City break la Mizil

"Mulți vrăjmași are Mizilul!" a gândit cu amărăciune Leonida (O zi solemna, I.L. Caragiale)

"Aflu că nu e telefonistă decât de două luni. Nu e de fel din Mizil. E din provincie. Stupoare. - Cum, din provincie? - Adică de la ţară, dintr-un sat. - A, da! A venit în Mizil, fiindcă în provincie nu avea ce face. Aici, e telefonistă."  (Geo Bogza, O sută şapte zeci şi cinci de minute la Mizil)

Weekendul trecut am vizitat cateva crame in Dealu Mare. Poate ati vazut pe facebook. Insa punctul de plecare dimineata si de intoarcere seara nu a fost pensiunea vreunei crame amplasata intre dealuri pitoresti, ci inima orasului Mizil. Caci Mizilul este un oras si presupun ca are o inima care bate puternic intru propasirea vinului romanesc in general si a celui de Dealu mare in particular. Ah, si mai mult, ca sa vedeti cat de tare m-am imersat in existenta vremelnica de mizilean, am stat intr-un apartament de bloc, urcand si coborand scarile slefuite in timp de atatia mizileni plecati sau intorsi de la treburi, intalniri si cate si mai cate.

Marturisesc ca nu e prima oara cand am pus capul pe o perna inmiresmata de aerul specific Mizilului. Cu cativa ani in urma am fost invitat la inaugurarea unei crame, iar seara am fost cazat la un mic hotel. A doua zi am plecat devreme avand treaba acasa si am ramas cu profundul regret ca nu am apucat sa vizitez urbea cu nume turcesc (pare-se ca numele provine din menzil, care ar trebui sa insemne "poștă")

Astfel incat, ca sa repar injustitia, sambata seara am iesit la plimbare cu amicul Ciprian in centrul Mizilului unde ne-am intalnit cu Gabi Lacureanu, cunoscutul oenolog consultant, care a venit din Valea Calugareasca sa vada cu ochii lui teribila incercare prin care treceam. L-am gasit pe o banca din parcul de langa primarie. Ma rog, parc...Sa zicem ca e un parc pe masura Mizilului, insa pe cat e de mic, pe atat e de ingrijit.

Gabi a simtit nevoia sa-mi prezinte atractiile urbei, luand-o la pas prin piateta care incepe de la un monument numit Spirala Timpului (ceva gen Coloana infinitului). In toate cele 5 minute ale periplului am vazut o biserica, ni s-a spus unde e piata, apoi am luat la cunostinta de alte repere mizilene, cum ar fi ANAF-ul, brigada de pompierii si sediul Politiei. Lidl-ul il vizitasem deja, pe cont propriu. Frumos.

Intorsi la monument am poposit pe terasa cafenelei/bar/pizzerie "Alexandra" unde berea a avut acelasi gust ca peste tot iar vorbele au tasnit din noi cu vioiciunea vinului cand se da cep butoiului. Am discutat si alte aspecte ale vietii cotidiene mizilene care ne-au starnit curiozitatea. Cum ar fi coada de dimineata de la bancomat. Adica doua dimineti la rand am observat acelasi tipar. Gabi ne-a luminat spunandu-ne ca sambata si duminica se platesc muncitorii din vie si aceasta treaba necesita cash. Hm. Apoi am mai observat ceva interesant, cum ar fi abundenta automatelor de cafea, care nu sunt pur si simplu amplasate intr-un magazin sau asa ceva, ci au propriile casute, cu usi din termopan. Se vede ca mizilenii au mare grija de automatele lor de cafea. Cand ne-am ridicat am dat cu ochii de ceva care ne-a ridicat brusc consideratia pentru Mizil si antreprenorii sai. Eu unul n-am mai vazut asa ceva. Adica sunt convins ca exista atare inventie in Tokio, insa nu ma asteptam sa-mi largesc orizontul cunoasterii tocmai in Mizil. 

Domnilor, exista un automat de flori! Serios, bagi cardul, selectezi si bang! se deschide usita si iti poti lua buchetul de flori la orice ora din zi sau din noapte. Orice s-ar zice, oricat am carcoti sau ironiza mica urbe prahoveana, trebuie sa recunoastem ca fara doar si poate Mizilul este un varf de lance in  tehnologia retailul cu flori din Romania. Pe langa aceasta, ma intreb cam cat de pacatosi sau romantici, dupa caz, sunt barbatii mizileni, de simt nevoia sa cumpere flori non-stop?

Si pe nevazute, oboseala si o placuta amorteala data de maiastrele fripturi de vita facute de gazda noastra primitoare, somelierul si factotum la Crama Apogeum, Vasile Ghimpu, de noul rose al lui Gabi si un Brunello de scoala veche, printre altele, ne-au condus voios spre o placuta odihna in tihna Mizilului. Cel putin pana a doua zi, la 8.30, cand clopotele bisericii din apropiere ne-au dat ocazia sa privim din nou, la cafeaua de pe balcon, spectacolul uman al cozii de la bancomat.

Apoi ne-am luat la revedere de la Vasile, precum si de la pravalia pe care scria mare Sicrie/Geamuri si ne-am intors energizati de vitalitatea Mizilului spre partile noastre energofage de lume.

Multumim, Mizil! A fost o placere!

PS: Dovada de tumultoasa viata culturala, aflati ca Mizilul gazduieste un festival international de poezie si epigrama numit "Romeo si Julieta la Mizil", ajuns la a XIV-a editie!