Metaph 2012 demisec (Gramma)

Acest vin face parte dintr-un private label Mega Image. Sunt vinuri produse de Gramma, Casa Olteanu, intr-un stil mai popular decat propriile editii. Brandingul e usor cabalistic- Gramma Metaph (de la metafora sau poate metafizica).
Totusi, desi demisec, acest aligote poarta in el miezul revelatiei din 2009 si al continuarii din 2011. Se simte finetea si puritatea fructului, dar datorita restului de zaharuri mai consistent, acea fragilitate aproape feminina din 2009 a lasat locul unui fruct mai evident si unui corp mai robust, iar indiciile minerale sunt si ele mai greu de detectat.  
E ca si cum domnisoara fragila a devenit intre timp o gospodina, tot frumoasa, dar mult mai putin sfioasa si sperioasa (era sa zic "bonoma", cum am vazut pe o eticheta de curand, pana mi-am dat seama ca substantivul aceasta nu prea suporta feminin, din pricini etimologice). 
Caracterizarea pe scurt a personajului suna asa: olfactiv: salcam, lamaita, ananas, limonada, măr granny smith. Gust: măr, suc de grapefruit cu zahăr,  final: compot de gutui, dulce-amarui, cum altfel. 
Lasa o impresie de vin curat, dar putin cam dulce pentru utilitatile obisnuite ale aligote-ului. Poate la un platou cu fructe si branzeturi cremoase sa stea mai bine.

Metaph 2012, aligote, demisec, DOC-CMD Iasi Bucium, 12,5%, prod.  Gramma/Casa Olteanu, 33 lei(exclusiv in Mega Image), 82 pct. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.