Solo Quinta 2010: in alb si rosu

Editia 2010 confirma acest vin ca un alb romanesc de top. Are tot ce astepti de la un vin alb: prospetime si eleganta, fruct si corpolenta, si chiar un strop de vin rosu:) De fapt, strugure rosu vinificat in alb, ca sa fim precisi. Eu unul as fi interesat de o feteasca neagra-alba! O editie limitata, cine stie…Sauvignonul blanc, chardonnayul, feteasca regala, muscatul si soiul rosu amintit se contopesc din nou exemplar, o reusita oenologica din partea vinificatorului Hartley Smithers
Culoarea este galben pai, nasul abunda in arome florale, fructe exotice, piersica, caisa, mar, pulpa de grapefruit, petale de trandafir, miere. Gustul cu aciditate fina, aduce a suc de grapefruit, mar, caisa, onctuozitatea data de chardonnay plus ceva lemn parfumat adauga greutate. Retronazal apare boaba coapta de strugure, marca muscatului. Finalul este persistent, de complot de fructe exotice si limeta. Alcoolul este bine integrat, la 13%, si sa spun, doua chestiuni mi-au lasat de dorit: in acest moment baricul cam sare in fata, mie asa mi s-a parut, dar poate pana in vara se va armoniza mai bine cu aciditate si fructul. A doua chestiune neplacuta, pe fata de aceasta data, a fost ca sticla a avut doar 750 ml, fapt care, pentru doi oameni voinici care n-au mai vorbit de mult, n-a cazut tocmai bine. Deci are defectul fatal (pentru el) de a fi repede curgator. Sic transit…
Cumva in ambianta asta de inceput de martie, pentru ca nu-i asa, pentru barbati, martie incepe intotdeauna cu cateva zile mai devreme, vinul acesta ar trebui legat cu snur alb-rosu de gat, si oferit celei dragi. Are un mix de finete, delicatete, dar si de vivacitate si prospetime care aminteste de plapandele, dar rezistentele, flori de primavara.
70 lei, in magazine specializate si restaurante. 89 pct.

Byzantium Cabernet Sauvignon 2007

Halewood, Dealu Mare.
E un vin rosu sec care corespunde imaginii mele despre cabernet sauvignon. Nu stiu altii cum sunt, dar mie cabernetul imi sugereaza un vin rosu puternic, barbatesc, spun asta fara a dori sa jignesc pe cineva, cu taninuri abundente.
Culoarea e un trademark- rosu-rubiniu "cabernet". Am vazut intr-un catalog auto, o tapiserie intitulata astfel, deci e clasic, ce mai:).
Aromele sunt clare, amintind de pruna din compot, visina, cireasa, paine prajita, condimente, si chiar ceva mineral, sarat.
Gustul e dominat de taninuri puternice, chiar ceva mai puternice decat ar fi nimerit, aducand o impresie laptoasa, care invaluie fructul- cireasa neagra, pruna coapta si afine.
Vinozitatea pronuntata asigura un final decent, durabil, de cireasa neagra, un pic de ierburi aromatice amarui si cafea. Aciditatea este buna si trebuie spus intregul ansamblu face pofta de mancare, asa ca as zice e un vin pentru carnivori. Cred ca are si un mic potential de invechire.
23 lei, Real, 82 pct.

Misterul celei mai scumpe sticle de vin


Sticla de Lafite 1787 a intrat in folclor. Este cea mai scumpa sticla de vin din lume. S-a vandut in 1985 cu fabuloasa suma, neegalata pana astazi (pentru o sticla normala, de 0,75ml), de 156000 USD. “Fericitul” comparator a fost Kip Forbes, baiatul “mogulului” Malcom Forbes. Valoarea enorma a sticlei n-a fost data atat de continut sau de numele producatorului, ci mai ales de inscriptia gravata pe sticla “Th. J”, indicand aparent ca sticla a apartinut sau a fost destinata lui Thomas Jefferson, al treilea presedinte american si autorul Declaratiei de Independenta. Autenticitatea sticlei, desi confirmata cu destule scrupule si rezerve, a fost realizata de Michael Broadbent, autoritatea mondiala nr. 1 in vinuri vechi, seful departamentului de bauturi al casei de licitatie Christie’s si autor a numeroase carti de referinta in domeniu, colaborator “etern” al Decanter, in paginile carei reviste articolele sale pot fi citite si astazi. A fost sau n-a fost, iata intrebarea? Este sticla autentica, a apartinut cu adevarat lui Thoma Jefersson, vinul mai este baubil, este intr-adevar Lafite din 1787, iata o serie de intrebari care au aparut aproape simultan cu sticla.
Benjamin Wallace este cel care s-a incumetat ca caute raspunsuri la aceste intrebari, iar rezultatul a fost controversata carte “Billionaire’s Vinegar- The Mistery of the World’s Most Expensive Bottle of Wine” aparuta in toamna anului 2008. Cartea este non-fiction mistery, categorie literara pe care doar americanii o puteau inventa.
Cartea literaturizeaza portretele personajelor principale, Jefferson, Broadbent, Forbes, Koch sau Sokonin si doar personajul principal si omniprezent nu este descris decat indirect, prin intermediul celorlalte personaje. Hardy Rodenstock este un mare colectionar de vinuri german, cel care a pretins ca intr-o buna dimineata o echipa de muncitori care demola o cladire dintr-un cartier vechi al Parisului a descoperit un perete fals in spatele caruia se odihneau in perfecta izolare cateva lazi cu sticle de vin, care au ajuns ulterior in posesia sa. Unde anume au fost gasite, de la cine le-a achizitionat, cate sticle, etc. sunt intrebari al caror raspuns a fost evitat pana in ziua de astazi. Cert este ca s-au vandut sau desfacut chiar de catre Rodenstock (organizator al unor degustari monstruoase- verticale de 150 de ani de Lafite sau Yquem, la care toata floarea cea vestita a vinului a fost invitata: Parker, Jancis Robinson, Broadbent, etc.) aproximativ 12 sticle.
N-o sa va povestesc cartea care e rapid cititoare, atat in debutul mustind de istoria Bordeauxului, de unde se pot afla multe chestiuni inedite, cat si in laborioasa investigatie de presa. Aflam ca Parker a acordat 100 de puncte unui vin pe care insusi producatorul a spus ca nu l-a produs in acel an, cum de s-au gasit urme de praf radioactiv intr-o sticla de vin din secolul 18, si mai ales cat de vanitosi pana la prostie pot fi unii dintre bogatii planetei (daca vreunul dintre dvs are o sticla din secolul 18 va rog sa n-o tineti vertical, sub un spot luminos:).
In rest ramane credulitatea marilor oameni de vin, fara indoiala competenti si educati, care s-au lasat tarati in iluzoria poveste a "sticlelor Jefferson", si care a durat vreo 20 de ani.
De altfel, fie ca sticla este autentica, fie ca nu, marele act de magie intreprins de Rodenstock&Co a fost sa convinga lumea ca Thomas Jefferson a fost un mare cunoscator.
Recomand lectura cartii cu toata caldura. Nu e plictisitoare, iar autorul nu cauta senzationalul ieftin, ba chiar dovedeste resurse narative demne de o cauza mai buna. Spor la vanatoare!

Pretul fericirii cu Benjamin Wallace

Benjamin Wallace este un jurnalist american, cunoscut in principal datorita cartii Billionaire's Vinegar, pe care am citit-o de curand si pe care voi recenza zilele astea.
Mai jos puteti vedea un video in care vorbeste despre unele dintre cele mai scumpe produse din lume, printre care si celebrul Cheval Blanc 1947. E mai mult distractiv decat interesant, daca ma intrebati pe mine. Desi mentionarea in final a rezultatelor studiului cercetatorilor de la Standford si Caltech m-a pus pe ganduri.
Enjoy!

Dispatches: Ce altceva decat struguri e in paharul dvs?

Datorita unui cititor va ofer un documentar dureros pentru orice iubitor de vin. Ce mai contine vinul in afara de struguri?

Puteti sa capatati un raspuns, chiar daca un pic rau-voitor, daca veti urmari acest episod din Dispatches ( aici ).

