Dan Balaban si familia Bauer. Oameni, vinuri și pahare (ep. 5)

Bine v-am găsit la un nou episod din Oameni, vinuri și pahare, serie în care ne dorim să aflăm ce tipuri de pahare folosesc în degustare, acasă, în ocazii speciale etc cele mai cunoscute figuri ale lumii vinului din România.

În episodul de astăzi vom discuta cu Dan Balaban și cu familia Bauer (Oliver și Raluca), persoane responsabile de succesul brandurilor DAVINO, respectiv Prince Stirbey (și mai nou Crama Bauer).

Paharul all-seasons
Dacă nu ați auzit până acum de Flamboyant sau de Domaine Ceptura Rouge, dorim sa vă urăm bun venit în lumea vinului românesc! Lăsând gluma la o parte, pus în fața setului nostru de întrebări Dan Balaban ne-a spus că nu este fan al unui brand anume, ci mai degrabă al unui pahar bun, indiferent cine îl face. De asemenea, a adăugat că nu este fanul paharelor universale, dar că le înțelege utilitatea.

Când alege un pahar Dan Balaban se uită la următoarele detalii:
1)      Să aibă forma în acord cu vinul pe care-l beau (bordeaux, burgundy etc)
2)      Să aibă buza cât mai subțire
3)      Să nu aibă în niciun caz buza răsfrântă în exterior sau interior
Trecând peste aceste principii, omul din spatele DAVINO, ne-a mai mărturisit că preferă oricând paharul de Bordeaux celui de Burgundy, adică prefer să beau un Pinot noir mai degrabă dintr-un pahar tip Bordeaux, decât invers”.

“Beau șampanie din pahar de vin alb, în niciun caz din flută. Nu înteleg la ce folosește fluta. E o opinie absolut personală.
Nu sunt adeptul paharelor supradimensionate și nici al celor universale (vezi 01 sau 001 de la Riedel). Se pierd multe lucruri într-un asemenea pahar. Cred ca paharul universal este la fel de bun pentru vin ca anvelopele all-seasons pentru mașina, adică nu-s bune nici vara nici iarna, dar îți faci treaba cu ele.
Acasă am tot felul de pahare, cu precădere Zalto, dar le folosesc foarte rar, pentru că nu beau acasă și culmea, nimeni din familia mea nu bea.
La cramă folosim pahare Riedel Degustation White (foto sus) pentru degustările pe care le facem în scop profesional, pentru toate vinurile. Dar ca să ma bucur de un vin, oricare ar fi el, cel mai echilibrat de folosit (albe/roșii/rose) aș propune Riedel Degustation Red (foto stanga).
Totuși un brand de pahare peste Riedel este cu siguranță Zalto. N-aș vrea să rămâneți cu impresia ca sunt fan Riedel, dar până la urmă acest brand ne dă lucruri bune cu un preț acceptabil. Zalto nu prea ne oferă așa ceva din păcate”.


The Bauers
Precum Davino și numele Bauer are fanii săi dedicați, convinși de constanța și evoluția în timp a produselor Stirbey sau de personalitatea distinctă, geeky, a vinurilor produse sub eticheta cramei de familie.
Raluca Bauer ne-a spus că pentru clienții Cramei Bauer se folosesc 4 tipuri de pahare Stoelzle Quatrophil (foto). 
și unul de blind (pahar negru). “Mai nou încercăm (dar suntem doar la faza de probe) și Riedel 001[…] E un pahar de efect pentru evenimentele de afară, în aer liber” (foto), a adăugat ea.
Acasă soții Bauer folosesc diferite pahare de la Riedel și Zalto, alese în funcție de vinul de pe masă.
La Stirbey paharele folosite sunt tot Stolzle, însă din gama Exquisit (alb și roșu) (foto). 
Raluca ne-a spus că “Stolzle Exquisite sunt mai solide, nu se sparg atât de repede. Zalto sunt cele mai fragile dar și oferă o experiență total diferită față de toate celelalte. Eu am spart primul pahar în prima zi după livrare”. 

PS: fotografiile provin de pe site-urile producatorilor de pahare, respectiv Facebook (Bauer) si Ziarul Financiar (Balaban)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.