Un vin cu scufita rosie: Milenium rosu Terra Romana 2011

Intotdeauna mi s-a parut ciudat ca Scufita rosie ii duce bunicutei prajituri si o sticla de vin. Adica saraca era si batrana si bolnava. Unde-i compotul, unde-i iaurtul? Snitelul, supa, gratarul de piept de pui? Nu! se trece direct la prajituri si vin rosu...Adica hai s-o lasam pe Scufita rosie, dar mama Scufitei sigur are unele probleme cu bunicuta, adica cu propria mama. Sa lasam sticla de vin, ca asta e buna intotdeauna. Dar saraca batrana sta singura in padure, bolnava, cazuta la pat, lupii dau tarcoale, si tot ce faci tu pentru ea e sa-i trimiti niste prajituri? Du-o la spital, da spaga la doctor, unge asistentele, cumpara-i medicamente, consuma-te, verifica-ti contul din banca,  macar fa-i o mancare potrivita, fiica ingrata care esti! Sau poate ca bunicuta avea o problema cu alcoolul si fiica s-a gandit sa accepte situatia macar de data asta. Sau...poate bunicuta era soacra mamei si atunci alte resentimente ar iesi la iveala, cine stie?
Ma rog, nu trebuie sa bagati in seama chiar tot ce spun, dar cred ca Fratii Grimm si Charles Perrault au fost mai profunzi decat ar parea la prima vedere.
Vinul de azi ar putea fi acea sticla. Are culoarea scufitei, e picant, cu arome de fructe de padure (mai degraba rosii), gust de dude, coacaze si afine, piper si un pic de vanilie. Fresh, suculent, de pus pe rana. E drept ca in baric parea si mai mustos. E un cupaj de cabernet, merlot si feteasca neagra, dintr-un an considerat foarte bun. Nu prea ma impac cu denumirea, dar nu cred sa fie asa de important. 83 pct, 35 de lei.
Si in final, mai cred ca toata lumea trage concluzia facila cum ca nu-i bine sa vorbesti cu strainii, dar ignora alte posibile morale, cel putin la fel de instructive. In final, daca-mi amintesc bine povestea, bunicuta bea vinul si se inzdraveneste. Ei, deci ati priceput: cand sunteti bolnavi beti vin rosu si gata, va trece!

Lumea nu are nevoie de...

foto: museeduvinparis.com
....descrieri stufoase pentru vinuri.
Trebuie sa marturisesc ca niciodata nu mi-am propus sa scriu note de degustare folositoare. Adica folositoare magazinelor online sau altora, care sa preia descrierile pe paginile lor. Dupa cum stiti posed un stil mai alambicat. Totusi am si eu scaparile mele:)
Din pricina faptului ca nu ma omor dupa fotografiat sticle de vin, pentru ilustrarea unui articol apelez de obicei la marele google. Interesant- si poate asta ar trebui sa dea de gandit- ca foarte putini producatori au pe site fotografii de produs descarcabile si folositoare, astfel incat de gasit le gasesti de obicei prin magazinele online. Si uneori imi arunc ochii si pe descrierea atasata. Mi s-a intamplat in cateva ocazii sa mi se para oarecum familiara. Pentru ca erau scrise de mine. Acuma n-o sa ma apuc sa dau in judecata oameni pentru atata lucru, cu doua-trei arome si o figura de stil nu castigi premiul nobel si nici nu te umpli de bani, dar orisicat- nah, macar sa precizeze sursa. Din alt punct de vedere am inceput sa-mi micsorez voluntar numarul de descriptori folositi deoarece: 1. nu mai sunt atat de nesigur incat sa trec 7 fructe  pentru ca nu sunt sigur care din ele este; 2. o teama de ridicol care m-a curprins subit. 
Eu unul caut si cred ca acelasi lucru cauta si cititorii pe blogul meu, fie ei fideli sau ocazionali, anume o parere generala despre un vin si mai ales daca merita sau nu pretul cerut. Deoarece la fel ca 99% din populatia tarii nu sunt miliardar excentric. Si o parere onesta si independenta cum ca vinul e bun si face banii e mai importanta decat "violete, coacaze rosii si un final excentric, mineral". Adica, sigur, trebuie sa dai niste repere organoleptice, sa stie omul cam despre ce e vorba, e aromat, e sec, acid, baricat, etc. 
Dar concluzia mea sincera este ca atunci cand vezi o nota de degustare cu mai mult de 5-6 descriptori fie vinul este exceptional fie degustatorul nesigur sau pur si simplu fanfaron. La mine a fost vorba, pe rand, de toate:). Chiar nu vreau sa intep pe nimeni, in fond mania grandorii e vizibila mai degraba pe bloguri de afara, si oricum fiecare e liber sa simta si sa scrie ce vrea si cat vrea. Spun doar ca eu unul- cititorul, un cititor la fel de modern si grabit ca multi dintre voi, trec foarte repede peste valuri-valuri de descrieri organoleptice. Bine, daca textul e misto in sinea lui, atunci primesc, dar daca nu- fuga la concluzie.
Unde probabil ati ajuns si dumneavoastra acum.

