Un vin care te face sa simti

Oricine poate simti arome intr-un pahar de vin. Oricine. E doar o chestiune de timp si de functionalitate a simturilor, nu atat de educatie. Degusti (adica il bei la modul analitic, incercand sa patrunzi prin placenta hedonica a lichidului) cate un vin diferit pe zi si dupa sa zicem 365 de zile poti sa te declari aproape expert. Cam asta e tot. Dupa asta o sa simti si pielarie si coacaze, iar daca ai fost un autodidact disciplinat si studios o sa poti chiar deosebi tipuri de pielarie, daca sunt coacaze negre sau rosii, daca sunt coapte sau mai au putin, poate e dulceata de coacaze, sirop sau fructul pur si simplu. O sa te miri ca nu le simteai inainte. Pana la urma totul e sa-ti propui. Din momentul incipient o sa devii colectionar de arome, o sa retii exact cum miroase leusteanul si diferenta intre menta uscata si cea proaspata. Nu-i mare lucru. Sigur daca iti faci din asta o ocupatie si nivelul de pregatire va creste, vei ajunge sa deosebesti prin simpla degustare soiuri, locul de origine si alte amanunte nu tocmai la indemana tuturor.

Dar, daca ma intrebati pe mine, asta-i ca si cum ai diseca un unicorn. Fara indoiala o sa devii un biolog al animalelor fantastice foarte bun. O sa-ti dai doctoratul in forma copitei centaurilor, in coama sfinxilor si poate vei primi titlul de doctor docent cu un tom despre irisul Medusei. Sunt sigur ca toate astea sunt remarcabile, dar se pierde exact esentialul.
Si care e esentialul, mestere, ma veti intreba? Ei bine, asa cum stau lucrurile azi pentru mine, esentialul sta in abilitatea obiectului de a te face sa simti. Ce sa simti? Sa citesti prin licaririle sale maiestria celui care l-a facut, dar si specificul locului de unde provine. Dar asta nu e tot, altfel ne-am opri la conceptul de terroir si toate prostiile din jurul lui. Vreau sa spun ca vinul trebuie sa fie parte dintr-un eveniment, dintr-un fenomen. Fenomenul, la randul sau, se produce la confluenta dintre obiect si subiect. Ca in cazul unei opere de arta, ar fi absurd sa presupunem ca un hot de fier vechi teleportat in fata unei Domnisoare Pogany ar fi brusc lovit in moalele capului de impactul estetic, sau ca un lacatus mecanic (si zic asta pur ilustrativ, sunt sigur ca lacatusii mecanici in general sunt niste oameni minunati) ar ramane mut de uimire citind odele si elegiile lui Holderlin.
De ce? Pentru ca aprecierea estetica presupune niste resurse ale subiectului, ai nevoie de niste unelte care sa te ajute sa descompui mesajul artistic, sa ti-l faci accesibil. Sau daca vreti o opera de arta este ca un joc pe calculator care desi functional necesita download aditional de diverse chestiuni: texturi grafice, continut ajutator, etc, care sa faca jucatorul sa aprecieze si sa joace cu placere jocul. Fara ele- ramane doar un program care nu va oferi o satisfactie prea mare jucatorului. Iar aceste aditionale necesita la randul lor efort, timp si scop. 

foto: ubriaco.wordpress.com

De aceea cred eu- vinurile mari se pot aprecia doar cu uneltele necesare. Si, dupa cum stim cu totii, nu numai vinurile mari. Multor oameni le e de ajuns un vin cu rest de zahar, chiar daca trivial, pentru a concluziona ca este bun...

Pentru a ma apropia de final as zice ca un vin bun este acela in care deslusim mestegul "artistului", calitatea "materialului" si cel mai important- acel impact pe care ti-l creeaza la primul contact- in care recunosti maretia lucrarii. Pe langa acestea sunt necesare si asa numitele "valori accesorii", cum apar ele in axiologia estetica- pe scurt un fel de unde, cand si cum. Rama unei picturi are rolul sau, soclul unei statui la fel.
Ce anume sunt aceste accesorii in cadrul vinului e o intrebare cu intindere mai larga. Ar putea fi sticla, eticheta, povestea. Dar intr-un sens mai larg este contextul: de unde e vinul, l-a baut si Napoleon, Stefan cel Mare, etc. toate acestea sunt lucruri care potenteaza experienta. Apoi, e una sa receptezi o opera de arta la Luvru si alta in gara din Pocreaca. Esti singur sau mai e cineva cu care imparti experienta? Toate astea, amestec de intim si public, de monden si mondial, de inox rece si de fenomenologie estetica, de suflet cald si marketing pur, contribuie si ele, poate mai mult decat ne-ar place de multe ori, la receptarea vinului in sine. 

Asa incat, data viitoare cand ridicati paharul, va rog sa va intrebati pe langa ce arome si cate alte intrari organoleptice exista, un lucru simplu, chiar elementar, daca stai sa te gandesti mai bine: ce ma face acest vin sa simt? Sa fie dezechilibru, zbucium, chin, impacare cu sine, dragoste, furie, forta?  Voi sa-mi spuneti.