Rose Avincis 2016

Un rose somon din Cabernet si Merlot, din zona Dragasanilor, cu aromatica de zmeura si grapefruit roz, continuand impresia citric amaruie in gust si in remanenta, imbiind la asocieri gastronomice, mai degraba decat la consumul convivial.

DOC Dragasani, 13,5%, 35-40 lei, 82 pct

Feteasca Negra La Cetate (2015) Crama Oprisor

Iata o Feteasca neagra bine facuta, rosie-rubinie cu reflexii purpurii, cu aromatica de prune, mure, cu adieri vanilate, bine integrate in corpul mediu sustinut de taninuri neintruzive, amabile. Nivelul de alcool e respectabil, 14,5%, asa incat am gasit ca racit un pic mai mult, pe la 16 celsius, devine si mai cu duca-s-ar pe gat.

 IG Dealurile Olteniei, 14,5%, ~ 40 lei, 85 pct 

Note despre notele de degustare

Oricat ar parea de incredibil, oamenii nu s-au ocupat de critica de vin dintotdeauna. Sute si sute de ani au folosit un lexic minimal, formal din "fin", "gros", "usor", "elegant", "parfumat", cu "un buchet minunat" si alte cateva cuvinte.

Deschid  Revue des vins et liqueurs, numarul din ianuarie 1891 si ce sa vezi? Nici un "review" in ditamai Revue-ul! Se vorbeste de piata, preturi, liste de producatori, dar nimeni nu invartea paharul inainte sa se pronunte scriptic, public si definitiv asupra licorii. 

Cum s-a ajuns la lista nelipsita de descriptori, la "cafea", "fructe negre de padure", la "paducel" si "cutie de mingi de tenis proaspat desfacuta"?

credit foto decanter.com

Eu unul cred ca totul a inceput de la titanii Andre Simon si ulterior Michael Broadbent. Ei au fost unii dintre primii care si-au propus o analiza directa, frontala a vinului, o descriere totala dpdv organoleptic, moderata ici colo de figuri de stil. Un stil distinct, ironic si elegant il are si Hugh Johnson.
Apoi a venit Robert Parker. Intr-un fel, el a preluat mult din stilul lui Broadbent, dar l-a impins mai departe. El a introdus cu pasiune descriptorii oarecum bizari gen "cutie de trabucuri", "cap de cibrit" si o pleiada intreaga de plante, fructe si obiecte, propulsate iata! la o celebritate nebanuita si neasteptata! De exemplu: "ataca palatul cu un crescendo de fructe negre intense, coapte si concentrate intretesute cu arome de baric, carbune si jar arzand"

Jancis Robinson a propus intotdeauna o abordare mai spontana a descrierii. "Inca plin de aderenta, cu o usoara impresie de ceara invechita. Admirabila dovada a potentialului de invechire a Muscadetului. Dar inca plin de prospetime si extrem de suculent si apetisant, oarecum salin. O treaba minunata si cu doar 12% alcool! "

Andrew Jefford (Decanter) are o certa latura poetica, nu chiar atat de extinsa ca a Marinelei Ardelean ( :) ), dar orisicat: un vin "gata sa porneasca, cu mustatile atent periate si cravata spilcuita pentru o intalnire turbulenta cu bautorul sau". No comment!

Astazi e de neconceput o revista de vinuri fara cronica de vin. Care recolta, ce arome, cat alcool, cati bani? Are o mineralitate caracteristica? Are corp? 

Insa odata cu aplicatiile gen Vivino, pana si cea mai succinta nota de degustare a devenit oarecum caduca. E un vin de 4,7 stele la 25 de lei, ce sa vrei mai mult?

Pana la urma depinde de cine e cel care scrie si de ceea ce cauta consumatorul acestor note de degustare. Daca cauti ludicul in paragraful unei descrieri de vin atunci bine ati venit, dragi metafore si comparatii! Insa daca esti bautor de puncte, vorba lunga, saracia omului. Cum zicea si Hugh Johnson: intr-un tabel, un simplu numar bate un epitet intotdeauna! 

Trei vinuri românești și tot atâtea lucruri bune!

Am ales câteva vinuri din Selgros Galați gândindu-mă la un singur lucru: la ce nu aș alege în mod obișnuit :) Din variate motive, căpătăm de-a lungul timpului marote: nu ne place eticheta respectivă, am gustat ceva acum 10 ani și nu ne-a plăcut, s-a uitat urât cineva de la marketing la noi (glumesc, toți oamenii de PR și marketing ne iubesc sincer) etc etc. 

Apoi, fiind slujbaș în templul diversității, gustând aproape zilnic vinuri din te miri ce și de aiurea, trimise de negustori și importatori spre competenta mea dare cu părerea (s-aveți rezon și mizericordie dacă ironia/autoironia mea e uneori prea camuflată), ajungi să nu te întâlnești prea des cu vinuri românești provenind de la nume foarte cunoscute publicului larg. Așa că mi-am zis: Oh, mărită Fortuna, să ridicam paharele și să începem cu: 

Promessa Rose 2016 Aurelia Vișinescu. Un nume cunoscut în lumea vinului românesc, Aurelia Vișinescu s-a făcut remarcată la Cramele Halewood, mai ales prin obținerea unei mari distincții în 2002, la Concours Mondial de Bruxelles, pentru un vin din cunoscuta și acum defuncta gama Prahova Valley. Au trecut aproape 15 ani până un alt producător autohton să egaleze aceasta performanță. Între timp, Aurelia Vișinescu a început o nouă aventură la Domeniile Săhăteni (jud. Buzău, chiar la granița cu jud. Prahova), care s-a "rebranduit" în urmă cu câțiva ani sub numele oenologului.