Babeasca Neagra 2009 Domeniile Nicoresti

Ajung intr-un magazin Kaufland. S-a deschis recent inca unul in orasul meu, cu o arhitectura mai deosebita.
Parcarea e pe acoperis, intri in magazin ca intr-o statie de metrou, prin niste lungi scari rulante. Pe ziduri afise  promotionale. Unul imi sare in ochi- ceva de genul "aici gasesti produse din zona noastra". Din zona noastra adica din Germania, sau Kaufland vrea sa zica ca "e de-a nostri", de gasca, ca a crescut in Micro18 sau Tiglina III? In fine, ma intrebam cand o sa pot cumpara branzeturile de Covurlui (caci, da, exista si mai sunt si marci inregistrate) din hypermarket? De vin local nu cred ca poate fi vorba. Adica poti gasi vreun premiat de la Vinton, dar nu-s tocmai publicul lor tinta. Bun, dau o fuga la raionul de vinuri si ca prin vraja vad in fata ochilor o eticheta mare cu Nicoresti si babeasca neagra. Mai vad si alte lucrari de la aceiasi, Daina, Rubiniu de Nicoresti si am stiut ca sunt "acea" crama din Nicoresti, numita Domeniile Nicoresti care a facut o figura frumoasa la Vintest si Provino Iasi in 2011. De atunci, in ciuda mailurilor, telefoanelor si mesajelor pe facebook mi-a fost imposibil sa mai achizitionez vreo sticla de babeasca, desi mi-as fi dorit, din patriotism judetean, ca sa zic asa. 40 de lei la Vintest, 55 la Provino. Imi aduc aminte ca dupa o targuiala feroce am cumparat una la Iasi cu 40 de lei. Am desfacut-o de revelion si lumea a fost incantata. Sincer mi s-a parut pretul cam mare, dar ce nu face omul pentru o babeasca decenta...Mai ales daca acel om sunt eu.
Ei, desi etichetele sunt altfel acum, sticla e identica, cu umeri lati, impunatoare, iar data imbutelierii este- daca am retinut bine- 05.12.2011, deci toate indicatiile extra-organoleptice m-au facut sa cred ca e vorba despre acelasi vin. Doar pretul s-a micsorat, si nu oricum ci destul de mult- 27 lei. 

La proba paharului, care n-a intarziat prea mult, lucrurile au stat astfel: nas serios, de vin matur, baricat, fructul nu e foarte prezent, si se exprima evident o puternica componenta vegetala: lemne ude, frunze uscate, tutun fin, seminte de chimen si undeva sub aceasta roba rustica- dulceaţa de vişine. In gust: coacaze rosii si impresii dulci, surprinzătoare, de dulceata de capsuni, compensate de un final destul de picant, in care se concentrează toata aciditatea rămasă. E o experienta interesantă, altfel spus e un vin deosebit, diferit si care are nevoie de putin timp ca sa ia aer si de o frapare mai energica- 10-12C. Cel putin cam la atat l-am gasit cel mai agreabil. Fiind un vin rubiniu, fara prea mult tanin, e oricum baubil nevoie mare. 13% alcool, deloc evident.
84 pct, ca sa incurajez economia judeteana. Recunosc ca am fost prea sever in 2011. A fost o severitate familiala.  De la cei de aproape ai intotdeauna asteptari mai mari. Sper insa sa apara pe piata si ani mai recenti.

PS: poate e cazul ca babutza de pe eticheta originala, venerabila care s-a retras acum in camaruta din fundul casei, intr-un watermark, sa iasa definitiv la pensie. 
PS2: Crama de azi a fost construita in 1936 de catre Asociatia producatorilor din Nicoresti, ca sa-si vinifice la comun babeasca. Nu vreau sa fiu mai rautacios decat de obicei, dar suntem in 2013 si in toata Romania cate asociatii de producatori avem? 2? 3? Dar cooperative? 0?

Un rose pentru toata lumea: Ventoux rose 2012 Balma Venitia (Franta)

