Vinul din pastile, vinul-marmeladă și alte subiecte mustoase de conversație.
(Apărut prima dată pe Selgroscautapasiunea.ro)
(Apărut prima dată pe Selgroscautapasiunea.ro)
Vinul din prafuri/pastile
Dacă aș primi un leu de fiecare dată când am auzit “vinul ăsta din comerț e făcut din pastile”, aș fi acum mult mai prosper.
E greu să dezmembrezi o atare idee fixă, însă să încercăm. De unde vine? Probabil din perioada comunistă, în care vinul adevărat se putea cumpăra doar pe sub mână. Fie că se ducea în mare parte la export sau în cămările secretarilor de partid mai mari sau mai mici, era o trufanda oricum am lua-o. Vinul care se putea cumpara, gen “Corăbioara” sau alte asemenea, era adesea pseudo-vin, o băutură din tescovina, zahar și drojdii. Vin la a doua mână, cum se mai face și acum pe la țară. Dacă ai fi văzut procesul, ai fi fost într-adevar înclinat să consideri că vinul se face din prafuri. Ne putem imagina un technician care deșărta în vasul de fermentare saci cu zahăr și drojdii (care se prezintă de obicei ca o făină). Prafuri!
Realitatea din prezent e alta: niciodată în istoria României vinul nu a fost mai bun! Progresele tehnologice, fondurile europene pentru retehnologizare și replantări, investițiile străine, concurența vinurilor din afară etc, toate au conlucrat spre progres.
Mitul e demontat și de un argument economic: România are o supraproducție de vin. Se produce mai mult decât se consumă și se exportă. E ilogic în aceste condiții să falsifici. Plus ca ideea prafuri+apă= vin e falsă, și pentru că alcool în stare solidă nu prea există (Ei, nu pot să vă mint: există, însa e mult prea scump ca să fie folosit de nea’ Gheorghe falsificatorul)
Atenție însă! Nu tot ce e îmbuteliat și are aspect de sticlă de vin chiar este vin! Legislația permite existența așa numitelor BFL-uri, adică băuturi fermentate liniștit, cel mai adesea îmbuteliate în pet-uri. În mare parte sunt produse pe sistemul comunist: zahăr, drojdii și ceva care provine de la struguri, fie tescovina, fie extracte, arome, etc, naturale sau “identic” naturale. Uitați-vă la preț și citiți eticheta! Partea bună e că arareori cele două produse conviețuiesc în rafturile supermarketurilor.
În ce privește vinul de cramă, să știți ca aproape tot nu e produs ca la bunicul în curte: se adaugă în must drojdii selecționate pentru a controla fermentația. Când produci sute de mii de litri nu te poți baza 100% pe mama natură, pentru că nu ea o să plătească impozitele. Însă trebuie ținut minte că aceste drojdii sunt naturale. Sigur, nu provin din acei struguri, dar provin din struguri sau alte fructe.
In plus faptul că nu e ca la bunicul poate fi și de bine: cramele moderne sunt farmacii, nu alta, au o curățenie extraordinară, pentru că așa vinul e ferit de inamicii invizibili: bacteriile și mucegaiurile care pot distruge întreaga munca de un an.
Vinul-marmeladă
Găsit de cineva într-o pivniță veche și care te îmbată de la o singură linguriță. Eventual apare și Ștefan cel Mare în poveste, pentru că dă bine. Acest mit este cel mai ridicol dintre toate. Unii zic că ar veni de la soldații georgieni din Armata Roșie, care aveau un soi de marmeladă amestecată cu alcool. Pentru că…de ce nu? Oricum ar fi, ideea că un vin îmbuteliat își schimbă starea de agregare doar prin trecerea timpului e fizic si chimic ridicolă. Oricine a băut un vin vechi știe că vinul nu numai că nu se “îngroașă”, dar că dimpotrivă, în timp se subțiază!
