Un vin mai putin destept: Rapsod Rose 2009 Rotenberg

Nota 22.04.2010: Titlul se va citi in relatie cu Un vin destept: Merlot Rapsod Rotenberg 2008.
Rapsod Rose 2009, Ceptura, Rotenberg Winery, demisec, 13,1%, 18 lei.
Incep cu avertismentul propriei subiectivitati: nu mi-a placut!
Vinul incepe bine, cu nasul ce aminteste de struguri (vai, cat de rara e aceasta mica si nesemnificativa aroma la vinurile din ziua de azi). Gustativ este interesant: cafea(sau alte asemenea: capucino, ciocolata, etc.) si paine prajita (da, da, radeti!), fructe rosii de padure(cu zmeura dominanta, zic eu) si dulceata de trandafiri. Prea multa dulceata de trandafiri! Tanti Kati, matusa mea nemtoaica, imi dadea pe post de desert doar doua-trei lingurite de dulceata (de trandafiri, de lamaie, de cirese amare) sau, uneori, serbet cu un pahar de apa rece. Ei, vinul asta intrece masura. Tanti Kati ma iubea- imi dadea cate putin, "sa nu ti se aplece!". Rozeul nu are aceasta datorie, te asalteaza cu senzatiile lui ultra dulci, care te fac sa crezi ca demisecul e doar la 0,1 miligrame de demidulce. De ce n-au facut vinul asta sec, e greu de inteles pentru mine. Te pomenesti ca brusc le pasa de vanzari, de consumatorul onest din tara Grasei de Cotnari la 12 lei sticla, etc. Pacat, pentru ca este tot un vin superior pretului, dar stricat de finalul obositor. Intinzi imediat mana dupa paharul cu apa.
Un lucru bun e insa ca mi-a adus in memorie- bunicile, matusile si toate tantile copilariei mele, cu dulceturile si dulciurile lor pe cale de disparitie.
PS: de ce eticheta arata identic cu cea de merlot? Stau si unele langa altele. E foarte greu sa iti dai seama care si cum.
74/100

25 de comentarii:

  1. Mda, cum nu sunt deloc un fan al rose-urilor, oricum spuneam pas acestui Rotenberg. Iti dai seama sa fi baut eu acest rose dupa sticla de Chateau Veredus pe care am descris-o (mai mult sau mai putin coerent :))). Vinul ala era atat de sec ca probabil rose-ul asta mi s-ar fi parut un Tokaji 5 puttonyos :))

    RăspundețiȘtergere
  2. E pur si simplu prea dulce. E dezagreabil, obositor. Nu stiu ce (si pe cine) au avut in vedere cand l-au facut.

    RăspundețiȘtergere
  3. E greu sa scoti un rose bun la bani putini, mai ales daca joci cinstit. Cred ca suma minima pentru ceva de calitate este undeva pe la 25-30 de lei.

    Daca vrei sa incerci un rose cu personalitate, incearca-l pe cel de la Rotenberg, dar nu din gama Rapsod, ci the real mccoy. Eu l-am gustat la GoodWine si inca nu stiu ce sa zic - insa altii l-au socotit superb.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ei, daca vine si acela la 80 de lei...Cate vinuri in bani astia am pe lista de asteptare...
    Oricum, nu ma numar printre publiul tinta al rose-urilor. Se vede si din frecventa post-urilor. Din vreo 200 de postari, doar 3 se refera la ele.

    RăspundețiȘtergere
  5. 80 de lei nu, dar pe la 55 de lei cred ca ne putem astepta, ceea ce e multisor pentru un vin usor de vara. Cel de la Stirbey e pe la 28 de lei, si din cate imi aduc eu aminte a fost foarte bun - deci vorbim aici de la simplu la dublu... Dar hai sa nu ne pripim si sa comentam dupa ce-l gustam :-)

    RăspundețiȘtergere
  6. Pe site-ul lor se vinde cu 360 cutia de 6. Deci 60 de lei din prima.

    RăspundețiȘtergere
  7. Oh. Scump, mon cher, scump. Din ceva trebuie finantat si Rapsodul ala, nu? :-))

    RăspundețiȘtergere
  8. Acum, sincer, chiar ati da atatia bani pe o sticla de rose? Pai, in banii astia, George, avem posibilitatea unui Refosk elegant de la Santomas :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Cred ca rapsodul rose are alt public tinta decat, well...noi:) Despre rose-ul celalalt am auzit doar lucruri bune pana acum, nu ma indoiesc ca are foarte putin zahar rezidual si e un vin serios. Dar orice familie trebuie sa aiba o oaie neagra:)
    Cat despre Merlot-ul Rapsod, nu stiu cat i-a costat, dar face mai mult de 18 lei, cu certitudine.