Urma sa vad finala UCL intr-un lobby de hotel. Asa ca am cautat in cel mai apropiat hypermarket un vin
care sa bifeze urmatoarele casute: proaspat:da, colocvial: da, apelatie mai cu motz: da, scump: nu.  Dupa  o scurta selectie urmatorul dosar de personal a corespuns fisei postului: un rose de Ventoux, din gama L'Ame du Terroir a magazinelor Cora. 
Vinul provine din AOC Ventoux care e o apelatie mare (6700 hectare) din Rhonul de Sud, amplasata in jurul celebrului masiv Mont Ventoux. Este produs de o cooperativa (Balma Venitia), are 13% alcool, e cat se poate de proaspat, din recolta 2012, si costa fabuloasa suma de 15 lei. Strugurii folositi sunt tipici- pe eticheta frantuzeasca- grenache, iar pe stickerul romanesc mai apar si prietenii obisnuiti: cinsault, mouvredre, syrah, carignan.  Oricum procentul de grenache noir trebuie sa fie destul de mare, probabil in acest caz peste 80%.
Vinutul- extrem de agreabil- dupa cum s-a dovedit chiar si la temperaturi mai mari- mai ales de prin minutul 70 incolo. Trecand peste reperele organoleptice comune- cirese albe, rodie, ceva capsune dupa gust, ceea ce face vinul repede curcator este aliura fina, neintruziva, fara arome prea impetuoase, chiar as zice- rezervat sub aspectul intensitatii aromatice, dar si -extrem de important pentru vinuri de caldura mare- un usor fizz carbonatat care inclina mai tare paharul inspre inauntru cand e dus la gura.  
Mi-as dori si la noi mai multe vinuri rose de buget mic, de soiul acesta: sec de-adevaratelea, dar fara sa para prea dulce/prea acrisor/prea amarui, cu mai multa prospetime si o intensitate aromatica mai mica si mai putin obositoare. Ah, si un nivel de alcool mai mic de 14%, ca la 40 de grade in august nu vrem sa facem vreo criza de apoplexie sau alte nenorociri. 
Multumim pentru intelegere! 
83 pct pentru ca cerintele postului au fost mai mici si astfel coeficientul de evaluare iese mai mare. 
Si meciul a fost bun, ce sa mai...

Trei Cocosi de la Recas: muscat, syrah si feteasca neagra

Aceste vinuri fac parte din gama "Cocosul dintre vii", deci sa tot coste undeva intre 25 si 30 de lei prin diverse magazine. Le-am avut in degustarea de la restaurantul Monarh, din Galati.

Muscat 2012 (demisec, ma non troppo).  Un nas floral (lamaita, lonicera), cu corp intens de grapefruit si para williams, cu coaja verde, si- in acesta ordine de idei- usor tonic pe final. 82/83.

Syrah 2012. Un vin de un rubiniu-violet stralucitor, foarte picant in nas, cu impresie suculenta de fructe coapte (cirese, coacaze rosii), usoare tuse lactate intretinute de impresii acide, reconfortante,si amintind de ciocolata after-eight, cu menta.  Nu e un vin foarte taninos, dar pare vertebral, puternic. Ar mai avea putina nevoie de timp, ca sa se mai rodeze. 82

Feteasca Neagra 2011 (sper ca am retinut bine anul). Un rosu-rubiniu cu tente violet, stralucitor.  Reperele sunt tabac si pielarie, pruna coapta, visine, curmale confiate, final destul persistent, pe tema condimentata. Este suculent, destul de abordabil, dar -asemeni syrahului-  destul de dur. 83.

Revelatio 2012 DAVINO

La sfarsit de noiembrie 2012 am vazut lumina! Dupa verticala de Revelatio, am zis da, dom'le, exista vin alb romanesc care sa castige prin invechire. Rezultatul interesant a fost ca 2008 si 2009 s-au infatisat mai complexe decat 2010 si 2011, desi in mod clar e aceeasi lucratura, semn ca ceva timp de odihna a folosit.
Editia 2012 a cupajul de sauvignon blanc si feteasca aduce olfactiv cu fructul chilian chirimoya, ceva mai greu de gasit pe la noi, tuse florale - soc, adieri de iasomie, si lasa in paharul gol miresme vegetale, "verzi". 
In gust pare extrem de dens, cremos (probabil maturarea de 3 luni pe drojdie a sauvignonului a produs acest efect), concentrat, cu piersica, limonada, pulpa de grapefruit alb, cu final persistent cu tuse de limonada (nu din care afara de dulce). Dar in ciuda normalei (pentru varsta vinului) impresii concentrate, nu va lasati pacaliti de cuvinte: vinul e fin si baubil nevoie mare.
Licoarea e inca destul de acida, mai ales in final, dar as zice ca tocmai aceasta aciditate remarcabila poarta in ea promisiunea unei evolutii in timp si o largire a evantaiului aromatic. 
Daca ar fi murit laudatorii producatorului din Dealu Mare, sau daca as fi vrut sa ma inchin si sa sarut picioarele idolului, cum din pacate se poarta pe ici-colo, in speranta vicioasa ca baxuri peste baxuri se vor pogori din ceruri si va ploua in camara mea cu aceasta ambrozie, as face o pastisa evidenta. Cum zice Sf. Ioan Teologul: "Şi m-am uitat şi iată un cal alb şi cel care şedea pe el avea un arc; şi i s-a dat lui cunună şi a pornit ca un biruitor ca să biruiască". In fond biblia americana ii spune acestei parti din Noul Testament- The Book of Revelations. Revelations, Revelatio, ati inteles. Ar fi trebui sa pun un titlu elocvent gen "Muzica, arta, frumusete: Revelatio!", si o ilustratie cu niste muze, Bachus, poate cina cea de taina. Dar stiti deja marfa, nu facem d'astea pe aici.
Lucrarea costa in jur de 90 de lei, deci in niciun caz nu poate fi catalogat ca un vin ieftin. Dar te uiti la ilustratia cu trimiteri alchimice (G.Moisescu style), bei licoarea compusa pentru papile si orchestra de Bogdan Costachescu si n-ai ce sa zici de rau. Pana la urma cate vinuri de 20-25 de euro de afara nu sunt de aceasi calitate sau mai proaste decat acesta? Va spun eu: multe! Doar pentru eu/noi astia pasionati rupem netul si magazine online in doua dupa chilipiruri care sa coste 15 euro si sa aiba si stele Decanter si multe puncte Parker si salba de medalii asta nu inseamna ca media e atat de entuziasmanta. Nici n-as zice ca vinurile Davino sunt culmea rpc-ului, dar TOATE vinurile facute de ei (inclusiv gamele inferioare, pana la mezinul Faurar) sunt vinuri care nu dezamagesc. 
Asa ca, hai, marcati banu', veti avea o revelatie. Acum si peste 5 ani, amin!
88-90

