Un supravietuitor: Red Paradox Merlot 2005 de la Vinarte

"Red Paradox" ? Sunt sigur ca exista o explicatie pentru denumirea acestui merlot de Zoresti. Dar sa n-o cautam prea tare, intrucat paradoxul a fost rezolvat printr-o metoda infailibila: desfiintarea.
De fapt, (putina lume stie!) acest Red Paradox este adevaratul frate al lui Prince Matei (thriller, soc si groaza). I-a ramas doar ce nu a luat celalalt, trista viata. Înăbuș din fașă (iata, tot chestiune de maternitate!) pista telenovelistica. pentru ca nu-i asa?,  la vinuri toate astea chiar functioneaza si nu se supara nimeni, fratele mai oropsit nu devine un crunt interlop, geamanul rau etc. Paradoxul (precum urmasul sau din prezent- Merlot Villa Zorilor) e produs din strugurii sau din vinuri care nu intra in componenta varfului de lance de la Vinarte. Ca sa inchidem paranteza, sa zicem ca 2005 a fost singurul an in care Red Paradox a fost stapan pe situatie. Fratele mai mare nu s-a produs, din pricina unui recolte nu prea generoase si care nu a satisfacut standardele de calitate ale producatorului.  Tocmai de aceea, in acest caz, ezit sa spun ca avem de-a face cu un vin de clasa B. 
In fine sa nu cerem prea mult de la 18 lei, cat costa acest vin in Metro, unde se gasesc simultan- 2005 si 2008. Stiind ca a stat, oho!, mult si bine in rafurile respectivului hypermaket, nu eram insa pregatit sa abandonez speranta si bine am facut, pentru ca acest vin de 8 ani s-a dovedit o frumoasa expresie  de anduranta si caracter. E daca vreti ca o gran reserva spaniola gasibila in Kaufland si care a cauzat placute surprize blogosferei. Si e un exemplu ca, fie problemele de cash-flow ameliorate, si producatorii romani ar putea arunca pe piata vinuri maturate, un segment de piata aproape in totalitate lipsa. Si nu vorbim de pseudo-vinurile de colectie, naclaite cu praf si in mare parte de nebaut, vinuri cumparate de niste smecheri la un pret de nimic din vagaunile statiunilor de cercetari si puse pe piata la preturi care cauzeaza zambete, mai putin celor care il cumpara pentru ziua de nastere "a lu' dom' director".
Asadar, un vin de un rosu rubiniu frumos, stralucitor, cu o aromatica conforma cu asteptarile, de foaie de tutun, fructe rosii coapte, pielarie si carne uscata. Un gust suculent, cu nuante de cirese, tuse vagi vanilate, afine rosii, ciocolata, dar si un caracter usor ierbos, aromatic si  diafan, mai ales pe final. Inca viu, cu acea baubilitate ridficata a vinurilor rosii polisate de timp. 6 luni in baric, 13 % alcool. 
In concluzie, as zice ca pe piata exista mai multe astfel de vinuri romanesti cu rezistenta medie la timp si intemperiile specifice statului ani de zile vertical, sub lumina becurilor, in raft. Doar ca identificarea unui astfel exemplar tine mai mult de noroc decat de stiinta. Sigur, trebuie sa te uiti un pic la el, sa compari nivelul de lichid fata de alte exemplare, sa incerci sa identifici culoarea, ceea ce nu-i usor, prin cromatica inchisa a sticlelor. 83 pct. 


Vinurile pretioase de la Domeniile Franco-Romane

Terre Precieuse se numeste gama de top a celor de la Domeniile Franco-Romane (DFR), producatorul de vinuri ecologice si biodinamice din Sahateni (jud. Buzau), podgoria Dealu Mare. E unul din acei producatori cu vechime de a caror existenta cam uitam, mai ales pentru ca nu face prea mult scandal de marketing.
In gama gasim doua licori. Un chardonnay si un pinot noir.

Chardonnay 2010 este un alb baricat, cu vizibile depuneri de cristale pe fundul sticlei, un vin care probabil datorita metodelor mai "umane" de producere s-a prezentat destul de morocanos si monosilabic dupa transport, dar ulterior, dupa ce s-a odihnit peste noapte m-a surprins placut. Culoare galben pai cu usoare tente verzui, un nas intoxicant de flori de crin, vanilie si compot de gutui, urmat de un gust plin, untos, dar cu foarte buna aciditate, recognoscibila in note de fructe gen pere, gutui, papaya si cu mar zemos, invelite in condimente dulci de patiserie si un final acrisor si suculent ca de mar granny smith. E cu atat mai surprinzator cu cat vorbim de un vin alb deja spre maturitate. Si da senzatia de seriozitate dar si promisiunea de evolutie interesanta pentru anii urmatori. 44 de lei la magazinul cramei. 85

La acelasi pret am achizitionat si un pinot noir 2011. Este baricat, adica "eleve en fut de chene", "produced by Denis Thomas", unul dintre patroni si proprietar de vie si in Burgundia. Acest vin nu mi-a cauzat aceleasi revelatii, desi nu e rau deloc. In primul rand culoarea care e cam intensa. Nasul e destul de regulamentar, are ceva rustic, de grajd, pamantos, dar din spate iese o combinatie de visine si usoare tuse vanilate. In gust visina face legea, cu aciditatea ei si nu lasa loc la prea multe divagari. Doar niste tuse de frunze uscate, date de lemn, pe final. E bine lucrat, curat, usor de baut, dar...parca trebuia mai mult. Poate a fost sticla nepotrivita, nu stiu ce sa zic. 80 pct




Furmint 2012 "Stonewine" Balla Geza (Romania)

