****

Este "Povestea unui gât de sticla", in traducerea lui Alexandru Philippide.
Să vă dau un citat stimulativ: "Sticla noastră se bucura
pretutindeni de cel mai deosebit respect și poate că pe vremea aceea, dacă i-ar
fi spus cineva, n-ar mai fi crezut în ruptul capului că are să ajungă odată un
ciob mărunt și schilod din care să se adape un canar, rătăcit și el într-o
casă veche și aproape părăsită. Lada în care a fost
așezată întâia oara a fost coborâta în pivnița unui
negustor de vinuri. Numaidecât a fost scoasa din paie
și spălată cu apa curată. A simțit atunci ceva foarte plăcut.
Apoi au pus-o deoparte, goala și fără dop. Se simțea parca
stingheră. Îi lipsea ceva și nu știa ce. În cele din urma a fost
umplută cu un vin strașnic, dintr-o podgorie renumită. Au astupat-o cu multa
dibăcie, iar peste pântec i-au lipit o eticheta pe care erau scrise
următoarele cuvinte: „Prima calitate“. Era asemenea școlarului care-a
luat premiul întâi și mândria era pe
de-a-ntregul îndreptățită."
Ei? Cred ca sunteți de
acord că nu sunt multe povești clasice care să aibă ca personaj principal o
sticlă de vin!
****

Je crois boire un
vin de bohême,
Amer et vainqueur,
Un ciel liquide qui
parsème
D’étoiles mon cœur
!
Și acum vă invit sa
citiți trei traduceri diferite ale versurilor de mai sus:
Parcă beau
balsamuri grele
De amar și glorii
Și-mi presară-n
suflet stele
Bolțile cu
norii.
(trad. Ion Caraion)
Parcă aș bea
deodată
Un vin cu-aroma
grea
Și-un cer ce mă
îmbată,
Sorbindu-l, stea cu
stea
(trad. Octavian
Soviany)
Parcă beau licoare
rară,
Vin de glorii
grele,
Cer lichid care-mi
presară
Inima cu
stele!
(trad. Petru Dincă)
Un vin nu vorbește de
la sine. Are nevoie de un interpret, de un traducător. Știți desigur expresia
italiană "traduttore, traditore", care atrage atenția ca deși prin
traducere universul cultural al unei limbi se lărgește cu noile pagini
"aclimatizate", inevitabil ceva se va pierde din sensul originar,
ceva nu va face trecerea în noua limbă. Ambele variante mi se par
adevărate.
O sticla de vin este
ca poezia lui Baudelaire, iar băutorii- precum traducătorii chemați să o
tălmăcească. Unele traduceri vor fi mai muzicale, altele mai fidele, altele vor
fi atât de departe de înțelesul inițial încât cu greu îți vei da seama ca în
miez sunt același lucru. Unii traducători se vor inspira din înaintași, alți
vor căuta să fie complet originali. Pentru unul poate fi o strofă minunată,
pentru un altul o banalitate prețioasă, pentru unul o încântare, pentru altul
platitudine și plictiseală.
****
Un studiu foarte respectabil produs de câțiva cercetători americani,
publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (care
e ditamai revista de știință, locul unde publici dacă vrei premiul Nobel. Dacă
doriți o traducere pentru oameni normali iaca aici) arată că ceea ce ne separă de alte rude cu
patru membre este capacitatea de a asimila alcoolul fără sa cădem pe jos din
prima.
Am fost primate,
trăitoare în copaci. Multă vreme oamenii de știință s-au întrebat care ar fi
fost motivul pentru care strămoșii noștri au părăsit siguranța coronamentului
pentru pericolele solului. Și răspunsul pe care l-au găsit este...fructele
fermentate!
Vedeți voi, orice
primată ar fi ingurgitat o fructă fermentată ar fi intrat într-o stare veselă.
Și odată intrată în acea stare ar fi fost pradă ușoară pentru suratele mai
sobre, cât și pentru celelalte bestii care trăiau pe acolo.
Și așa se făcu că acum
10 milioane de ani, o primată, pe care o vom numi de dragul discuției- Gigel- a
căpătat o mutație genetică care o făcea prima posesoare din univers a enzimei
ADH4, adică chestiunea care ne face și azi (relativ) rezistenți la alcool.
Ei, din momentul acela
Gigel și urmașii săi au putut mânca fructele căzute pe sol fără a cânta
instantaneu My way și a dansa Macarena. Un avantaj imens față de celelalte
maimuțele, care mureau de foame prin copaci de frica prădătorilor care le-ar fi
luat ca din oală dacă s-ar fi împleticit prin pădure după câteva fructe căzute.
Printre care- mai ales- vitis silvestris, străbuna viței de vie
actuale.
****

Însă acum e vorba de
Merlot Rotenberg.

****
Oameni buni, vorba lungă, sărăcia omului!
Eu știu asta bine, pentru că (zice-se) vorbesc mult! Așa că să ne veselim cu un pahar de vin bun alături!
*publicat in campania SELGROS cauta pasiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.