Despre vin, la o pizza 3D si alte treburi teribile

E greu sa spui ceva serios cand scrii despre vin. Pana la urma vinul e asociat cu voia buna, asa ca merge o muzica, un film, o carte de vacanta, treburi usoare. Nu prea merge sa vorbesti despre nu stiu ce syrah si sa pastisezi Tratatul despre moarte a lui  Jankelevitch.
Pe langa hahaiala, mistoruri, eventual un verb cu iz  melancolic si (dupa putinta) mici gaselnite destepte e foarte greu sa atingi tonuri serioase. Vinul pare a fi instrument muzical care nu poate scoate note atat de inalte.
Bunaoara, ieri, un istoric si eseist francez s-a sinucis in catedrala Notre Dame pentru a protesta impotriva legii care permite casatoriile intre persoane de acelasi sex. Cum as putea propune pentru discutie asta si alatura un vin fara sa-i fac o defavoare?
Dominique Venner a ales o sinucidere-protest. Bine, cu cinism ar trebui sa amintim si faptul ca avea 78 de ani.  Opiniile sale politice erau radicale, avea treaba si cu imigrantii si cu chestiuni rasiale, era ingrijorat de murdarirea sangelui francez si european, deci pachet radical de dreapta- all-inclusive. In schimb ca istoric si-a facut treaba foarte bine, fara impact major ideologic. Daca sunteti interesati sa stiti ca in Romania a aparut lucrarea  "Istorie si traditie la europeni", la editura Orizonturi in 2006. 
Gestul lui seamana destul de mult cu cel al lui Yukio Mishima, scriitorul japonez care si-a facut seppuku in 1970, dupa un soi de lovitura de stat esuata (spun un soi deoarece nici macar in Japonia nu poti face lovituri de stat cu 4 oameni). Mishima dorea sa reintaureze Imparatul in rolul sau suprem si alte nebunii. 
Oricum e ceva nelinistitor si grav in acest gen de sacrificiu pentru un ideal, oricat de stramb ar fi el. 
In ce priveste problema casatoriilor intre persoane de acelasi sex, probabil si la noi se va rezolva ca in Franta si Marea Britanie. Adica, pe sest. Pana la urma e firesc sa se intample asa din mai multe motive. Unul ar fi ca democratia produce deseori o tiranie a majoritatii. E foarte greu pentru minoritatile de orice natura sa capete drepturi in modul general, prin dezbatere publica, referendum, etc. Majoritatea nu vede problema lor ca fiind importanta, ba chiar in acest caz specific si mai ales in Romania- inca mentalitatea generala e ca homosexualitatea e fie o boala si o abominatie in ochii lui Dumnezeu. Viceversa, daca accepti ca nu-i asa inseamna ca homosexualii au aceleasi drepturi ca oricare alt cetatean, sa se casatoreasca cu cine vor ei, sa adopte copii si sa-i creasca dupa cum cred ei de cuviinta. Si asta se intampla acum si nimeni nu poate sta in fata acestui rationament. Mie poate sa nu-mi convina sau sa contravina grav cu prejudecatile si valorile mele  dar Statul nu poate invoca aceste argumente. El trebuie sa asigure un tratament si o protectie egala tuturor cetatenilor sai. Din alt punct de vedere, nici cei care sustin ca promovarea de legi vizand interesul social fara dezbatere publica e un mic inceput de tiranie, nu gresesc prea tare. E cu dus si intors, ca sa zic asa. Bun, si cu asta inchei subiectul.

