Despre ananas cu Chardonnay 2012 Leat 6500 Crama M1 Atelier

foto via Wikipedia, pentru cititorii mei extraterestri
 care nu stiu cum arata ananasul

Wikipedia, ai legatura:
Ananasul (Ananas comosus) este un fruct comestibil cărnos, cu gust dulce-acrișor și foarte aromat. Are numele comun atât al plantei tropicale cât și al fructului. Conține vitaminele A, B, B1 şi C. Conține de asemenea betacaroten, potasiu, magneziu și săruri minerale. Stimulând organismul, este recomandat mai ales pentru buna sa digestibilitate.

Origini 
A fost descoperit în sudul Braziliei și al Paraguayului. Băștinașii îl numeau “nana”, adică “fructul delicios, parfumat”. A fost adus în Europa de Cristofor Columb și cultivat în sere începând cu anul 1720.
Componenta 
Ananasul conține acid citric, acid malic, vitaminele A, B, B1 şi C cât jumătate din fructul unei portocale. Totodată, conține o drojdie şi un ferment digestiv (bromelină) care digeră în câteva minute de 1000 de ori greutatea ei de proteine şi care este comparată cu pepsina şi papaina. Totodată, ananasul conține deopotrivă betacaroten, iod, magneziu, mangan, potasiu, calciu, fosfor, fier, sulf şi săruri minerale.
Proprietăți
Printre proprietățile ananasului, enumerăm: nutritiv (foarte digestibil), stomahic, diuretic, dezintoxicant.
Indicații
Anemie, creştere, convalescență, demineralizare, dispepsii, intoxicații, arterioscleroză, artrită, gută, litiază, obezitate.
Mod de folosire
Uz intern: fructul ca atare (foarte copt) sau suc. Este totodată utilizat şi în tratamentul obezității. Uz extern: sucul de ananas în aplicație externă este recomandat ca tonifiant al pielii normale.

Acum dam legatura cramei M1 Atelier, de pe site-ul careia am imprumutat urmatoarele date tehnice:
LEAT 6500 THE ORIGIN CHARDONNAY 2012
Alb | Sec | Chardonnay 100% | 2012 | producator M1. Crama Atelier | brand Leat 6500 | podgoria Murfatlar | regiunea viticola Colinele Dobrogei | Romania | Murfatlar DOC CMD | Alcool: 14,9 % | Zahar Rezidual: 3,1 g/l | PH: 3,35 | Aciditate Totala: 6,3 g/l | Volum: 75 cl | Oenolog: Razvan Macici | Nr sticle: 15.446 sticle


Nota mea din Google Keep suna foarte laconic:  chardonnay leat 6500- ananas, ananas, ananas. 

Stiu ca sunt diferite note de degustare acolo, in marele online, toate mustind a fructe exotice si mere, adiind parfumuri imbatatoare de flori, dar eu nu m-am dovedit vrednic, fiind in stare sa sesizez o singura aroma- ananasul. E drept in felurite ipostaze: ananas aromat, proaspat, copt, ananas din compot, ananas prajit, cu vanilie si sirop- cum vedem prin restaurantele chinezesti, ananas mai putin copt- fibros, lemnos, usor salciu. Puteam sa trec si la frunzele ananasului, dar am zis sa nu exagerez. 
Eu zic sa ne bucuram, daca vedem ce indicatii terapeutice are fructul amintit. E bun impotriva anemiei, a obezitatii, chiar si impotriva gutei! :)
Iar cele aproape 15 procente alcool sunt in sine un digestiv eficient, ce-i drept mascat rezonabil de plinatatea nativa a chardonnay-ului si de maiestria oenologului. 

Pentru unele gusturi ar fi cam supra-baricat, dar totusi ma asteptam la ceva mult mai adanc marcat de lemn, avand in vedere ca este si fermentat in lemn, nu numai maturat 14 luni in stejar. Mi-aduc aminte de o circumstanta, din toamna anului trecut, cand stand la masa cu Ryan Opaz, gustand varianta 2011 a acestui vin, am zis ca mi se pare prea baricat, la care omul a zis simplu: "I'm american. Trust me: that's not over-oaked". E dupa gust. 
In orice caz, vinul are baubilitate. Nu este foarte-foarte baubil, dar daca am vrea ceva repede curgator, n-am alege un chardonnay baricat, nu-i asa? 
Oricum, pun pariu ca la o rata cu portocale (varianta indicata chiar de producator) vinul ar presta minunat, ori la alte preparate cu iz dulce acrisor.
In jur de 50 lei, in magazinele specializate. 84 pct pentru ce este acum si 86 pentru ce ar putea fi intr-un an sau doi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.