Soiuri de struguri din Regat la 1881

Umblând creanga pe internet, am găsit în viscerele BCU Cluj o cărticică în care inevitabil se vorbește și despre vin, că de altfel de ce v-aș vorbi despre ea în cadrul unui blog despre vinuri!

Așadar, iată: Opincaru, Cumu ieste şi cumu trebuie se hie săteanu. Scriiere'n limba ţeranului muntieanu, de Gligore M. Jipescu, Băcălăurîeatu în Litere şi Ştiinţe, Licenţiieatu în Dreptu din scolili de la Bucureşti, apărută la  Bucureşti (Tip. Alessandru A. Grecescu),  în 1881. 

Autorul încearcă să fie hâtru, folosind un limbaj arhaic, spre probabilul amuzament al elevatului public bucureștean. În plus, se mai pot observa tribulațiile limbii române, mai ales din punctul de vedere al ortografiei. Dacă ne gândim că în același timp apărea Scrisoarea III în Convorbiri literare (pe care o puteți găsi online în varianta scanată după originalul din 1881), mai că-ți vine să dai like la "Noi vorbim limba lui Eminescu". Râdem, glumim, dar e cam adevărat!

Vă ofer mai jos un extras, într-o variantă modernizata, deoarece mot-a-mot v-ar fi mai greu de citit, unde mai pui că în original se folosesc și litere care nu mai există astăzi. 

Evident, pe lângă vorbele de duh, punctul de interes maxim pentru noi ar fi înșiruirea de soiuri de viță de vie. Sante! 

"Cine se lasă greu, moale și trămendău, acela așa piere. De ce, măi frățioare, nu te iei după urma orășanului, la câte lucruri sunt de bine și românește? Orășanul bea vin ales, iar tu înveți lucrător la viile podgorenilor.

Să n-ai un butoiaș acasă, pentru sufletul tău? Nu-ți este la îndemână să-l iei, ori să-l cumperi, ori să pui viță roditoare cu rădăcină, ori să bagi butași de neam bun, să-ți faci o vie frumoasă, de drag, să rămână și altuia, care să nu mai semene a curpen ori a viță păsărească? Strugurii noștri albi, roșii, negri, prohiră și uleiurile bune au nume mare în lume, și de ce să nu te dedai la îngrijitul viei? Câte roade n-ai avea de la vie dacă te-ai pricepe și ai căuta? Vezi pe la unele județe că nu le lipsesc soiurile de struguri.

Cum e pe la Dealul Mare, la Odobești, la Cotnari și la Drăgășani — dacă ți-a călcat piciorul vreodată pe acolo — vinul e lacrimă curată. Un sfranțud, dând cu ochii de vinul Drăgășanului, s-a lăcomit și a băut până s-a turtit și, căzând, și-a belit năsucul. Dimineața l-au întrebat românii ce are? El spuse: „Drăgășani, la nasu’!” Câți săteni n-au prins bănet din vinuri! 

Ce mi-ai da, dară, când ți-aș înșira pe nume, vere Moțalilă, soiurile strugurilor? Le-am aflat pe toate de la un prieten al meu din tinerețe! Cunosc nițică lume — că parcă știi că-s român umblat.

Uite: strugure, tămâiosu, gordinu (gordanul), coarnă (corniță albă ori neagră), beșicată, crâmposie, braghină, galbenă, verde, busuioacă, brumărie, pârnaie, albă, țârțâră, neagră, verdună, negru vertos, negru apătos, păsăresc (pădureț), cioinag (ceoineac), căldărușă, bălaie, răricea (rară), gras, mustos, frâncușă (frénchișe), roșu (roșioară), coada vulpii, mărunt (mărunțel), seină, timpuriu, moale, vulpe, pârci, corbu, prohiră, crăcană (crăcănată), ghihoară (chihoară), voiculeasă, sască, romostin, olog, aurel, berbecel, vânăt, vânos, ruginit, albior (albișor), turcesc, ovis, tigvoasă (tigvoană), băldoaie (bâldovaie), slăvița, cârlogancă, mișchet, odobească, boieresc, porumbie, țâța (țâța vacii ori a caprei), gămdjă, lăsculeasă, leșesc, pleoapă, sghihoară și teios.

Unde poți să ții vinul mai mulți ani, ca să se învechească, atunci am mai vorbi o vorbă. Vinul vechi e doftorul românului; dar pe un așa doftor să nu-l chemi prea des, că te păgubește mult, îți bagă boala-n tine cu lunile! Vrei și din acela trăit mult, de parcă ești scăpat de moarte, ca toamna, la cules, să guști struguri pe nemâncate — alt lucru mai bun nu-i!"

PS: cine doreste, poate citi ceva asemanator, din 1874 aici