Cei de la Averesti au treaba! Cand ai aproape 600 de hectare, dintre care 100 cu Busuioaca de Bohotin, nu esti tocmai o crama boutique, asta e sigur!
Si uite ca se facu vremea pentru o noua gama pentru retail, care se va numi Herb. Etichetele aduc cu un blazon mai futurist, nu stiu daca asta si-au dorit, dar parca e un extraterestru in mijlocul lui. Ma rog, e posibil sa fi vazut prea multe filme SF in ultima vreme si sa mi se para...
Ii spun blazon ilustratiei pentru ca m-a influentat contraeticheta, pe care apar doua definitii pentru "herb". Una e din DEX si inseamna "blazon, stema, in limbaj arhaic", a doua trimite spre limba engleza, unde "herb" e denumirea generica pentru "ierburi". Ma rog, "plante aromatice" suna mai in ton cu vinul. Extraterestri, plante, alien herb, mai bine ma opresc :)
Asadar, am avut in teste trei busuioace de Bohotin 2017, vinificate in sec, demisec, respectiv demidulce. Vreau sa va spun ca m-a surprins placut descrierea de pe contraeticheta fiecarei sticle, fiind destul de fidela continutului din punct de vedere al descriptorilor aromatici. Intensitatea este destul de ridicata in toate versiunile, cu un plus pentru demidulce (cum era de asteptat). In ce priveste culoarea, vedeti si dvs., este cea asteptata si regulamentara.
Insa trecand prin toate aromele de trandafiri, busuioc, nectarine, muscat, grapefruit, ceea ce mi-a placut este aciditatea respectabila, specifica zonei, care face chiar si varianta demidulce sa fie bauta cu placere, fara sa simti impulsul de a cauta paharul cu apa.
Primele doua au 13% alc, dd-ul 12,5, dar este bine integrat, nimic de obiectat aici.
Sigur, vorbim de vinuri de retail, la care aromatica impetuoasa e mai importanta decat stiu eu ce inflexiuni subtile, corpolenta monolitica, potential de evolutie etc.
Insa toate sunt vinuri curate, bine lucrate, si pe care, la pretul comunicat de 20 lei, nu te poti supara. In puncte: 84, 82, 84
Poti sa contempli corespunzator universul, vara, la umbra, cu un pahar de Busuioaca rece. Eu as trage inspre sec, care oricum nu e foarte sec, sau spre demidulce, daca e si un desert implicat, dar fiecare cu naravurile lui.
In concluzie, e de bine! Pe de o parte, este o idee noua sa oferi consumatorului atatea pliuri ale aceluiasi strugure in aceeasi gama, pe de alta este un exercitiu interesant sa degusti vinurile unul dupa altul. Nu ca e musai, ziceam si eu asa!