Cei care studiaza rafturile cu vinuri din supermarket stiu desigur de Wine Princess si sticlele lor invelite in hartie. Vinurile provin din judetul Arad, din podgoria Minis-Maderat. Ei bine, de anul acesta, s-a produs un re-branding si chiar in rafturile de la Real am observat ca desi s-a pastrat ambalajul, numele inscris pe el este acum Balla Geza, adica proprietarul si vinificatorul cramei. Gama Stonewine a aparut anul trecut, fiind un pas in plus pe scara calitatii (si a pretului). Se gasesc ici-colo prin online, dar nu si vinul de azi. Inteleg ca "targetarea" e pe Ungaria, unde este un veritabil soi national. Iar pretul ar fi probabil undeva peste 50 de lei, poate chiar peste 60, judecand dupa celelalte din gama.  Eu am avut ocazia sa-l incerc deoarece SERVE actioneaza ca distribuitor pe Bucuresti al celor din Arad. Astfel, cu ocazia vizitei de lucru de la Ceptura, am putut gusta acest vin rar.
Ei bine, e bun, foarte bun chiar. Vine cu o roba galben aurie, cu un nas frumos, fin si floral, cu arome de pere si fagure, iar gustul e plin, cu amintind de compotul de pere, dar mai ales de infuziile de plante, de ceaiul de tei cu miere si lamaie, de paducel si macese uscate. Lasa o impresie de vin delicat si fragil, dar fara a-i lipsi robustetea necesara mascarii reusite a unui nivel mare de alcool (14%). In plus nu am dubii ca s-a folosit si baricul in elaborare, dar impactul lemnului e si el bine ascuns printre pliurile licorii. 
Fata de grasa noastra in sec, singura si unica de pana acum, pentru ca nu-i asa- se tot spune ca exista similitudini intre soiuri (celebra legenda cu plantele de Tokaj date de Matei Corvin lui Stefan cel Mare care le-a platat la Cotnari)- e mai delicata, dar mai complicata, ca un personaj feminin de roman cu pretentii.
Am punctat vinul cu 85 de puncte. Oricum, n-as zice ca are un raport pret calitate chiar entuziasmant daca costa 50-60 de lei, dar nici nu te poti declara dezamagit in vreun fel. Daca ar fi vreo 40 de lei- alta treaba. 
Una peste alta, o experienta interesanta, un vin mai altfel, deci placut de explorat. Pana la urma, in afara de un furmint scos pe piata candva de Cramele Recas, acesta e acum singurul de felul lui din Romania...

PS: dumneavoastra ce va suna mai bine: Wine Princess sau Balla Geza? Daca as pune aceasta intrebare in Real-ul din Galati, eh, am o banuiala care ar fi raspunsul...politica asta, bat-o vina!

O vizita de lucru la SERVE Ceptura (21.09.2013)

SERVE e genul de crama la care ma duc cu placere deoarece stiu ca o sa fie distractiv. E simplu, nu tine de parti-pris-uri, e ca un restaurant favorit unde cunosti lumea, patronul si lautarii, unde te simti bine si-ti face placere sa revii. Nici vinul casei nu-i rau, ce sa mai...
Si asa am facut regulamentara vizita prin vie, la confluenta cabernetului cu pinot-ul, unde se gaseste un "amfiteatru" natural, frumos de privit si de pozat (daca ai cu ce). Cei care au mai fost- au bazait un pic, dar usile autocarului au ramas ferecate, la fel ca urechile tovarasului Savulescu, directorul de vanzari si organizatorul escapadei.
Intorsi la cabana de degustare de la crama am fost intampinati de Mihaela Tyrel de Poix si enologul Aurel Rotărescu si dupa cateva cuvinte de intimpinare am fost pusi la treaba (adica degustare).
Licorile, care au fost analizate si ulterior la bufetul maiastru pregatit de cei de la Terra Carpatica, s-au prezentat destul de bine, nu ca as fi avut dubii. Sa mentionez ca dintre albe- Milenium 2012 (sauvignon blanc si riesling), chardonnay-ul Terra Romana 2012 si desigur Cuvee Amaury 2011- au fost sub reflectoare. Iar la rosii mi-a placut jovialitatea feteastii negre Terra Romana 2011, si desigur cele doua cuvee-uri, Charlotte 2010 si Cuvee Alexandru 2007, un vin pe cale de disparitie si care poate fi achizitionat doar de aici, adica de la sursa. Bonus a venit un magnum de Charlotte 2007, care nu a dezamagit, parand foarte tanar si de viitor, ca sa zic asa. 
S-a desfasurat si un concurs de cupaje si toate au iesit fantastice, cu mentiunea ca cel propus de Ionut Popescu, Razvan Jurca si Darius Tulbure a fost mai pe placul juriului. Oricum, o ancheta a DNA va face lumina in acest caz. Noi (Horia Hasnas, Alexandru Farca si subsemnatul) n-am putut decat sa-i felicitam printre dinti si sa le uram succes in continuare celor de pe locul trei adica echipa lui Dan Micuda si Darius Pripon. 
In afara de asta, va dati seama, daca pui laolalta atatia oameni de spirit si de cuvant, iar apoi le mai dai si sa bea, nu e de mirare ca hohotele de ras se vor auzi din strada.

Iata, in final, cateva impresii de la degustare, ca sa nu ziceti ca n-am muncit si noi:
Sauvignon Blanc/Feteasca Alba 2012 Terra Romana, un vin proaspat, floral si aducand a fructe verzi. Seamana cu o feteasca alba 100% si e foarte baubil. 82-83
Milenium Alb 2012- un cupaj de sauvignon blanc si riesling de Rin, care aduce in nas ceva tuse uleioase si de baric. Para si ananasul fac legea si pare ceva mai polisat si elegant decat jovialul precedent. 84
Chardonnay 2012 Terra Romana. Marturisesc ca imi place acest vin, deoarece consider ca utilizarea baricului (in acest caz, in stadiul de fermentare) s-a facut cu discernamant. Aduce a ananas, vanilie, paine prajita, iar in gust a gutuie si paducel. 85
Cuvee Amaury 2011, un vin alb de top, cu un nas delicat, de flori de lamaita si levantica, cu tuse herbale, dar si fructate, de caisa si mar copt. Am zabovit un pic asupra lui deoarece s-a dezvoltat destul de interesant de la ultima degustare. Nu mai aduce a sauvignon blanc bun de Chile, ci s-a desfasurat in ceva mai fin, mai delicat.
Rose Terra Romana 2012, confirma ca e un roze romanesc foarte cautat. Are un nas floral dar si cu fructe rosii de padure, fragi si capsune, cu tuse de caisa si grepfruit in gust. 83
Milenium Rosu 2011, ramane acelasi vin juicy si lin curgator, cu taninuri moi si dulci si arome placute de mure, zmeura si vanilie.
Feteasca Neagra Terra Romana 2011 s-a desfasurat herbal, dar si cu arome tipice de prune, porumbe, trufe de ciocolata. Gust mustos, cu prune coapte la intrare care se usuca pe final, contrastand interesant cu impresiile picante si usor amarui de pe final.  84. E vinul pe care l-am preferat la masa, mai ales la cele cateva "uscaturi" traditionale.
Cabernet Sauvignon 2011 Terra Romana vine acum de pe plaiurile dobrogene. E usor morocanos, ierbos si brusturos, si trebuie aerat nitel pentru a-si defasura notele de fructe negre si cele carnoase, condimentate. 83.
Cuvee Charlotte 2010 aduce o aromatica de boia dulce, musetel(!) chiar si putina menta (nu prea stiu de unde ar putea veni, avand in vedere ca, de aceasta data, pe eticheta nu apare cabernetul), carne afumata, iar ca fruct- prune si dulceata de afine. Bun. Absenta cabernetului il face usor diferit ca stil fata de editiile din trecut. 86
Cuvee Charlotte Magnum 2007. Un vin destul de inchis, cu arome tenebroase, de condimente pudra intr-un bazar arab, carnos si solid.  stafide, cafea, afine, visine, vanilie. Nu da semne de oboseala. 88 pct.
Cuvee Alexandru 2007- am scris in mai multe randuri despre acest vin si de data aceasta nu pot sa nu remarc lentoarea cu care evolueaza. A trecut mai bine de un an de la ultima degustare si cu exceptia unei bulvervante impresii aromatice de infuzie de tei care se adauga evantaiului aromatic si asa destul de amplu n-am sesizat urme de evolutie accelerata. 90 pct.