Nu avem informații pe etichetă despre strugurii folosiți, insa Google ne indică prin meandrele sale un blend neobișnuit de Pinot noir, Syrah și Pinot Gris/Grigio. 

Culoarea e un rose virat spre portocaliu, cu nuanțe de cireș, dar nefiind pictor nu trebuie să ma credeți pe cuvânt. Aromatica e ușor florală, cu impresii clare de fructe roșii, gust proaspăt, corp mediu, cu aciditate mare și rest de zahar mic. Remanenta e medie, acrișor-vegetală. 

Este un DOC-CT (cules târziu), oarecum neobișnuit pentru un rose, cu 13,5% alcool și preț gravitând în jurul a 35 lei. Fără a fi ceva luxuriant, își face bine treaba de licoare jovială, răcoritoare, de vară, eventual potrivită pentru ocazii fericite, după cum denumirea și eticheta ilustrează fără prea mare echivoc. În atare condiții nu pot scăpa de imaginea "ordefului" de nunta/botez cu nelipsitele sale rulade de carne. Cea de pui ar intra mai bine, dar să vedem dacă merge și cu așa ceva.

Chateau Valvis Chardonnay 2014. Jean Valvis e un cunoscut om de afaceri, de al cărui nume se leagă câteva din cele mai cunoscute branduri din industria alimentară, ca să-i zicem așa. Domeniile Sâmburești (jud. Olt) sunt foarte prezente pe piață, de la magazinașul din colț până în supermarketuri și pe meniul multor locante. Cu toate acestea, există o deosebire între calitate și notorietate, diferența care devine, prin trecerea anilor și prin investițiile în tehnologie, din ce in ce mai subțire. Gama Chateau Valvis propune ce are acest producator mai bun, fiind destinată exclusiv Horeca și magazinelor specializate. Ca orice chardonnay baricat (maturat în butoaie de stejar) are nevoie de puțin timp pentru a-și clarifica "aromatica" și odată ce o face, vom descoperi pe lângă culoarea aurie intensă, adieri florale (salcâm, floare de viță), păducel și citrice, dar și de vanilie si pâine prăjită. Gustul e moderat citric, mai suplu decât așteptările, cu o remanență bună, dulceagă și cu o notă distinctă, vegetal-amăruie. Nivelul de alcool este mare, 14,5%, provenit și de la culesul târziu, dar este bine ascuns de greutatea aromatică și de tușele vanilate. Prețul e destul de mare, aprox 80 lei, deci dacă căutam chilipiruri, n-o să le găsim aici. Însă nici dezamăgiți n-o să fim, ceea ce-i destul de important. L-aș încerca la o supa cremă de dovleac. Cine nu riscă nu caștigă, nu-i așa? 

Purpuriu 2014 Casa Isărescu. Prima întrebare care ne vine în minte în legătură cu acest nume, nu este dacă vinul e bun sau rău, ci cât de repede va ajunge euro la 5 lei. Însă asemenea înțelepciune nu e pentru noi, muritorii, care rămânem doar cu certitudinea că o butelie din acest vin al iubitului fiu al Drăgășanilor (căci da, omul e de-acolo) e prețuit pe la 45 de lei. Deci, domnu' guvernator, dacă vreți să țineți vinul la rotunjorul preț de 10 euro la raft, vă rog eu, faceți ceva cu raportul de schimb, că se strică cifra rotundă cu toate mașinațiile astea politice din ultima vreme! 

Crama Isărescu are reputația producerii unor vinuri mai de moda veche. Apropos, dacă se numește Purpuriu să știți că e din soiul care pătează. Dacă nu spălați paharul imediat după utilizare, s-ar putea să aveți nevoie de oțet și bicarbonat ca să scăpați de nuanțele purpurii. 

Este produs din Cabernet sauvignon și Merlot, are nevoie de putin aer (carafa, 30 de minute, poate mai mult după posibilități), o temperatura de servire pe care eu o găsesc mai bună undeva pe la 14-15 celsius (așadar un pic mai rece decât clasica "temperatura camerei" de 16-18 celsius). Olfactiv descoperim porumbe, pielărie, prune afumate, atacul e așteptat de puternic, cu o structură tanică care ar sustine înca un vin pe lângă acesta, ușor vanilat pe final, cât să îmbune impresia lăsată de nărăvașele taninuri. Alcoolul indică borna 13,5% și e bine integrat. 

E un vin sec și musculos, poate prea după standardele statuilor romane, agreabil după gustul omului, care n-are nicio șansă să fie ridicat în slăvi de unul singur, dar în asociere cu ceva cărnos și la fel de rustic ar putea împlini o experiență plăcută. Cum ar fi, de exemplu, o farfurie mare de Plov. Dacă e prea exotic pentru dumneavoastră, atunci încercați o friptură de vită!

Of, ați obosit? Păi după atâta turism interactiv, cred și eu! 

(aparut si pe Selgros cauta pasiunea)