Undeva, candva, cu vinuri Davino si oameni "premium"

Stiti celebrul film Somewhere in time (tradus la noi, daca imi amintesc bine "Undeva, candva") cu Cristopher Reeve si Jane Seymour?  Poveste de amor, cu scriitorul care se intorce in timp, hipnotizandu-se, dupa ce in prealabil a aranjat totul astfel incat iluzia sa fie perfecta...Totul, de la haine de epoca, la bancnote vintage, etc.? Desigur ca-l stiti. Ei, intr-un fel, o degustare verticala este o calatorie in timp.

Dar intai sa va explic ca ea a avut ca subiect doua vinuri Davino (brandul premium al Unicom Production), anume Revelatio, vinul alb, sauvignon blanc cu ceva feteasca alba si Domaine Ceptura Rouge (feteasca neagra, merlot, cabernet). Prima verticala urma sa fie descendenta, iar cea de-a doua ascendenta. Deci a fost ca o imersiune in timp urmata o ascensiune spre zilele noastre.

Precum personajul Richard Colliers, mi-am aranjat calatoria: m-am cazat la Hotelul Banat din Piata Rosetti. De altfel, fara prea mult efort, in stabilimentul de care pomeneam as fi putut regresa pana in anii 70 sau 60, ba chiar, pentru ca nu duc lipsa de imaginatie, m-as fi putut intalni pe scarile care inconjoara in spirala liftul de moda si productie veche, cu Zavaidoc sau comisarul Moldovan, dar un aer conditionat antic si un televizor (cu tub catodic, dar de generatie mai recenta) m-a plasat destul de adecvat in jurul anului 2004, pana unde urma sa ajunga sondarea trecutului. Mi-a scos cardurile din portofel, alaturi de celelalte obiecte care mi-ar fi amintit de prezent. Asadar totul era pus la punct. Am inchis ochii, a parut doar o clipa, si m-am trezit in aceeasi camera. 

Acum, tehnic scriitoricesc as putea sa: 1.  invalui totul intr-un filtru sepia, sa deduc ca am calatorit prea mult in timp,  si sa va spun ce ceas de buzunar avea George Moisescu (omul care a adus vinul fara alt motiv decat acela de a-l impartasi. Aferim, conasule!), ce guler de anii 30 purta la camasa Mihai Vasile, ce inscriptie avea penita stiloului englezesc cu care scria Ciprian Haret, sau sa va zic de monoclul lui Dan Micuda, sa remarc costumul croit la Paris al lui Ion M. Ionita, jurnalist de moda veche, la taclale cu Silviu Lupulescu, care i-ar fi publicat in interbelic si pe Pastorel si pe Rebreanu.
As putea sa va descriu discutiile in care reprezentantii fostei  Mitteleuropa, prin casatorie Banat, Hano Hofer si Mircea Mihaies ii explicau lui Doru Buscu si lui Bogdan Sandu despre suprematia fotbalistica a Ripensiei, si asemanarea jocului ei cu muzica jazz si tinerii romancieri americani. As putea continua cu ambientul restaurantului Rossetya, condus de Cristian Grigore, unul din putinele locuri care au un meniu interesant, tematic, cu poveste, de la boierisme de altadata, la icre rusesti si sampanii frantuzesti; sau 2. as putea recunoaste ca dupa o scurta buimaceala postmorfeica, am vazut la televizorul uitat deschis moacele lui Basescu si Victor Ponta, primul mai grobian, al doilea si mai doctor decat erau in 2004, si ca prin urmare experimentul Rosetti a esuat.
Eu zic sa ne intoarcem la realitatea nu atat cruda cat frumoasa dintr-o seara de vineri, intr-un restaurant serios, in preajma unor oameni de treaba si a unor vinuri bune, oricum ai lua-o.
Degustarea de vin a inceput cu niste...beri. Aduse si prezentate chiar de importatorul Martin Dixon, patron al The Real Beer, magazin specializat de pe Vasile Lascar. Au fost trei produse Fuller's, celebra fabrica de bere londoneza, printre care o mare raritate- Vintage Ale 2000 (adica da, produsa in anul 2000), o bere de cinci capace, atat va spun. Despre aceste licori carbonate veti afla separat la Berea Bautorului de Vin, in viitorul apropiat.
Revelatio. 
2011. Un vin galben auriu stralucitor, cu amprente verzui. Olfactiv e intens, apare socul, frunze uscate, grapefruit, iar gustul e plin, invaluitor, apar tuse de gutuie, mar, pare mult mai viguros in atac, dar pe final e rapid curgator. Nu e inca la expresia maxima, de aceea: 85-87 pct.
2010. Nasul e mai putin bombastic, e mai fin, pe langa soc si fructul pasiunii apare si o nota de flori de tei si mineralisme. Gustul nu e l fel de profund ca nasul, intra moale, dar se termina mai acid, cu note de limonada, grapefruit si e mai persistent si picant. Pe parcursul serii a evoluat interesant. 87 (de comparat  aici).
2009. un nas mai alambicat, cu tuse de hidrocarburi, eteric si usor etilic, cu frumoase adieri de flori albe ,  gutui, frunze uscate. Gustul e unctous, complex, bine desfasurat, cu note fructate diverse, de pepene galben, coacaze, fructul pasiunii , mar bot de iepure si desigur gutuie. Mi s-a parut un vin adanc, complex si schimbator. As merge chiar pana la 90 de puncte cu el.
2008. Un nas de ciocolata alba, para tamaioasa, fructul pasiunii, nelipsita gutuie, pepene galben, un vin cremos, dulceag si picant, cu un gust remanent tonic ca o gutuie zemoasa.  Acidicatea nu e tocmai pe masura  bogatiei aromatice si gustative, e un vin de baut acum, cand complexitatea e inca sustinuta. 88 pct.
Concluzia seriei a fost foarte favorabila: vinuri albe cu dichis, cu potential de invechire, cu arome frumoase, evoluate. Revelatio chiar a fost o...revelatie.
Au urmat (pentru mine) pulpele de rata la tarnita cu varza calita, delicatese de boier de tara, pe care le recomand din tot stomacul, daca ajungeti pe Dimitrie Bolintineanu, la 300 de metri de Rosetti. Sigur, poate n-a fost cel mai prudent fel de mancare in vederea ascendentei de DCR, dar am slabiciunile mele pentru pasarile cu cioc.

