Un vin de o culoare rosie rubinie cu nuante purpurii. Nas mai ciudat, pentru ca dupa asteptatele prune uscate urmeaza batonul cu rom. Daca aveti rabdare, si ar trebui, sa stiti ca are nevoie cam de 30 de minute ca sa scape de impresia puternic glicerinoasa. Odata calmata situatia, lasa in urma tuse parfumate de boabă de strugure, dulceata de cirese, cacao si condimente pudra. Gustul e suculent, cu cirese, compot de prune, nuante fine de baric, cu miez de nuca verde, scortisoara pe final, si un gust remanent prelung si placut ca de cireasa si pruna coapta.
Este usor de baut, desi e un vin viguros, cu extract mare si cu taninuri bine crescute. Da impresia de tinerete, desi nu e tocmai facut ieri. 86-87 pct. Aprox. 80 lei.
foto: Ciprian Haret |
Ambele vinuri- desi sunt expresia unor terroir-uri diferite, primul din Bordeaux-ul Romaniei - Dealu Mare, cru-ul Ceptura (imi arde de glume la inceput de 2014), iar al doilea dintr-o mica Burgundie romanesca- ergo podgoria Minis, judetul Arad- prezinta o relativa asemanare, mai ales sub aspectul corpolentei medii si acelui caracter suculent, de fruct pur, care incepe incet-incet sa revina la moda mondiala. Nu ne-am chinuit noi prea tare sa ne aliniem nici pana acum, cel putin nu cu toate varietatile, si cine stie, poate de data asta, din intamplare sau din inertie, chiar vom ajunge sa calarim un val mai mititel. Cramele trebuie doar sa mizeze pe ceea ce si eu- de mai bine de patru ani, dar si toti specialistii straini care au trecut pe aici am spus: varietati autohtone! Cat mai multe si cat mai bune!
Doamne-ajuta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.