Galati, joi, 07.07.2022, dimineața pe la orele 8, oarecum intempestiv, deoarece ar fi trebuit sa mă trezesc puțin mai devreme, m-am ridicat in șeaua Rocinantei (an de producție 2007, unic proprietar). Instantaneu am simțit o inflexiune in destin reprezentata de un martor roșu de ulei si unul galben de bec ars pe undeva. Sentimentul de bad karma s-a accentuat când la peco nu erau ștergătoarele de geamuri lângă pompa, deoarece nu aveau apa. Din același motiv s-a dus si plănuita mea cafea de dimineață.
Infruntand aceste semne rau prevestitoare, de ca si cum urbea natala avea o reticenta in a ma impartasi lumii, l-am ridicat de la domiciliu pe partenerul de aventura, bine cunoscutul Ciprian Haret. Am pierdut șirul experiențelor vinoase la care am participat împreună. M-am luptat alături de el in nenumărate batalii cu propria noastră sobrietate. Am pierdut destule, însă măcar le-am pierdut împreună.
La ieșirea din oraș, un alt Peco avea apa si astfel s-au rezolvat urmatoarele probleme din planul minutios croit de subsemnatul si de ceilati participanti. Ba chiar si karma s-a imbunat, deoarece s-a stins martorul de bec ars. Drumul ni se deschidea mai prietenos, facandu-ne sa credem ca asteptarile noastre de la urmatoarele cateva zile vor fi implinite cu totul si ca nu vom mai vedea decat jumatatea plina a paharului. Pentru ca da, despre pahare si sticle urma sa fie vorba!
Dar unde mergeam noi? Ei, intr-un loc unde nu ajungi in fiecare zi si anume la...Mizil!
Nu vreau sa jignesc mizilenii, insa dintre toate micile orase ale patriei noastre, pe care le-am vazut, putine sunt mai predispuse la ironie decat prea-tihnitul orasel prahovean. Am fost si anul trecut pe vremea asta acolo (mai multe despre incredibilele noastre aventuri din 2021 gasiti aici). E ceva in locul acela care te face sa te intrebi instantaneu "ce caut eu in Mizil?". Sa fie implinirea, fericirea, raspunsul la marile intrebari deschise ale vietii? In orice caz, doar apa la robinet nu se poate cauta acolo dupa ora 23.
Drumul a fost fara probleme, ba chiar atat de liber incat aveam impresia ca si universul conspira sa ajungem cat mai repede in Mizil. Insa doar pentru a pleca cat mai repede de acolo. Ceea ce am si facut, dupa jonctiunea cu un privilegiat chiar daca vremelnic locuitor din Mizil (imi pare rau, nu ma pot opri, pur si simplu, haideti sa repetam impreuna de cateva ori: "Mizil! Mizil!", poate imi trece), adica Vasile Ghimpu, somelier, om de treaba si poet al tigaii incinse.
In aceasta formula vesela, rodata deja anul trecut, ne-am avantat imediat spre urmatoarele destinatii. In mod ciudat, chiar daca amplasate invariabil la marginea unui sat (adica nici macar oras mic ca Mizilul- ups, nu-mi trece...). toate, dar absolut toate, au fost mai spectaculoase, domnoase, curate si ingrijite decat tot ce am vazut in Mi...
Cântul II Davino
Datorita specialistilor pe care i-a intalnit, in special consultantul greco-francez Athanasse Fakorelis, Bogdan si-a rafinat filosofia care sta la bazele vinului, migrand incet-incet spre un stil minimalist in interventie. Bogdan e genul de profesionist atat de pasionat de munca sa incat iti poate vorbi doua ore doar despre leguminoasele care cresc intre randurile de vie, cu o vivacitate care te-ar face sa crezi ca economia mondiala sau soarta lumii au importanta egala in gandurile lui.