Si astfel ajungem la Domaine Ceptura Rouge, seria rosie, care ne-a extras din bula de nostalgie dupa vremuri netraite (sau netraite asa cum ar fi trebuit) si ne-a intors inapoi in zile noastre. A fost cam ca Platon vs Aristotel, vorba lui Tutea: Platon ne ridica in sferele inalte, iar Aristotel e suficient de abil sa ne coboare de acolo:).
2004. Nas de chimen, condimente pudra de medina  arabeasca, dulceata de afine, treburi care se continua firesc in gustul cu tuse dulci, cu aciditate scazuta, cu impresia ca doar alcoolul il tine in viata si-l anima. 82 pct.
2005. Nas "animal", fructe fermentate, sapun si piper rasnit, Gustul e dominat de prune si afine, dar din nou impresie de compot si tanini piure. 82.  L-am incercat de Paste si mi s-a parut cam la fel. Identic in punctaj, fara sa retin, ca sa vezi ca ne pricepem un pic...
2006. Nas mai interesant, salin, cu pielarie, pagina de ziar. Gustul ofera visine, prune, o farama de tanin obraznic, alcool, fructe confiate si impresie de supracopt. Aici insa, din fericire, apare o cireasa amara pe final care balanseaza totul. 85
2007. A fost o problema cu prima sticla, un nas turbulent, de morcov fiert. A doua proba a oferit aromatic  piper, scortisoara si cacao (deci cam multe note de baric), iar gustul s-a aratat glicerinos, moale, cu fructe negre gen mure si dude, dar are persistenta de pruna uscata si smochine. Reiese si un iz de afinata, pe final. 82 pct. Mare diferenta fata de acum un an si jumatate.
2008. A fost interesant. Tuse de cacao, alcool, pielarie fina, condimente pudra, ardei gras. Gustul e mult mai viguros decat fratii mai mari, vinos, cu tuse de condimente, coacaze si o nota de sugiuc (nuca, amidon). 86
2009. Cu cat ne apropiem de prezent lucrurile au parut mai agreabile. Un vin mai pe fruct, juicy, cu aromatica insa serioasa, de condimente, cerneluri, coacaze, pruine afumate, si sesizabile note vanilate. 86. Ma gandesc ca in conditii normale as putea spune ca are potential de 90, dar judecand dupa fratii mai in varsta, nu cred sa ajunga pana acolo.
De fapt asta a fost concluzia seriei rosii, relativ surprinzatoare: potential de invechire redus, modul rapid in care vinurile au luat-o pe o panta descendenta. 100 de lei pentru un vin agreabil 3-4 ani? Nu, merci. In afara de asta, ma declar partinic si ca nu-mi plac vinurile rosii gemoase, extractive si fara zvac.

Dupa vinuri a urmat partea cea mai buna in legatura cu el: discutiile despre lume, viata, politica si vin, care fatalmente s-au intins prelung, in noapte, pana cand taxiul magic din Midnight in Paris, ne-a adus lin in prezent.
Off, adio Bucuresci!