Documentarul a cauzat aprinse comentarii in industrie, cum ar fi parerea lui Jamie Goode, sau diverse reactii ale organizatiilor de producatori. Un articol decent din Decanter puteti citi aici. Se vede ca producatorii reportajului au dorit ceva "senzational, incredibil" si intregul program este construit astfel.
Insa, daca pui acid ascorbic in vin (nu va speriati, nu-i de rau, acidul ascorbic e chiar bun pentru sanatate, e un alt nume pentru vitamina C) as vrea sa stiu.

Chateau Franc Petit Figeac 2005

Familia Pateau detine 5 hectare in Saint-Emilion. Face vin. Au o eticheta care imita mai marii zonei. Seamana destul de tare atat in denumire cat si in eticheta cu mai cunoscutul Chateau Figeac (foto 2). Oricum, un vin cu indicatie geografica Saint-Emilion. Ceea ce inseamna ca merlot-ul e sef aici. Si 10% cabernet franc.
Am platit 50 de lei pe sticla la Goodwine, direct de la importatorul Wine Distribution. Dupa ce am degustat cam tot ce ofereau ei, acest vin mi s-a parut a avea un raport pret-calitate mai bun. Ulterior am cautat pe net un pret. In Franta se vinde cam cu 15 euro sticla, iar la noi, in singurul loc unde l-am gasit, cu 94 de lei. Asadar l-am luat bine. Un alt argument a fost anul- 2005, cunoscut ca un an foarte bun.
Sa-l deschidem, ce spuneti? Culoarea rosie rubinie. Fara borduri caramizii si altele. Un nas mereu schimbator- de la cauciuc ars, la deschidere, semn clar ca trebuie lasat un pic in pace, spre un miros afumat, de paine prajita, prune afumate si usor fermentate, glicerinos, cu usoare note de tutun si piele. Apoi, dupa o ora se deschide frumos cu note clare de para rascoapta (ceva exotic pentru un vin rosu), diverse fructe de padure, un mic iz vanilat. Daca sunteti fumatori de pipa poate Thomas Radford Sunday's Fantasy va spune ceva (e un tutun negru dublu-fermentat cu pruna si vanilie).
Gustul aduce coacaze, visine, afine, ciocolata amaruie, cafea si dupa o ora gustul se "inmoaie", desi are in continuare tanini puternici, acestia se indulcesc brusc. Aminteste acum de o tarta de cirese, sau placinte cu acelasi fruct. Finalul este persistent, cu note de dulceturi, vanilie si un usor iz mineral.
E interesant cum initial vinul denota o vinozitate pronuntata, cu aciditate foarte mare si tanini puternici, ca mai apoi caracteristicile merlotului sa devine dominante, un vin mai moale, catifetat, mai delicat si cu mult fruct copt, dulce. E un exemplu ca aerul face minuni uneori. Trebuie doar sa aveti putintica rabdare cu el.
Sincer sa fiu, nu ma asteptam la un vin de o asemenea complexitate, mai ales din partea unui adibas ori nikki din Figeac. Cred ca l-am prins in momentul de varf.
86 pct.

PS: astazi va ofer ceva la granita dintre interesant, amuzant, ingrijorator si trist: o pasare care imita orice sunet, de la alarme auto la aparate de fotografiat, si pana la cele care ii voi aduce distrugerea, intr-un final.

Sa radem cu...Cotnari

Sa jubilam, sa exultam, sa ne scoatem tricoul, sa sarim fericiti peste reclamele de la marginea terenului spre galerie! Sa urlam la portavoce: COOOOTTTNNNAAAARI-ROOMMAANIIA!!! Sa ni se faca pielea de gaina, sa murim de placere, imbatati de miresmele inconfundabile ale grasei de Cotnari, pe ritmurile genialului Guta, sa le aratam degetul din mijloc tuturor "rivalelor" ca n-au fost in stare sa ajunga unde am ajuns noi, si anume...la Chisinau.
Cotnari a obtinut trei medalii de aur la Chisinau Wine&Spirit Contest 2011, fara indoiala pentru vinuri pe care nu le bea nimeni, deoarece nu se vand, si nu se vand deoarece exista doar un butoias mitilel din care se mulge cate o sticla-doua mostra pentru unele concursuri.
Nu stiu ce e mai infricosator: strigatul de antrenor exaltat care la inscrierea unui gol urla spre tribuna lucruri de bine catre formatiile rivale, sau faptul ca desi pot sa produca vinuri bune, sau macar corecte, aleg sa nu o faca la scara comerciala?
Comunicatul de presa emanat sub aburii victoriei este genial prin lipsa totala de informatie. Am luat trei medalii de aur la un concurs lipsit de importanta (imi cer scuze pentru prietenii basarabeni, dar concursul lor nu e Bruxelles, Vinitali, Decanter, IWT, etc), cu vinuri despre care nu stim nimic, pentru ca producatorul a uitat sa le mentioneze si a uitat sa le mentioneze deoarece nu sunt vinuri pe care eu sau voi sa le putem cumpara de undeva, dar oricum, sa moara dusmanii de ciuda. Traiasca a 474 medalie de aur de saptamana asta! Ia zi-o Guta pe aia cu eu beau grasa de Cotnari si dau bani la lautari!

Incantation Limited 2008

The Sunset Limited este un film de televiziune produs de HBO, cu doar doua personaje, interpretate de Samuel L. Jackson si Tommy Lee Jones, care asigura si regia. Filmul este un talking-movie, ecranizare a romanului dramatic omonim (“The Sunset Limited- a novel in dramatic form”) a scriitorului american Cormac Mc Carthy, cunoscut mai ales datorita emotionantei povesti din The Road pentru care a primit premiul Pullitzer in 2007. Nu putem uita No Country for Old Men, ecranizat de fratii Coen cu oscaruri pe toata linia. Ambele romane au fost traduse in romana, primul la Humanitas, al doilea la Polirom.

Mc Carthy se pricepe la dialoguri. Cand structura narativa este compusa 99% din dialog, si asta fara sa te alunge din fata ecranului, a scenei sau a paginii, inseamna ca scriitorul stie cate ceva. Doi oameni cat se poate de diferiti stau o noapte fata in fata si vorbesc. Nu discuta nimicuri tarantinesti, ci miza este viata sau moartea. White (Tommy Lee Jones) este un profesor a carui tentativa de suicid, destul de prozaica- aruncatul in fata metroului, este impiedicata de Black (Samuel L. Jackson), un om de serviciu aflat prin preajma. Asta subintelegem pentru ca toata actiunea se petrece intr-o camera a apartamentului decrepit a celui din urma, si nu este altceva decat incercarea de a-l convinge pe sinucigas de inutilitatea gestului. Cam aceasta este miza povestii- infruntarea cu argumente filosofice, teologice si culturale dintre un om de serviciu, ucigas, fost puscarias,caruia pe un pat de spital i-a vorbit Dumnezeu, si un sinucigas educat, cult, ateu, deziluzionat si dezamagit de lumea inconjuratoare.

N-o sa va spun ca este cel mai bun script din lume sau ca profunditatea dialogului o sa va schimbe viata, dar e reconfortant sa afli ca se mai fac filme care sa nu se poata urmari cu sonorul dat pe “mute”. Am vazut atatea filme fara sonor in ultimii doi ani, de cand s-a nascut fiica-mea, incat mi-am dat seama cam cat de multe pelicule sunt dependente de resorturile emotive pe care le trage ca un papusar regizorul. O scena romantica fara viori in spate, o pastisa de suspans fara sunete infricosatoare? Te pufneste rasul! Incercati sa vedeti astfel de filme fara sonor si veti trage linie in ce priveste jocul actorilor, calitatea scenariului, si desigur a intregului edificiu.

Din fericire, nu a trebui sa citesc pe buze 90 de minute. L-am vazut la calculator cu castile pe urechi. Mi-a amintit de uriasul 12 Angry Men si chiar de distractivul A Man from Earth.

Aceasta poveste despre moarte si lipsa cronica a sperantei m-a facut brusc mai plin de viata, a iradiat o clipa, in mine, zacamintele neexploatate. Si pentru asta ma simt dator sa va recomand acest film.

Ma simt dator sa va recomand si vinul care m-a acompaniat si care n-a dezamagit. El se numeste Incantation, este din 2008, produs de Domeniile Urlati, si este un asamblaj de feteasca neagra, cabernet si merlot, 14% alc, 2000 de sticle produse. Pe mine m-a delectat sticla 609. Nu stiu daca face 100 de lei, pentru ca nu i-am platit, credit Rares Marinescu (unul dintre actionari).

