WWW-ul vinului romanesc: Jidvei

Dragi cititori, stiti ca nu sunt un specialist in html-uri si alte oratanii cibernetice, dar ca si voi, din moment ce eu scriu si voi cititi aceste cuvinte pe display-ul unui monitor, sunt un consumator de informatie online. E simplu, la indemana, rapid. 
Cand privesc o sticla de vin ingurgitez si cuvintele de pe eticheta. Si pentru ca nu sunt un simplu consumator, acestea nu-mi sunt de ajuns. Asa ca incerc sa accesez site-ul producatorului, in incercarea de a gasi si alte detalii despre acel vin, altele decat pot fi identificate direct, prin degustare. De unde vine, cum arata crama, cat zahar are, ce aciditate? Aceste nu sunt informatii pe care le intalnesti, de obicei pe eticheta. Mai mult, ca in cazul unor vinuri frantuzesti, e posibil sa nu se indice nici soiul din care este produs vinul sau sistemul de clasificare sa fie exotic si greu de inteles de noi, cum e cazul vinurilor nemtesti. 
Sigur ca nu e obligatoriu sa ai pagina web.  Dar daca nu ai asta spune cate ceva despre tine, producatorul. Fie esti atat de exclusivist incat nu-ti trebuie, fie vinzi enorm cat sa nu te preocupe si alte mijloace de promovare, sau poate nu ai buget pentru un site decent, desi in acest ultim caz, imi permit sa-ti indic ca pe blogspot sau chiar facebook poti pune o gramada de informatii, poti interactiona si-ti poti face cunoscute produsele gratis. Si desigur, nu exista decat o legatura slaba intre calitatea vinului si site-ul web. Desi...

Oricum, la acesta a doua editie vorbim despre un alt colos romanesc: Jidvei SA. Nu stiu cati ati avut curiozitatea sa le accesati portalul. Ca de baut vinurile mi se pare imposibil sa n-o fi facut, intr-o circumstanta sau alta. 
Ei bine, se pare ca investitiile in tehnologie, de care aflam de ceva vreme, s-au repercutat si asupra vietii virtuale a companiei. 
Prima pagina curata, simpla, fara briz-brizuri. Selectam "Despre noi" apoi  "Istoria" si dam peste o linie a timpului (foto 1). Cetatea de balta, Matei Corvin, Stefan cel Mare. Na' sa ne punem in locul lui nea' Fane. Ce-i mai bine sa primesti dupa un mic razboi castigat? O mina sau o podgorie? Nu stiu de ce, dar realizarea tehnica face lauda de sine si ancorarea in istorie mai suportabila decat in cazul analizat anterior.
Bun, revenim la "Vinuri". Hai sa dam click pe "Nec Plus Ultra" sauvignonul lor destul de laudat si premiat (foto 2). Descrierea gamei, Premii, note de degustare, si sortimentele din gama (in acest caz, inutil: e doar unul). 

Click pe "Note de degustare", si ce sa vezi, e in format pdf! Iar click, asteptam putin si... Asta e, oameni buni! Detalii, chestii trestii, putina atentie pentru curiosi!
Cu conditia sa fie corecte! Pe eticheta vinul e demisec, dar in fisa are maxim 4g zahar si e catalogat sec. Are minim 12,5% alc in fisa, dar pe eticheta are 12%. Mai sunt detalii de pus la punct. Oricum, bine ca au incercat, zic eu.
Sa mai remarcam prezenta unui tur virtual, accesibil la un click pe pictograma "club Jidvei" din partea dreapta a ecranului, inca in constructie, dar accesibil. Arata mult mai bine si este mai practic decat cel de la Cotnari, care pare din alt secol (e posibil, mai stii:)). 

De remarcat si categoria "Soiuri", unde trecerea in revista a soiurilor cultivate de Jidvei este prezentata sub forma unor video-uri cu oenologul de serviciu- Dr. Ioan Buia. Nice touch! Asta este, cu asta defilam, si nu-i rau sa vezi tartorul-sef  ca-si asuma prin prezenta creatiile.
"Arta vinului" este un mic flash colorat prezentand pe scurt drumul strugurelui in pahar. Imi inchipui ca e util, pentru unii care cred ca vinul are arome de ananas deoarece se pune esenta identic naturala in el.

Pe ansamblu, este un site reusit, usor de accesat, fara incarcaturi inutile si laudaturi la fiecare colt, cu fise tehnice pentru vinuri, cel putin cele din prezent, plin de informatii, curat, decent.  Sper doar sa-l actualizeze periodic. 
Concluzie: Bravos!  Dai un ban, dar stai in fata!
Primeste 87/100 de bitzi:) Cu mentiunea ca site-ul Jidvei e mai bun decat vinurile incercate de mine pana acum. Dar nutresc speranta...

3 comentarii:

  1. Daca ai rabdare sa-l urmaresti pe nenea cu vinurile in filmuletele respective (si nu adormi) cred ca iti dadeai seama si de ce nu prea te bucuri cand bei un vin de pe la Jidvei...cel putin ai o banuiala.
    In rest nici aici nu scapam de aur..de data asta e festivalul Strugurele de Aur...
    Nu stiu ce au producatorii romanii cu aurul, ca vinurile lor nu prea au legatura...e deja o psihoza cu aurul asta!

    RăspundețiȘtergere
  2. E drept ca o fata draguta vorbind despre traminer mi-ar fi placut mai mult, da' nu poti sa le ai pe toate:) Am apreciat totusi intentia.

    Strugurele de aur nu-i un festival de muzica populara?
    In alta ordine de idei, sa stii ca totusi in ultimii ani(an) parca vinurile lor s-au imbunatatit. Dar e o deductie incompleta, plecand de la vreo 3 incercari.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, e de muzica populara..dar deja cred ca fac eu alergie la asocierile aur-vin (struguri)...:)
    Mie Jidvei dintotdeauna mi s-au parut destul de ok, raportati la ceilalti grei (Vincon, Murfatlar, Cotnari)...ca si explicatie facila m-am complacut sa dau vina pe faptul ca fiind ardeleni sunt mai seriosi..:)
    Intr-adevar in ultimii ani au investit destul de mult, au restaurat castelul de la Cetatea de Balta si chiar sunt curios sa trec pe la ei sa vedem ce a iesit...

    RăspundețiȘtergere

Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.