 |
| de la stanga la dreapta: Ciprian Haret, subsemnatul, Bogdan Costachescu, Vasile Ghimpu |
Si la rosii lucrurile au stat foarte bine, concatenarile de Feteasca neagra, Cabernet sauvignon si Merlot deja traditionale in Dealu mare prezentandu-se admirabil. Flamboyant 2018 e un vin foarte serios, un Flambo printre cele mai bune, iar Rezerva 2016 este indubitabil, ca la fiecare editie unul dintre cele mai bune vinuri rosii romanesti, in aceasta editie, un pic mai maleabil si mai intelegator decat precedenta rezerva, cea din 2014. E un monolit mai polizat ca sa zic asa, foarte complex si cu o remanenta remarcabila. Altfel, remarc cu bucurie mentinerea celor doua monovarietale neaose, Alba Valahica 2021 (feteasca alba), Purpura Valahica 2017 (feteasca neagra), ambele indispensabile in orice degustare reprezentativa pentru aceste soiuri. Concluzia vizitei? Davino continua sa fie un etalon pentru segmentul superpremium al pietei.
Cântul III SERVE
In celalalt capat al satului sta un alt monument al vinului romanesc: SERVE, firma infiintata in 1994 de regretatul contele corsican Guy de Poix, prima investitie straina in domeniul vinului de dupa Revolutie. Aici am fost preluati de Aurel Rotarescu, oenologul etern al cramei, om inradacinat al locului, care pare stie totul despre fiecare parcela, planta, piatra si particula de praf din Ceptura. Ai zice ca dupa atatia ani, se va fi relaxat intr-o solida comoditate si rutina, insa inca si-a pastrat o latura aventuroasa, in acest caz exprimata prin noile vase, niste "oua" de rasina, foarte potrivite dupa spusele sale pentru anumite vinuri si proceduri.
 |
| Aurel Rotarescu (stanga), Ciprian Haret |
Triada de final a propus cele mai pretioase vinuri ale cramei. Am inceput cu Cuvee Guy de Poix 2017, Feteasca neagra puternica. Un pic prea puternica in aceasta editie, cel putin asa mi s-a parut. Temperatura de servire este esentiala in acest caz. Cuvee Alexandru 2017, urmasul peste 10 ani a legendarului Cabernet Sauvignon, s-a dovedit foarte tipic pentru soi, cu ardei verde, afine et cie, vin bun dar nu la fel de bun cel putin ca amintirea lasata de 2007. Insa Cuvee Charlotte 2016 (cab, merlot, FN) nu are "dar"-uri. E la acelasi nivel ridicat ca aproape orice editie a acestui cuvee, impetuos si vanjos. Din aceasta eticheta am mai gustat 2015, ceva mai suav si echilibrat in acest moment in timp, dar si un venerabil 2002, inca in viata, cu arome de invechire firesti (ceara, miere, marochin), dar si o agreabila nota de dulceata de cirese. Evident peste varf, insa ofera o indicatie asupra potentialului.
Seria m-a pus la grea incercare. Desi am evitat consumul cat am putut (adica am scuipat des, scuzati-mi lipsa de eleganta, desi intre degustatori exista si un mod elegant de a face acest lucru nascut din instinct de conservare), cumva la capatul vizitei din pricina numarului mare de probe eu si Ciprian ne-am simtit usor apasati de povara raspunderii, ca sa nu zic altfel.
Una peste alta, a fost o vizita foarte utila la SERVE. Cumva de vreo 4-5 ani, nu am mai luat an de an pulsul acestei crame legendare si mi-a parut bine ca am ajuns iar la zi.
Cântul IV Vasile
Insa ziua era foarte departe de a se fi incheiat. Cum se zice, vinul e o treaba grea, dar trebuie sa te tii de ea. Trupa s-a mutat spre eternul si fascinantul Mizil din nou. De data aceasta, pentru a achizitiona pastrama si carnati. Ce frivol, veti zice! Asta pentru ca nu ati gustat acea pastrama si acei carnati, dibuiti de Vasile la un magazin, era sa zic satesc, de prin meandrele Mizilului. Dar inainte de va spune cat de bune au fost si la ce au folosit, dati-mi voie sa va spun cateva cuvinte despre Vasile.