Culoarea este rosie-purpurie intensa. Nasul indica un vin extractiv, glicerinos, si aduce note placute de lemn parfumat, flori uscate, scortisoara, piper, morcov ras (that’s a first!). Gustul indica un mix de easy-drinking si profunditati nebanuite: senzatii dulci de dulceata de cirese amare, ciocolata, visina, pruna, cafea, tutun, usoare note iodate, minerale (praf de creta), cerneloase, care apar dupa vreo doua ore de aerare. Finalul este ridicol de lung, cu senzatii zemoase de cireasa coapta si dulci, cu fructe confiate- curmala si pruna.
Tanini fini, destul de abundenti, aciditate mare- indicii ale unui potential de invechire mediu, un vin de corpolenta medie crescatoare, care evolueaza in pahar. Desi baricat 9 luni, trebuie spus ca influentele lemnului sunt evidente dar deloc deranjante, si a nu se confunda influenta pe care lemnul o are asupra vinului cu notele stridente de lemn cu care ne-au obisnuit sud-americanii, ca tot am in memorie Trio sau Max Rezerva. Mi-a placut, dar din pacate, din cauza pretului si a numarului mic de sticle produse- este putin probabil sa ma mai intalnesc cu el. Eu as trimite vinul acesta la Wine Advocate si Wine Spectator. Am banuiala ca ar fi pe gustul lor.

87 pct.

Romania si vecinii ei la premiile Decanter 2010: in cifre si fara concluzii

Prestigioasa revista britanica Decanter decerneaza in fiecare toamna Decanter World Wine Awards. Nu e o stire de senzatie, se intelege, avand in vedere ca au trecut cateva luni de atunci. Totusi, citind numarul cu pricina (octombrie 2010) mi-a luat ceva timp pentru a face o numaratoare a premiilor. Noi stim cate am luat, dar cate au luat vecinii nostri? A murit si capra vecinului sau zburda fericita printre vii?

Hai sa vedem impreuna. De precizat ca Ucraina si Marea Neagra nu au participat sau daca au participat n-au luat nimic:)


Ungaria:

Trofee: 2 regionale

Aur: 3 dulci= 3

Argint: 5 albe +7 dulci+3 rosii= 15

Bronz: 4 spumante+13 albe+5 rosii=22

Total distinctii: 42

Romania:

Trofee:0

Aur: 0

Argint: 1 alb+ 2 rosii=3

Bronz: 7 albe+6 rosii +2 rose +1 dulce=16

Total distinctii:19

Bulgaria:

Trofee:0

Aur:0

Argint:0

Bronz: 11rosii+5 albe+2rose+1 spumant=19

Total distinctii:19

Serbia:

Trofee:0

Aur:0

Argint:2 albe

Bronz: 3 albe

Total distinctii:5

Moldova:

Trofee:0

Aur:0

Argint:1 alb+1dulce

Bronz:0

Total distinctii:2

Nu voi face cometarii sofisticate, cifrele fiind elocvente.
Sa zic doar ca se observa cu ochiul liber ca Ungaria e intr-o clasa a ei(la propriu si la figurat, de unde cele doua trofee regionale). Spre deosebire de vecinii de la vest, noi si ceilalti am figurat in clasa Europa Centrala si de Est. Aici au fost patru trofee regionale adjudecate de Cehia 2, Croatia si Georgia cate unul. Noi si bulgarii suntem la egalitate, dar medaliile noastre sunt un pic mai stralucitoare, pe cand Serbia si Moldova incheie plutonul. Ce-i drept ar fi interesant de stiut cate probe s-au trimis. Asta e treaba producatorilor, dar daca ai trimis 200 de probe si ai luat 3 medalii, atunci e cam neagra situatia.
Sa-i numim pe ai nostri laureati:

Argint:

SERVE Cuvee Amaury 2007

SERVE Cuvee Charlotte 2007

Domeniul Coroanei Feteasca Neagra 2008

Bronz:

Budureasca Fume Blanc 2009

Budureasca Origini Tamaioasa Romaneasca 2007

Cramele Halewood Cittadella Pinot Grigio 2009

Cramele Recas Frunza Pinot Grigio 2009

Cramele Recas Feteasca Regala Sole 2009

Cramele Recas Frunza Merlot Rose 2009

SERVE ,Terra Romana 2009 Rose

Cramele Recas Solo Quinta 2009

Prince Stirbey SB Vitis Vetus 2008

Prince Stirbey Feteasca Regala Genius Loci 2007

Budureasca Origini Cabernet 2008

Cramele Recas Feteasca Neagra 2008 La Putere

Cramele Recas Syrah Rooster 2009

Halewood Hyperion Feteasca Neagra 2008

Halewood Hyperion Pinot Noir 2008

Halewood La Catina Shiraz Viognier 2009

Merlot 2007 Rotenberg Ceptura


Gustand recent Carmenere Errazuriz Max Reserva 2008, despre care a scris pe larg Ciprian, si despre care vin as nota ca e parkerizat pana in maduva oaselor sau seva vitei de vie, cum vreti, adica este dens, cremos, puternic aromat, incluzand note de lemn stridente, alcoolizat cat cuprinde, punctat 86 pct (cui ii place), mi-a venit destul de usor sa plasez Merlotul Rotenberg 2007.
Ca sud-americanul si acesta e un vin bombastic, cu arome amintind de copilarie si de bunatatile dulci pe care chinuitele noastre bunici ni le pregateau. Nasul trimite spre baton cu rom (vanilie, cacao/cafea, si volatili puternici amintind de alcooluri tari) si cocos macinat, lasand cu timpul note afumate, animale, de bacon. Gustul continua impresia copilaroasa de dulce alambicat, cu visine, coacaze, cireasa neagra, fiind vanilat, catifelat si cu senzatii dulci temperate de o usora nota de cireasa amara. Finalul este persistent, mineral si condimentat, iar senzatia dominanta de visina este sustinuta de o sanatoasa vinozitate.
Lasa in urma impresia unui vin cu o buna structura, catifelat, rotund, carnos precum o cireasa neagra, cu tanini fini si abundenti, aciditate buna si finish generos. L-as incerca peste cativa ani, poate se mai domoleste un pic.
E un vin bun fara indoiala, dar daca as avea de ales intre el si Emeritus, eu unul l-as alege pe cel din urma, vin mai putin extravagant aromatic, dar mai profund, monosilabic cu aroma sa de visina, dar monosilabic ca o mantra.
Cel mai probabil, sunt singurul care gandeste asa, nu sunt o autoritate:)
87 pct.

Chateau Lafon-Rochet 1988 Bordeaux

Avand in vedere ca ocaziunea a fost pusa la dispozitie de Ciprian Haret, nu pot decat sa intaresc cele spuse de el. Asadar acest vin, mai batran decat unii dintre dvs., s-a prezentat in pahar foarte proaspat, fin, baubil si...hm...delicios. In paranteza fie spus, chiar comentam impreuna cum ar suna in romaneste o nota de degustare gen wine spectator, sau ai diversilor de pe snooth si cellartracker, "ripe, delicious fruit", "elegant fruit character and beautiful aromatics", "huge, enormous wine". Se pare ca noi nu prea iubim stilul acesta bombastic, care foloseste cu precadere cuvinte mari, superlative sau gingasii cu care oamenii isi alinta pisica, de obicei. In fine, poate si pentru ca nu prea ne-am intalnit cu vinuri "uriase si enorme", ori deoarece avem simtul ridicolului ceva mai dezvoltat. Una din ele, oricum. Inchid paranteza.
Acest vin este genul de Bordeaux cu cabernet preponderent (in '88 ar fi 55% vs. 40% merlot). Mineralitatea este prezenta peste tot de la nas pana (si mai ales) in final, sub forma unor arome de pamant reavan si pietris. Nasul mai aduce tutun, piele, visine, fructe de padure, piper. Gustul fin, datorat maturarii indelungate, taninul subtiat inca sustinut de o aciditate buna, cu note de cireasa neagra si visina, se continua firesc intr-un final lung, de visina coapta si senzatii intense, minerale, dar si usor condimentate.