Vinul vechi care e tare ca un cognac
Am auzit-o și pe asta. Ba chiar am și trăit-o pe când aveam 19 ani! Era o sticlă veche de vin alb albanez, ținută vreo doua decenii în vitrina din sufragerie a bunicilor mei. Îmi amintesc că în pahar avea o culoare chihlimbarie și era destul de greu de înghitit, cam ca un distilat, dacă țineți neapărat. Însă, cu trecerea timpului mi-am dat seama că era doar puternic oxidat! Prin oxidare vinul alb se închide la culoare și poate căpăta unele note ușor înecăcioase, ca de gutuie uscată.
Fiind și dulce (inițial), combinația vizual-gustativă aducea de departe cu un distilat învechit în lemn de stejar (precum cognac-ul), însă în realitate între ele nu e nicio legătură. Vinul modern nu își poate spori nivelul de alcool etilic dacă e corect făcut și stabilizat corespunzător. Doar dacă ar avea rest de zahăr și ar refermenta în sticlă din pricina condițiilor improprii de păstrare, să zicem că și-ar putea spori nivelul de alcool – însă din experiență vă spun că un atare vin nu prea ar fi potabil. Iar de îmbătat…să fim serioși, doar dacă efectul placebo își face simțită prezența!
„Sulfiții dau dureri de cap”
Să știți că nu există studiu serios care să faca legătura dintre durerea de cap de a două zi și sulfiții din vin.
99.99999% din vinurile lumii (incluzându-le pe cele ale bunicului de la țară) contin sulfiți. Și i-ar conține indiferent dacă vrei să faci vinul “natural” sau nu. Pentru ca sulful (de fapt sulfitul) e un produs secundar al fermentației alcoolice.
Sigur că vinul “natural” va conține o cantitate mai mică de sulfiți decât cei adaugați conform tehnologiei și științei de către un vinificator profesionist. Dar celor alergici la sulfiți (motivul pentru care există acel avertisment pe eticheta vinului) li se va face rău indiferent dacă sulfiții sunt “naturali” sau exogeni.
Vă întrebați dacă sunteți alergici la sulfiți? Dacă nu cumva durerea de cap de a doua zi este o manifestare a alergiei? Ei bine, dacă ați mâncat vreodată fructe confiate, gen stafide, smochine, mango, cirese, prune uscate, achiziționate din comerț și nu ați murit, înseamnă că nu sunteți alergici la sulfiți. Fructele confiate conțin între 10 și 20 de ori mai mulți sulfiți decât vinul.
Fobia sulfiților e un subiect ciudat. Putină lume nu mai mănâncă pâine deoarece citește pe ambalaj că are gluten. Motivul pentru care apare acea indicație pe multe produse alimentare e același ca în cazul sulfiților din vin: unor oameni le face rău! Sunt puțini, e drept, dar trebuie avută grijă și de ei.
Oricum, cantitatea maximă de sulfiți care pot fi adăugați este reglementată prin lege și este stabilită tocmai pentru a nu face rău nimănui. Ca cineva să moară din pricina sulfiților din vin ar trebui să consume zeci de litri de vin în câteva ore. Cred că sunteți de acord că e imposibil.
Însă o explicație a durerii de cap este lipsa de moderație. Vinul modern are un conținut de alcool mai mare decât cel de “buturugă”. Vinuțul de țară poate să conțină 8-9 grade alcool, pe când unul de cramă, produs după standarde moderne, aproape sigur că va trece de 13. De la două pahare încolo incepe să se facă o mare diferentă. Apoi, a nu se uita că vinul face casă bună cu mâncarea și că dacă e musai să se bea mult, împrieteniți-vă și cu o sticlă mare de apă, de preferință plată.
În concluzie: nu e de la săracii sulfiți!
Dragi cititori, cam asta a fost pastila (ups!) de astăzi din minunata lume a vinului! Nu uitați că vinul consumat cu moderație aduce certe beneficii sănătății omului! Bine, depinde și de om :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.