Nu trebuie sa fii prea cult sau prea habotnic ca sa intelegi ce semnifica aceasta eticheta. E vorba de scara lui Iacob sau Iacov, cum vreti, cunoscut de la un punct incolo ca Israel (Cartea Facerii, cap 28.). Omul „a visat că era acolo o scară sprijinită de pământ, iar cu vârful atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau pe ea". Apoi a aparut Dumnezeu care i-a comunicat niste chestiuni in general de bine.
Asadar e o metafora, care s-a dezvoltat ulterior datorita lui Ioan zis si Scararul, care si-a castigat supranumele datorita cartii "Scara dumnezeiescului urcus", un soi de manual al renuntarii la lume si accederii acolo sus. Ideea scarii are diverse variante, multe manastiri romanesti avand pictate mural variatii ale imaginii. La Voronet, de exemplu, raposatii urca pe scara, de unde ai mai pacatosi sunt smulsi de draci si demoni, pe cand drept-credinciosii sunt binecuvantati de ingeri. Pana la urma si Johnny Cash zicea "There will be a golden ladder reaching down, When the man comes around". :)
Bun, cam atat cu evlavia.

Asadar cand bei vinul esti pe scara lui Iacob. Cred ca e un soi de joc intre sobrietete si ebrietate. Stim cu totii ca nu-i bine sa utilizezi scarile dupa un anumit gramaj, dar pana la urma tine de virtutile fiecaruia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.