Parcela de merlot e bine pazita de animale cu doua sau patru picioare 

poza clasica cu struguri (cabernet sauvignon)

Asta e o inovatie, pe acelasi butuc
 aveam sus struguri verzi, la mijloc rose si jos negri :)


Prezentati arrrm!

Unii se distreaza, altii muncesc. Viata e grea si nedreapta!

aici ne-a altoit Aurel Rotarescu:)


The Kids are All Right sau Filmul-rose (Guest post)

Dragilor, azi va ofer un articol scris de altcineva. E despre filme si vin. Impreuna. Omul se numeste Adriana Zăvoi, are un important blog despre filme (Cinemateca lui Zavoi) si acum o saptamana-doua mi-a facut onoarea sa-mi gazduiasca un post scris de mine. Asa ca azi, cu mare placere ii intorc favorul.  Va las cu bine, ma duc sa caut filmul ! Cat despre vin...ma descurc eu, va dati seama:)

O relaţie sfărîmicioasă. Un dialog acid. O împăcare acruţă. Şi multe pahare cu vine. Pe scurt, un film despre perisabilitatea iubirii şi glumele destinului.
Jules & Nic sunt două femei puternice ca doi berbeci. Caractere aride, spirite agitate şi multe nemulţumiri acumulate de-a lungul anilor. Toate acestea, asezonate cu apariţia tatălui celor doi copii pe care cuplul de lesbiene încearcă să îi sufoce cu grijă, se von contopi într-o explozie de replici savuroase şi gesturi delicioase.
Deşi în acest film se toarnă în pahare perfecte rîuri de vin roşu, îmi voi permite să fac o mică modificare şi să mă duc cu gîndul la un rose care mi-a încîntat papilele în vremuri de concediu. Nefiind un cunoscător al licorii delicioase mă voi rezuma la vă povesti cum m-a adus acel Cabernet d'Anjou din 2012 în miezul acţiunii filmului despre care vă povestea mai sus. The Kids are Allright este o peliculă lejeră, cu un gust puternic de piersici şi scurte arome de portocală, înţepător dar şi mătăsos, plin de savoare unor sentimente reale şi neforţate.
Altfel spus, The Kids are Allright alunecă uşor pe gît şi lasă în urmă un gust foarte plăcut. Abundent în glume fine şi cuvinte rotunde va fi aproape imposibil să nu îl gustaţi cu plăcere. Iar dacă aceste componente nu vă vor convinge, vă rămîne mereu extraordinara Julienne Moore. Poziţionată într-o frumoasă încurcătură, roşcata se va transforma într-o zeiţă a descoperirilor pe care o vom urmări rîzînd cu poftă, dar şi compătimind cu plăcere.


Plessis-Duval
Cabernet d'Anjou 2012
Şi ca să revenim la cealaltă plăcerea de-a mea, vă invit să încercaţi această recomandare alături de un rose franţuzesc, să comparaţi aromele acestor două produse şi să îmi daţi de veste despre ce descoperiţi. Vizionare şi degustare plăcută, dragi cinefili iubitori ai vinului!






MÖBIUS SAU FILMUL CARE ÎNTOARCE PAHARUL CU FUNDUL ÎN SUS

Mobius-858935987-large
Nota: am scris acest articol ca guest-post pentru un blog despre filme, pe care il urmaresc tocmai pentru ca vizeaza pelicule care nu au un tipic hollywoodian. Adica din cele care chiar au ceva de spus. Il reiau si aici, ca sa fie :)

Din motive independente de vointa mea văd filmele foarte târziu. Încep pe la 11 noaptea. Tot pe la 11 îmi torn și un pahar cu vin, pentru că sunt blogger de vin și am o îndatorire față de țară și posteritate să mă laud cu ce-am băut în seara precedentă. Aparent lumea nu poate merge înainte fără review-urile mele la o licoare sau alta.

