BBdV ep.10: Alta minune- Schneider Tap 4 Mein Grunes

Dupa excursia neplanificata in lumea asteriscului publicitar romanesc, intaresc azi portia de bere cu o nefiltrata bio ce vine din alta galaxie decat mediocritatea berariilor autohtone.
Culoarea este galben aurie, cu tuse portocalii, o bere nefiltrata, deci tulbure, evident. Ca la orice bere de calitate, se remarca finetea porilor spumei si perlarea fina. Miroase foarte-foarte interesant, a mirodenii (cuisoare, piper), dar si mult fruct(care se transfera si in gust)- citrice, banana, piersica, mar, guma de mestecat (genul turbo, daca va mai amintiti; nu mai sunt la curent cu noutatile:). De fapt ca sa-mi amintesc singur ca aceasta serie se numeste Berea Bautorului de Vin, fructozitatea din nas, dar cea care se continua natural in gust aminteste foarte tare de vinul alb inca nestabilizat, usor drojdios, pe care l-am gustat de multe ori direct din tanc, la variate crame. Si asta am gasit foarte chic la aceasta bere. Foarte echilibrata, cu final fructat, dar si tonic- condimentat.  Extrem de buna. Acesti Schneider si Fii, din Bavaria, mi se par pana acum, in excursia mea in alte lumi gustative, un soi de artisti ai berii. Cele 6-7 sortimente pe care le-am gustat de la ei au fost extrem de diferite, dar asemanatoare ca prag de calitate si impresie de echilibru. Nu puteti da gres cu baietii astia.
6,75 lei pe sticla (0,5)m de la importator (jollybeers.net). 6,2%.
4 capace si jumatate (din 5). Acest mic minus e tocmai pentru ceea ce are din belsug: abundenta aromatica.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.