 |
| Ghiciti care este Vasile |
Vasile este un gurmand si gurmet, in acelasi timp. Vasile a plecat de tanar in Europa, ca prea multi tineri de oriunde din Romania, din lipsa de oportunitati acasa. A muncit si a muncit din nou, in constructii, in agricultura, oriunde. Nu cred ca sunt multe familii din tara asta sa nu se simta parte din aceasta poveste. Cand il privesti prima oara, vezi un tip masiv, roscat, cu barba, cu nasul putin pigmentat. Ceva din aceasta imagine iti transmite instantaneu impresia ca esti in compania unui bon-viveur, a unui om pentru care un vin si o bucata buna de carne sunt o distractie la fel de dezirabila ca o carte sau un film bun. Sa nu va inchipuiti insa ca cilibiul de care vorbesc e doar un mancau mai cu staif. Nu! E un tip educat, facultate, etc. insa trecut de tanar prin muncile de jos, pe care prin tenacitate si talent le-a transformat in trepte pentru o cariera. In Italia, de la muncitor marunt intr-o crama a ajuns sommelier, cu toate cursurile si examenele serioase pe care le implica acolo aceasta specializare. E specialist si in cafea si salamuri. Din nou alte cursuri, patalamale etc.
Pe drum, Vasile a vorbit de cateva ori la telefon cu oameni din proaspatul fost loc de munca, o crama turistica cunoscuta, de langa Tohani. Nu stiu daca e frumos sa trag concluzii publice din conversatii private auzite accidental, insa ce m-a frapat e ca preocuparea lui nu era viitorul loc de munca, ci soarta femeilor de la curatenie si bucatarie, a gradinarilor si a oamenilor de la intretinere, odata cu plecarea sa.
Gandindu-ma ca e si burlac, inchei acest excurs cu un mic indemn: doamnelor... :)
Cântul V Ferdi
Drumul spre Crama Ferdi este lung si sinuos. Desi plantatiile sunt deasupra Tohanilor, crama in sine este la nord de Ploiesti, in Valcanesti, intr-o zona pitoreasca, pre-montana, usor depresionara, de unde probabil si racoarea contrastand cu sudul judetului Prahova. Distanta dintre plantatii si crama produce mici neajunsuri, in mare parte legale si stupide. Romania e o tara in care putine functioneaza cum trebuie institutional, insa e litera de lege ca daca ai crama in afara Denumirii de origine controlata nu poti sa pui DOC pe eticheta, sa numesti soiurile etc. Cum localitatea este in afara ariei DOC, chiar daca strugurii sunt din mijlocul acesteia, vinurile de la Ferdi nu au soiurile listate, nu ca musteriilor cramei le-ar pasa prea mult.
 |
| Marian Andries (stanga), Ciprian Haret, subsemnatul, Fernando Mihailescu, Vasile Ghimpu |
Fernando Mihailescu ("Ferdi") este un fost comandant de nava si actual antreprenor. Printre alte realizari remarcabile se numara si felul in care arata la 57 de ani. Nu stiu ce a facut, ce a mancat, o fi de la aerosolii din oceane si mari, insa nimeni nu i-ar intui varsta dupa infatisare. Este inalt si zvest, deci numai aspecte enervante pentru noi, astia, "normali".
Crama Ferdi este o crama mica. Nu trebuie sa impinga volume mari, nu are nevoie de departamente de vanzari si oameni de marketing, nu negociaza cu retaileri si alte bestii. Are un mic "cult-following" care ii soarbe licorile imediat dupa aparitie. Etichete din sute de sticle, cel mult mii, atat! Desigur, sunt multi mici producatori in Romania, unii vand pe marginea DN-ului in peturi sau alte asemenea, insa Ferdi e din alta clasa ontologica. Vinurile lui sunt toate, dar toate, premium si mai sus.
Nu am participat la o degustare per se a vinurilor sale, seara petrecuta acolo a fost in moliciunea dezirabila a hedonismului si a vorbei lungi acompaniate de leapsa muzicala propusa de Paul, fiul si colaboratorul principal al lui Fernando in ale vinului, si daca exista perturbare fericita in degustare, aceea a fost a pastramei fumegande pe gratar invartita de Vasile, insa am trecut probabil prin toate vinurile sale. Nici unul nu a fost rau, adevar va spun voua! Dintre ele as evidentia Lady Black Legend 2020, o Feteasca neagra absolut remarcabila si incredibil de abordabila atat de tanara, dar si, mai ales, cuvee-ul Ferdi Fario 2020, un soi de all-in-one al viziunii creatorului (feteasca, cabernet etc).
