O seară demidulce cu o Tămâioasă roză

Să începem cu puțină istorie. Suntem în 1884, iar Guvernul și Parlamentul trebuie să ia o decizie în privința finanțării Curții Regale. Se ajunge la concluzia că o finanțare integrală de la bugetul de stat ar îngreuna efortul de dezvoltare al unui stat abia consolidat, astfel încât, pe lângă o sumă anuală fixă destul de mică, se decide trecerea în patrimoniul Coroanei a unor posesiuni, în diverse regiuni ale țării, ca aceasta să-și organizeze și să-și finanțeze singură activitatea.

Unul dintre aceste domenii a fost la Segarcea, în județul Dolj. După preluare, Coroana a înființat o pepinieră de viță de vie, pe care s-au încercat nu mai puțin de 60 de soiuri, iar din 1904 s-a construit crama care există și astăzi. In interbelic vinurile de Segarcea au căpătat o bună reputație. După naționalizare, domeniul a devenit IAS Segarcea și în ciuda schimbărilor de obiective, specifice noii “orânduiri”, cultura viței de vie a continuat. După ’89 și tribulațiile post-decembriste, în 2002, Domeniul Coroanei Segarcea a devenit o societate comercială, datorită privatizării către familia Anghel, investitori deja bine înrădăcinați în afacerile agricole. Au urmat replantări, dar și ample investii în cramă, import de tehnologie și know-how. Astăzi domeniul are în exploatare aproximativ 300 de hectare. De remarcat că legătura cu regalitatea s-a păstrat, DCS având în continuare statutul de furnizor al Casei Regale a României.

Vinul de astăzi este o reminiscență a începuturilor, pe când Segarcea juca în zona pepinierei experimentale. Tămâioasa Roză este un soi sinonim cu Muscat Rouge de Frontignan sau Muscat rouge a petit grains, un soi foarte puțin plantat. Face parte din marea familie a muscaturilor, originare din Grecia sau din Orientul Mijlociu, dar răspândite azi în toată lumea, fiind înrudit cu Tămâioasa românească și cu Muscatul ottonel, ca să amintim cele doua varietăți mai larg plantate în România. După preluarea din 2002 s-au identificat 1,5 hectare plantate cu acest soi, cu o vechime de peste 100 de ani. Din acestea s-a recoltat material săditor și s-au plantat încă 12,5 hectare, ridicând suprafața ocupată la 14. Amintim și că există dispute între ampelografi dacă este același lucru cu Busuioaca de Bohotin. Cert e că există o oarecare similitudine organoleptică în ce privește vinurile rezultate, însă literatura nu e foarte clară în acest sens.

Altfel, cu mare efort am găsit online o altă etichetă pe care să scrie Muscat Rouge de Frontignan, Muscat rouge a petit grains sau sinonime (și asta, culmea, chiar după colț, în Australia!), deși e posibil să existe mici plantații și în podgoriile lumii vechi. Iar de Tămâioasă roză per se nici nu poate fi vorba, Segarcea fiind singurul producător.

La proba paharului, licoarea de un rose strălucitor se relevă (dacă avem puțină grijă să nu-i punem căluș la gură servindu-l prea rece) ca un vin expansiv, aromatic, cu arome de fructe roșii de pădure, căpșuni, piersici și adieri florale. Gustul este plin, cu o greutate firească având în vedere încadrarea în categoria demidulce, însă bine strunită de aciditatea care joacă gustativ între note ușor tonice, ca de piersică albă, și apăsate impresii de dulceață de trandafiri.

Am constatat că vinul se completează fericit cu un desert fructat, cum e o mini tartă cu cremă de vanilie și căpșuni, vinul părând în atare situație chiar mai lin curgător, fără a se pierde însă – și completând experiența cu un mix delicat tonic-acid care face întreg ansamblul mai agreabil.

Însă nu e niciun motiv pentru care nu vă puteți înveli între vaporoasele pliuri orientale ale licorii, acompaniați doar de o seară de vară și, eventual, de briza mării.

Tămâioasă Roză 2017, Domeniul Coroanei Segarcea, DOC-CMD Segarcea, vin demidulce, 12,5% alc., aprox. 60 lei, disponibil în SELGROS*.

*articol aparut in cadrul campaniei selgroscautapasiunea.ro