Pateticul strigăt: Torrontes 2008 Trivento Tribu Argentina

"Pentru ca oroarea lui să fie perfectă, Caesar, încolţit la piciorul unei statui de nerăbdătoarele pumnale ale prietenilor săi, descoperă, printre chipuri şi lame de oţel, pe acela al lui Marcus Junius Brutus, favoritul, poate chiar fiul său, şi atunci renunţă să se mai apere şi exclamă: Şi tu, fiul meu! Shakespeare şi Quevedo reiau pateticul strigăt.
Destinului îi plac repetiţiile, variantele, simetriile; cu nouăsprezece veacuri mai tîrziu, în sudul provinciei Buenos Aires, un gaucho e atacat de alţi gauchos şi, prăbuşindu-se, îl recunoaşte pe finul său, căruia i se adresează cu blîndă mustrare şi lentă uimire (aceste vorbe ar trebui să fie ascultate, nu citite): Măi, să fie! E ucis şi nu ştie că moare doar pentru repetarea unei scene."
Jose Luis Borges, Urzeala, Făuritorul, Cartea de nisip, trad. Cristina Haulica.

Din atât de mult, atât de puţin:
Şi am avut imaginea unei Mioriţe în pampas, cu sărmanul gaucho Jose, răpus de văcarul chilian şi cel brazilian, şi cu o vacă simpatică care l-a prevenit, dar nu-i nimic, că la nunta mea va cădea o stea.
Şi m-am gândit cum ar fi spus ciobanul moldovean, trăznit cu baltagele şi înjunghiat de cuţitele vrăjmaşilor. Ar fi spus el "măi, să fie?". E ca-n bancul ăla cu diverşii turişti care exclamă fiecare pe limba lui, uimiţi de măreţia turnului Eiffel. Vă mai aduceţi aminte ce zicea românul?

Torrontes 2008, Trivento Tribu. Vin alb sec, ce miroase a multe lucruri bune, a trandafiri, a ananas copt, mandarine, chiar a anason. Un miros încântător, dublat de o culoare frumoasă, galben, cu tente verzui. Şi atât. Gustul dezamăgeşte cu atât mai mult, firav, apos, fără structură. E ca şi cum ar fi început să copie un supervin, o licoare supranaturală, dar după ce au tras mirosul, i-a prins profesorul si le-a confiscat copiuţa. Şi au trebuit să se descurce singuri, panicaţi si neputincioşi. Atâta au putut, ca echipa nosatră naţională de fotbal!
69-70 (nu stiu daca e peste medie sau nu, vorba categoriilor Vinul.ro, dar costa putin- 13 lei- si miroase frumos. Daca va opriti aici e foarte bine. Nu incurajam infidelitatea)

5 comentarii:

  1. bai misto pasiune au unii:)) ma bucur ca-s printre ei.

    imi place blogul tau, la mai mare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine ca nu l-am luat; ma batea un gand :))

    RăspundețiȘtergere
  3. @Wine and Knives: e mai bine decat sa colectionezi timbre:) Desi, timbre care sa faca rau la ficat vezi mai rar.
    @Ciprian: nu e absolut rau, dar dupa nasul incantator, restul cam dezamageste.

    RăspundețiȘtergere
  4. @George,

    Daca lipesti o cantitate mare de timbre pe un plic, dupa metoda clasica, e posibil sa aiba si ficatul de suferit.

    Ca si in cazul vinului, totul tine de cantitate :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, ca-n Seinfeld, cu logodnica lui George:))

    RăspundețiȘtergere

Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.