Seara s-a topit in noapte si aparatul meu critic odata cu ea si totul a fost placut, chiar si piesele muzicale propuse de Ciprian, fan al metalelor extreme, cum poate stiti. Vasile ma ameninta periodic ca va posta un video in care dansam in grup La Cucaracha, insa nu stiu despre ce vorbeste, credeti-ma!
Cântul VI Prince Matei
A doua zi, dupa ce cocosii din Valcanesti si-au facut datoria matinala, ibuprofenul a prevenit stari anxioase, iar cafeaua a facut neuronii sa clipoceasca din nou, ne-am deplasat spre extremitatea estica a podgoriei Dealu Mare. Zoresti, judetul Buzau, la care nu am putut ajunge fara a trece din nou prin...ati ghicit, bravo!
Dupa Flamboyant (sau Rezerva, dupa buget) si Cuvee Charlotte, exista un alt vin rosu celebru, etalon al calitatii cu state vechi de plata intru propasirea vinului bun de Dealu mare. Asa este, e vorba de Prince Matei, Merlotul etalon al industriei.
 |
| Vila Zorilor |
Dupa ce fostul antrenor al acestui mare club cu baza de selectie de pe dealurile Teganeanu și Zorilor si-a dat demisia, noul manager a jurat sa respecte blazonul clubului, ba chiar si sa mearga mai departe cu el, in cupele europene. Proprietatea a fost achizionata de acelasi grup de investitori care controleaza Sarica Niculitel, reprezentati de Marius Iliev, onest si curios iubitor al vinului, dupa cum am aflat si cu alte ocazii.
 |
| Marius Nae (stanga), Catalin Nae, Marius Iliev |
Stiu ca Buzaul e un municipiu respectabil, sigur, insa privit din departare, de pe Dealul Zorilor, pare marunt. Evident, nu toate orasele se pot apropia de maretia Galatiului. Ori pur si simplu nu sunt dealuri suficient de impunatoare in jurul orasului dunarean cat sa releve, de pe culmea lor, micimea reala a asezarii. Maretia e deseori evidenta doar dintr-un un punct de vedere, nu-i asa?
La Prince Matei, asa cum este acum, poti vedea doua lucruri: realitatea prezenta si viziunea lui Marius Iliev. A doua te face sa-ti imaginezi o crama noua, proiectata de un arhitect italian, un hotel si eventual un "glamping" in paduricea pe care ne-o putem imagina deja ca parc dendrologic. Prima e doar "vila zorilor", o cladire veche, "chateau" pur sange, chiar daca umbrit de ani de lipsa de investitii si reabilitare si cateva alte cladiri accesorii, industriale, cu dotarile interne necesare, dar fara pic de fior arhitectural. Nu-i bai, pentru ca si in Franta "chateau" nu inseamna, de fapt, in majoritatea cazurilor, decat o baraca.
Dupa ani, zeci de ani, in care de aici au provenit doar doua-trei etichete pe langa Prince Matei, am fost surprinsi sa descoperim si vinuri albe care se vor revela in viitorul apropiat. Am gustat o Feteasca alba 2021 absolut respectabila, o feteasca alba intre fetesti, fara gluma! Am gustat si o Feteasca regala, din acelasi proiect premium, care...mai are nevoie de timp, cred ca e putin nehotarata, poate prea serioasa si grea in acest moment. Acestea sunt doar proiecte, sa ne intelegem, mai curge apa pe Buzau pana sa aiba etichete si sa fie plasate intr-o gama. Insa la aceasta feteasca alba ma gandesc ca la o femeie frumoasa pe care am zarit-o cateva clipe trecand pe strada din viteza masinii.
Am petrecut vreo trei ore printre budane, pahare si farfurii pline de deliciile Buzaului, babicuri, ghiudemuri si niste intriganti si deliciosi, chiar daca ignobili cartofi, insa orice lucru bun are un sfarsit.
Si cum se spune, orice sfarsit e un nou inceput.
