauntru: hotii de fier vechi au curatat maruntaiele nefolositoare ale cladirii, transportandu-le cu caii prin subteranele combinatului.
Feteasca Alba 2009 de la Segarcea are o culoare alb-galbuie cu tente verzui, un nas incantator de flori de soc si tei, o adiere de zambila. Gustul este sec, citric, putin crud, dar vinul pe ansamblu denota finete si o placuta aroma de fermentatie. Sunt si caise si piersici si mar, toate inca necoapte. Finalul este mediu, citric. Un vin agreabil, dar nu mai mult. 17 lei in retail
77/100
Maestre, ultimele doua materiale mi-au placut cu desavarsire.
RăspundețiȘtergereMultam. Mai putin vin, mai mult scris:)
RăspundețiȘtergereVAd ca ai profiol de blogger. O sa ma delectez in zilele urmatoare. Va fi ca mersul la sala de sport: intai ai febra musculara si ai impresia ca a trecut un tren peste tine, dar apoi te simti mai vivace:)
Pe cand o vizita? Ca tre' sa incropesc o selectiune spre stiintifica analiza si necesita comanda prealabila.
La Pasti, maestre, prima saptamana din intunecatul april.
RăspundețiȘtergerePrestige? Elite? Bag-in-box? Vrac din butoi?
RăspundețiȘtergereelite
RăspundețiȘtergere