Vinul nu se gaseste la noi, fiind cumparat de la un comerciant strain. Din cate am inteles a facut vreo 30 de euro, suma decenta avand in vedere gustul nu atat complex cat placut, fin si matur, precum si starea generala a sticlei.
SCOR 85 pct, dar trebuie sa spun ca gustul unui vin batran aduce alte satisfactii decat cel al unui vin tanar, chestiune care poate compensa limitele acestui sistem de punctare.

Eu unul as fi curios sa vad daca exista vreun vin romanesc de top, care costa de nou cat acesta, baubil peste 23 de ani, ba cu inca ceva timp ramas! Mai am de asteptat pana sa-mi rezolv teoriile. Oricum, din ce observ din notele de degustare ale unor vinuri romanesti de calitate, de la inceputul anilor 2000 (care reprezinta, dupa mine, inceputul vinului bun in Romania- na, dati cu pietre, e parerea mea!) rezulta ca sunt, cu rare exceptii, aproape de final, nicidecum in floarea varstei. Dar, mea culpa, vorbesc din citite, nu din gustate!
Daca stiti voi contraexemple va rog sa mi le dati!

Cabernet Sauvignon Soare 2005 Vinarte. Cura te ipsum

Vinul este ca un sistem audio pentru trairi. Asta mai presupune doua postulate:1. ca vinul trebuie sa fie bun, in aceasta acceptiune sa fie capabil sa amplifice, sa playeze corect si fidel, si 2. trebuie sa ai suflet pentru a avea trairi. Daca vinul este instrumentul care te conduce in santul din fata carciumii, atunci e ca si cum ai da play supersistemului audio cu 24 de boxe, 200 de canale, etc (ok, nu ma pricep prea bine la acustica electronica, dar ati prins ideea, sper) ca sa cante o manea inregistrata pe un dec in sala de asteptare din Insuratei-gara.
Cabernetul Soare 2005, produs de Vinarte in podgoria Samburesti, este un sistem audio de precizie. Urla cat de tare vrei, dar reda incredibil de fidel. Continutul sau este difuz, o materie diforma care se poate modela cu usurinta dupa receptor.
Culoare este un cover-art clasic, rubiniu intens. In nas aromele se schimba random, aproape imperceptibil, la limita dintre precis si imprecis, in crepusculul dintre sigur si incert. E un vin care te pune in valoare sau in fata ingrijoratoarei perspective ca nu esti in stare s-o recunosti. Nasul transmite cand arome vegetale, de legume, radacinoase, plante aromatice, condimente, cand pastarnac, cand ardei verde, cand ciuperci, cand piper macinat, vanilie, note usor iodate. Nu toate o data, ci permutari de x luate cate y, acum apar si dispar, facandu-te sa te simti manipulat de propriile simturi imprecise. Gustul te socheaza cu atingerea catifelata a taninilor lustruiti la perfectie de cele 12 luni in baric. Ciocolata, un pic de menta, senzatii dulci, de lemn parfumat, fructe coapte, chiar episodic nuante sangvinice si vegetale. Finalul mediu poarta condimente, vanilie, fructe de padure, cireasa neagra zemoasa, visina si multe ierburi aromatice.
E un vin complex si profund precum un psihanalist. Nu vorbeste mult, dar e un bun ascultator.
Apoi, atentie!, nu este genul de vin pe care sa-l deschizi, il torni, si-l dai pe gat. Poti face asta, dar te vei intreba pe buna dreptate ce-i cu izul acru, de nesuferit care acopera vinul. Desfacerea cu doua ore inainte va asigura si sambrarea vinului. Tot la fel- temperatura de servire este esentiala. Eu unul as zice ca 20 de grade sunt optime, din punct de vedere al gustului, care se va limpezi si catifela brusc fata de 16-18C, desi trebuie spus nu va rezolva problema unei usoare fierbinteli care apare pe final, si asta la un vin moderat alcoolic (12,8%). Apoi vesti bune si proaste: aciditatea este mare. Pentru un vin de horeca, deci de baut la masa, e ok, dar daca il veti incerca de unul singur, va veti simti stomacul contorsionandu-se. Dar aciditatea mare si taninul barbatesc sunt elementele care i-ar putea acorda o senectute fericita. As fi curios sa-l incerc peste 5 ani. Pana atunci mica chestiune a alcoolului se poate rezolva de la sine.
Trebuie sa marturisesc ca eu unul m-am bucurat doar de un pahar in stare perfecta de functionare, restul s-a irosit cu "setarile", pe parcursul a doua zile, din acest punct de vedere e un vin "dificil". Trebuie multa grija cu el.
L-as plasa, cu toate micile defectele, pe la 86-87pct, ceea ce demonstreaza ca pana si-n anii dificili, cum a fost 2005, cu maiestrie, se poate obtine un vin mare.
Mostra primita de la producator, de gasit in horeca, magazine specializate, pret 60-100lei.

Un pahar pentru Lemmy


Daca credeti ca singurul motiv pentru care i-ar folosi lui Lemmy o sticla de vin ar fi sa dea cu ea in capul unui antipatic in mijlocul unei incaierari, iaca aici. Va fi lansat pe 23 martie la Pro Wine Fair in Dusserldorf. Dar acesta e un blog despre lucrurile pe care le gust eu, nu Lemmy.
Oh, scuzati, poate nu va place rockul si atunci nu stiti despre cine vorbesc. E vorba de Ian Frazer "Lemmy" Kilmister, vocalul si basistul de la Motorhead. De fapt el este Motorhead. N-o sa incep cu treburi gen Lemmy, fiul lui...si a ...., s-a nascut in... si a
facut liceul la..., pentru asta exista wikipedia. Pe scurt, nu se stie cand s-a nascut, probabil in era glaciara, i-a furat o iubita lui John Lennon, a fost roadie pentru Jimi Hendrix, a incercat sa-l invete pe Sid Vicious sa cante la bass (evident fara succes), a cantat in Hawkwind, a fost dat afara pentru ca se droga cu alte droguri decat ceilalti si era un pic "defazat". Intr-un final, in 1975, a fondat trupa Motorhead si cum se spune restul e istorie.
De fapt motivul pentru care scriu aceste randuri este ca intr-o seara am urmarit un documentar care se numeste, cum altfel, "Lemmy". N-o sa va spun unde si cum sa-l vedeti, dar presupun ca nu incalc legile daca va spun ca daca introduceti watch lemmy online in google veti obtine rezultate interesante. Blame Google! E un documentar despre Lemmy cu Lemmy si o pleiada de tipi arhicunoscuti, dupa cum vedeti din distributie. Acuma ce te izbeste este apartamentul minuscul (care ma face si pe mine sa ma simt bine gandindu-ma la chateaul meu luxuriant) plin cu maruntisuri, inclusiv o impresionanta colectie de arme si alte chestii de razboi, in general naziste. Bineinteles ca unii vor ridica din sprancene, dar Lemmy e departe de a fi vreun neo-nazist, e doar un colectionar cu un obiect al dorintei ceva mai "altfel". Alta chestie ciudata e obsesia lui pentru slotmachines in fata carora sta cu orele, in special in barul preferat din apropierea locuintei, pe Sunset Strip, Rainbow bar&grill. Asa ca daca aveti drum pe acolo si Motorhead nu-i in concert aveti mari sanse sa-l vedeti la lucru. In rest e "the most indistructible rocker alive" cum i-a zis Rolling Stone Magazine.
Nu cred sa fie vreun iubitor de punk, hard, metal, speed, etc. pe lumea asta a rockului care sa spuna "motorhead sucks", poate nu-ti place, poate ii gasesti monotoni, prea galagiosi, etc, dar stilul asta de rock'n roll clasic injectat cu amphetamina cantat la fel, fara influenta din partea modei, impune respect.

Documentarul in sine e destul de emotionant, iti arata imaginea unui adevarat rocknrolla, tip care si-a trait viata fara compromisuri, un fel de rock intrupat, ajuns la 63 de ani, cu putine regrete si fara sperante prea mari. E genul de mesaj idiot si maret in egala masura: a man has got to do what a man has got to do! Sau un rocker, in fine.
La capitolul "pastise autobiografice care nu intereseaza pe nimeni" tin sa precizez ca printre primele casete cumparate, in vechimea mare- pe la 13 ani, a fost si albumul lor Rock n' roll din 1987. Marturisesc ca l-am cumparat datorita copertei, dar muzica in sine a fost o experienta. Suna clasic, in ritm de rock n' roll, dar mai repede, mult mai tare, neincetat, iar si iar, iar vocea avea un timbru...cum sa-i spun...inconfundabil!?.

