Nota de degustare, pentru unii muma, pentru altii...

E un articol recent in Decanter (Chris Losch, "Hitting The Right Note") care abordeaza problema notei
de degustare, evolutia acestei "unelte" de la "potabil/nepotabil" pana la standardizarea contemporana via WSET sau CMS, stiti voi, "aciditate medium plus etc".  Puteti sa-l cititi, este interesant.

M-a pus pe ganduri, intr-un patetic mod retro si intro-spectiv. Cand am inceput blogul acum aproape fix 14 ani, am observat felul in care se descriau vinurile pe net: Vinul.ro, Wine Spectator etc. Dupa cateva incercari de imitare, cu lista lunga de descriptori etc am ajuns la o concluzie fireasca: de ce sa le scriu? Pentru propria memorie, pentru comunicarea catre altii, pentru industrie? Ori ceea ce imi facea placere era sa scriu, sa ma exprim, ca sa zic asa. Asa am ajuns la ideea ca voi comunica un vin indicand cat pot ceea ce este, o idee despre pret-calitate, dar si legarea lui de cu totul altceva decat vinul: o carte, un film, o situatie, un meci de fotbal etc. In acest fel, in mintea mea cel putin, puteam parasi fara regrete vinul, un subiect mustos dar limitat, si plecand de la el sa ma duc cat de tare simteam pe câmpii. 

Nu era neobisnuit sa inchei un text despre un vin de exemplu astfel:

Acest Riesling este un vin adecvat pentru mesele colocviale cu sapte feluri, de la noi, merge aproape la orice, desigur cu predilectiile cunoscute: carne alba, peste, fructe de mare, etc, dar chiar si la vorba multa- saracia omului: politichie, discutiile despre nemurirea sufletului, controversa Heidegger-Carnap-Cassirer, apararea Alehin, suprematia lui Batman asupra lui Superman, si chiar oportunitatea pastrarii ca titular a lui Banel.

Uneori creativitatea o lua razna, cum a fost cazul descrierii unui vin ca parte dintr-un interogatoriu la Securitatea anilor '50. Si asa "comunicam " o Cramposie de Dragasani. Alteori, am creat texte literare intregi, doar ca sa ascund in ele o mica nota de degustare. Fiecare episod din Extraordinarele aventuri ale lui Basil Ionescu are un vin insurubat prin viscere. De ce? Nu stiu. Imi facea placere si nu pot decat sa sper ca am transmis asta cititorilor.

Cu asemenea puseuri, era evident ca voi ajunge sa scriu si in Vinul.ro, ceea ce s-a si intamplat in vreo doua, trei luni. Si in Somelierul, Millesime etc. Apoi am umplut saptamanal o pagina de ziar, un an de zile. Nu mi-am schimbat stilul, nu am devenit mai ritos, mai serios, pentru ca vorbim de vinuri aici, chef si voie buna, lautari mierosi, hai, noroc, cumetre!, nu despre holocaust sau mecanica cuantica.

Nu vreau sa spun ca felul in care scriam era exemplar, de urmat, mirobolant etc insa asa simteam eu ca trebuie scris si asa imi exprimam abilitatile si stilul cat mai bine.  

Mai tarziu am ajuns sa scriu si altfel de "note". Cand scriam pentru Selgros, de exemplu, textele, chiar daca 90% din categoria un vin-un text trebuiau sa puna in valoare acel produs, ca altfel de ce m-ar fi platit un mare retailer sa dau cu verbul in folosul lui, nu? A folosit si ca am avut libertate editoriala, puteam sa-mi aleg vinurile, erau niste conditii, insa firesti. E interesant cum se schimba tonul cand scrii astfel. De fapt, nu cred ca tonul se schimba, cat perceptia cititorului. Cand asociezi clar textul de un retailer, dintr-o data acelasi text devine publicitar si apar dubiile cititorului. E o mare diferenta intre a fi platit sa scrii si a fi platit sa lauzi, iar diferenta aceasta nu e chiar atat de sesizabila pentru public.

Ca veni vorba, in particular, neasociindu-mi numele cu textul, am scris si note de vanzare, nu de degustare. Din punctul meu de vedere, sunt dificil de scris, pentru ca daca vrei sa iesi din canonul "arome de fructe de padure, exuberant si elegant, minunat langa carne de vanat si steak de vita" si de ce sa nu vrei sa iesi?, e dificil sa transmiti si un adevar despre lichid si un "cârlig" pentru cumparator, dar suficient de succint incat sa incapa intr-un numar mic de cuvinte. Plus ca trebuie sa ai in vedere gama, canalul de distributie, publicul vizat etc. E grele!

