Un vin transilvan repede curgător: Kerner 2018 Villa Vinea*

Villa Vinea (sau Castel Vinum, dacă citim literele mici de pe contraetichetă) este o cramă din satul Mica, Mikefalva sau Nickelsdorf, cum vă vine mai usor, județul Mureș, nu departe de Sighișoara, fondată în 2006, deși evident cultura viței de vie este multi-milenară și pe aceste plaiuri. Este o investiție austriacă, ceea ce nu este deloc deplasat în contextul Transilvaniei imperiale sau a contribuției pentru viticultura noastră a coloniștilor germanici, cum ar fi sașii, chiar de la începutul consolidării statale din perioada medievală. De altfel, crama a fost proiectata să amintească de turnurile din satele Transilvaniei. Castel Vinum exploatează aproximativ 70 de hectare, plantate preponderent cu soiuri albe, foarte potrivite podgoriei Târnave, cu sol preponderent argilos, cu nisipuri și roci, acoperite cu un strat de humus.

Vinurile sunt de regulă produsul unei cooperări între  oenologul italian Celestino Lucin și conaționalul nostru Mihály Dénes. Aș paria că Dénes vine de la comuna Daneș, care nu e foarte departe, în același județ. Comuna care se poate lauda cu ceva destul de important, și anume că este locul din care a emers un strugure foarte plăcut papilelor românilor de pretudindeni: Dănășană (Dănășeană, Dăneșană sau Dunășană). Nu sună cunoscut? No, bine, să-i zicem pe numele cu care a fost botezata ulterior, în 1928, la Expoziția Națională de Vinuri și Fructe de la București, unde a fost prezentat in premieră, în onoarea regelui, sub denumirea de...Fetească Regală. Probabil aș pierde pariul, însă merită pentru mica istorie de mai sus, este? În fond, știu sigur că soiul favorit al lui Mihály Dénes este Feteasca regală! De altfel, Villa Vinea produce și un astfel de vin, însă astăzi este vorba de o adevărată ciudățenie.


Așadar vinul pe care vi-l recomand astăzi din rafturile SELGROS este produs dintr-un soi exotic în peisajul ampelografic autohton, creat în 1929 în Germania, încrucișare între Trollinger (sau Schiava grossa în Sud-Tyrolul italian) și mult mai ilustrul Riesling (de Rin). Deși vinul, în țara de origine, iese de obicei aromatic, acest exemplar produs în condițiile pedo-climatice specifice podgoriei Târnave este mai rezervat din acest punct de vedere sau, mai bine zis, aromele sale se plasează într-un registru mai putin exotic sau flamboaiant, deși absolut flagrante și fragrante, propunând note neaoșe de mere verzi, piersici albe, sâmbure de caisă, iar în registrul vegetal-floral note de iarbă și lămâiță. Gust plin, acid dar și ușor glicerinos, cu o mineralitate salină, spre un final ușor tonic.


Un vin sănătos, repede curgător, potrivit la o vorbă lungă cu un prieten vechi, dar atenție la fuleu, deoarece deși nu se prezintă olfactiv deloc vânjos, vorbim de un vin puternic, cu 14% alcool.

Altfel spus...Villa Vinea Kerner 2018, DOC-CMD Tarnave, 14%, 31 ron.
(Sursa foto crama: facebook.com/VillaVinea)

*articol aparut in cadrul campaniei selgroscautapasiunea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bine ati venit! Va multumesc pentru vizita si pentru dorinta de a intra in dialog. Va sugerez sa utilizati un ton firesc, fara cuvinte jignitoare. Pe cat posibil as dori ca ideile sa se refere la articolul de fata. Daca aveti ceva personal cu mine atunci nu va referiti la articolul de fata, intrucat nu am obiceiul sa scriu despre mine insumi.