Bun și dau drumul la film. îi zice Moebius, de fapt Mobius (cu ou și două puncte deasupra), e franțuzesc, e regizat și scris de un tip de care n-am auzit, dar în el joacă “artistul” Jean Dujardin pe care nu l-am văzut în altceva decât în alb și negru, Cecile de France, pe care am mai văzut-o în două trei-filme și Tim Roth pe care l-am văzut în toate filmele. Se anunță drama de amor cu spioni. Și mă uit ce mă uit, Cecile e analist financiar genial, de tipul care provoacă crize economice cel putin regionale, Jean e un spion rus care vrea să o recruteze pe Cecile că să-l dea în gât pe Tim Roth care e un bogătaș rus gen Abramovich, deoarece șeful lui Jean vrea să ajungă mai șef decât este și pentru asta trebuie să-l înfunde pe Tim care îl susține pe cel care e mai șef decât șeful lui Jean. Cam atât a durat primul pahar. Înțelegeți dumneavoastră, dacă oamenii normali împart filmele în acte, capitole, scene, etc, eu le împart în pahare. Începând cu al doilea pahar, lucrurile se complică pentru că aflam că Cecile e și ea un pui de spion, dar american. Și cel rus și cel american, că-i mai ortoman, se iubesc. Dar tare, nu așa oricum. Și Jean trebuie să facă pe dracu-n patru ca să nu afle rușii lui. Și deja, când e 12.30 și câinii latră afară și s-a terminat și paharul numărul doi, nu mai înțelege nimeni nimic. Dacă un spion e ăla de îl spionează pe A pentru B, iar agentul dublu e ăla de spionează pe A lucrând pentru A ca să-l spioneze pe B, iar agentul triplu e ăla care îl spionează pe B lucrând pentru A ca să-l spioneze pe B care crede că de fapt îl spionează pe A, atunci pentru ce face Jean rămânem fără multipli! E o amețeală de nu se mai înțelege om cu persoană, dar pe la 1 noaptea și finalul paharului 3 am înțeles tot. Aș vrea să vă spun și vouă, ca să vă fie mai ușor, dar partea proastă e că a doua zi, după ce efectul binefăcător al vinului s-a disipat, mi-am pierdut firul și nu mai îmi aminteam pentru cine lucra de fapt Jean. Că la Cecile, chiar dacă face și ea vreo doua trei driblinguri amețitoare, hai să zic că am înțeles. Nu mă gândesc prea mult, dar am înțeles.
1241603_679875028711423_126325460_nÎn concluzie, vă recomand alta lucrare frantuzeasca, anume Chateau Laforet 2009, Bordeaux Superior. Nu intrați în panica la auzul sintagmei Bordeaux Superior, nu vreau să vă jefuiesc! Bordeaux Superior înseamnă doar că e mai sus de piciorul broaștei în ierarhia bordoleză, printre atâtea cru, grand cru-uri și premier grand cru-uri, pentru care trebuie să-ți vinzi apartamentul. Dar tocmai de aceea e de apreciat, pentru că oferă acelasi feeling (nu spun că-i la fel, ci doar că aduce așa, de departe) ca la frații mult mai mari, adică o aromatică de pădure tomnatică- pământ gras, ciuperci, frunze uscate și fructe proaspete, juicy- vișine, afine și o patină de baric- cu o adiere de trufă de ciocolată. În gust sesizăm senzații acide, de fructe roșii proaspete, o suculență reconfortantă, și un final cu virgulă, ceva mai ferm, condimentat. În traducere liberă e un vin roșu, sec, suculent, cu un ducă-s-ar pe gât cu atât mai alert cu cât n-a trebuit să jefuim o bancă pentru el. De găsit în Lidl, la 15 lei redus de la 20. Face banii și-ntr-un caz și în celălalt.
Rețineți că acest vin (și nu altul) e musai pentru că fără el nu veți înțelege că n-ați înțeles nimic din acest film, decât (convenabil, ce să zic) că dragostea învinge întotdeauna. Plus că împreună, noaptea târziu, formează o minunată senzație de bulversare care merită toți banii. In fond, asta e o banda Moebius, dupa cum explica omul de la CIA la un moment dat: pornesti pe o parte, si fara sa-ti dai seama ajungi pe cealalta.
Ah, si dacă tot sunteți în Lidl, luați-vă și niște taiței tailandezi cu sos dulce acrișor- 5 lei cutia, că atâta film pe stomacul gol dăunează grav la ficat. Ca să nu ziceți că nu ofer și servicii de somelărie low-cost.
Așea, maurul și-a făcut datoria, maurul se duce să bea un pahar cu vin.
Cin-cin!

Kant poate dauna grav sanatatii si alte recomandari

Daca va place sa va fie recomandate lucruri bune iata aici cateva:

Nu, nu sunt filme cu vampiri. Sunt trei filme scrise si regizate de catre Richard Linklater. Sincer, daca te uiti la el, asa din poze, n-ai zice ca in domnia sa sade atata a. romantism, b.  experienta in speologia amoroasa, c. inteligenta si amuzanta radiografie a relatiilor amoroase (in primul), de regasire (in al doilea), respectiv de anduranta (in al treilea).  Protagonistii sunt aceeasi (Ethan Hawke si Julie Delpy), evident in momente diferite ale vietii lor (care corespund! adica actiunea din al doile film se intampla dupa noua ani de la primul, si tot asa). In rest ce sa va zic, sunt talking movies, adica pelicule in care actiunea, trama, cum vreti sa-i spuneti se desfasoara aproape integral  in si intre dialogurile celor doi amorezi.  Oamenii vorbesc in total vreo 6 ore, dar la capatul acestora, o sa aflati ce nu stiati despre viatra de cuplu, ori sentimentele duioase si nu numai, fie o sa va recunoasteti in vreuna din variante. Oricum ar fi: thumbs up! 

Adrian Georgescu, Cateva sfarsituri de lume (Humanitas, 2011). Adrian Georgescu isi desfasoara activitatea in domeniul jurnalisticii sportive, asta ca sa nu alung lumea definitiv spunand de-a dreptul ca e ziarist sportiv. In ciuda acestui fapt, dupa cum stau marturie si treburile pe care le pune pe facebook, rotitele se misca acolo sus, in mansarda, locuinta despre care (dupa ce am platit 9,99 pentru varianta electronica a cartii) pot depune marturie ca e bine mobilata. Cartea de povestiri scurte, sau- in fine- de fictiuni (unii ar spune chiar roman, avand in vedere unitatea subiectului si recurenta unor personaje), a aparut in seria "Rasul lumii", ceea ce ne da o indicatie destul de clara ca n-o sa ne aruncam deprimati de la etaj dupa ce o citim, chiar daca si din titlu putem deduce ca tema unica a tuturor povestirilor este...da, ati ghicit- sfarsitul lumii! Sfarsit, din diverse perspective. Fie e un sfarsit adus de o revolutie a masinilor (nu ca in Terminator ci mai casnic, adica autovehicule, frigidere, aspiratoare, etc), a microbilor, virusilor si alor ganganii, sau ca dezastru povestit de o particula elementara. Finalul ne arunca intr-un melanj de Phillip K Dick si Ilf si Petrov, Matrix si Tarkovski, cu o idee fecunda- un personaj de roman politist care se revolta impotriva scriitorului, desi dpdv al subiectului e nitel off-topic. Gasim presarate ici-colo mici mostre de scriitura mare, intensa, de parca Adrian Georgescu ar fi vrut sa ne demonstreze ca se poate mai mult, ca eruptia unui set de pase rapide si precise intr-un meci de fotbal jucat nu tocmai la intensitate maxima. In rest, mult umor, cand hatru, cand foarte destept. In concluzie, o debut distractiv si datator de asteptari. Deci, pe el!

