Vrajitorul din Los Angeles: Inceputul (Masi Amarone Classico 2003)

A fost odata ca niciodata, un vrajitor numit Barni cel Viteaz, dar atat de demult, incat pe atunci lumea statea pe o tava de argint sustinuta de doua broaste testoase pe numele lor Ying si Yang. Ying, broasca din vest, era un pic mai scunda decat sora ei, probabil deoarece cand era mica nu si-a baut tot laptele din biberonul pe care i-l pregatea mama ei, Calea Lactee. Nu insistam, toate aceste aspecte cosmologice au fost reliefate dincolo de indoiala de expeditia condusa de Georgios Emeritus, Helmuth Uberland si reputata Charlotte Chelonia in 1876, care a ajuns pana pe Obrazul Sfantului Cap al lui Yang, si care a supravietuit miraculos unei mega-tornade cauzate de o singura clipire a mitologicei testoase.

Datorita diferentei de statura lumea era usor inclinata spre vest. Fenomenul cauzeaza o sumedenie de efecte, cel mai important fiind ca toate lucrusoarele de pe tava, inclusiv oamenii, aveau tendinta inca de la creare sa se deplasese, fatalmente si iremediabil, catre vest. Pana si bogatiile lumii, din care am aminti o sticla de Chateau Lafite 1787, Sagrada Familia si Marele Zid Chinezesc se deplasau incet dar sigur spre vest. Acest fenomen numit “emigratie” a devenit cunoscut lumii datorita savantului de origine bulgara Tzvetnan Tzutzurov, laureat Nobel in anul 1967, premiul decernat in zilele noastre de academia islandeza(se estimeaza ca in 2348 premiul va fi gazduit de academia canadiana- ati ghicit tot din cauza emigratiei!).

Si astfel ne apropiem de povestea noastra. Sa mai spunem doar ca cea mai ravnita diploma de studii din lume este cea de vrajitor. Nu este usor, concurenta la Facultatea de Vrajitorie si Tehnologia Potiunilor Magice este acerba. Universitatea din Los Angeles- cel mai reputat centru scholastic din lume, este luata cu asalt in fiecare inceput de toamna, numai putin de 24000 de canditati se lupta pentru cele 66 de locuri scoase la concurs la fiecare admitere. Facultatea este organizata pe trei sectii, cea mai ravnita fiind cea de Vrajitorie Teoretica, unde seful Catedrei, vedeta facultatii- Scorsese cel Sur este ajutat de asistentul sau- Tarantino cel Tanar. In mod traditional, practica dintre anii 2 si 3 de studii se realizeaza pe Insula Testoaselor, situata la Capatul Lumii, adica la mai putin de 200 mile marine de orasul Los Angeles (Mai multe puteti citi: aici).

Eroul nostru este Barni Amarone, fiul unor imigranti italieni din Valpolicella. Parintii sai, amandoi asistenti- magicieni, absolventi ai Scolii profesionale de Magie din Padova, Italia, si-au dorit dintotdeauna ca fiul lor sa devina ceea ce ei n-au putut, si anume: vrajitor. Trebuie spus din capul locului ca simpla admitere in profesia de vrajitor aduce fericitului o renta viagera din partea statului de aproximativ 500 de galbeni pe luna, suma mai mult decat suficienta pentru intretinerea unei familii. Poate va intrebati de ce ar avea nevoie un vrajitor de bani? Ei bine, vrajile creatoare de bani sunt complet interzise sub sanctiunea transformarii in varan si exilul in colonia din arhipelagul levantin, singurul loc din lume complet lipsit de zacaminte de praf magic, si asta inca din 1765- ziua fatidica a marelui Crah de la Londra, cand Enisar cel Crud a cauzat celebra ploaie de galbeni care a tinut 15 zile si a distrus economia mondiala pentru urmatorii 200 de ani.

Barni a avut o copilarie fericita. Parintii sai ii faceau toate poftele. De exemplu, la implinirea a 12 ani i-au facut cadou ceva ravnit de toti copiii: un aspirator Phillips C500 cu motor silentios! Cat de mandru a fost Barni in ziua aceea, ce ture rapide de cartier a facut, calare pe tubul modernului aspirator, spre invidia celorlalti copii, dintre care unii, mai nevoiasi, inca zburau pe maturile demodate ale parintilor lor!

La aniversarea de 16 ani, unchiul Morbus din Caledonia i-a daruit prima bagheta magica, capabila de 74 de vraji (toate autorizate in categoria “amator”). Din acel moment Barni nu si-a dorit sa devina altceva decat vrajitor!

Aceast capat de poveste, candid si elucubrant, mi-a fost infuzat de doua evenimente: aniversarea a 2 ani de catre fiica mea, si deschiderea cu aceasta ocazie a unei sticle de Amarone Campolongo di Torbe 2003. Marturisesc ca reteaua mea neuronala complicata ma impliedica sa spun povesti normale cu iepuri, vulpi, ursi si cocosi. Orice poveste de adormit copiii inceputa de mine este atat de alambicata si virata spre absurd, incat nu primesc din partea destinatarului de-o schioapa, pe sfert adormit, decat un lapidar "nu-i buna. nu-i buna. alta alta." Daca ati citit cele de mai sus, v-ati dat seama si de ce.

Restul e necesitatea de a scrie despre vin si alte cuvinte decat: wow, maret, huge, nemaipomenit!

In mod ciudat, nu va pot insira o nota de degustare cu 87 de arome din care 24 de mirosuri florale, 35 de fructe si 4-5 gusturi stranii gen pietre de rau, cerneala, geaca de piele si mucuri de tigara. Acest vin, care costa vreo 100 de euro oriunde in lume, este un lichid catifelat, de cea mai densa culoare rosie-rubinie, consistent, plin, cu arome amintind de fructe confiate (smochina si curmala) si prajitura de casa facuta la cuptor cu ceva fructe de padure, cacao si multa vanilie. E greu de spus altceva, vinul e un lichid monolitic, dar foarte bogat, complex in uniformitatea lui, rafinat. Vinul pare sec, desi are 12 g zahar, si are peste 16% alc!, desi acesta- proba de maxim mestesug- este foarte bine integrat. Va rog nu cereti de la mine altceva! Daca doriti detalii tehnice cititi aici, veti afla tot ce aveti nevoie, despre cine il face, de ce, cum, ce struguri, cum ii chinuie, etc, etc.

E atat de bun incat ai sentimentul ca ai gresit deschizand sticla, ca trebuia sa astepti casatoria copiilor, botezul nepotilor, etc. 93 pct? sau 97? Nu stiu! Candva, pe langa aceasta mostra primita de la importatorul vinurilor Masi- Cramele Recas, va trebui sa platesc 100 de euro ca sa elucidez problema.