Am scris si un meniu de vinuri, de fapt o carte de vinuri. Fiecare vin din meniu (selectia mi-a apartinut tot mie) trebuia sa aiba alaturat un text. O pagina, un vin, un text. Clientul a dorit stilul meu, mi-a transmis clar asta. Nu stiu ce s-a ales, daca s-a ales ceva de texte, dar a fost foarte distractiv si nici banii n-au fost răi :)  Par example:

Negru de Dragasani Reserve 2017 Prince Stirbey #Chill Mood

La un moment dat, in viata trista de adult, trebuie sa va fi intalnit, macar o data, cu o fosta/fost prieten din vechimea mare. Si nu ma refer la foste (ok, pentru restul textului, luati “/fost” by defaut, nu de alta dar corectitudinea politica e obositoare si repetitiva) care inca sunt in cercul de prieteni, ci la cele pe care nu le-ati mai vazut de 10, 20 de ani. La coada de la supermarket, in locul de joaca pentru copii, la o cumetrie de corporatie! Sa zicem ca sunteti abordat cu “salut, ce mai faci” Si tu te uiti cu ochi mari, caci timpul nu e amabil decat cu zeitele, incercand sa-ti amintesti cine, ce, si dupa ce izolezi cat de cat perioada si intamplarile posibile, cam cat de magar ai fost, din moment ce e o fosta. Dupa ce ai un scurt dialog generic, gen “am doi copii, unul de 20 si unul de 15” sau “n-am, m-am insurat cu cariera”, te desparti si ramai usor marcat de intalnire. Poate nu mai stii cum o cheama, nu-ti amintesti exact cum v-ati despartit, sau poate va amintiti prea exact. Efuziuni, nostalgii, furii, regrete etc. Pe scurt, sentimente. Dar filtrate, deja trecute prin terapia memoriei, imblanzite, putin periculoase.

Ei, acest vin este acompaniamentul perfect (dar si alinarea, daca anamneza a fost prea revelatoare) pentru asemenea clipe. Totodata :) merge foarte bine alaturi de fripturi, pastrame, paste cu sos, dar daca totusi amintirile va bantuiesc si taie pofta de mancare, poate doar un mic platouas cu branzeturi? Doar unul mic? Are acea suculenta, eleganta, catifelare si curgere lina pe gat potrivita intemperiilor sufletesti.

Mno, acum e clar unde ma plasez in disputa nota de degustare/text cu aiureli VS o codificare gen WSET, insa nu insemna ca nu apreziez incercarea utilitara a celei de a doua abordari. Chiar daca mi se pare usor inutil efortul. Dar este evident o diferenta intre o descriere pentru entertainment si una profesionala, menita sa comunice o radiografie usor de citit de altii din industrie. Acelasi text indreptat catre publicul larg, in fine pasionati, entuziasti etc ar fi un esec de comunicare, dupa mine. Nu sunt ipocrit, cand trebuie sa-mi notez reperele unui vin, nu o sa scriu ca-mi aminteste de prietena din a noua, ci "lamaita, caise, aciditate ridicata", urmand sa imi las fantezia sa zburde ulterior, in masura in care scopul scriiturii este sa contina fantezie. 

Amu' vad ca articolul din Decanter s-a dus in vinosfera noastra si pe pista "obiectiv vs subiectiv". Trecand peste nevoia de definire prealabila a acestor notiuni, caci fiecare poate intelege nitel altceva,  aici e usor gresit pusa problema. O nota de degustare este doar un produs din comunicarea vinului. Intrebarea mare este daca ceea ce se poate spune despre un vin este rezultatul unei experiente obiective vs subiective. Este receptarea sa ca masurarea  grosimii cu sublerul sau ca descrierea unei opere de arta? Mi se pare ridicol sa crezi ca descrierea unui vin este un proces obiectiv 100%, insa si in al doilea caz, depinde de probitatea receptorului: cum descrii acea opera de arta? Cu seriozitatea unui critic de arta profesionist, educat in acest sens, cu unelte culturale si cognitive potrivite sau ca transcriere a unui impact estetic resimtit? Descrii ce este in masura in care poti palpa acea "existenta" sau ce iti sugereaza, ce te face sa simti? Si in subiectivitate exista un procent de obiectivitate, nu-i asa?

Ei, cam atat pentru azi. Pana la urmatoarea, mai vorbiti si-ntre voi.

Un comentariu:

Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.