Acesta stire delicioasa. Cred ca numai in Rusia doi oameni se pot lua la bataie, dupa care sa se si impuste (e drept, amical, fara sa se omoare), deoarece opiniile lor cu privire la Critica ratiunii pure de Immanuel Kant nu corespundeau. Toata treaba s-a intamplat in timp ce respectivii stateau la coada la bere, intr-o zi de duminica, in orasul Rostov-pe-Don. Adica discutiuni filosofice in contradictoriu si destul de aprinse am avut si eu la vremea mea, dar sa ma iau la bataie din pricina asta, marturisesc ca nu.  Ma gandesc ca cei doi cetateni se certau daca adevarul afirmatiei "berea este buna" necesita o cunoastere apriori sau aposteriori. 
Rusia...ce tara, domnule, ce caractere!


La Rotenberg (15 septembrie 2013)

Ziua Portilor Deschise la Crama Rotenberg. Mihail Rotenberg in salopeta sa de blugi. Chestie de imagine.
Conacul vechi de nou, gratare. Un tractor cu remorca si ladite cu struguri. 17 hectare. Un singur strugure: merlot. Nu mai putin de 10 vinuri.
Singura noutate, fata de vizita anterioara, este ca celebrele tomberoane au disparut. Fermentatia va avea loc in budane de 1500 litri. E ceva exotic, intr-un fel, sa revezi lemnul in lumea inoxului. 
Si mai e ceva. Mi s-a intarit ideea ca se poate face vin bun si fara marketing agresiv, fara 20 de degustari prin restaurantele patriei, fara reclame in 10.000 de reviste. Stiu ca suna idiot, dar stiti cum e, daca nu mai bei o bere cu un amic vreo doi ani, cand il revezi la un botez ai impresia ca nu s-a schimbat nimic in viata lui, asta pana nu-ti povesteste una-alta si iti dovedeste contrariul. 
Abordarea lui Rotenberg e diferita si ramane de vazut daca va da roade, dar in mod cert are o directie. De exemplu, Menestrel a fost vinul oficial al Festivalului Enescu. Nu s-au batut tobele in Carrefour si nici nu ne-am trezit cu un afis cat teatrul national intr-o intersectie. Dar am vazut clipuri de prezentare pe Money Channel. Tot de exemplu, oarecum bizar fata de directia generala, accentul e pus pe retail si nu pe horeca. Chiar daca crama nu produce vinuri foarte ieftine, ci dimpotriva. 
A fost o zi frumoasa, norii amenintatori de dimineata s-au risipit, iar chestiunea s-a transformat intr-o voioasa petrecere campeneasca. S-au facut vizite in crama, in vie, degustari. Lumea s-a simtit bine. Oricum, la el acasa si vinul pare mai hatru, mai rustic, mai autentic. 
Daca ar fi prin Romania vreo 20 de rotenbergi, fiecare cu damblaua lui (poate ca m-as imprieteni foarte tare cu rotenbergul-babeasca neagra, fara sa uit sa le dau mesaje de la multi ani celor cu grasa sau cu busuioaca), cred sincer ca lumea vinului ar fi mai interesanta.

Ce s-a degustat:
Roze Ceptura 2012. Miros turbulent, de ceapa, gust oarecum plat, cu nuante de căpșune. Exista o finete a lucrarii si un stil spre rose-ul light, mai putin extractiv. Partea rea este alcool pregnant, noroc ca-i productie mica si nu va apuca sa nasca. Una peste alta- 78.
Rapsod 2011 o culoare stralucitoare, rosie-rubinie, cu ceva purpuriu. Un nas de dulcețuri, fructe de padure, patlagina, carne afumată. Gust destul de suculent, cu tușe de vișine, acid, baubil. Taninuri prezente, dar nimic deranjant. 83. Chiar mi-a placut, are un pret decent si e jovial. 
Menestrel 2009 culoare mai intensa decat rapsod, tuse olfactive de caramel si magiun. In gust e dulce acrisor, catifelat, ciocolatiu. 83-84 
Emeritus 2008 Un nas baton cu rom, usoare tuse de sirop de patlagina, carne afumata, In gust visina face legea, dar am sesizat si note de cafea, nuca verde si coaja de para. Pe ansamblu e viguros, dar suplu, apar si taninuri uscate, care provoaca salivatie, mai ales pe final. Bun si cu posibilitati de viitor. 87.
Bine, puteti s-o luati ca o gluma, dar mai ales notele de carnuri afumate s-ar putea sa nu fi venit din pahar, ci de la gratarul de afara. Voi relua problema la o data ulterioara, ca sa ma lamuresc:)

Toate bune, pe data viitoare!

Conde de Valdemar Gran Reserva 1978 Rioja (Spania)

foto de Ciprian Haret
O culoare rosie rubinie, de pinot noir, ca sa zic asa, fara semne ingrijoratoare ale invechirii. Nas de brutarie, conserva de porumb, jamon (de fapt carne uscata, sarata, dar vorbim de Spania, deh) si usoare tuse de conserva de porumb si prune supracoapte. Gustul e disociat de nas si socheaza prin fructul fresh, pur, aducand cu afine rosii, visine si capsune si impresii herbale pe final. Voios si denota o oarecare eleganta, conferita de polisarea in timp.
In atare conditii- foarte usor de baut, integrarea alcoolului nu mai este demult o problema, iar vinul insusi e o dovada ca o licoare poate imbatrani mult si bine chiar si numai pe spatele aciditatii. Oricum acest blend pe baza de tempranillo, tipic pentru Rioja, reprezinta un frumoasa surpriza, prospetimea din gust, dupa 35 de ani, fiind incredibila.
De remarcat ca brandul a rezistat in timp, dar din ce imi dau seama e produs de alta nume decat cel din 1978. Atunci Bodegas Martinez Bujanda, azi Bodegas Valdemar. Probabil exista o legatura intre ele din moment ce ambele se lauda cu o bogata traditie si au ca an de fondare 1889.
Vinul provine din colectia lui Ionut Popescu, iar google ne invata ca prin Germania pretul se invarte pe la 50 de euro. Avand in vedere ca tot netul ne ofera marturii ale unor experiente placute cu domnul conte de Valdemar (si numele parca e scos din Lord of the Rings) si din recolte mai vechi, din anii '60, daca cumva dati de vreo vechitura din aceasta n-ar fi rau sa va imprieteniti cu ea. Are povesti vechi si multe de spus.

Lumea Noua vs Lumea Veche la premiile Decanter

Priveam un slideshow cu cei 32 de castigatori ai trofeelor internationale de la Decanter World Wine Awards. Il puteti urmari si dvs. aici.  
Aceste trofee au o particularitate fata de restul distinctiilor, se refera la o varietate anume(sau cupaj) indiferent de locul de provenienta. Rezultatele m-au pus pe ganduri. Stiam ca lumea veche este un bun incasator, cum se spune in box, dar nici chiar asa. Sa va dau niste exemple: cel mai bun riesling sub 15 lire e din Noua Zeelanda. Cel mai bun riesling peste 15 lire e din Africa de Sud. La cupaj rosu de Rhone, Africa de Sud si Australia isi impart cele doua categorii de pret! 
Cel mai bun cupaj tip Bordeaux sub 15 lire e din Chile, iar cel mai bun de peste 15 (hai lumea veche!) surpriza- din Ungaria! La chardonnay si sauvignon blanc nici nu mai vorbim, Chile, Africa de Sud, Australia si Noua Zeelanda dau cu Burgundia si Loara la pamant. Ce sa mai, un macel, noroc ca macar italienii si spaniolii si-au castigat propriile categorii.
Pe scurt din 32 de categorii 20 au fost castigate de tari din Lumea Noua, noroc cu cate un rose de Provence, cu un fortifiat de Madeira si o champagne de 200 de euro.
Una peste alta rezultate interesante, castigatori surprinzatori, cum ar fi cel mai pun pinot noir sub 15- Canada si cel mai bun dulce peste 15- Slovenia.
Sigur, talibanii vinului pot repeta rugaciunea: nu exista pinot ca in Burgundia, nu exista chardonnay ca in Chablis, nu exista bordeaux ca in Bordeaux. Ei bine, dupa armata de degustatori de la Decanter- exista! Doar ca pe partea cealalta a globului... 

Despre Wilhelm, soția sa Kathinka și băutele din fundul curții. Karthäuserhof Riesling Kabinett "Schieferkristall" 2009

Multe vinuri sunt scoase din anonimat nu atat prin calitatile lor intrinsece, cat printr-un detaliu sau o poveste.
Acesta e si cazul de fata, iar detaliul care sare in ochi e mai degraba lipsa unuia: nu exista eticheta frontala, ci doar o banda sus pe gat. De ce aflam de pe site-ul producatorului.
Saracul Wilhelm Rautenstrauch, bunicul actualului proprietar, avea o sotie foarte stricta. Kathinka nu agrea agapele pe care barbatul le tragea cu prietenii (ca sa vezi!), asa ca le-a interzis in propria casa. Si bietul om a trebuit sa se ascunda in fundul curtii (ei, pesemne ca aveau o curte foarte mare), unde pe sest se discutau probleme arzatoare stinse cu riesling rece din productia proprie. Si familionul avea productie, chiar de la 1811, de la secularizare! Ca racitor era folosit pârâul din dotare. Si astfel a observat stimabilul Wilhelm un aspect enervant. In apa, eticheta se desprindea si nu mai stia daca ce bea e 1907 sau 1908, asa ca a decis sa renunte la eticheta si sa puna toate informatiile pretioase pe banda de la gat, care statea deasupra apei. Cu timpul s-a dovedit o alegere inspirata pentru ca lipsa etichetei a devenit un soi de trademark, distingandu-se din multimea producatorilor de riesling de pe valea Moselei.
Ok, vinul de azi este un kabinett (treapta de clasificare) si prin urmare- chiar daca n-ar scrie pe contraeticheta (care azi exista- deh, legislatia obliga)- este un feinherb, adica un soi de demidulce. Cam asta e regula, daca nu scrie altceva,  atunci e feinherb. Dar, cum stiu toti iubitorii de riesling de Rin de la mama lui, nemtii au invatat de mult cum sa mascheze acest rest de zahar consistent. Daca luam un demidulce romanesc si exemplarul de fata si le degustam incercand sa intuim cantitatea de zaharuri reziduale, n-am zice ca sunt cam pe la acelasi nivel. 
Vizual aduce a galben auriu, olfactiv iti spume imediat ce este cu aromale de citrice coapte si nuante minerale, amintind de briza litorala,  usor turbulenta- aer salin si alge. Gustul aduce a mandarine, lime, pere, e plin si piscacios pe limba (ceea ce e surprinzator avand in vedere ca e un vin de 3 ani). Aciditatea domina finalul cu impresii de limonada nu foarte indulcita. 
Un vin reusit, mai degraba robust decat elegant, dar cu potential de invechire si care nu costa foarte, foarte mult (12,5-15 euro pe diverse site-uri din Germania). 86 pct. 

PS: iata, cand vinul are o poveste- ce usor e sa o povestesti! :) Dragi producatori romani, stiu ca si voi aveti secretul vostru (ala cu "vinul se face si din struguri"), dar sa va zic si eu un secret, pe care probabil il poate garanta si actualul domn Rautenstrauch, si anume "nu conteaza daca povestea e adevarata, atata vreme cat e plauzibila". Iar o nevasta care pune piciorul in prag e mai plauzibila decat incalzirea globala!

