O legendă despre piraţi şi tămâioasa românească (for real!)

Se zice ca traia odata la malul Marii Negre o ceata de haiduci. De fapt, daca privim cu seriozitate problema, erau niste talhari de joasa speta. Mai bine zis erau niste pirati de uscat. Cum vine asta, va intrebati? Va explic imediat. Metoda lor era relativ ingenioasa. Se stie ca in noptile fara luna, sau in noptile cu furtuna, exista obiceiul de a aprinde focuri pe mal, astfel ca navigatorii sa stie cam pe unde se afla si care e distanta pana la tarm. Banditul dogrogean era inventiv: aprindea si el focuri, dar nu pentru a-i ajuta pe marinari, ci pentru a-i ademeni mai aproape de tarm decat ar fi fost prudent. Stanci, naufragiu, morti, o sticla de rom, barci, jaf, ahoi!, arrr! etc. 

Legenda zice ca seful banditilor era un domn numit Radu Soare care traia in padurea Comorova, adica padurea de la Neptunul zilelor noastre. 

Si intr-o zi furtunoasa ii ajunge la ureche lui Radu Soare ca in zare a aparut o "corabie cu trei catarge si pantecele lung" care se lupta cu furtuna. E un aspect important, care ne spune ca nava era de origine occidentala. Baietii nostri s-au pus pe treaba, au aprins focurile astfel incat sa ademeneasca nava spre tarm, zis si facut, corabia s-a lovit de stanci, multi morti, nu ca pe "haiducii" nostri i-ar fi interesat prea tare subiectul. A doua zi furtuna s-a potolit, iar Radu Soare si ai lui s-au urcat in barci sa exploreze epava. Dar "n-au gasit nimic care sa le rasplateasca stradania". Tocmai cand se intorceau obiditi la mal, mandra lor capetenie a bagat de seama ca marea era plina de joarde de vita de vie provenind de la epava. El le-a ordonat ortacilor sa adune toate joardele. Ei l-au ascultat dezamagiti si crahnind, zicand ca partea lor de lume e plina de vita de vie roditoare din mosi stramosi si ca nu prea merita efortul.  Dar Radu Soare a ramas ferm pe pozitie- a curatat o parte a padurii, si-a plantat prada si a asteptat. Dupa cativa ani a gustat din poama vitei si i-a placut atat de mult ca s-a lasat de haiducie ca s-o ingrijeasca mai bine. 

Peste ani si ani cele trei fete ale ex-capitanului s-au maritat. Prima cu un transilvanean, a doua cu un oltean si ultima cu un moldovean. Deja banuiti ce s-a intamplat: pe langa zestrea din talharie le-a dat ginerilor si un dar in joarde de vita. Pe care le-a plantat fiecare de unde era. Si de asta avem azi tamaioasa de Dragasani, busuioaca de Moldova si muscat de Tarnave. Si toate de la o corabie frantuzeasca si de la niste talhari neoasi.

Sfarsit.

Trebuie sa indic ca sursa o interesanta carticica scrisa de Gherasim Constantinescu (mare om, a fost presedinte OIV) si Adrian Alexandru Heraru, numita "Metamorfozele Vinului- legende si povestiri despre vita de vie si despre vin", ed. Niculescu, Bucuresti, 2005, pg 97 "Via adusa de valuri". 

Din google aflam si o alta varianta a legendei, in care d-l Soare era de loc din Murfatlar si "de aceea se spune ca Murfatlar sta la originea vinurilor romanesti" (fals citat). 

Pana la urma, daca o luam pe aia dreapta, dupa povestile astea, tamaioasa romaneasca e de fapt cam frantuzeasca, dar deh! sa nu mai spuna lumea ca n-avem povesti de spus despre vin.