O alta stire interesanta, si cred eu cu mai mare impact pe viitor asupra umanitatii, este grantul acordat de NASA unei companii de cercetare care sa reuseasca sa printeze o pizza. Da, ati citit bine, sa scoata la imprimanta o pizza. 
Imprimantele 3D exista de ceva vreme. Poate ati citit sau vazut stiri de tipul "acum e posibil sa scoti un ficat la imprimanta" sau "prima arma de foc printata 3D". Ei in caz ca sunteti debusolati iata aici ceva explicatii:
 "Imprimarea 3D este un proces folosit de câteva decenii în industrie, unde mai poartă numele de "prototipare rapidă". Această tehnologie a apărut în anii '80, fiind folosită iniţial de companiile cu bugete masive, precum cele din industria aerospaţială, sau de echipele de Formula 1. Acestea funcţionează într-un mod similar imprimantelor obişnuite, folosind în loc de cerneală diferite materiale (de la plastic la argint sau chiar la titaniu) pe care le «imprimă» în straturi succesive, construind astfel un obiect."
Pe intelesul tuturor: de fapt vorbim de un utilaj care avand in componenta rezervoare cu materia prima (plastic, metale, ce mai vrei tu) si care "toarna" in straturi pana se ajunge la obiectul dorit.
Bun, dar sa ne intoarcem la pizza noastra (vezi si aici). Practic e o combinatie de replicator din Star Trek si terciul cu nutrienti din Matrix, pentru ca pizza in discutie nu e facuta "clasic", ci din cereale, alge şi insecte. Yammy! Evident, scopul ar fi hranirea astronautilor in timpul calatoriilor mai lungi prin spatiu. Dar in conditiile in care industria alimentara din prezent e in stare sa faca un salam din amidon obtinut din porumb modificat genetic, arome si 2% carne- replica din Matrix in care un personaj filozofeaza intreband "da' de unde stii ca puiul asta are gust de pui si nu de altceva?" ar trebui sa apara mai des. Bref, si atat e bun, sa ne amintim de produsul verde.
Imi inchipui un viitor in care o sa ne printam cina. Care va fi, sa zicem, "creveti cu piure de mango". Facuti din amidon, arome sintetice si alte asemenea. Merge un vin alb sec, no? Bun, mergem la dozatorul 3d si dam comanda. Scoate doua huruituri, ca un espresor din zilele noastre et voila! un Chablis Grand Cru.  Nu-si va mai aduce aminte nimeni ce gust avea un adevarat chablis facut din struguri, in fond n-o sa mai cultive nimeni vita de vie pentru ca pretiosul pamant va fi ocupat cu plantatii de porumb campion, dar presupun ca in lumea in care acesta perspectiva ar fi posibila, vinul din struguri va fi ultima problema.

