Blogdevin.1 Intalnirea bloggerilor de vin.

23-24 octombrie 2010, Pivnitele Rhein, Azuga

Primul lucru care trebuie spus despre Blogdevin.1 este ca a avut loc! Cum fiecare blogger locuieste intr-un castel migalos construit cu truda si pasiune din propriile cuvinte, e destul de greu sa-l urnesti spre alte locuri mai “materiale”. In spatiul fara de loc care este internetul- intalnirea cu celalalt e doar la un click distanta si subtil mediata de masca (in acest caz ID-ul:) pe care si-a ales-o fiecare. Dar, de data aceasta, dorinta de a cunoste omul din spatele ID-ului a fost mai tare decat comoditatea.

Pensiunea Rhein este un loc frumos, idilic si foarte ingrijit, ridicat cu inspiratie peste pivnitele- unde in obscuritate si liniste cavernoasa- zeci de mii de sticle de spumant isi consuma tumultul interior, laborioasa fermentatie, invartite de doua ori pe zi cate o optime in sensul acelor de ceasornic, dupa clasica metoda champenoise. Un restaurant cu meniu a-la-carte, si unde vinurile au acelasi pret ca in magazinul de vinuri din incinta. Un magazin despre care doar cei care nu i-au calcat pragul pot spune ca nu si-ar dori sa aiba unul exact la fel in apropiere. Preturi foarte apropiate de lista care te fac sa-ti dai seama cam cat de lacomi sunt vanzatorii nostri (un exemplu rapid: feteasca neagra hyperion costa 80 de lei, pe cand in magazinele de aiurea costa 120 sau mai mult). Sigur veti gasi doar vinuri produse de Halewood plus importurile lor (o selectie reusita, cu unele nume mari- gratie lui Alfred Binder), dar oricum idea de a plati 28 de lei pe Rhein Imperial, si nu 35-40 ca in hypermarket, plus siguranta ca vine direct din pivnita, e destul de reconfortanta.

Asa…Inainte a ajunge, am plecat de acasa:). Mari (primul dintre lucrurile bune), subsemnatul, Alina si Ciprian, Mihaela, Ionut si Vlad. Ca o paranteza, trecand prin Mizil (no, incetati cu ironiile acolo in spate!), am franat brusc si am virat la dreapta pe strada Tohani, pana in curtea celor de la Budureasca, de unde am cumparat cateva sticle din noul Fumee Blanc (15 lei- moca, ce mai!), inca ne-etichetat, mai sec decat precedentul si despre care voi scrie in curand. Dupa micul detur, am purces spre Azuga unde am ajuns la orele pranzului, in ciuda traficului, as zice. Pensiunea si Pivnitele Rhein sunt chiar dupa corpul parasit al cunoscutei fabrici de bere Azuga. In scurta vreme, au aparut rand pe rand- Pivnicicerul si Pivnicera, Vinuri Povestite (la feminin si masculin), Paharnicul si Paharnica. Trebuie sa amintesc ca tocmai omul care a coborat primul din turnul sau de fildes- Bodgan Bocse aka Vinul de Duminica- si a luat initiativa acestei intalniri, nu a putut participa din pricina unui accident nefericit. Ii urez toate bune si insanatosire grabnica! Tot la capitolul absente, trebuie spus ca Alibus a declarat forfeit tot datorita unor probleme medicale, care nu l-au ocolit nici pe Razvan Jurca (de fapt pe cineva apropiat lui). Altii nu au putut veni din alte si variate motive: oamenii de la Vinul.ro au Premiile de excelenta de organizat, wineandknives e peste hotare, etc.

S-a trecut rapid peste prezentari, deoarece- cand citesti fiecare post al celorlaltora- ai impresia (oarecum pripita) ca stii destule despre celalalt. Oricum propria pasiune pentru vin umple golurile si stangaciile intalnirii fata-in-fata cu celalalt, cu o sanatoasa autosuficienta. Deloc surprinzator, oamenii cu o pasiune comuna, mai bine zis cu aceasta pasiune cumuna, sunt deschisi si joviali, intampinand fiecare "spirit" cu un sanatos si curat hohot de ras. Nu ne-a trebuit prea mult sa interactionam. Am facut cunostinta cu gazdele noastre- Alfred si Diana Binder, care ne-au urat bun venit si ne-au impins intr-un beci intunecos. Daca pentru multa lume acest fapt ar rezona negativ, pentru iubitorii vinului o incapere friguroasa, tapisata cu mucegai reprezinta o farama de paradisJ. Dupa turul prin pivnita a sosit si momentul degustarii spumantelor (apropos: oricare dintre dvs. poate beneficia de acelasi tratament, contra unei sume modice). Cred ca spumantul cel mai pe gustul nostru a fost unul care nu se (mai) comercializeaza: versiunea extrabrut (cu cel mai scazut continut de zahar) din chardonnay si care reprezinta baza pentru toate spumantele albe. Dar in lipsa acestuia de pe piata, ne putem consola cu variant Brut, un vin fructat, mai prietenos, pe care nu pot insa sa nu vi-l recomand. De altfel, baxul achizitionat la plecare spune mai multe despre parerea mea relativ calitatii acestui spumant decat o nota de degustare.