Sa dam drumul la muzica:
1. Chinuiti-va sa va dati seama care e Lemmy
2. cu Hawkwind

3. Prima piesa (1975):
4. Ace of Spades:
5. Scuzati, a fost o greseala, sa reluam cu videoul original din 1980:
6. Doua piese de pe albumul meu preferat "1916" din 1990:
7. Una de pe ultimul album



Si cum vinul:

In acest caz special, cred ca se potriveste doar un ceva serios si puternic, dintr-o bucata, nu vinuri de spritz sau alte siropuri. Iata un vin cu care m-am intalnit pe campul de batalie de doua ori (in ani diferiti), de fiecare data rezultatul a fost indecis. Peter Lehmann Shiraz 2008 este un shiraz clasic din Barossa, Australia si aduce cu sine un melanj dens, cuceritor si corpolent cu note de ciocolata, mure, prune uscate si condimente. Greu si bogat. Alcoolul isi cam face de cap pe final- 14,5%- dar nu-i o problema pentru tipi ca Lemmy!
Vine la un pret accesibil pentru acest nivel- vreo 60 de lei, pe care ii voi plati cu proxima ocazie pentru o analiza mai aprofundata. Dupa doua inghitituri as zice ca sta intre 87 si 90 pct.


Riesling 2008 Cuvee D'Excellence Vinarte


Nu voi fi eu mare amator de riesling italian, dar dupa cele pe care l-am incercat pot sa spun ca acest riesling de Vanju Mare e unul dintre cele mai bune. E un vin elegant, evoluat, in care notele mineral-vegetale si cele de fruct se imbina fericit. Nasul te pune in garda ca ai ceva de calitate in fata, note florale, de lamaie, grapefruit, banana, ananas, mere, condiment, dar fara a pierde ceva din prospetimea asteptata de la riesling. Gustul nu dezamageste, atacul cu aciditate ridicata sustine notele dulci, fructate, de portocala, limeta, mar verde si pana la finalul persistent, de citrica coapta si ceva vegetal cu note puternice, de ierburi aromatice. Vinul acesta a vazut lemnul, zice Mafalda, cel putin in parte, si asta ii da o rotunjime dezirabila. Nu conteaza prea mult, oricum. Poate vad eu baricuri si chipsuri peste tot, he he:)
In concluzie, este un alb elegant, fara a-i lipsi prospetimea.
N-o sa va spun la ce merge, ca stie toata lumea: orice, doar cu inotatoare sa fie.
SCOR: 85 pct
De gasit in restaurante.

Trei Nomazi se leganau...

Ochiul bloggerului de vin identifica cu o precizie demna de X-men orice noutate din rafturile magazinelor. Asa se face ca prevenit de Ionut, mi-a luat doua secunde sa le gasesc la Real.
Eticheta poarta semnatura Aureliei Visinescu, o creatoare de vinuri cunoscuta la noi datorita ilustrei fetesti negre special reserve 2003 de la Halewood, vin care i-a atras porecla "d-na feteasca neagra". Dupa experianta Halewood a plecat la Domeniile Sahateni, unde din cate stiu este unul dintre actionari. Oricum, partea neplacuta e ca de la Sahateni, pana acum cel putin, nu au iesit vinuri remarcabile, ba mai mult- daca cautam pareri despre vinurile acestea vom gasi lucruri neplacute. Dar de curand- minune! Se pare ca s-au schimbat lucrurile si chiar avem acum primele vinuri de autor, adica vinuri care sunt asumate public, de catre vinificator. Numele sta pe eticheta, ca o garantie.
Sa le trecem in revista cateva vinuri din aceasta gama:

Feteasca Alba 2009. 13% alc. Vin sec.
Culoare galbena intensa cu reflexii verzui, nas tamaios, de boaba de muscat. Gust citric, caisa verde, lamaie, un gust destul de plin, corpolent. Finalul aduce carcei de vita, mar batut, caisa.
Nu e rau, nici memorabil in vreun fel. Am o mica nelamurire legata de tipicitate. 75 pct. 16 lei.

Pinot Noir 2007. 13,5%. Vin sec.
Culoarea e rosie rubinie de intensitate medie, si bordura ciresie. Nasul sugereaza un vin extractiv, cu note puternice de melasa, glicerina, marmelada. Gustul e lipsit de intensitate ori corpolenta, aduce impresii amarui si acrisoare. Vreti sa spunem fructe de padure. Putem sa spunem, dar nu sunt foarte coapte. Ciocolata e amaruie, este drept. Aciditatea este iesita din corp.
Absolut mediocru, supra-pretuit. 68 pct. 18 lei.

Feteasca Neagra 2007. 13,5%. Vin sec.
Culoare rosie-rubinie usor imbatranita. Nas glicerinos, fructe supracoapte. In gust: pruna, cireasa, visina, note puternic minerale, aciditate buna, corp mediu. Finalul aduce pruna uscata si ceea ce rezolva vinul, condamnandu-l pe vecie la uitare- tanini uscati, praf de creta, praf de drum, de tiganiada, de Nomad, nah! Pur si simplu iti usuca gura instantaneu. Ceea ce incepe bine sfarseste rau!
Daca pinotul se poate bea, nu pot spune acelasi lucru despre aceasta feteasca. 64 pct. 18 lei.

Asadar cele doua rosii incercate nu trec pragul de 70 de pct, sunt vinuri mici, prost facute (aici intentia nu conteaza), imbatranite dinainte de lansare.
Cred ca e o greseala de strategie sa-ti pui semnatura pe asa ceva. Inteleg ca vinurile din gamele superioare- Artisan si Anima sunt serioase, dar ce spune despre tine faptul ca tu- producator de supermasini- ai face o tartareata careia ii cade teava de esapament si oglinda retrovizoare la primul hop. Cam asa si cu vinurile astea. Dupa eticheta draguta (poate lipsita de original, dar...draguta) ma asteptam la ceva mai acatarii.
Asta e, la revedere, nomadului ii sade bine cu drumul.



Sauvignon Blanc 2008 Cuvee D’excellence Vinarte


Scartii din toate incheieturile in incercarea disperata de a ajunge la zi cu experientele oenologice transpuse aici. Sunt constient ca daca nu notez imediat notele de degustare incet-incet amintirea vinului se stinge, si ramane in urma lui doar un punctaj, chestiune idioata, nesentiala, dar fascinanta:) Ca o paranteza, ma uitam pe lista unui comerciant belgian si faceam copy-paste in propriul "wishlist". Ce sa vezi? Mai toate vinurile luate de mine erau insotite de RP90, RP92, WS89. Asadar e greu sa rezisti fascinatiei numerelor...
Revenind la subiect. Sauvignonul Blanc 2008 Cuvee D’excellence de la Vinarte iti sugereaza ca a vazut lemnul. Culoarea galben aurie, cu reflexii verzui, e cel mai probabil sa vina de aici.
Nasul e elegant, cu nuante de stafide, vanilie, mar si coaja de limeta. Atacul induce note fine citrice, o aciditate moderata, bine gandita in contextul unui alb baricat si note mineral-vegetale, de ierburi aromatice. Finalul este mediu, condimentat si citric.
Presupun ca pestele si alte vietati subacvatice sunt cei mai buni prieteni ai acestui vin, destul de echilibrat si elegant, chiar daca nu foarte complex. Poate un piept de pui la cuptor sau la gratar, cu ceva legume gratinate si un sos de lamaie.
13,5%, sec, DOC Vanju Mare, mostra primita de la producator. Altfel, de gasit in HORECA, unde ar trebuie sa dati dovada de discernamant in ce priveste vechimea vinului. 2006 e cam demult pentru conditiile lor de pastrare.
SCOR 81 pct

Edit: eu zic ca intr-o proportie oarecare, mica oricum, vinul acesta a vazut un pic de lemn, sub forma de baric sau chips. Dar, vorba aia: verba volant, gustum manent, e cum zice fiecare degustator.

