Lostriţa şi încă Trei Peşti mai mici de la Ceptura

Am un prieten a carui pasiune pentru pescuit depaseste ocupatia fireasca a omului insurat, caruia susurul apei sambata dimineata i se pare mai atragator decat vuietul aspiratorului. Vreau sa spun ca orice altceva, cum ar fi serviciul, munci casnice, agricole, etc, treburi pe care le face oricum cu o energie si rapiditate furioasa, nu sunt decat obstacole si intarzieri ale satisfacerii celei mai mari placeri: pescuitul. Pescuieste din prima copilarie, pe cand uneltele erau un bat, un fir de ata si un ac indoit. Astazi pana si cunoscutii intalniti pe balta nu i se adreseaza pe nume, ci dupa porecla devenita supranume, adica in caz ca nu ati banuit inca: Pescarul! 

Maiestria in acesta arta pare pentru un neofit ca mine ceva miraculos: sa stai la 5 metri de el, o zi intreaga, in soare naucitor, sa bei tutun incontinuu, sa te gandesti la nemurirea sufletului, sa freci telefonul de plictiseala, sa asculti pink floyd la casti si alte treburi deprimante, fara ca macar o data sa vezi amarata de lanseta zvacnind, in vreme ce el fugareste in aval crapul cel mare, in apa pana la brau, se lupta cu el, il oboseste pana il captureaza in prostovol, il trage la mal si il priveste cu satisfactie suprema, moment trecator, pana il arunca in minciog. Apoi figura lui se reseteaza, iar aruncarile de lanseta revin, ciclice si plictisite. In vreme ce tu iti mai aprinzi o tigara, te uiti la nori, surprinzand o forma ciudata, de crocodil sau alte animale. O data am zarit un 2CV, desi cineva spunea ca, de fapt, nu era altceva decat un soarece. Chestiune de imaginar...

Tatal amicului zice ca feciorul lui s-a insurat cu pescuitul. Atata dedicatie pentru nobila arta nu poate sa nu te duca cu gandul la Lostrita, subiect de olimpiada si mai apoi bac, in vremea mea. Sper din tot sufletul ca destinul prietenului meu sa nu aiba acelasi final ca povestea lui Voiculescu, doamne-fereste! 

Mica bijuterie, lucrata in grila realismului magic, mi se pare cea mai profunda poveste despre pescuit din literatura romana. Cred ca si Hemingway ar fi avut un moment de cumplita invidie citind randurile scriitorului din Buzau publicate postum in volumul Iubire Magica (1970). Doar s-a priceput si el un pic, mai ales in Batranul si Marea, nu? Si nici Gabriel Garcia Marquez nu s-ar fi simtit mai bine.  

Felul in care captureaza nesfarsita obsesie a pescarului pentru nevazuta vietate subacvatica, dragostea si ura concomitenta pentru obiectul dorintei, este- si sunt sigur ca n-am prea multi oponenti- maiastru. Dar nu despre Lostrita vreau sa vorbesc in continuare (si oricum daca doriti sa va improspatati memoria o puteti face gratis AICI), ci despre trei pesti. Imi inchipui ca pentru un pescar roman capturarea unei lostrite de 40 de kg, a unui somn de 150 si morun de peste 200 reprezinta un soi de climax. Dupa care poti sa te lasi, ca nu mai ai nimic de demonstrat. Nu e usor, mai ales ca doua din aceste specii sunt strict protejate. Doar daca nu te apuca pescuitul de arapaima pe Amazon. 

Cat despre mine...am alta dambla decat pescuitul, stiuta de multa lume. Sper sa n-am parte, la randul meu, de un final metaforic. 

Trei Pesti 2011 e un cupaj alb produs de Domeniile Urlati pentru Societatea de Promovare a Vinului, DOC Dealu Mare-Ceptura. N-o sa ma las de cautat vinul cel mare dupa ce l-am baut, dar va conjur ca ne aflam in fata unui vin romanesc alb cu un raport pret calitate extraordinar. Eu nu sunt mare fan al superlativelor, scriu un blog, nu contraetichete, dar  am ramas foarte placut surprins de calitatea vinului mai ales ca am platit 33 de lei pentru el. E un asamblaj de 50% sauvignon blanc, 30% feteasca alba (din care doua treimi a stat ceva timp in baric) si restul riesling. 3 Pesti pentru ca toate cele trei soiuri merg bine cu peste. 

Culoarea este un alb galbui cu reflexii verzui,  are o aromatica interesanta, frumoasa de grapefuit, musetel, soc, para, vanilie, petale uscate de trandafir. In gust domina gutuia (de fapt compozitul aromatic s-a inchegat in cateva clipe si ofera in gust ceva unitar), din aceea mai mare si ceva mai zemoasa, de import, poate si ceva pulpa de grapefruit. Concluzia la mijlocul drumului este de vin echilibrat, care ofera si prospetime si finete. Gustul remanent este de lunga durata, tot gutuia se impune, urmata de cateva felii de pere, care aduc un efect interesant, un soi  de astringenta moderata care produce salivatie si face pofta de mancare.  Nivelul de alcool (13,5%) e suficient cat sa para absent:).  85-87 pct. 

Deloc intamplator, partida de pescuit s-a finalizat cu doi aghiotanti care au aruncat cu batu-n balta de pomana, si cu Pescarul care nu mai prididea scotand crapi de 5-6 kg fiecare, chiar daca era flancat la doar 5 metri de alti pagubosi amatori. Abia la intoarcere ne-a dezvaluit secretul, care nu avea nimic de-a face cu diavolul, stima apelor si nunti alegorice si nici cu scafandri care sa puna pestele in carlig ca in filmele cu Luis De Funes, spre mica mea dezamagire, as adauga. Secretul consta in innadirea abundenta, din seara precedenta, cat si cunosterea amanuntita a reliefului subacvatic, amicul aruncand precis in gropile unde motaie peste zi grasunii crapi. 

Chiar si asa, nu pot sa-mi alung in totalitate din minte- atunci cand ma gandesc la talentul si maiestria in arta pescuitului etalata de prietenul meu- asemanarea cu microbul magic, posesiv, care l-a infectat pe Aliman cel de pe Bistrita, eroul povestii lui Voiculescu.