Cu ochii în 3,14 pahare!

****
Am o poveste pentru voi. E scrisă de marele Hans Cristian Andersen, scriitorul danez cunoscut în toată lumea pentru „Crăiasa Zăpezii”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului” sau „Rățușca cea urâtă”. Povestea de azi nu e printre cele mai cunoscute. E puțin melancolică și meditativă. Vă încurajez să o citiți. 
Este "Povestea unui gât de sticla", in traducerea lui Alexandru Philippide. Să vă dau un citat stimulativ: "Sticla noastră se bucura pretutindeni de cel mai deosebit respect și poate că pe vremea aceea, dacă i-ar fi spus cineva, n-ar mai fi crezut în ruptul capului că are să ajungă odată un ciob mărunt și schilod din care să se adape un canar, rătăcit și el într-o casă veche și aproape părăsită. Lada în care a fost așezată întâia oara a fost coborâta în pivnița unui negustor de vinuri. Numaidecât a fost scoasa din paie și spălată cu apa curată. A simțit atunci ceva foarte plăcut. Apoi au pus-o deoparte, goala și fără dop. Se simțea parca stingheră. Îi lipsea ceva și nu știa ce. În cele din urma a fost umplută cu un vin strașnic, dintr-o podgorie renumită. Au astupat-o cu multa dibăcie, iar peste pântec i-au lipit o eticheta pe care erau scrise următoarele cuvinte: „Prima calitate“. Era asemenea școlarului care-a luat premiul întâi și mândria era pe de-a-ntregul îndreptățită."
Ei? Cred ca sunteți de acord că nu sunt multe povești clasice care să aibă ca personaj principal o sticlă de vin!

****
Iată textul ultimei strofe din Le serpent qui danse (volumul Les Fleurs du mal, al lui Charles Baudelaire):
Je crois boire un vin de bohême,
Amer et vainqueur,
Un ciel liquide qui parsème
D’étoiles mon cœur !

Și acum vă invit sa citiți trei traduceri diferite ale versurilor de mai sus:
Parcă beau balsamuri grele
De amar și glorii
Și-mi presară-n suflet stele
Bolțile cu norii. 
(trad. Ion Caraion)




Parcă aș bea deodată
Un vin cu-aroma grea
Și-un cer ce mă îmbată,
Sorbindu-l, stea cu stea
(trad. Octavian Soviany)

Parcă beau licoare rară,
Vin de glorii grele,
Cer lichid care-mi presară
Inima cu stele! 
(trad. Petru Dincă)

Un vin nu vorbește de la sine. Are nevoie de un interpret, de un traducător. Știți desigur expresia italiană "traduttore, traditore", care atrage atenția ca deși prin traducere universul cultural al unei limbi se lărgește cu noile pagini "aclimatizate", inevitabil ceva se va pierde din sensul originar, ceva nu va face trecerea în noua limbă.  Ambele variante mi se par adevărate.

O sticla de vin este ca poezia lui Baudelaire, iar băutorii- precum traducătorii chemați să o tălmăcească. Unele traduceri vor fi mai muzicale, altele mai fidele, altele vor fi atât de departe de înțelesul inițial încât cu greu îți vei da seama ca în miez sunt același lucru. Unii traducători se vor inspira din înaintași, alți vor căuta să fie complet originali. Pentru unul poate fi o strofă minunată, pentru un altul o banalitate prețioasă, pentru unul o încântare, pentru altul platitudine și plictiseală.

****
Un studiu foarte respectabil produs de câțiva cercetători americani, publicat în  Proceedings of the National Academy of Sciences (care e ditamai revista de știință, locul unde publici dacă vrei premiul Nobel. Dacă doriți o traducere pentru oameni normali iaca aici) arată că ceea ce ne separă de alte rude cu patru membre este capacitatea de a asimila alcoolul fără sa cădem pe jos din prima.
Am fost primate, trăitoare în copaci. Multă vreme oamenii de știință s-au întrebat care ar fi fost motivul pentru care strămoșii noștri au părăsit siguranța coronamentului pentru pericolele solului. Și răspunsul pe care l-au găsit este...fructele fermentate!
Vedeți voi, orice primată ar fi ingurgitat o fructă fermentată ar fi intrat într-o stare veselă. Și odată intrată în acea stare ar fi fost pradă ușoară pentru suratele mai sobre, cât și pentru celelalte bestii care trăiau pe acolo.
Și așa se făcu că acum 10 milioane de ani, o primată, pe care o vom numi de dragul discuției- Gigel- a căpătat o mutație genetică care o făcea prima posesoare din univers a enzimei ADH4, adică chestiunea care ne face și azi (relativ) rezistenți la alcool.
Ei, din momentul acela Gigel și urmașii săi au putut mânca fructele căzute pe sol fără a cânta instantaneu My way și a dansa Macarena. Un avantaj imens față de celelalte maimuțele, care mureau de foame prin copaci de frica prădătorilor care le-ar fi luat ca din oală dacă s-ar fi împleticit prin pădure după câteva fructe căzute. Printre care- mai ales- vitis silvestris, străbuna viței de vie actuale.

****
Acum două săptămâni, într-un loc draguț din București am fost părtaș la o verticală de Emeritus Rotenberg. Legendă: “verticală” în domeniul vinului înseamnă o degustare din același vin produs în ani diferiți (peste trei, că altfel e o mini-verticală), "Emeritus" e o denumire comercială, în acest caz un anume vin, iar "Rotenberg" este producătorul acelui vin, crama lui Mihail Rotenberg, un veteran al industriei IT, care la bătrânețe s-a întors în patria mumă ca să producă vin la Ceptura, în Dealu Mare. Tot ce produce el este din Merlot. Doar ca îl face în…nu le-am numărat, dar sunt multe variante. Face inclusiv un vin alb din Merlot. Da, e posibil, pentru că pulpa boabei de strugure e incoloră și dacă nu lași mustul să ia contact cu pielițele, se poate obține un vin alb din majoritatea strugurilor roșii.
Însă acum e vorba de Merlot Rotenberg. 
Scriu acestea deoarece acum câteva zile, am trecut pe la Selgros Galați și am văzut în raft un Emeritus 2008. Iar la degustarea pomenită am zis de el (mă autocitez cu nesimțire) ” 2008 Aici e miezul! Arome interesante, complexe, intrigante de leuștean uscat, ciocolată albă, fructe negre, cireșe negre, cu gust delicios, îmbietor, final lung, cu ierburi aromatice și cireșe confiate. 90 puncte”. 90 puncte sunt multe. Pentru vinuri românești, nu cred că am receptat la nivelul asta mai mult de 30 de etichete în 9 ani de consemnare, care să sară peste această barieră axiologică. Deci, atenție!

****
Oameni buni, vorba lungă, sărăcia omului! Eu știu asta bine, pentru că (zice-se) vorbesc mult! Așa că să ne veselim cu un pahar de vin bun alături!


 *publicat in campania SELGROS cauta pasiunea


0 comentarii: