Sa incerci un vin dupa mai mult timp, eventual dupa ce l-ai cunoscut en-primeur, ca pe un tanar poet care-si citeste cu glas sovaielnic versurile la un cenaclu literar, e ca si cum te-ai reintalni cu respectivul june dupa ani si ani, dand nas in nas cu poza sa in vitrina unei librarii.
De fapt, vinul acesta de la Cramele Rotenberg- Primus (parerea din 2011- aici), pe numele sau, chiar imi aminteste de un tanar poet pe care l-am ascultat recitandu-si creatiile acum mai bine de 15 ani. Trebuie sa intelegeti ca la acest cenaclu de provincie talentul rezona destul de rar. Cantitatea de bullshit era enorma, in primul rand din cauza adolescentilor sau tinerilor care valorizau propria nevoie de exprimare, care-si confundau trairile firesti la acea varsta cu un eveniment epocal de mare insemnatate pentru umanitate si care trebuia exprimat si comunicat cator mai multi oameni, intru fiinta. Ei, la acel cenaclu eu si bunul meu prieten Bogdan eram -ca sa zic asa- vedetele, principalii taietori de frunze la caini si bautori de bere de dupa sedinta. Cata poezie proasta am auzit, vai de mine! Exemplu: 17-18 ani, domnisoara sensibila, poezii dintr-un lexic de 200 de cuvinte, in special rime freudiene gen sange-plange, noapte-soapte.
Si in acest peisaj lugubru- apare un baiat de la un liceu industrial, care ne-a zis vreo doua trei poeme care ne-au lasat masca. Tipul arata normal, chiar chipes de normal daca-mi amintesc ce zicea o cenaclista. In afara de asta avea un simt al metaforei foarte dezvoltat. Sa va dau niste exemple: "Omul sufera de sindromul imunodeficientei la timp". In alta creatie vorbea despre o anume domnita ca fiind o "arma de iubire in masa".
Trebuie sa intelegeti ca dupa creatiile batranilor cenaclului (care- in afara de vreo doi tipi valabili- nu erau decat niste Nichita wannabes) si dupa nesfarsitele diatribe avand la baza tribulatiile sufletelului adolescentin- ce scria baiatul asta era adiere de parfum frantuzesc. S-a prezentat sub un nume cam generic, probabil un pseudonim, asa ca nu e chiar ironic faptul ca nu-mi amintesc cum il chema. Nici nu l-am mai revazut de atunci. Probabil acum e electrician prin Spania sau asa ceva.
Cred ca daca mica amintire extrasa din mintea mea corupta si decrepita are vreo morala, aceea ar fi ca metafora de calitate (de fapt figura de stil, intr-un inteles mai general) are un termen de valabilitate foarte lung. Iata cum imi amintesc de niste versuri recitate de cineva intr-un cenaclu acum 15 ani.
Poate asa e si in lumea vinului si ii doresc acestui merlot din Ceptura sa fie la fel de memorabil peste 15 ani, cu toate figurile sale de stil amintind de visine, dude, cacao si vanilie. Ma gandesc de multe ori la oenologi ca la cei mai creativi dintre ingineri, iar creatiile lor- daca sunt expresia unui talent genuin- vor fi precum versurile poetului de care va spuneam. Care e tinut minte (cel putin de un singur om) pentru ca intr-o zi oarecare, intr-un oras oarecare, doua-trei versuri au iesit din normal, au fost...cum sa le spun- autentice? Expresii ale terroirului? He, he...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.