Iesiti la lumina, winemakerul Lorena Deaconu a profitat de adunarea de “formatori de opinie” online (daca nu ne luam noi in serios, atunci cine?) pentru a prezenta cateva vinuri albe din recolta 2010 si unul din 2009 si unele rosii serioase din 2009(toate in varianta “intermediara”). Trebuie spus ca multe din ele nu sunt inca “aduse la indeplinire” fiind primeur-uri, dar vioiciunea proaspata si crocanta a vinului abia scos din tanc compenseaza aromele usor salbatice, drojdioase, ale unui vin tanar (da’ ce spun “tanar”- “adolescent” de-a binelea!). De aceea, ar fi nedrept sa le judec prea aspru. Sa zic doar ca n-am punctat nici unul sub 74 de pct. Mi-au sarit “in ochi”, feteasca alba – un vin foarte agreabil, aproape ca un sauvignon blanc, ierbos, fructat, cu note de ierburi aromatice, para, limeta, mar verde. O promisiune frumoasa poate fi un chardonnay din 2009 fermentat in baric, cu 60% fermentatie malolactica, cu 5 g zahar si 14,8% alcool (bine ascuns), untos si tamaios. A fost albul serii pentru mine. Interesanta comparatia intre doua chardonnay-uri din 2010, unul din Sebes si celalalt din Murfatlar, vinificate asemanator, dar cu rezultate diferite. Se vede ca pana la urma terroir-ul nu e o vorba goala (daca asa vrea vinificatorul:). La rosii nu am dubii, sper doar ca Cabernetul Hyperion 2009 sa arate la fel (sau chiar mai complex) in varianta finala, pentru ca as putea deveni un mare fan: capucino, cafea, miez de paine, miere, fructe negre (mure si coacaze), cu final condimentat, piperat. Pe scurt: cel mai memorabil vin al degustarii, 86 pct. In concluzie- unele promit destul de mult, altele...mai putin. Sa le vedem in raft, si mai povestim.

Mi-au mai trecut prin fata un Cantus Primus 2007, rezultat al asocierii cu Marchese Antinori, un cabernet puternic, naravas, greu de stapanit chiar si de o delicioasa friptura de vitel cu sos de fructe de padure, dar si o editie limitata: o feteasca neagra numita “Principele” (Radu, da, poate stiti- Halewood sunt furnizori ai casei regale), un soi de Special Reserve (sau reserve?) ceva mai evoluat.

Sfarsitul degustarii vinurilor de la Halewood a coincis cu inceputul “discutiilor libere”, si dincolo de dezbaterea unor probleme de interes planetar (cum ar fi infiintarea unei asociatii), al altei degustari, anume a vinurilor aduse de fiecare dintre noi. Razvan Avram ne-a rasfatat cu vinurile Alma de Tobia Tinto 2004 si Alma de Tobia Blanco 2006, vinuri din Rioja, de mare calitate, plus doua cava de la Castellroig- un agreabil rose brut si un mai serios Castellroig Gran Reserva. Tot din Rioja, Ciprian ne-a propus un Marques de Victoria Gran Reserva 1996, elegant si foarte vivace in ciuda varstei, o cireasa de vin! Un Arundineto 2006 - Bolgheri Rosso a poposit pe masa din partea Pivnicerului si nici subsemnatul nu s-a facut de rusine cu al sau Pago de los Castellanes 2007, un crianza din Ribera del Duero. Ionut, prietenul concitadin si cine stie, poate un viitor blogger de vin :), ne-a propus un vin licoros de origine basarabeana destul de vechi, cu varsta aparenta de peste 30 de ani (mai mult nu se stiu despre el- nefiind etichetat), si care a reprezentat o interesanta variatie de la clasicele vinuri linistite. Ne-au mai incantat, din meniul restaurantului, un sauvignon blanc Villa Maria 2009 Private Bin, un neozeelandez citric, prospat si puternic, dar si un elegant si untos chardonnay Errazuriz Max Reserva. Odata cu ele discutia s-a prelungit in noapte si a virat spre rute deviate, dar nu mai putin spumoase.

A doua zi, multa cafea, si vorba multa, masa de pranz, cumparaturi la shopul din dotare, strangeri de mana, promisiuni de la revedere, ambuteiajul asteptat de DN1, si acasa la fetita rasfata de bunici peste week-end. Raman niste amintiri frumoase, cu oameni prietenosi si deschisi, cu gazde bune si nu in ultimul rand cu mult vin bun. Pe data viitoare, prieteni!

e-people:

Pensiunea Rhein:

la treaba:

Alfred Binder fata-n fata cu reactiunea:

alte foto: aici