La Galati, degustari de vin si-astept

E vorba de cele care au avut loc, in caz ca voi cei 2-3 cititori din Galati  (salut, tata!) va intrebati cand vor fi.
Marturisesc ca de peste 4 ani, de cand ma ocup cu acest hobby, am fost invitat la 3 (trei) degustari "oficiale" in urbea mea natala (zic asa pentru ca cele din Turn au un caracter privat, in care mai mult sau mai putin sunt implicat in organizare). Asta e, nimeni nu-i profet in tara lui.
La prima am fost pentru ca m-a sunat un prieten care a aflat de la un prieten care-l stia pe carciumar. La a doua (vara trecuta) am fost pentru ca m-a sunat Ovidiu Gheorghe, directorul PNVV, caruia ii multumesc inca o data ca si-a adus aminte ca sunt galatean. Si iata minune! am fost invitat si la a treia, zilele trecute.
Ca s-o iau mai in amanunt: prima a fost data de Alcovin Macin. Asa am aflat de ei cu vreun an inainte sa apara pe la targuri si daravele din astea. Era un soi de degustare ad-hoc- am sentimentul- fara invitatii. Cine era in cafenea/pub/club la momentul respectiv a luat contact cu produsele de peste Dunare. Desi organizarea si mezelicul a fost minimal, retrospectiv trebuie sa recunosc ca a fost singura degustare care a inceput la timp, poate pentru ca nu trebuia asteptat dom' director X sau smecherul Y.
La a doua, data de franciza locala a Cramei Murfatlar- si locul si platourile de bigi-bigi au fost bine gandite, vinurile bune, cum le stim, de la Atelier, dar...chermeza a inceput cu 45 de minute intarziere, pentru ca nu venise dom' director X si domnu' doctor Y. Bine, s-a si nimerit exact in ziua unui congres national al chirurgilor sau asa ceva, tinut tot in orasul cu tei. Pana la urma a fost bine, a venit si viceprimarul, ba chiar si primarul- Marius Stan, e drept dupa prezentarea somelierului Cristian Baschir.
La degustarea de saptamana trecuta am fost invitat, ca la toate celelalte, nu pentru ca organizatorii ar fi fost fanii mei neconditionati- ci pentru ca tov. Savulescu  mi-a facut cunostinta la ultima degustare din Turn cu distribuitorul sau local, Rolando Poezina (New Rolax), care face treaba asta si pentru Recas. Bine si Dan Alexandru, dar si Magda Andreica (directorul de vanzari pe Dobrogea, din care se pare ca face parte si Galatiul) imi citesc operele, deci multumirile pentru invitatie sunt impartite. Si uite asa am ajuns la restaurantul Monarh, cladire de patrimoniu in care s-a investit mult in reamenajare, loc cu pivnita de vinuri, la o degustare de Recas. 
Degustarea a inceput cu o ora intarziere deoarece...ati inteles. Prezentarea somelierului Dan Alexandru a fost destul de bogata in informatii si degustarea in sine a mers bine, in conditiile intarzierii chiar un pic pe fast-forward. Vinurile nu au fost noutati pentru mine, dar pentru audienta se pare ca au fost. Cateva vinuri din gama Cocosul (nu e de mirare ca Muscatul demisec 2012 a starnit aplauze de "mai vreau"), un chardonnay Sole 2011 si rose-ul 2012, dar si Solo Quinta 2011 care a cucerit prin prestanta, ca sa zic asa. In fine, cateva vorbe despre vinuri o sa zic in maine-poimaine, ca altfel uit de ce am inceput.
Nu stiu exact cum sa pun problema, adica e un soi de "lasa, ba, ca nu incepe fara mine" sau "oricum nu prea imi plac mie astea, dar hai ca i-am promis lui X ca trec pe acolo". Sa treci pe acolo nu inseamna sa ajungi la ora din program, nu-i asa? Pana la urma e o lipsa de respect pentru ceilalti: deoarece n-a ajuns inca X nu se da drumul la eveniment, iar nefericitii punctuali trebuie sa bage in ei rabdare si tutun  sau pur si simplu sa se uite pe pereti sau unii la alti.
Ma intreb: daca oamenii acestia se duc la teatru incepe piesa cu intarziere? Daca trebuie sa prinda un tren sta trenul in gara si mecanicul cu chistocul intre dinti pana apare stimabilul? Adica eu inteleg ca lumea e ocupata, dar daca zici ca faci o treaba apai o faci. Mai ales ca niste oameni isi pierd timpul pentru tine si colac peste pupaza- mai e si gratis. Probabil asta e problema. De aia n-am de cand sa organizez degustari fara bani, asta daca ma infecteaza microbul, se intelege.
Sincer imi pare rau pentru restaurante, producatori, distribuitori, sau cine mai organizeaza treburile astea. Poate nici ei nu isi aleg bine tintele si publicul spectator, ca sa zic asa. Nu stiu de ce, dar in urma experientei, pe drumul spre casa mi-au venit in minte niste versuri scrise de Barbu Nemteanu, la sfarsit de secol XIX: 
"Galaţi, oraş cumplit de negustori, 
La tine stă poetul ca-n Sodoma!"

Si adaug eu un motto, cu nebanuita efuziune lirica: "Galati: decat ambrozie gratis, mai bine posirca scumpa".

Un vin cu cantec: Sauvignon blanc+Feteasca Alba 2012 Terra Romana

Acest cupaj de sauvignon blanc si feteasca alba, din 2012, a luat premiul de popularitate la ultima degustare din Turn. Adica dupa ce s-a degustat s-a si baut. Tot. 
De precizat ca feteasca alba a stat ceva in baric si acest fapt a produs o senzatie placuta de fruct copt, dulceag. Un nas proaspat, aromat cu piersici si flori albe. Un gust viguros, usor dulceag, cum spuneam, cu iz de citrice coapte, dar cu un mijloc lin curgator, usor de baut. 83 pct. 
Iata ca de ceva vreme au inceput sa apara cateva astfel de exemplare (de la Crama Atelier, de la Basilescu, de la Unicom, si iata SERVE) cam in aceleasi coordonate. 
Daca stai sa te gandesti bine toate au ceva in comun- feteasca alba, acesta lauta stramoseasca care desi pare ca nu-si gaseste locul intr-o orchestra moderna, unde vioara si pianul - instrumente culte si de import -fac legea. Cam ca chardonnay-ul si sauvignon-ul blanc. 
Si observam ca deseori se pot realiza chestiuni fusion interesante. Poti sa canti alba cu regala, ca o hora a Marii Uniri, poti sa introduci aligote-ul care la noi e ca vioara cu goarna- poti sa refaci totul cu sclipiri electrice, contemporane, cu riesling italian in partitura (cum sunt cazuri la Unicom Production sau Basilescu) sau cu sauvignon blanc- cu triluri de vioara si percutie moderna (ca in cazul de fata) si toate sa sune divers dar sa se intrevada prin toate filigranul agreabilului. 
Si sincer sa fiu in toate aceste cazuri mi se pare ca feteasca alba este liantul casei, dar un liant neaos, ecologic- cu paie si lut in loc de ciment si nisip. Traditionala, dar fusion- o prispa cu eoliene si panouri fotovoltaice.

