Vinul are o culoare alb-aurie cu tuse verzui, lasa bule mici pe pahar si un mica spuma glicerinoasa pe margine. Nas foarte frumos, de parfum feminin, cu tuse de iasomie, soc, in plus miroase a jeleuri din acelea moi si zaharisite. De cand cu fiica-mea mi-am largit orizontul cunoasterii... Si o amprenta minerala, calcaroasa, ori poate e doar batranul grapefruit, caruia ii place mai nou sa fie trecut in descriptorii minerali, ca e mai chic. Gustul e plin, dar apasa delicat pe papile, amintind de piersici, fructe exotice (nu-mi cereti sa va spun exact care pentru de aia le zice lumea "exotice", pentru ca nu stie exact, nah ca acuma ati inteles:), lasa un rest dulce cu o virgula amaruie, vegetala, ca o coaja de para verde. E sec, iar alcoolul sta frumos in banca lui (care oricum are un nivel prietenos, la 12,5%).
Aciditatea pare foarte sus fata de restul de zahar, dar nu in sensul dezagreabil. Vinul e proaspat si "ductil".
85 pct, 32 lei in marele retail (in cazul meu Carrefour), sticla destul de grea, serioasa. Totusi cand vezi in raft unele langa altele albele 2013 din gama Elite (care e entry-level btw) iti pui o intrebare: de ce e cu aproximativ 10 lei sauvignonul mai scump decat chardonnay-ul sau feteasca alba?
Poate dupa ce voi incerca si celelelate din gama ma voi lamuri, dar pana atunci diferenta sare in ochi. Oricum, vinul e mai bun decat sauvignonul Elite pe care l-am incercat ultima oara, in vechimea mare, si care avea un rest mai generos de zahar (demisec) si nu era scos la apel, ci statea cuminte in rand cu ceilalti din punct de vedere al pretului. Pentru ca n-am reusit sa ma lamuresc singur am intrebat si raspunsul a fost ca cererea e mai mare ca oferta si e cel mai cerut din gama. E cantitate limitata (in fine, orice cantitate e limitata pana la urma) si musterii multi. No comment.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.