    RăspundețiȘtergere
  10. Eu n-as da, dar sunt destui impatimiti ai rose-ului, cel putin pe perioada verii. De pilda Dana si Ionut din grupul nostru. Si mie imi place sa beau un rose mai ales la o terasa sau cand e cald, insa nu peste 30 de lei fiola. Cnad ma gandesc ca un rose nici macar nu are potential de invechire, nu se matureaza la baric - cu alte cuvinte costurile de productie nu sunt dintre cele mai ridicate - nu prea vad substratul acetui pret ridicat de comercializare. Se prea poate sa aiba un cuvant greu de spus calitatea strugurilor din care este fabricat vinul, dar other than that... Cineva mai luminat intr-ale rose-ului ne poate lumina.

    RăspundețiȘtergere
  11. Mai ramane si de-un pachet de tigari:)
    Eu n-as da. Mi se pare ca rose-ul e o intreprindere riscanta. De cele mai multe ori e doar o strutocamila:)

    RăspundețiȘtergere
  12. Asa este. Plus ca, in banii astia, pot impusca 3 sticle de rose facut ca la carte in Cotes de Provence sau Anjou :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Mihail Rotenberg20 aprilie 2010 la 14:11

    Dragii mei Domni,
    Rapsod Rose nu e ptr dumneavoastra (nici pentru mine). Situatia seamana cu bancul cu canibalii: daca vrei ochisor trebuie sa mananci si bataturica. Adica Metro mi-a cerut acest Rose la pachet cu Rapsod Merlot si intru-cat nu sunt un ong nonprofit nu i-am putut refuza si am incercat sa fac cel mai decent vin roze demisec conf specificatiei lor si a gustului publicului larg(pe care il respect de altfel). Vinul are 9.5 gr de zahar la litru (enorm ptr mine) dar l-am mascat cu o aciditate importanta. Se vrea o prima treapta pe care consumatorul de spritzuri sa o urce catre un vin mai bun, cu nas si buchet. Va recomand Rotenberg Rose ultra-sec (2 gr de zahar la litru) care e cel mai sec rose romanesc din tot ce am degustat. si daca ma veti onora cu o noua vizita la crama il veti putea cumpara acolo la un discount special fata de pretul nominal de 55 ron (apreciati va rog receptivitatea mea la critici mai mult decat rose rapsod). A propos de titlu, e cam acid si cam nemeritat, deoarece nu cred ca ati avut toate datele. Standu-va la dispozitie inainte si dupa ce scrieti in blog,
    Al dvs,
    MisaRotenberg

    RăspundețiȘtergere
  14. dl. Rotenberg,
    eu unul va multumesc pentru toate aceste detalii.sunt mai mult decat utile. ne puteti spune ceva despre inscriptia-grand cru-de pe dopul merlotul-ului Rapsod?
    multumesc,
    Ionut Ciobanu

    RăspundețiȘtergere
  15. Ei, acum s-a lamurit si problema publicului-tinta :) Multumim pt detalii!

    RăspundețiȘtergere
  16. Asadar daca nu e un vin destept, e unul descurcaret. Si daca se va descurca sa ajunga pe mesele care trebuie ar putea fi considerat unul destept. :D

    RăspundețiȘtergere
  17. @D-le Rotenberg: cu privire la titlu, el trebuie citit in legatura cu parerea mea despre Rapsod Merlot si care s-a intitulat: Un Vin Destept: Merlot Rapsod Rotenberg 2008. Sa nu intram in dispute semantice, dar nu e niciun rau a fi mai putin destept:). Comparativ cu merlot-ul, rose-ul este indubitabil mai putin spectaculos in conversatie, ceea ce nu inseamna ca nu poate repara cu mare eficienta o priza, sau sa vopseasca o usa. Cum spunea Andrei Plesu, elitele nu sunt doar intelectuale. Eu gasesc mai folositoare capacitatea de a conversa la un prieten, dar recunosc ca am nevoie si de un instalator competent din cand in cand.
    Cat priveste invitatia dumneavoastra, o voi onora cu proxima ocazie. Trebuie doar sa-mi conving sotia cam cat de frumoasa e Valea Prahovei primavara:)
    @Alibus: poate ajunge si ministru:)
    @Ciprian: ramane cum am stabilit
    @Ionut: asteptam...

