#România

Suntem un popor care rezista. Asta e superputerea românilor. Am rezistat in fata atator calamitati incat suntem si pentru istoricii occidentali un soi de enigma. Vorbim o limba inexplicabila in contextul nostru geopolitic si nu in sensul recent, ci in cel raportat retrospectiv la cel putin o mie de ani, de cand am aparut textual in istorie. Noi adica valahii, moldovenii, românii, minoritatile, de fapt toata lumea inca traitoare pe acest pamant. Suntem inca aici, nu-i asa? Chiar daca uneori am fi vrut ca celalalt sa nu fie.

Problema noastra e ca rezistam si uitam. Asta e un neajuns al subzistentei ca ascundere imunda in bordei, al ascunderii de tătar, de boier, de vătaf, al ascunderii de aproape orice. Pana cand rezistenta se privatizeaza atat de mult, incat face din comunitate un monstru, un strain invaziv. Stapanirea, Statul, Puterea sunt si ele expresii invadatoare, daunatoare. Nu poti rezista de unul singur, insa toate astea sunt o necesitate a supravietuirii, nu o alegere. Ca Dumnezeu. Dumnezeu da, Dumnezeu ia. Si pensia si subventia la medicamente si ajutorul social si toate lucrurile fara de care multi nu pot trai. Asa Statul ajunge Dumnezeu. Iar omul se raporteaza la partidul-stat, uns de Revolutie pe Pamant, ca la Inalt Prea Sfantul. Adica pacatos, dar smerit ritualic. 

Peste 90% din populatia României e crestin ortodoxa. In practica vreo 90% din cei 90% sunt credinciosi culturali, vorba scriitorului turc Orhan Pamuk, adica respecta ritualurile importante (inmormantari, botezuri, cumetrii etc), isi fac ocazional cruce cand trec pe langa o biserica, dar nu respecta Crezul in intensitatea sa cotidiana, ba din contra.

Am dezvoltat un soi de duplicitate, de perversitate atat de sincer asumata, incat nici nu ne mai pare ciudata. E unul din motivele pentru care PSD e inca cel mai mare partid din tara. Tocmai deoarece rezistam. Pentru ca ritualic, formal, ii dam credit o data la patru ani. Ii consideram la fel de rai si corupti ca pe oricare altii, pentru ca ei sunt intotdeauna altii, nu-i asa?, insa de voie, de nevoie, trebuie sa-i sustinem, deoarece fara ei suntem pierduti. Pentru ca noi stim ca ei intretin acesta rezistenta de bordei. Ne ofera firmituri, pe care, in adversitatea inconjuratoare, datorata tot lor in mare masura, le intrerpretam ca marinimie. Si e OK pentru noi, caci ne-am invatat sa traim din resturi. Din resturile descarnatului sistem de asigurari de sanatate, de pensii, de orice. Restul il punem noi, pentru ca fiecare, in saracia sa, mai are cate ceva pus deoparte, ca sa unga masinaria urat scartiitoare. Ar face bine sa aiba!

Aici apare in poveste hashtag-ul din fata. Il stiti toti, chiar daca nu stiti ce inseamna. El e: #. 
Pentru romanul rezistent din fire, e ciudat sa iasa unii in strada sub acest slogan familiar "rezist". Cu acest "#" alipit. Sigur, e o chestie a tineretului, o indeletnicire de retete sociale, o mica cabala pubertina. 
Hashtag e o metadata, adica un semn care transcende textului, care il plaseaza intr-o paradigma. Prin simplul fapt ca e o paradigma se desparte de poporul rezistent. Care nu stie ce inseamna "meta" sau "paradigma", dar nu asta e un pacat si nici macar ideea. Pentru ca #rezist e tocmai rezistenta in fata rezistentei multimilenare de bordei. Ea vine din degetele si sinapsele unor tineri educati in oarecum alta paradigma decat parintii si bunicii lor. # separa aspiratiile, ba chiar si realitatea, creeaza o Românie paralela, minoritara dar reala prin impartasirea celor din piata la fictivele ei valori.

#România e România lui Balcescu, a lui Bratianu, a lui Cuza, a lui Carol. Sau, daca preferati, a lui Eminescu, Cosbuc, Goga, chiar si a lui Cioran si Brancusi. O altfel de tara, o tara ca o idee, ca un proiect, ca o aspiratie. N-a fost sa fie nici pentru ei, insa rudimente din credinta lor s-au coagulat in România traditional rezistenta si ne-au transformat incet-incet. 
Nimic nu se va intampa maine. Nu in fibra poporului nostru. Se va abroga o ordonanta de guvern, se vor adopta altele. Dar incet, incet, atat de incet incat generatii la randul vor spune ca nimic nu se schimba, asa cum spunem si noi azi, faramele #-ului isi vor lasa genele in ADN-ul neamului. Si intr-o zi, dragii mei rezistenti, intr-o zi nebanuita si neanuntata, acea #Românie se va naste.

Nu vom fi aici ca s-o vedem, dar un lucru il face sigur metadata: poate sa se duca in sus si in jos prin motorul de cautare al istoriei. Asta e tot ce face. Dar e de ajuns.