Lui Lucien Foucauld din Cognac, cu stima, Jacques Brunner din Galati, partea a II-a

Vreau sa recititi acest articol, ca sa stiti despre cine si ce vorbim.  Dupa lecturarea acelei misive aproape nu mi-a venit sa cred ca un producator de cognac de la mama lui s-ar gandi sa cumpere vin romanesc. Ne-am dat cu presupusul de unde era vinul, poate din Georgia, din Basarabia, etc. Poate am inteles gresit si de fapt francezul nu dorea sa cumpere vin, pentru ca, nu-i asa, de ce ar cumpara un producator de cognac vin de la un negustor din Galati, Romania?
Ei, sursele noastre de incredere (adica d-l Emil Popa) ne-au mai servit doua scrisori din anul urmator (1889, anul Expozitiei universale de la Paris la care Lucien Foucauld a castigat o medalie de aur pentru licoarea sa!) care fac oarece lumina in afacere. Sunt scanuri si nu au cea mai buna rezolutie, asa ca am apelat la omul nostru de la Paris (d-l Bogdan Rusu) sa ne ajute cu franceza lui de la fata locului, dar si cu abilitatile sale de detectiv filologic. 
Reconstructia sa conceptuala s-ar traduce cam asa:
"Brunner ii scrie lui Foucauld (scrisoarea din septembrie) pentru a confirma oferta de vinuri albe facuta anterior de Roth (angajatul lui Brunner). Il asigura ca recolta va fi foarte buna calitativ si cantitativ. Cum recolta nu se va face decat la sfarsitul lunii, numai atunci ii va putea trimite esantioane de vin si lista de preturi. Daca pe Foucauld il intereseaza vinurile, dar n-are destule butoaie, Brunner ii poate furniza vinul in butoaie de 700-750 litri".
"In scrisoarea din octombrie se confirma trimiterea a doua esantioane de vin alb, din Focsani, pe 22 octombrie. Are de vanzare 5000 hectolitri de vin din care a trimis probele. Pretul e de 34 franci pe hectolitru fara taxe, livrat la Bordeaux, vinul e in butoaie noi, butoaie 'pierdute' pantru Brunner, care trebuie deci platite de cumparator, jumatate inainte, jumatate la primire ".

Dupa propria buchiseala as putea sa contest doar pretul pe hectolitru, care pare foarte mare, mai ales dupa socotelile din precedentul articol, unde socoteala ne iesise pe la 11 franci/hl. As zice ca ar putea fi 14 sau 24 franci/hl. Cine stie, erau ani foarte grei, anii filoxerei, asa ca o escaladare a pretului n-ar fi chiar imposibila.
Dar, oricum, trecand peste aspectele pecuniare, cred ca e clar. Lucien Foucauld chiar cumpara  vin (sau, cel putin, dorea sa cumpere) din Regatul Romaniei, vin alb din Focsani (asa cum reiese din primul paragraf din scrisoarea din octombrie). 
Intrebarea care se pastreaza ar fi: ce facea cu el? Folosea vinul ca sa produca cognac, incalcand astfel regulile? Il folosea pentru altceva, poate pentru un rachiu generic? 
Eu cred ca parcimonia lui Occam ne invata ca cea mai simpla explicatie e de obicei cea corecta.
Asa ca imi permit sa inchei si acest episod cu aceeasi fraza, doar ca acum doza de incertitudine s-a redus destul de mult. 
"Atunci cand observam pe lista unei degustari (organizata de aceasta societate de iubitori ai vinului) un cognac Lucien Foucauld "circa 1890" nu putem sa nu ne intrebam daca prin meadrele rafinate ale acelei licori frantuzesti pur-sange nu se simte cumva o iluzorie adiere de feteasca alba sau plavaie."


Millesime nr. 5, vara 2013

Dupa o lunga asteptare, iata ca a aparut cea mai glossy revista de vin din patria noastra. Editorialul lui Dorin Popa brodeaza tocmai pe marginea acestor peripetii. Mai dam vreo doua pagini si descoperim "headline-ul" revistei- interviu cu Jancis Robinson, adica una din vocile cele mai cunoscute in domeniul vinului. Hai sa divulgam un mic "tip". La intrebarea Getei Bocse "puteti numi un soi care va fi intre cele mai populare in perioada urmatoare?",  JR raspunde "moda anilor urmatori: vinuri usoare si din soiuri autohtone". 
Cine a fost la Vince (adica Bogdan Bocse) ne spune si ce a fost pe acolo. Ca la fiecare astfel de consemnare ma inteapa intr-o parte ca n-am fost acolo. Tot Bogdan ne ofera "best of...feteasca neagra", un articol plin de informatii interesante care poate fi citit si pe blogul sau- printrevinuri.ro.
Avem cateva profiluri sau interviuri cu nume importante din industria de profil (de la noi sau de aiurea): Lucia Pirvu (aka Vinvest), Iustin Urucu (aka Vinarte), Quinta do Vallado- o crama portugheza cu o istorie incarcata, cunoscutii neozeelandezi de la Villa Maria, dar si oamenii nostri de la Jidvei.
Sergiu Nedelea ne face radiografia rose-ului, printre Mitologiile recente ale vinului descoperim astazi- vinul de casa, il stim, il are si bunicul si tata si nea' Costica si sunt cele mai bune vinuri din lume. 
Un articol extraordinar de interesant este "Istoria debusonata a vinului transilvanean". Nu trebuie sa ma credeti pe cuvant, il puteti citi la paginile 32-34. Dar e foarte, foarte interesant, scris de un baiat cu verb si aplecare spre studiu. 
Un program de turism enologic ne este descris de Cristi Pitulice, se numeste Drumul viilor- Dealu Mare si costa de la 55/euro de persoana. Aviz amatorilor!
"Cursul de oenologie" continua si in acest numar, deslusind informatiile de pe eticheta, dar si compozitia vinului (cine-s zaharurile si ce vor ele, extractul, etc).
Mai putem trece in revista proiectul "orasului vinului" care se va construi in Bordeaux, un complex dedicat civilizatiei si istoriei vinului, precum si diverse gadgeturi care permit conservarea spumantelor (ambele articole de Geta Bocse). Gabriela Maris continua dictionarul de soi- in acest numar doi struguri foarte cunoscuti- tamaioasa si busuioaca.
Cosmin Grozea ne povesteste circumstantele si modul de organizare al Degustarii Mileniului din 1999, cum s-a autointitulat cea mai ampla degustare de champagne facuta vreodata. 
Liviu Balint ne prezinta cateva celebritati muzicale si vinuri proprii sau inspirate din cantecele lor. Foarte interesant. Cred ca o sa ascult putin Bob Dylan in seara asta. 
Revista se incheie cu o rubrica de marturisiri de tipul "cum am ajuns maniac" (glumesc, nu se cheama asa, desi ar trebui:). In urma cu vreo doua numere, am dat eu cu subsemnatul. In prezentul numar- Nicusor Cazan e la persoana intai si calare (pe bicicleta) si pe jos.
Si cu asta basta, plec la masa de pranz. Oare ce-o fi in meniu, oare ce vin sa incerc...?

PS: 14,99 lei la INMEDIO (da, alea din mall-uri), sau (mai bine) abonament pe millesime.ro (8 aparitii- 96 lei, moca, ce sa mai...)
PS2: v-am zis ce senzational e articolul acela cu Istoria Debusonata? A, da, v-am zis...