    RăspundețiȘtergere
  18. @ionut: Intr-adevar Grand Cru-ul pe dopul de Rapsod este cam deplasat. explicatia e simpla: am comandat ptr el dopuri twin top ieftine de la Amorim (cel mai bun producator din Portugalia) dar nu au venit la timp. Eu trebuind sa livrez, am folosit ce aveam in crama, adica dopuri de Menestrel
    @george: Raspunsul dvs este un exemplu de eleganta epistolara si de logica conversationala drept care va strang mana
    @george si alibus: daca nu minstru, cel putin secretar de stat
    @totzi: ati vazut comentariile la articolul despre Rapsod din Vinul.ro? Trist.

    RăspundețiȘtergere
  19. dl.Rotenberg,
    va multumesc pentru raspuns.
    ionut ciobanu

    RăspundețiȘtergere
  20. Am vazut comentariile la articolul din vinul.ro si sunt triste ca si piata de vin din Romania. Invidie pe succesul altuia si multa, multa ignoranta. Nu m-am putut abtine sa scriu si eu un post.

    RăspundețiȘtergere
  21. Genul acesta de personalitati virtuale furioase erau specifice altor domenii: politic si social. Ii vedem tot timpul comentand nu problema in sine, ci propriile obsesii si furii. Citesti un articol al CTP-ului sau intri pe blogul lui Mircea Badea si gaseste zeci, sute de comentarii de genul asta.
    Asta pe o parte. Pe de alta, antisemitismul este asa de adanc inradacinat in mintile unora, incat simpla rezonanta a numelui ii "porneste". Nu conteaza ce, cum, de unde. Sunt expresia unor minti reduse: evreii se pricep la afaceri si atat, armenii cam tot pe acolo, tiganii sunt hoti, ungurii sunt intruchiparea raului pe pamant, bulgarii au ceafa groasa. Discriminarea apare si in interior: moldovenii si oltenii, aceste creaturi inapoiate.
    Cred ca oamenii, unii oameni, au o nevoie imperioasa sa urasca. Fac asta organic, asa cum mananca sau beau.
    Iar aceste chestiuni sunt rezultatul a sute de ani de extremism de stat sau incurajat de stat, diseminat din educatia institutionalizata in educatia familiala.
    Na', ca m-a apucat dizertatia:)
    Partea buna este ca cine e iubitor de vin are de regula o minte deschisa si calatoare: azi un cabernet din Bulgaria, maine un merlot din Romania, iar la desert un Tokay prietenesc:)

    RăspundețiȘtergere
  22. Mihail Rotenberg22 aprilie 2010 la 20:41

    Am adaugat articolul dvs. la site-ul meu www.rotenberg.ro. Chestiune de probitate intelectuala si de onoare: nu poti pune numai laudele. Criticile sincere, la obiect si scrise civilizat isi au locul si rolul lor.

    In alta ordine de idei, multumesc ptr sprijin. Partea si buna si rea in acelasi timp,este ca de 10 ani de cand m-am reintors in Romania este prima oara ca sunt centrul unui astfel de incident. Sper ca intervalul de timp pana la urmatorul incident sa se dubleze, cel putin.

    RăspundețiȘtergere
  23. Daca gasiti folositor...Va multumesc.

    Despre amibele respective, nu va faceti griji, ii luati prea in serios, desi mie mi-e usor sa vorbesc. Din pacate, anonimatul internetului scoate ce-i mai visceral din unii oameni.

    RăspundețiȘtergere
  24. domnilor
    admirabila discutie, apreciez interventia D-lui Rotenberg care lamureste in mod elegant situatia acestui vin. Am gasit rose-ul celalalt, adevaratul, la 45 RON la un magazin foarte bun de vinuri din Pipera si nu l-am luat, fiind deja aprovizionat pentru weekend... Acuma ma tem ca luni, cind mai trec pe-acolo n-o sa mai fie... ce sa fac, ce sa fac...

    RăspundețiȘtergere
  25. Daca l-ai gasit la 45 de lei, eu zic sa-l iei, pentru ca din cate se pare 55 e limita limitei:)
    Si la comersantii online tot in jurul sumei asteia se invarte.

    RăspundețiȘtergere

Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.