Un strop de arta, I

"Intre Pinot Noir-ul de Murfatlar 1999 si Pinot-ul de Prahova Valley din acelasi an exista aceeasi deosebire ca intre carpeta cu “rapirea din serai” si un tablou de Titian. Ambele se agata de perete, ambele au publicul lor si ambele indeplinesc acelasi scop decorativ/artistic, dar cata diferenta intre ele, dar si intre posesorii lor"

“A face vin” este un mestesug, o “tehne” cum ii spuneau grecii, care nu faceau diferenta intre un sculptor si un fierar. Pana si celebrul Fidias, creatorul Statuii lui Zeus din Olympia, nu era considerat un artist, ci un mestesugar, fara indoiala unul exceptional, dar atat. Pare ciudat, dar grecii nu operau cu distinctiile care astazi ne sunt uzuale.

Dar daca maieutica vinului este un mestesug, o “tehnologie”, aprecierea vinului atinge uneori valente artistice. Nu spun asta pentru a justifica “betivaneala mondiala” (e sintagma regretatului Radu Anton Roman), dar este evident ca pentru a aprecia un pahar de vin “subtil”, cum sunt majoritatea vinurilor bune, e nevoie de “cultura”.

Un pahar de Cadarca de Minis sau unul de Cabernet Sauvignon bin 707 nu sunt facil de receptat. Daca vreti, multa lume poate aprecia Aventurile lui Sherlock Holmes, dar mult mai putini resimt o “placere”, un impact estetic, in randurile unui Max Frisch, sau in Ulise al lui Joyce. E nevoie de instrumentele adecvate pentru a recepta obiectul estetic, unelte care se dezvolta fie in timp (prin “educatie”), fie “nativ”, caci sunt sommelieri-inascuti (si mai putin patologici decat eroul din Parfumul lui Suskind).

In alta ordine de idei, savurarea unui pahar de vin bun “tinde” spre (in sensul clasic al esteticii) si “este” (intr-o viziune mai “light” a acesteia) un proces artistic. Un argument ar fi ca pentru aprecierea sa avem nevoie de “valori estetice accesorii”- un vin exceptional nu poate fi baut din strachina sau direct din butoi intr-un beci mirosind a mucegai, ci are nevoie de un spatiu adecvat, de pahare potrivite, si, de ce nu?, de o companie adecvata (in sensul de “public”, ca in sala de treatru), o comuniune care sa participe indirect la realizarea actului artistic.

Am exagera totusi vorbind despre vin cu aceleasi notiuni ca pentru o opera de arta. Limbajul comun ne infraneaza: vinul este un produs util, si prin aceasta se separa de artistic. Vinul este “bun”, nu “frumos”, iar “bunul”/”binele” nu este o categorie estetica, ci una “morala”, etica. Aici ajungem intr-un loc comun: valoarea sociala a vinului nu este un mister, dupa cum nu este nici faptul ca vinul alunga inhibitiile si dezleaga limbile, aducand oamenii mai aproape, desi uneori aceasta apropiere poate fi periculoasa (cum vedem in fiecare zi la ora 17).

Dar jargonul estetic ne este folositor in descrierea vinului. De cate ori n-am auzit de vinuri “echilibrate” sau “rotunde”? Apoi, exista deosebiri majore intre vinuri, chiar daca este nevoie de “tehnologie”, de “know-how” pentru a le aprecia. Intre Pinot Noir-ul de Murfatlar 1999 si Pinot-ul de Prahova Valley din acelasi an exista aceeasi deosebire ca intre carpeta cu “rapirea din serai” si un tablou de Titian. Ambele se agata de perete, ambele au publicul lor si ambele indeplinesc acelasi scop decorativ/artistic, dar cata diferenta intre ele, dar si intre posesorii lor.

Ilustratii:

Chateau Lafitte (Bordeaux) din 1787, cu initialele lui Thomas Jefferson

Tiziano Vecellio: "Bachus şi Ariadna"

Poate fi util: un articol de pe blogul lui Cezar Ioan unde se dezbat chestiuni adiacente