Despre Wilhelm, soția sa Kathinka și băutele din fundul curții. Karthäuserhof Riesling Kabinett "Schieferkristall" 2009

Multe vinuri sunt scoase din anonimat nu atat prin calitatile lor intrinsece, cat printr-un detaliu sau o poveste.

Acesta e si cazul de fata, iar detaliul care sare in ochi e mai degraba lipsa unuia: nu exista eticheta frontala, ci doar o banda sus pe gat. De ce aflam de pe site-ul producatorului.

Saracul Wilhelm Rautenstrauch, bunicul actualului proprietar, avea o sotie foarte stricta. Kathinka nu agrea agapele pe care barbatul le tragea cu prietenii (ca sa vezi!), asa ca le-a interzis in propria casa. Si bietul om a trebuit sa se ascunda in fundul curtii (ei, pesemne ca aveau o curte foarte mare), unde pe sest se discutau probleme arzatoare stinse cu riesling rece din productia proprie. Si familionul avea productie, chiar de la 1811, de la secularizare! Ca racitor era folosit pârâul din dotare. Si astfel a observat stimabilul Wilhelm un aspect enervant. In apa, eticheta se desprindea si nu mai stia daca ce bea e 1907 sau 1908, asa ca a decis sa renunte la eticheta si sa puna toate informatiile pretioase pe banda de la gat, care statea deasupra apei. Cu timpul s-a dovedit o alegere inspirata pentru ca lipsa etichetei a devenit un soi de trademark, distingandu-se din multimea producatorilor de riesling de pe valea Moselei.

Ok, vinul de azi este un kabinett (treapta de clasificare) si prin urmare- chiar daca n-ar scrie pe contraeticheta (care azi exista- deh, legislatia obliga)- este un feinherb, adica un soi de demidulce. Cam asta e regula, daca nu scrie altceva,  atunci e feinherb. Dar, cum stiu toti iubitorii de riesling de Rin de la mama lui, nemtii au invatat de mult cum sa mascheze acest rest de zahar consistent. Daca luam un demidulce romanesc si exemplarul de fata si le degustam incercand sa intuim cantitatea de zaharuri reziduale, n-am zice ca sunt cam pe la acelasi nivel. 

Vizual aduce a galben auriu, olfactiv iti spume imediat ce este cu aromale de citrice coapte si nuante minerale, amintind de briza litorala,  usor turbulenta- aer salin si alge. Gustul aduce a mandarine, lime, pere, e plin si piscacios pe limba (ceea ce e surprinzator avand in vedere ca e un vin de 3 ani). Aciditatea domina finalul cu impresii de limonada nu foarte indulcita. 

Un vin reusit, mai degraba robust decat elegant, dar cu potential de invechire si care nu costa foarte, foarte mult (12,5-15 euro pe diverse site-uri din Germania). 86 pct. 

PS: iata, cand vinul are o poveste- ce usor e sa o povestesti! :) Dragi producatori romani, stiu ca si voi aveti secretul vostru (ala cu "vinul se face si din struguri"), dar sa va zic si eu un secret, pe care probabil il poate garanta si actualul domn Rautenstrauch, si anume "nu conteaza daca povestea e adevarata, atata vreme cat e plauzibila". Iar o nevasta care pune piciorul in prag e mai plauzibila decat incalzirea globala!