PS: "Bordeias, bordei, bordei" face parte din colectia de cantece culese sau compuse de Anton Pann in "Spitalul Amorului sau cantatorul dorului" (1850). Daca vreti sa ascultati ceva aproape de partitura originala- iaca aici.

Acer S500 Cloudmobile si Chateau Lanessan 1985

Am scris despre vin in mai toate modurile imaginabile sau inimaginabile (pentru unii). Am descris licori prin inchipuite definitii de atlas botanic, prin mici povestiri (uneori scrise chiar de mine), prin poezii (scrise de altii), prin filme, prin muzica, ca ordonanta NUP, ca interogatoriu la Securitate, ca transmisie sportiva, ca relatare de reporter (basarabean:), interviuri fictionale, etc etc. M-am jucat atat de mult, incat marturisesc ca uneori dau si eu click pe linkurile "s-ar putea sa-ti placa si...", nu de alta dar ma apropii de 1000 de articole si sincer dupa atata vin nu mai stiu daca mai am 1000 de circumvolutiuni ca sa le tin minte pe toate. Si  (jenant moment) uneori ma surprind pe mine insumi:) Eu am scris asta? Fantastic, da' bun mai sunt. Glumesc, desigur, dar nu chiar de tot.
Ei bine azi mai adaug o fila in potpuriul stilistic personal.

S500 Cloudmobile este un telefon produs de deja cunoscuta firma taiwaneza de calculatoare si componente-Acer. Dispozitivul a aparut la sfarsitul anului trecut in oferta Orange si s-a epuizat ultra-rapid. De ce? Pai un motiv ar fi ca, pe langa aspectul destul de cool, propunea si o configuratie hard extrem de atractiva in pretul de aprox. 170 de euro (dar s-a dat pe 1 euro la fidelizare si abonamente de grup si corporate). Pretul actual la liber este de 1100-1200 lei- importate pe alta filiera. Configuratia e superba- dualcore Krait la 1,5 ghz, 1 gb ram, procesor grafic Adreno 225, camera principala 8 mpx, cu touch focus, camera secundara de 1,3 mpx, ecran   de 4,3 inch cu o densitate a pixelilor mare- 342 ppi si bonus pentru melomani- sunet dolby surround! Ca soft- Android Jelly Bean- adica 4.1. La pretul lui- repet- nava spatiala!
Tot asa parea si Chateau Lanessan 1985, un Haut Medoc cu recenzii bune si asteptari mari. La doar 30 de euro (cu transport inclus). Configuratia hardware ne spunea ca e un clasic: merlot, cabernet sauvignon, cabernet franc si petit verdot, 12% alcool, dintr-un an bunisor si un aspect al sticlei ireprosabil pentru cei aproape 30 de ani ai sai.  
Ei, am detinut o vreme ambele "dispozitive". Ambele au fost cumparate fara garantie, prima direct de la vanzator printr-o strangere de mana intr-o benzinarie dintre Galati si Braila (via Okazii.ro- 640 lei- moca, ce mai, nu?), si al doilea de la un nene din Belgia, printr-un mail, transfer bancar, curieri, etc.
Acer S500 a fost cel mai tare telefon pe care l-am avut. Cine are telefoane din astea smechere stie- practic cel putin din punct de vedere multimedia- poti sa faci cu el cam tot ce face si un calculator- poti sa vezi filme online, streaming tv, poate reda (pe un televizor capabil, desigur) fisiere video full hd etc, etc. Pocnea usor carcasa spate, dar nah- se misca ultrarapid- si am avut sentimentul de produs net superior "fostului", un HTC Desire C pe care l-am schimbat nu ca ar fi avut probleme sau nu mi-ar fi fost indeajuns de folos (in fond avea android ICS- si toate cele- sincronizare mail, facebook, etc), ci pentru ca camera foto era o gluma- cine a urmarit pozele urcate de mine pe FB in ultimul an- cred ca-mi da dreptate. Dar stati! si poza vinului de azi e tot marca HTC. Se vede, nu?
Vinul bordolez- in masurea in care examinarea vizuala inseamna ceva la sticle- promitea la fel de mult- impecabil, cum spuneam- nivel bun pentru varsta vinului, dop fara scurgeri, insa...Totul a fost minunat cu S500 pana  a inceput lumea sa-mi zica ca nu ma aude bine, ca sunt intreruperi, caderi bruste de volum si alte nenorociri. Adica, stiti cum e, de pomana in alte privinte obiectul e super-cool, dar daca nu face bine exact  functia principala de pomana il ai. Chateau Lanessan a adus o culoare cu bordura caramizie, dar nu ingrijoratoare, un nas matur spre imbatranit, oarecum firesc- dar cu adieri vivace, dar dezamagirea a survenit in gust- adica exact functia principala a "dispozitivului" daca e s-o luam pe aia dreapta. Acru, monoton, dezagrabil. 
Cu S500 am facut ce face toata lumea in astfel de cazuri : l-am butonat sa vad daca nu-i vreo setare aiurea, i-am dat restore to factory settings, am cautat pe net opinii, pareri, dar am dat doar de super-review-uri- in care (ca sa vedeti ironia) toti lauda telefonul dar nu spun mai nimic de calitatea convorbirii. Am fost cu el la un service cunoscut-  poate e de la microfon, sau poate de la receptorul gsm- dar ghinion nu exista piese de schimb, dar ii putem face o improvizatie- 80 de lei si mai vedem daca merge dupa aia. Nu merci! Pe Lanessan-  la fel- l-am racit, l-am incalzit, l-am mangaiat, l-am aerat, l-am decantat, doar ce nu i-am facut vraji si descantece- dar nimic- obiectul nu se lasa baut. La mine in oras nu exista service pentru vinuri ca l-as fi dus si acolo:)  
Pana la urma si cu telefonul si cu vinul e posibil sa fi fost eu ghinionist, sau poate cei care n-au avut probleme cu ele sa fi fost norocosi, depinde cum pui problema. Partea buna (si oarecum neasteptata) a fost reactia vanzatorul de telefoane care mi-a returnat banii fara discutii, om serios- nimic de zis. Partea mai putin buna e ca la vin am luat-o in barbie pentru ca nimeni nu garanteaza vinuri atat de vechi. Nici n-am incercat sa-mi scot parleala, pentru ca asta-i pescuitul sportiv la vinuri vechi- uneori mai tragi si-o cizma, nu numai sturioni, nu poti sa te superi pe balta ca ai avut ghinion. Dar poti eventual sa nu mai dai in locul ala, asta da!

