"Este o zi cetoasa de film noir. Te si astepti sa iasa borul palariei lui Humphrey Bogart in conul de lumina al lampadarului. Ma uit pe fereastra biroului, si-mi pare ca ceata vine ca o jivina cu genunchi silentiosi de pisica, si-si respira umorile inecatilor peste oras.
Imi amintesc ca in Bucuresti ceata era statica, venea si pleca, precum calatorii cu treburi, aici, nu, ceata este organica, iese din Dunare, navaleaste peste oras, cu respiratii adanci, parand uneori ca se retrage, doar pentru a ademeni prada. M-as simti mai bine daca n-ar avea coloana sonora
Cateva sute de metri in amonte soseaua s-a crapat, lasand in urma o amuzanta stire pro tv- cea mai adanca groapa in asfalt, are 8 metri. La naiba, acolo imi ingropasem regretele!
Fascinant sentiment! Orice om cu capul e umeri isi da seama ca e inutil. Dar totusi e dulce, te lasi purtat de mica apasare in piept, ruda indepartata cu atacul de cord. Si ea te duce, luxos vehicul al uitarii de sine, spre un tine insuti care n-ai fost vreodata, o plasmuire a imaginatiei tale extravagante. Astazi regret ca nu mi-am sunat o vara intreaga prietena dintr-a noua. A fost nepoliticos! Dar la momentul respectiv eram prea ocupat. Citeam Opera lui Mihai Eminescu de Calinescu, din care am aflat ca universul lui Plotin este un organism cu multe picioare. Atunci suna foarte interesant, profund, etc. Astazi stiu ca descrierea respectiva se potriveste foarte bine unui gandac de bucatarie. Si cand stai sa te gandesti ca mi-am petrecut vreo 8 ani studiind ceea ce este care este numai in carti.
Aud sirena unui vas. Ma trezeste un pic din reverie. Pe vremuri treceau multe. Obisnuiam sa vin cu bunicul meu, uriasul, fost hocheist, partizan, granicer, boxer, sudor, mucalit, abonat la magazin istoric, cioranianul, pe faleza. Lansam uriase vase facute din cutii de chibrituri, crucisatoare biodegradabile, submarine galbene din coji de mar, veliere mestesugite din prima pagina a ziarului Scinteia. A fost prima oara cand mi-am dat seama ca tovarasul se cam duce la vale. Stateam cu orele, deoarece din cauza trecerii vapoarelor, valurile erau prea mari pentru darea la apa a flotelor mele. Ei, na, ca blestemele copilului le-au ajuns. Azi abia daca mai trece unul pe zi. Totusi, le-am asigurat toate conditiile! Dar nu mai vad nici copii nici bunici aruncand minuscule sticle de sampanie in chilele vapoarelor din cutii de chibrituri.
Pacat ca nu mai pot scrie ca pe vremuri, asta ar fi sunat mult mai bine. La dracu, inca un regret."
86/100
RIP, Layne Staley...o voce mare, pacat de el. Nu sunt eu cu alternativul sau grunge-ul din Seattle, dar AIC e singura formatie de gen care imi place - canta altceva. Oricum, sa stii ca revenirea e chiar reusita, iti recomand ultimul album daca nu l-ai ascultat.
RăspundețiȘtergereIn final, sa inteleg ca domnu' Casillero fu bun? Sau bun-bun? - :)
A fost ok. A fost ce ma asteptam sa fie, un vin usor delicat, cu multe fructe, cu aroma de cafea (probabil de aia am adormit abia pe la 3:). Mai mult decat ok pentru pretul sau. O sa-l mai cumpar si alta data. Sub 30 de lei la Metro. Si sfat: deschideti-l si uitati de el vreo ora-doua.
RăspundețiȘtergereAIC cantau metal prima oara. Au un sound specific, dark.
"And the Nobel Prize for wineblogging goes to..."
RăspundețiȘtergereO sa ma apus si eu de baut, ca de scris am facut-o mai demult:)
Merci Victor, dar milionul de euro cand mi-l dai?
RăspundețiȘtergereupdate: a doua zi vinul ramas a capatat note pronuntate de menta si ciocolata amara (pot sa jur ca nu erau ieri acolo). In concluzie, un vin complex la pret mic.
RăspundețiȘtergereUn milion n-am de unde sa-ti dau, dar o bere s-ar putea!
RăspundețiȘtergereShhh, ca ne aude lumea!
RăspundețiȘtergere