Cântul VII Mierla Alba
In drumul spre nava-mama, adica punctul de inflexiune numit Mizil, am oprit la sugestia lui Vasile la Crama Mierla Alba. Desi probabil nu multa lume a auzit de ea, aceasta crama este proprietatea majoritara a unui oenolog care si-a petrecut ani din viata la DFR (Domeniile Franco-Romane), pe numele sau Daniel Dorneanu.
Cântul VIII Blocul de vizavi de parcul primariei Mizil, etajul 3 si intoarcerea acasa
Daca in orice poveste punctul terminus trebuie sa fie un moment culminant, ei, bine, ghinion! Exista moduri de a face agreabil de citit procesul verbal al unei vorbe lungi intre patru barbati, intr-o seara de vineri, mare parte desfasurata in bucataria calduroasa a unui bloc din Mizil, insa cumva nu ma simt scenarist al noului val al cinematografiei romane. Si nu s-a mancat ciorba, ci doar cateva virtuozitati scurte de-ale lui Vasile, cum ar fi felii de ficat de vitel cu ceapa, respectiv "banale" bucati marmorate de vita argentiniana fripte in tigaie. Nimic prea complicat, ati zice, insa credeti-ma ca Vasile s-a dovedit un creator de haiku in tigaie, un virtuos al lucrurilor simple, pentru desavarsirea carora e nevoie de mult exercitiu si cunoastere.
Cine a fost al patrulea om? Nimeni altul decat Gabi Lacureanu, winemaker extraordinaire, omul Golemurilor, al Bon Viveur-urilor si al Ancestralului de mai an, al propriilor creatii actuale L'Artiste si noutate! Estrada, minigama din care ne-a oferit un cupaj de feteasca neagra si merlot 2018. Ce sa va zic, vin serios, baricat indelung insa in lemn cu impact neutru. Carnea vitei lui Vasile si vinul lui Gabi au aprins constelatiile de pe cer, au agitat licurici jucausi pe dealurile din zare, cel putin asta s-ar fi intamplat intr-un roman de Gabriel Garcia Marquez. In realitatea din Mizil, explozia gustativa a coincis doar cu artificiile festive ale unei nunti si cu farurile masinilor de pe drumurile din satele situate in nordul localitatii.
Si am mancat si baut, am vorbit tampenii si lucruri grele deopotriva, am ascultat muzica si ne-am ferit de tantarii feroce din Mizil. Acum rad, insa nimeni nu radea sambata dimineata, pentru ca aceste insecte diptere din subordinul Nematocera au reusit un salt evolutiv la Mizil, sunt atat de feroce si de silentioase incat pana si rudele din Delta Dunarii ar avea ceva de invatat de la ele. Rapiditatea cu care au invadat o camera m-a facut sa cred ca tacticile germane din al doilea razboi mondial au fost pe deplin asimilate de micutele zburatoare considerate pana acum irationale.
Una peste alta, cu toata ironia, de la balconul etajului trei al unui bloc din Mizil, privelistea apusului in Dealu Mare, denumire care apropos nu e o licenta poetica, ci o evidenta vizuala, intrucat primul rand din Subcarpati se infatiseaza ca un zid, nu e chiar asa de rea. Rau nu a fost nici pentru Ulise la plecarea din Troia sau pe insula lui Helios, pentru ca avea companionii potriviti, porci in protap si vinul curgea. Insa pentru a nu ne atrage furia zeilor, am gasit nimerit ca a doua zi, de dimineata, sa ungem cu ulei 5W-V40 incheieturile venerabilei corabii (an de productie 2007, unic proprietar) si sa ne retragem discret spre locurile noastre de lume.
Drumul spre Itaca nu a fost usor, am trecut prin Scila si Caribda politiei rutiere, prin furcile caudine ale coloanelor de tiruri cu cereale, ne-am luptat cu perfidele sirene brailene care ne-au ademenit cu ciorba de burta de somn, insa tribulatiile noastre s-au incheiat in final, am facut pace cu zeii si am revazut albele ziduri ale citadelei natale. Majestoasele porti ale cetatii s-au deschis in fata fiilor ratacitori, muzica de alămuri a rasunat cale de sapte poște si totul a fost bine, de vreme ce cititi aceste randuri.
Sfarsit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.