Vinul.ro nr. 64

Scriu pe sest despre acest numar, de ca si cum n-ar fi trecut mai multe luni de lene si contemplare a propriei inutilitati, in care n-am mai consemnat aparitia revistei. De altfel, zilele astea trebuie sa apara numarul 65, asa ca ma grabesc. 
Cezar Ioan deschide revista cu un articol optimist, despre vinul care cucereste litoralul, cu plajele si cluburile sale. La pagina 6 avem rubrica cool or not. Cool e cocktail-ul pe baza de vin. Nu prea sunt convins de variantele astea savante de spritz, dar toate miscarile noi, cu prosecco si aperol si diverse sucuri, mi se par din categoria super-spritz, adica tot spritz e, dar de fitze. N-o sa uit niciodata o ocaziune privata in care un om cu stare isi consuma propriul spritz- vin rosu demisec "custom made" la Panciu, imbogatit cu sampanie brut Da Vino tot de la Panciu, din 1998 sau 2000 (eh, cine oare isi mai aminteste aminteste de inceputurile a ceea ce azi e crama no.1 din Romania?). Omul avea un stoc de sute, mii de sticle, numai el stie de unde...
La categoria not cool e PR cu ranga. Stim cu totii ce este acesta, ba chiar am simtit de cateva ori atingerea blanda, virtuala, a rangii PR-istilor de la crama x sau y. Well, fuck you too, excuse my french. 
Urmeaza apoi o serie lunga ca ispravi ale Vinul.ro si ale partenerilor, diverse evenimente si petreceri, la care e misto sa te duci, dar nu e la fel de misto la citesti despre ele.
Valentin Cealafau trece in revista oferta de vin de la Mega Image. Cam nasol, dar nu e un caz unic; vinuri uitate in raft, dar si cateva private-label destul de reusite, de la Grama, Basilescu, Liliac, Corcova.
Am citit cu interes aticolul despre nmotive, Cristian Trusca si viitoarele private-label ".ro". Inteleg ca exista primul vin din aceasta serie- un cupaj de FR si SB facut de un oenolog italian cunoscut la Villa Vinea. Mi-a placut si conceptul etichetei care ofera doar un cod de scanat cu telefonul si care va duce consumatorul la o pagina de net unde va afla mai multe despre licoare. Bine presupun ca exista o contraeticheta unde vor apare informatiile cerute de lege. Sper ca s-au gandit la treaba asta cand au mesterit brand-ul. In rest, ce sa zic, Punct.ro, da? Parca mai exista un private label, al magazinului Goodpoint, care se numea Punct. 
Loreta Budin reprezinta un mare castig pentru revista, are un scris presarat cu ironie dar si subiecte interesante.  Gasim o "scurtissima" istorie a etichetei, si "vinuri cu swing"- asocieri ale vinurilor cu exsperiente multisenzoriale, adicatelea muzica, design si alte d'astea. 
Horia Hasnas a fost in vacanta si ne povesteste despre nestematele lichide ale Greciei, diverse vinuri si crame remarcabile. Ioan T. Morar se plimba de luni bune prin Provence si povesteste acum de Chateau de Fontcreuse, un nume cu vechime in Cassis. In alta parte a Frantei, Cezar Filip ne prezinta virtutile si istoria de 250 de ani ale cognac-ului Hine.
Gasim si diverse interviuri cu oameni din industrie- Andrei Ghegoiu, manager general Heinrig Distribution, respectiv Dumitru Varga, directorul Budureasca.
Razvan Stoenescu le zice bine "de la etilism la elitism", un articol pe care il puteti citi si pe pagina vin2.ro.
Iar in partea culinara a publicatiei, Marian Timofti ne educa somelieristic despre antreuri si ce vinuri merg cu ele.
Of, da' ce m-am lungit de data asta...Bun, inchei amintind ca recomandarile mele din acest numar se gasesc la pagina 54 si sunt Domaine Ceptura Blanc 2012 (87 pct) si Gigondas Guigal 2009 (89 pct)

Origini Reserve 2008 Budureasca

Azi vorbim de un rosu sec, cules tarziu (DOC-CT Dealu Mare), cupaj in proportii aproximativ egale de merlot, shiraz si cabernet sauvignon. Pe facebook, cand am pus poza cu acesta noua victima, v-am trimis la Origini, cu oarece "reserve". Era numai de bine, jur! 
Intorcandu-ne la radiografie sa observam ca are o culoare frumoasa, rosie-rubinie intensa si un nas la fel de frumos, de vin serios. Provoaca salivatie numai mirosindul din pricina aromelor complexe de capsuni zaharisite, dulceata de afine, verdeturi tocate, cerneluri, mina de creion, carnuri afumate. Miroase atat de apetisant pentru maniaci, de zici ca i-au pus monoglutamat de sodiu:)
In gust se simte o senzatie valurita, de taninuri moi si mai putin, ca o batalie intre molicimea dulceaga de shiraz (cu aliatul sau- merlotul) si fermitatea usor amaruie a cabernetului. Sigur, aceste imagini epice sunt doar in mintea mea, dar e amuzant sa-ti lasi mintea purtata putin. Exista si o prospetime de fructe negre de padure, iar finalul este intens, picant si piperat. Alcoolul (13,5%) e bine integrat, iar de lemnul si mai si, sa zici ca nu-i, nu alta.
Pe ansamblu e un vin cu pretentii de cupe europene in liga I romaneasca, chiar daca bugetul e mai mic decat la vinurile obisnuite cu titlul. Acest "reserve" face 60 de lei si cred ca ii merita. 86 pct
E interesant ca  vinurile din gama de top nu apar in fiecare an, si astfel unui consumator atent ii este intarita perceptia despre cat de onest si dedicat calitatii este un anume producator.
Desi, pe post de sfat si carcoteala simultana, ar trebui sa se hotarasca odata si odata ce game si ce etichete au. Observ de pe site ca etichetele ba se intretaie, ba se aseamana desi sunt aparent din game diferite. Pe pagina principala avem unele vinuri si denumiri de game, iar in magazinul online (bravo lor ca il au)- sunt altele, actuale. Mai multa atentie la astfel de detalii n-ar strica, zic eu. 
Despre vin- numai de bine, sunt convins ca o s-o mai duca ani buni de aici inainte, no problem.