La Babeasca Est Arrivé!

"Poate ca un vinificator mai competent si mai abil ar putea promova Babeasca pe post de Beaujolais moldovenesc, si poate, cine stie, pe vitrinele restaurantelor noastre va aparea afisul, ca mai-an in Franta, La Babeasca Est Arrivé!"



Babeasca Neagra este o varietate traditional romaneasca de vin rosu. Patria ei se gaseste in jurul comunei Nicoresti, judetul Galati, dar cum vita de vie nu tine cont de imparteala administrativ-teritoriala a epocii, babeasca traieste bine-merci si in localitatile limitrofe potgoriei Nicoresti din Vrancea si Vaslui, ba chiar a trecut Dunarea spre Babadag si muntii hat! pana la Minis.

Arealul babestii s-a imputinat, din multe motive, cel mai important fiind tichia de margaritare a industriei romanesti de vinuri: nu da vinuri constant superioare, iar pentru spumante, exista soiuri mai profitabile. Astazi, dupa cum observam pe rafturile magazinelor, a ajuns o raritate. Mai accesibila este o sticla de rara neagra (sinonimul basarabean) !

Exista prejudecata ca babeasca este un vin negru, “greu”, taninos, cand de fapt este cel mai “light” vin rosu din tara noastra. Are o culoare rosie-rubinie, uneori foarte putin intensa (in special in anii nefavorabili calitativ), continut scazut de tanini si aciditate neobisnuit de ridicata pentru un vin rosu. Se recomanda consumul in anul producerii, este prin excelenta un “vin nou”. E adevarat, ca in anii deosebiti, cu metode de vinificare adecvate, poate da vinuri superioare care sa poata fi inobilate prin invechire. Anul 1996, pentru potgoria Babadag, e un astfel de exemplu (cred ca se gaseste la Carrefour- vreo 80 lei). Uneori, prin comanda online, sau de la diversi intreprinzatori, se pot achizitiona sticle de babesca de Nicoresti, din 1977 sau 1983 (in jur de 100-150 lei), dar presupun ca sunt de fason, nu de baut (daca cineva le-a incercat si are alta parere, il rog s-o publice)

Intr-unul din primele mele post-uri scriam despre cele doua “babesti” incercate, una de nebaut (de la Vinexport Focsani), iar alta de evitat (de la Vinton Galati). Ei, nu m-am cumintit, si am mai incercat o Babeasca Neagra de la Vinia Iasi, centrul Iana din Vaslui (11 lei la Sellgros). Am descoperit un vin conform cu descrierile de mai sus, sec, agreabil, cu nas fructos, cu un gust condimentat, necorpolent, cu un finish scurt-mediu, care mi-a amintit de doua vinuri straine (le pot compara oarecum, a nu se intelege ca sunt la fel: Zinfandel- Sunset Canyon si mai ales: Beaujolais Nouveau al diversilor Jacques si Francois). De asociat cu carne rosie usoara, desi ar face fata si la un pui cu sos rosu, condimentat sau tochitura moldoveneasca. Ce m-a intrigat, este ca desi pe contraeticheta “se recomanda consumul cat mai aproape de imbuteliere”, data respectiva este ianuarie 2007. Unde ai stat, mai bunico, pana acum? Cat te-am cautat! Nu mai umbla brambura prin depozite! Chiar ca-mi aminteste de Beaujolais Nouveau de la Real care are 2-3 ani vechime! Al doilea aspect este pretul: daca vinisorul frantuzesc amintit (si care isi serveste onest scopul) nu sare de 8-9 lei, al nostru verde ca bradul costa 11 lei. Dar, ma rog, e bine si asa…

Poate ca un vinificator mai competent si mai abil ar putea promova Babeasca pe post de Beaujolais moldovenesc, si poate, cine stie, pe vitrinele restaurantelor noastre va aparea afisul, ca mai-an in Franta, La Babeasca Est Arrivé!

Concluzie: un "vinisor" bun, de consum curent. Am pacatui daca am avea asteptari prea mari de la el!


Despre:

“Strugurii soiului Babeasca neagra nu acumuleaza mari cantitati de zaharuri si din aceasta cauza vinurile obtinute au un continut moderat in alcool de 10% vol. – 11,5% vol., in schimb au aciditate mult mai ridicata fata de alte vinuri rosii. Culoarea vinurilor de Babeasca neagra este rosie-rubinie, nu prea intensa, dar vie si stralucitoare, in primul an de la preparare. Caracteristic acestor vinuri este faptul ca dezvolta o aroma specifica, usor de recunoscut, asemanatoare strugurilor copti de Babeasca neagra din care provin. Vinurile tinere obtinute au o fructuozitate si o prospetime caracteristica, aceasta datorita aciditatii mai ridicate de care dispun. in general, vinurile obtinute din soiul Babeasca neagra sunt vinuri rosii usoare, mai putin extractive, ce se servesc la temperaturi cuprinse intre 10° si 15°C. Este de preferat sa se consume cu mancaruri pe baza de carne de pasare, carne de vita, branzeturi usoare. Datorita continutului moderat in alcool si a aciditatii lor ridicate, vinurile obtinute din Babeasca neagra constituie o excelenta materie prima pentru obtinerea vinurilor spumante roze si rosii.Dr. Pusca

2 comentarii:

  1. In 2008 intruna dintre ,,reintoarcerile"in tara hoptop mi-am luat inima in dinti si-am cumparat o sticluta de babeasca doc Iana,mai mult din motive sentimentale(deh is barladean..no?)decat condus de o profunda cunoastere a pietii.Am ramas surprins de corectitudinea lui ,relatia pret -calitate ,dar cel mai important lucru este ca soiul are o capacitate extraordinarade a face din el vinuri bune.Cu privire la cele citate din cele scrise de dl.Pusca cred prin practici agronomice se poate rezolva acest handicap specific soiului.Atentie-imi inchipui ce roze-uri pot iesi din babeasca,asa ca pana atunci refuz oricare altul din merlot sau cabernet.sanatate si la mai bine!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anonim: din pacate toate lucrurile bune se termina. Am incercat de curand babeasca de mai sus si cam atat i-a fost. Nu inteleg de ce un vin atat de corect nu si-a gasit exprimari mai noi. De ce nu putem gasi un 2009 de la Vinia? Ar fi vinisorul cu care si-ar mai spala din pacate...Cat despre ideea ta privind rozeul, buna! si aviz amatorilor:)

    RăspundețiȘtergere

Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.