Chardonnay 2009 Nederburg Winemaster’s Reserve


Ca un fapt divers, mai mare peste vinurile sud africanilor de la Nederburg, adica cellarmaster, este un roman, Razvan Macici. Asa ca acest chardonnay este si creatia lui.
Nu este un vin extraordinar, dar n-o sa va faceti de rusine cu el: are acea greutate necesara unui chardonnay baricat, un gust plin, cremos si pana la urma asta conteaza mai mult decat faptul ca aromatic si gustativ nu ameteste degustatorul prin complexitate. O sa intalniti in toate partile sale lime, mar si caisa, unt si vanilie. Si ca aceata nota de degustare sa fie alandala pana la capat, culoarea este galben-pai cu auriu si putine reflexii verzui. Finalul e citric, condimentat, mediu. Are pana in 4 g zahar, si 13,5% alc. Sa faca vreo 30 de lei, poate mai mult.
Mie imi plac albele acestea dense, untoase, vanilate, asa ca notati: 82 pct.


Vrajitorul din Los Angeles: Inceputul (Masi Amarone Classico 2003)

A fost odata ca niciodata, un vrajitor numit Barni cel Viteaz, dar atat de demult, incat pe atunci lumea statea pe o tava de argint sustinuta de doua broaste testoase pe numele lor Ying si Yang. Ying, broasca din vest, era un pic mai scunda decat sora ei, probabil deoarece cand era mica nu si-a baut tot laptele din biberonul pe care i-l pregatea mama ei, Calea Lactee. Nu insistam, toate aceste aspecte cosmologice au fost reliefate dincolo de indoiala de expeditia condusa de Georgios Emeritus, Helmuth Uberland si reputata Charlotte Chelonia in 1876, care a ajuns pana pe Obrazul Sfantului Cap al lui Yang, si care a supravietuit miraculos unei mega-tornade cauzate de o singura clipire a mitologicei testoase.

Datorita diferentei de statura lumea era usor inclinata spre vest. Fenomenul cauzeaza o sumedenie de efecte, cel mai important fiind ca toate lucrusoarele de pe tava, inclusiv oamenii, aveau tendinta inca de la creare sa se deplasese, fatalmente si iremediabil, catre vest. Pana si bogatiile lumii, din care am aminti o sticla de Chateau Lafite 1787, Sagrada Familia si Marele Zid Chinezesc se deplasau incet dar sigur spre vest. Acest fenomen numit “emigratie” a devenit cunoscut lumii datorita savantului de origine bulgara Tzvetnan Tzutzurov, laureat Nobel in anul 1967, premiul decernat in zilele noastre de academia islandeza(se estimeaza ca in 2348 premiul va fi gazduit de academia canadiana- ati ghicit tot din cauza emigratiei!).

Si astfel ne apropiem de povestea noastra. Sa mai spunem doar ca cea mai ravnita diploma de studii din lume este cea de vrajitor. Nu este usor, concurenta la Facultatea de Vrajitorie si Tehnologia Potiunilor Magice este acerba. Universitatea din Los Angeles- cel mai reputat centru scholastic din lume, este luata cu asalt in fiecare inceput de toamna, numai putin de 24000 de canditati se lupta pentru cele 66 de locuri scoase la concurs la fiecare admitere. Facultatea este organizata pe trei sectii, cea mai ravnita fiind cea de Vrajitorie Teoretica, unde seful Catedrei, vedeta facultatii- Scorsese cel Sur este ajutat de asistentul sau- Tarantino cel Tanar. In mod traditional, practica dintre anii 2 si 3 de studii se realizeaza pe Insula Testoaselor, situata la Capatul Lumii, adica la mai putin de 200 mile marine de orasul Los Angeles (Mai multe puteti citi: aici).

Eroul nostru este Barni Amarone, fiul unor imigranti italieni din Valpolicella. Parintii sai, amandoi asistenti- magicieni, absolventi ai Scolii profesionale de Magie din Padova, Italia, si-au dorit dintotdeauna ca fiul lor sa devina ceea ce ei n-au putut, si anume: vrajitor. Trebuie spus din capul locului ca simpla admitere in profesia de vrajitor aduce fericitului o renta viagera din partea statului de aproximativ 500 de galbeni pe luna, suma mai mult decat suficienta pentru intretinerea unei familii. Poate va intrebati de ce ar avea nevoie un vrajitor de bani? Ei bine, vrajile creatoare de bani sunt complet interzise sub sanctiunea transformarii in varan si exilul in colonia din arhipelagul levantin, singurul loc din lume complet lipsit de zacaminte de praf magic, si asta inca din 1765- ziua fatidica a marelui Crah de la Londra, cand Enisar cel Crud a cauzat celebra ploaie de galbeni care a tinut 15 zile si a distrus economia mondiala pentru urmatorii 200 de ani.

Barni a avut o copilarie fericita. Parintii sai ii faceau toate poftele. De exemplu, la implinirea a 12 ani i-au facut cadou ceva ravnit de toti copiii: un aspirator Phillips C500 cu motor silentios! Cat de mandru a fost Barni in ziua aceea, ce ture rapide de cartier a facut, calare pe tubul modernului aspirator, spre invidia celorlalti copii, dintre care unii, mai nevoiasi, inca zburau pe maturile demodate ale parintilor lor!

La aniversarea de 16 ani, unchiul Morbus din Caledonia i-a daruit prima bagheta magica, capabila de 74 de vraji (toate autorizate in categoria “amator”). Din acel moment Barni nu si-a dorit sa devina altceva decat vrajitor!

Aceast capat de poveste, candid si elucubrant, mi-a fost infuzat de doua evenimente: aniversarea a 2 ani de catre fiica mea, si deschiderea cu aceasta ocazie a unei sticle de Amarone Campolongo di Torbe 2003. Marturisesc ca reteaua mea neuronala complicata ma impliedica sa spun povesti normale cu iepuri, vulpi, ursi si cocosi. Orice poveste de adormit copiii inceputa de mine este atat de alambicata si virata spre absurd, incat nu primesc din partea destinatarului de-o schioapa, pe sfert adormit, decat un lapidar "nu-i buna. nu-i buna. alta alta." Daca ati citit cele de mai sus, v-ati dat seama si de ce.

Restul e necesitatea de a scrie despre vin si alte cuvinte decat: wow, maret, huge, nemaipomenit!

In mod ciudat, nu va pot insira o nota de degustare cu 87 de arome din care 24 de mirosuri florale, 35 de fructe si 4-5 gusturi stranii gen pietre de rau, cerneala, geaca de piele si mucuri de tigara. Acest vin, care costa vreo 100 de euro oriunde in lume, este un lichid catifelat, de cea mai densa culoare rosie-rubinie, consistent, plin, cu arome amintind de fructe confiate (smochina si curmala) si prajitura de casa facuta la cuptor cu ceva fructe de padure, cacao si multa vanilie. E greu de spus altceva, vinul e un lichid monolitic, dar foarte bogat, complex in uniformitatea lui, rafinat. Vinul pare sec, desi are 12 g zahar, si are peste 16% alc!, desi acesta- proba de maxim mestesug- este foarte bine integrat. Va rog nu cereti de la mine altceva! Daca doriti detalii tehnice cititi aici, veti afla tot ce aveti nevoie, despre cine il face, de ce, cum, ce struguri, cum ii chinuie, etc, etc.

E atat de bun incat ai sentimentul ca ai gresit deschizand sticla, ca trebuia sa astepti casatoria copiilor, botezul nepotilor, etc. 93 pct? sau 97? Nu stiu! Candva, pe langa aceasta mostra primita de la importatorul vinurilor Masi- Cramele Recas, va trebui sa platesc 100 de euro ca sa elucidez problema.

