Julienas "L'ame du terroir" 2010, Maison Thorin (Franta)

Acest Julienas 2010 este un vin produs de Maison Thorin. Julienas este un Beaujolais Cru, adica, in teorie, e mai select decat un  AOC Beaujolais-Village sau AOC Beaujolais. 
Unde mai pui ca Maison Thorin, azi parte din grupul Boisset, este unul dintre cei mai vechi producatori si negocianti din zona.
Culoare e rosie rubinie, cu bordura incolora. Aromatic denota o foarte buna tipicitate, aducand a coacaze rosii si o aroma florala, de violete si flori de camp. Si in gust e conform asteptarilor, suculent, de corpolenta usoara, cu impresie de usurel, dar atentie totusi! (are 13% alc).  Aciditatea asigura un finish destul de persistent, amintind de coarne si ierburi. 82
Totusi sunt semne ca nu trebuie asteptat prea mult cu el, dar la pretul de 14 lei este aproape ireprosabil. Pentru ca da, vinul e disponibil in Romania, prin reteaua magazinelor Cora,  in gama "L'ame du terroir", la acest pret modest. Fara sa ne chinuim prea tare, putem descoperi ca in Cora din tara mama (Franta) vinul costa vreo 5 euro si jumatate, e drept editia 2011. Ma gandesc ca au fost destocate de acolo, pentru ca a sosit varianta 2011, si presupun ca  francezul isi cunoaste otrava si nu se da in vant dupa beaujolaisuri cu 2-3 ani vechime. Dar e relativ surprinzator ca aripa romaneasca a adus vinul la acest pret, fara sa profite. In fond, un cru, fie el si beaujolais, costa peste 7-8 euro.
Extra: pentru ca mi-a placut destul de tare in banii pe care i-am platit in Cora din Constanta, l-am rugat pe amicul Berbecutio, mobil cum il stiti, sa traga o fuga la un astfel de magazin din apropierea barlogului bucurestean, sa achizitioneze mai multe, spre ulterioara placere. Soc si groaza! Pret la raft: 25 de lei. Nu ca ar fi enorm, dar unul e feelingul la 15 lei si altul la 25. Cel putin pentru mine. Presupun ca unitatea din Constanta avea planul sau de destocare sau alte motive pentru care a tinut acest vin la un pret redus. Oricum, nu e rau nici la 25, daca ma intrebati pe mine.


Extra 2: daca nu va place Black Mirror, miniseria BBC scrisa de Charlie Brooker, inseamna ca sunteti batuti in cap. Daca n-ati auzit inca de ea, stiti ce trebuie sa faceti ca sa nu intrati in prima categorie.

2 comentarii:

Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.