Acum fix 20 de ani, pe la ora 10 dimineata, inarmat cu acum uitata cartela de paine, am coborat din bloc pentru a cumpara o franzela si 1/2 (cat avea dreptul familia mea). Punctul de desfacere se afla (ca si blocul) in fata Spitalului Judetean din Galati. Am remarcat ca mai multa lume se stransese la intrarea in Urgenta. Curios, am traversat strada, m-am amestecat prin multime, tragand cu urechea, si am aflat ca nava de pasageri Mogosoaia, care face curse regulate Galati-Tulcea (sau Grindu, nu mai stiu exact), s-a scufundat la cateva minute de la plecare. Se vorbea de sute de morti.
Pe vremea aceia nu se inventase conceptul de breaking news, nici realitatea tv, etc. Daca porneai televizorul la ora aceea, a unei zile din cursul saptamanii, ai fi fost intampinat doar de o mare de "purici". A trecut o zi. Camparam ziarul local: nimic. A treia zi, in ziarul local, a aparut un articol mic, la pagina "diverse", care anunta "tragicul accident". Abia la mijlocul lunii decembrie am remarcat, in ziarul local, un numar imens de necroloage care anuntau disparitia unuia sau altuia "intr-un tragic accident"(toate anunturile erau la fel). La tv nu s-a vorbit despre asta, si nici in vreun ziar national- in linia obisnuita a secretomaniei tipic comuniste.
In fapt, ce se intamplase: era o zi cetoasa, si undeva, in dreptul "cotului Pisica" nava de pasageri s-a lovit de un convoi de barje bulgaresc, scufundandu-se in cateva secunde. Zvonuri, dupa zvonuri: ca si unii si alti erau beti, ca nu le functionau radarele, nici statiile radio nu erau pornite, sau erau defecte, uitasera sa porneasca luminile de avertizare, cate si mai cate. Cert este ca in ziua precedenta fusese ziua nationala a Bulgariei, deci era de presupus...
A urmat o ancheta, finalizata rapid din punct de vedere penal, comandantul navei bulgaresti fiind condamnat la 10 ani de inchisoare. A stat in arest 2 luni, apoi a venit revolutia, a fost extradat in Bulgaria, unde a fost amnistiat imediat. Astazi, se pare, traieste bine-merci in orasul Ruse. Din punct de vedere al daunelor civile- catre familiile victimelor, cat si catre armatorul roman, procesul se deruleaza inca (deci e pe rolul diverselor instante de 20 de ani), in prezent fiind judecat de Tribunalul Sofia. Familiile au primit, din partea statului roman, un sicriu si o cruce, si daca nu ma insel- o punga de orez.
239 de oameni au murit in acea dimineata. Doar 16 persoane au supravietuit.
Dumnezeu sa-i odihneasca!
Groaznic incident si din pacate inca o dovada a modului in care statul roman alege sau se complace in a-si ignora cetatenii.... Cand e doar de dat si nimic de luat, nici macar un capital politic sau de imagine, cui ii pasa... Iti vine sa pleci naibii din tara asta si sa-i lasi sa se manance intre ei ca niste piranha ce sunt :(
RăspundețiȘtergereMihnea, ca sa-ti spun...Tragedii se intampla in fiecare zi. Doar ca, acum- peste atatia ani, ma gandesc ca moartea nu-i la fel pentru toata lumea. Pentru cei de pe Mogosoaia, bocitoarele au avut calus la gura- iar pentru un cantaret de muzica populara oarecare, astazi, se organizeaza funerarii nationale. Ciudate vremuri!
RăspundețiȘtergere