Vinuri pentru cei care se cred Napoleon

Citeam un interviu mai demult cu un prof. dr sau dr. prof nu mai stiu exact. Omul, mare sef la un spital de psihiatrie, denunta mitul nebunului care se crede Napoleon. Zicea ca in 30 de ani de meserie n-a intalnit decat un singur schizofren care umbla cu burta in fata si mana dreapta bagata intre nasturii de la pijama. E drept ca restul se credeau Stefan Cel Mare, Eminescu, ba unii chiar ei insisi (astia sunt cei mai rai) da' cu chip de supraveghere plantat in cap de securisti.
Acuma nu stiu exact de unde vine mitul asta cu Napoleon, dar e o certa indicatie a francofiliei noastre!
Ei bine, daca printre iubitorii vinului care ma citesc sunt si Napoleoni nedepistati inca de dr.prof. de mai sus, dati-mi voie sa va ajut, sugerandu-va cateva vinuri pe placul dvs. N-o sa va spun ca erau vinurile preferate ele Imparatului, pentru ca nu-i asa chiar dvs. sunteti, si stiti mai bine ce va place. Totusi daca nu stiti ce bautura sa alegeti dupa o mare victorie, infrangere, cearta cu Josefina, etc. va rog sa va inspirati din randurile de mai jos:





1. Sampanie! Adica la victorie de bucurie, la infrangere de necaz, vorba ta! Dar nu de oricare, ci Moet&Chandon. In fond, celebrul Imperial de pe etichetele de spumant, chiar de mana a saptea, sau chiar Angelli, de la imparat vine si a fost adaugat prima oara in 1863, ca un omagiu, pe sticla de Moet&Chandon Brut. Sampaniile acestea se gasesc si pe la noi, la preturi variate, in functie de sortiment. Daca vrei sa-ti amintesti altele despre aceasta sampanie, citeste si aici.




2. Un vin de zi cu zi potrivit pentru un imparat este un pinot noir de Chambertin. Pe vremea ta nu prea aveai de ales, domeniul fiind detinut de un singur om- Claude Antoine Gelquin(asa aflam de aici, pg. 83). Dar azi ai de unde alege! Cu un Domaine Armand Rousseau nu te poti face de rusine, zic eu. Daca esti un napoleon de limba romana, nu ai prea multe sanse sa-l gasesti usor. Dar sa nu subestimam vointa si resursele unui imparat, nu-i asa?







3. Un vin de vremuri grele. Izolat pe-o insulita mica din Atlantic ai crede ca e greu sa gasesti un vin decent! Nimic mai fals! De la o aruncatura de bat vine Vinul de Constance! Nu de Constanta, de Constance! Mandria Africii de sud, un vin dulce pentru timpuri amare! Se face la fel si-n ziua de azi, tot din muscat, tot bun, sa faca vreo 30-50 de euro, dar nu conteaza prea mult deoarece nu se gaseste in Romania!



Asadar, draga Napoleon, iata din ce varietate ai de ales. Doar ca, de cand cu medicatia asta, nu prea mai ai voie sa bei. Uite ce i s-a intamplat amicului tau Vadim!
Desi vorba aia: nebun e ala de voteaza, nu ala de e votat!

Viata si peregrinarile unei prune: Feteasca Neagra 2007 Paganus-


Acest vin este produs de Societatea de Promovare a Vinului – Dealu Mare Ceptura, aka Domeniile Urlati. L-am achizitionat de la standul lor, la Zilele Vinul.ro, contra a 30 de lei. Sec, 14% alc.
De ce l-am cumparat?
Ei bine, ca sa fiu sincer pentru ca am citit parerea lui Sorin. Apoi pentru ca am gustat vinul si mi s-a parut interesant.
Conform producatorului este 100% feteasca neagra. Spun asta deoarece e o raritate, majoritatea fetestilor negre fiind ajutate de pana la 15% merlot, sau de alte varietati pe post de carje pentru venerabila si prefiloxerica noastra varietate nationala.
Culoare: rosie-rubinie intensa. Ma uit pe notite: nu scrie nimic de purpuriu.
Nas: piele, ardei verde, prune verzi, si poate iluzoriu, un pic de lemn. Auster.
Gust: pruna coapta, visina, tanini fini, abundenti, corpolenta medie, aciditate ridicata, rotund. Lemnul e exemplar integrat, de parca nici n-ar fi:) O chestie de studiat si de alti producatori.
Finalul: pruna uscata, piper.

Face banii. E un vin puternic, barbatesc, cu o tenta bruta, nerafinata, de unde "Paganus". O realizare buna, as zice, fara mare incarcatura aromatica, dar cu structura, cu aciditate, cu tanin, adica vinozitate cat cuprinde. Apoi, abia la transcrierea notei de degustare mi-am dat seama ca o pruna si-a trait vegetala existenta in paharul meu: in nas a fost verde, in gust s-a copt, iar in final s-a mumificat de-a dreptul. Dumnezeu s-o odihneasca!

Scor 84 pct. O feteasca...barbateasca!

Aventurile lui Oz and James

Oz Clarke e un tip care se pricepe la vin. Oxford, echipa de degustatori, o groaza de carti la subiect.
James May se pricepe la masini. E tipul pletos din Top Gear, cel de care fac misto ceilalti doi. Nu se pricepe la vin, sau cel putin asta-i rolul.

Asadar, Oz traverseaza impreuna cu James Canalul Manecii, in incercarea aparent deznadajduita de a-l educa cat de cat pe iubitorul de autovehicule in ale vinului. Nu e usor, dar odiseea este subiectul zemos si amuzant al documentarului BBC. Va puteti consola totusi cu privelisti frumoase si ceva istorie (atata cat se poate auzi peste comentariile idioate ale lui James).
Bordeaux, Burgundia, etc, la volanul unui Jaguar decapotabil, macar atata sa faca si Top Gear pentru vin!

Iata aici primele minute din primul episod, dupa care va descurcati voi! (hint: cercetati un pic coloana din dreapta de pe youtube)


Enjoy!

Cabernet Sauvignon 2008 La Cetate Miracol

Acesta este un vin care intriga. Dupa primele minute, pentru ca trebuie sa marturisesc ca am obiceiul sanatos sa gust vinul chiar dupa deschidere- ca un detectiv ajuns primul la locul crimei, m-am gandit "damn, daca-mi doream gustul asta subtire si dulceag, cu lemn, zahar si fruct fermentat cumparam cu 6 lei un vin "premiat" facut intr-un garaj de pe Cosbuc [na: un bulevard din Galati]!" M-am luat cu cele casnice, care nu se termina niciodata daca ai un copil de 2 ani, si dupa o ora am ridicat din nou paharul cu un gest solemn. Ia sa vedem acum! Si...Miracol!
Culoarea rubinie a ramas tot frumoasa si ceva mai putin intensa decat te astepti de la un cab. Dar nasul a evoluat un pic. Fructe rosii coapte, o avalansa de condimente, lemnul s-a ascuns bine-merci, a aparut o tenta cerneloasa si minerala, de pamant reavan. Gustul e in continuare dulce, de fructe coapte cum ar fi cireasa, visina si obisnuitele fructe de padure, un strop de cafea, dar in evolutie apare cam tremurand si rahiticul tanin, care isi face treaba sustinand, sau mai bine zis dand corp, transformand dulceturile inapoi in fructe proaspete. Aciditatea e ridicata si bine face. Cand ai in fata un "claret" ca acesta, te astepti la ceva prospetime.
Totusi, ceea ce transforma acest vin dintr-unul dezagreabil in ceva destul de interesant este nuanta cerneloasa, usor amaruie care se deschide prin aerare si care da impreuna cu fructul un gust agreabil, tonic, ca de bitter, impresie care se rasfrange asupra finalului generos- dulce amarui, de cireasa amara si condiment.
Un vin easy-drinking, dupa noua directie a vinurilor de la Oprisor, cu tanin turat la minim, un soi de Sean Connery in tineretea sa de James Bond, pe cand parul nu se grizonase iar aliura de "Sir" statea ascunsa sub o flamboaianta superficialitate.
Nu mi s-ar fi parut bun daca nu mi-ar fi facut o prima impresie atat de proasta!

De la 45 de lei in sus, 13,5% alc, vin sec (zic ei), lin curgator, "light" dupa englezi si americani, "finesse" dupa francezi. Aur la Mundus Vini in Germania.
SCOR 84 pct.

PS: citeam pe un blog descrierea acestui vin ca fiind "ferm", "corpolent", "puternic". Am gustat acelasi vin?