Grasa si ADN-ul. Plus Colocviu la Moscova 2015 (Casa de Vinuri Cotnari)

Ilustratia din Ampelographie (1903)
Chiar daca zilele astea se vorbeste mult mai mult de DNA decat de ADN, Grasa de Cotnari e intotdeauna un subiect interesant din punct de vedere ampelografic.
Originea si legaturile de rudenie sunt obiectul mai multor teorii, pe care le supun amuzamentului dvs in cele ce urmeaza:

1. E uitata de Zalmoxis pe Pamant. Dr. Ion Pusca spunea ca Grasa s-a nascut "in inima Daciei istorice", in podgoria Alba, soi ancestral cultivat din cele mai vechi timpuri. Dr. Pusca si dacopații ar face casa buna. Evident nu aduce nicio proba in sustinerea acestei teorii, dar suna bine pentru sufletelele nationaliste care cred in piramidele energetice de sub muntii Bucegi.

2. E de origine ungara, dar nu e Furmint, adica "seful" varietatilor din Tokaji. Ipoteza sustinuta de Roy-Chevrier in Ampelografia franceza de la 1903. Tot acolo gasim si legenda cu germanul Gutnar care a plantat aceste vite de vie in vremea lui Etienne le Grand. Gutnar, Cotnar, Valea Ungurului, cine stie? Roy-Chevrier spune ca diferentele dintre Furmint si Grasa sunt prea manifeste ca sa merite discutie.  
In Wine Grapes (Robinson, Harding, Vouillamoz) sunt citati Galet si Dejeu care "par a fi de acord" ca Grasa e una si aceeasi cu Kövérszőlő (strugurele gras), insa legatura nu e confirmata de studii ADN. Mai mult Kövérszőlő e cunoscut doar din secolul 19, insa cercetatorii maghiari Varga si Balassa zic ca e acelasi lucru cu Fejérszőlő (varietate disparuta dar pomenita in texte vechi despre Tokaji). Hm...un argument cam slabut pentru asa o...Grasa, dar am retinut teoria.

3. E Furmint sau se trage din Furmint. Dupa dendograma din articolul "Phylogenetic relation of the romanian native varieties of grapes by DNA analysis" de Gabriela Petrea și Liliana Rotaru, reprezentare grafica bazata pe analiza ADN, reiese ca Furmintul si Grasa de Cotnari sunt inrudite. "Also, the vicinity of Grasa de Cotnari and Furmint varieties denotes their relatedness, also proving that Grasa de Cotnari originates from Furmint variety. RAPD analysis confirmed the affinity of sub-varieties of the past". Inteleg de la alti specialisti ca e criticabila simplitatea metodei, insa concluziile par conforme cu analiza ADN. Adica s-a demonstrat ce s-a vrut. Mai inteleg de la oamenii care pricep mai bine ca mine lucrurile acestea (multumiri lui Dragos Leordean), ca mai toate studiile sunt asa, de unde si concluziile uneori contrare.  

4. Nu e nici una din ele. Acelasi ADN, dar alte studii si  alte concluzii. Din dendrograma prezentata in "Use of Random Amplified Polymorphic DNA (RAPD) to Study Genetic Diversity among Romanian Local Vine (Vitis vinifera L.) Cultivars" (autori: Monica BODEA, Doru PAMFIL, Rodica POP, Iulia Francesca POP) reiese ca Furmintul si Grasa stau in cartiere diferite. Interesant e ca vecinii Grasei sunt Busuioaca de Bohotin si Babeasca gri. Cateva blocuri mai incolo sunt Feteasca alba si cea Regala. Mai la dreapta e varful unei piramide energetice.
Cu ochiul meu de nespecialist as zice ca aceaste similitudini pot aparea si din pricina coabitarii multiseculare in acelasi areal. 


Daca tot am vorbit atata despre dumneaei, ia sa si degustam una:
Grasa de Cotnari 2015 "Colocviu la Moscova". DOC CT Cotnari, sec, 14% alc, ~45 lei
Alb-aurie, aromatica de flori albe delicate, pere si mere, gust robust, cu aciditate mușcătoare de zarzara, remanenta buna, tot in registru acid. Pariez pe un potential mediu de evolutie. Se progreseaza notabil la CVC. 86 pct. 

Nu stiu care e feedback-ul poporului la denumire si la textul de pe eticheta, dar "tovarasa" bonoma si zglobie care descreteste fruntile e tot acolo. In fine, doar daca te uiti :)

Clio 2014 Bodegas El Nido (Jumilla, Spania)


Uaa, ce bestie! Mix de 70 % Monastrell, 30% Cabernet sauvignon, cu 24 luni in baric, care da o licoare opaca, densa, cu 15.5% alcool! 
Emana un sentiment de lume noua, exprimat prin cremozitate si o curgere frumoasa de taninuri dulci, sentiment confirmat de numele oenologului: vestitul australian Chris Ringland (creatorul Rockford Three Rivers). De altfel, crama e un joint venture intre acesta si familia Gil (Bodegas Juan Gil).

Olfactiv este destul de complex: afine, mure, macese uscate, cafea si un iz forestier incadrat de dulcegarii: lemn dulce si vanilie. Insa marea calitate e ca in ciuda senzatiei de densitate (utile la strunirea nivelului mare de alcool, chestiune stapanita bine in lumea noua), vinul nu da senzatii toride, gemoase ci denota savoare si un "free-flow" periculos. Lichidul cade, aburii urca. Are o buna remanenta, dulceag-condimentata.
~150 lei, 92 pct. 144 lei pe Smartdrinks.ro