Sortiment rosu, Casa lui Tutankhamon, recolta 1329 i.H, DOC Valea Nilului


Ei da, Tutankhamon, celebrul faraon al Noului Regat, bea vin!
S-au descoperit in mormantul acestuia vase care au continut indubitabil licoarea din struguri fermentati. Evident dupa 3000 de ani, n-a mai ramas ceva de degustat sau de vandut la licitatie de d-l Rodenstock:), dar testele au aratat ca in acele recipiente a fost candva vin.
Dar nu asta e surprinzator. Ci faptul ca pe vasele respective erau inscriptionate podgoria, anul, chiar si vinificatorul. Din cartea lui Patrick McGovern "The Search for the Origins of Viniculture" aflam ca regiunea din care proveneau majoritatea vinurilor era "Western River" iar vinificatorul preferat era Khai. Acesta apare pe majoritatea vaselor gasite in mormantul faraonului fiind singurul caruia i se atribuie vinuri din doua domenii: Casa lui Tutankhamon si Casa lui Aton [edit: se pare ca-i unul si acelasi lucru, vorba lui Costachel, chestie de branding, ce sa-i faci:)], dar si din ani diferiti (anul 4 si 5). Cel mai probabil anul 1 era anul incoronarii, asadar putem afirma ca primul DOC din lumea asta este din 1329 iH. Asadar la data inmormantarii lui Tutankhamon era un vin de 6 ani, sugerand ca si egiptenii preferau vinul invechit. Trebuie spus ca n-au fost la fel de meticulosi in a consemna si soiul de vita de vie, dar n-ar fi contat prea mult pentru ca oricum, cel mai probabil, erau vinuri indulcite cu miere si aromatizate cu diverse plante si condimente.

pentru vasele de vin derulati pe la minutul 2:

Senator Private Collection Alb 2009


Dupa sauvignonul Varius- un vin bun pentru 25 de lei, dupa private-ul rosu- un vin ok pentru 40 de lei, fratele alb "private" nu s-a ridicat la acelasi nivel.
Ei bine, un vin cu o culoare galben intensa cu reflexii verzui, cu nas usor ingrijorator cu un iz de cauciuc, note migdalate, iarba. Gustul aduce aciditate cam iesita din corp, nuante pronuntate de mar, ceva fructe exotice, si pana la finalul acid-amarui, cu certe indicii vegetale. E un vin de oarecare finete, dar aciditatea plus nuantele salcii, si mi-e sa nu fie ceva in neregula cu niste bacterii pe-acolo ori un tratament scapat de sub control, dau impreuna ceva nitel indigest, greu.
Nici o stiuca umpluta cu brocoli si morcovi, cu palton de maioneza, nici un crap prajit onest cu cartofi natur nu au fost acompaniate fericit. A cantat fals senatorul de data asta...

Senator Private Collection Alb 2009, sauvignon blanc, feteasca regala, riesling, podgoria Husi, vin alb sec. 40 lei. 74 pct.


Sa zambim cu...Murfatlar! Feteasca neagra "Schwarzes Meer"


Stiti genul de zambet: zambetul trezit pe fetele lor cand se da la televizor BD, sau scenete cu actori de comedie morti sau aproape morti. E ceva din tineretile parintilor si bunicilor nostri, care nu are decat o legatura slaba cu "partidul, ceausescu, romania", in rest are o legatura cu faptul ca erau (mai) tineri atunci.
Romania mai gri si mai intunecoasa, Romania "dinainte" nu-mi spune mare lucru. Eram si cam mic. N-o sa stau sa-mi amintesc precum Ponta si ai lui chestiuni despre comunism pe care nu le-am trait. N-am reverii dupa dero, ciocolata cu rom, cico. Nici disident din fasa n-am fost, nici securist de gradinita, desi recunosc ca din razbunare l-am parat la tovarasa pe amicul Varlan pentru ca a daramat corniza. Asta este, ma autodenunt! Oare am pentru asta dosar de colaborator cu regimul?

Vinul acesta e pentru nostalgici. Pentru cei care zic "pe vremea impuscatului era viata domnule, era ordine si disciplina, toti aveau locuri de munca, nu ca acuma!"
Pentru ei Murfatlar s-a gandit sa realizeze o colectie cu etichete retro. Bitterul Mamaia cu eticheta veche, o sticla de vin cu eticheta de export, ati prins miscarea.
Feteasca neagra "Schwarzes Meer" 2009 este un vin demidulce din 2009, probabil acelasi vin din cunoscuta gama "Zestrea Murfatlar". Nu cred ca vinul care a luat medalii de aur, la vremea lui, la concursuri internationale fie si doar de partea asta a cortinei, era demidulce! De ce ar vrea cineva sa bea un vin rosu demidulce e peste puterile mele de intelegere! Ce sa faci cu el? La masa nu poti sa-l bei, la desert nu prea merge, asa ca...?
In fine, vinul nu e cine stie ce, dar e baubil, are o aciditate buna, dar nici macar restul de zahar nu-l poate face corpolent ori profund, indiciile dulcege de cirese, zmeura, coacaze rascoapte- intregesc portretul unui vin subtire, patetic, siropos. Cred ca merge cu cola.

63 pct. 12 lei. Exclusiv in magazinele Murfatlar.

ConoSur Gewurztraminer 2010

Produs de ConoSur, Chile, Valle Central, 13,8% alc, alb demisec. Importat de Cramele Recas.
Aromele sunt bine definite si intense. Te ataca pe toate partile. De la culoarea aurie pana la nasul incantator in care fructe coapte se intalnesc cu o rara aroma de rahat turcesc (zahar/miere+petale de trandafir), lyche din compot, grapefruit, pere, un nas proaspat mustind a fruct.
Gustul e plin, rotund, cu aceleasi lyche, un iz rar intalnit de anason, mai bine zis de amestec de plante aromatice (veti recunoaste o farama din gustul bauturilor gen ouzo), iar finalul aduce a mar verde si o fericita tenta vegetala, cu asperitati ierboase si condimentate, care dezamorseaza pe cat posibil aceasta bomba aromatica. Vinul are un rest de zahar semnificativ (peste 7g), dar aciditatea mare te face sa descoperi acest aspect cu surprindere.
E greu sa nu-ti placa. La un pret de sub 30 de lei este o solutie pentru mancaruri cosmopolite, condimentate. Restaurantele cu specific asiatic ar trebui sa-l aiba musai in meniu!
83 pct. Un bun raport pret-calitate.

Masi Campofiorin 2007


Presupun ca orice parere despre acest vin italian trebuie sa inceapa cu povestea. Campofiorin e un vin clasificat Rosso del Veronese (IGT) si este realizat dupa o metoda mai ciudata, marca MASI. E un vin de dubla-fermentare, adica vinului obtinut din strugurii proaspeti i se adauga mai tarziu (pe la sfarsitul lui noiembrie) 25% struguri semi-uscati din aceleasi varietati (70% Corvina, 25% Rondinella, 5% Molinara), si amestecul astfel obtinut mai fermenteaza o data. Se matureaza in butoaie de dimensiuni mari, deci lemnul se face mai putin simtit. Alte detalii tehnice mi se par inutile, dar daca tineti mortis, iaca aici.

Culoarea e promitatoare, frumoasa- rosu-rubiniu intens cu ceva purpuriu pe margini.
Nasul e minunat. Pudra de condimente si ciresele negre se deschid in pahar in note subtile de pielarie, vetetale (fan), si fructe- stafida dar si curmale proaspate (ca tot au aparut prin marketuri).
Gustul m-a debusolat. Metoda de fabricatie mi-a creat alte asteptari. Vedeam un vin corpolent, greu, glicerinos, cu extract, nu gluma! N-a fost asa. Dar tradarea propriilor iluzii nu e un motiv de repros, lipsa fructului este. Vinul, cu o aciditate foarte mare- asadar atentie cu el- nu aduce nimic care sa o compenseze. Are tanin abundent, fin e drept, cu note de pruna inca necoapta, usor cernelos, un pic de visina, dar cam asta-i. Finalul mediu mai drege deziluzia, adaugand ceva fructe de padure confiate si iluzorii condimente.
Daca imi permiteti sa ilustrez acest vin as zice ca seamana cu o rama de tablou foarte mestesugit lucrata. Doar ca nu margineste nimic. Puteti sa umpleti golul cu o friptura sosoasa, sau cu mezelicuri condimentate, nu cred ca va protesta, dar asemenea lucruri pot fi ingradite si de rame mult mai ieftine. Ori acest vin e putin ciudat, ori anul n-a fost prea nemaipomenit in Veneto, ori eu am fost prins in offside la momentul degustarii.
80 pct, vreo 50-60 de lei in magazine specializate daca nu ai norocul sa-l primesti prin amabilitatea importatorului- Cramele Recas, carora le transmit toate cele bune pe aceasta cale.

Revin in scurta vreme cu un Campolongo di Torbe, un amarone produs tot de MASI, care promite mult, mult mai multe.