Degustare la inaltime cu SERVE (08.05.2013)

Saptamana trecuta la degustarile din Turnul de Televiziune din Galati (restaurantul Perla Dunarii) i-am avut ca invitati pe Dan Savulescu (director de vanzari si hatru sef) si Poezina Rolando (New Rolax- distribuitorul zonal) si vinurile SERVE. Din panoplia celei mai vechi investitii straine din industria vinului romanesc s-au oferit partasilor obisnuiti urmatoarele:
Feteasca Alba 2011 Vinul Cavalerului- o culoare aurie, si un vin onest, auster, mineral, in gust destul de robust, cu tuse de limeta si ananas, per ansamblu destul de conform asteptarilor. 81
Sauvignon Blanc Terra Romana 2011- din nou un vin cu buna tipicitate de soi, aromatic cu arome de soc sau dupa unele nasuri- treburi pisicesti, dar si adieri minerale. Usor unidimensional, cu tuse de grapefruit, lemongrass, destul de fin pe papile si o persistenta citrica. 81
Sauvignon blanc+Feteasca Alba 2012 Terra Romana. Un vin cu steluta de baubilitate ridicata, dupa cum a remarcat toata lumea. Vine separat maine-poimane, ca merita mititelul.
Chardonnay Terra Romana 2011- cel mai bun vin al serii, dupa mine, dar oarecum dezavantajat la categoria "mai vreau" de prospetimea incantatoare si fireasca a precedentului vin afost chardonnay-ul cu vreo 20% fermentatie in baric. Adica 20 % din vin a fost fermentat astfel, restul in inox. O parere mai pe larg: aici. 85
Roze Vinul Cavalerului 2012- un rose foarte de incredere an de an- cu prospetime, arome intense de fructe rosii de padure(capsune, fragi), cirese- intra dulce- chiar surprinzatoare senzatia, avand in vedere ca e sec-sec, si se termina usor amarui cu tuse de grapefruit roz si copt. 80
Si la sfarsit, un vin rosu - Feteasca Neagra Terra Romana 2010- un vin care si-a rodat taninurile mai repede decat ruda din 2010- o feteasca bine facuta, cu atat de rara tipicitate de soi, un vin de corpolenta medie, cu culoare stralucitoare cu tuse violacee, cu  un iz condimentat evident si pastise florale si fructe rosii de padure. In gust aduce o impresie de fruct suculent si usor de detectat- fructe rosii dar si coacaze, prune coapte, si un final dulceg, de fructe confiate,  persistent. 83
O concluzie usor de tras, in ce priveste vinurile, a fost ca nici unul n-a fost sub 80 de puncte. 
De altfel, vinurile au completat o seara placuta in care s-au traficat zambete si informatii. 





Un taxi spre Tobrouk cu Domaine Ceptura Rose 2012 Davino

Am vazut recent un clasic uitat al anilor '60, - Un taxi pour Tobrouk, cu Lino Ventura, Charles Aznavour si Hardy Krüger, un film franco-german, cu 5 personaje care calatoresc prin desert in miezul celui de-al doilea razboi mondial. Nu e tocmai un film de razboi clasic, nu e tocmai o drama pur sange, pentru ca are si pastise comice din loc in loc, dar e un film cu buget mic, nume mari si mesaj si mai mare, cu 4 francezi si un neamt- care se iau prizonieri unii pe altii, dar ajung sa colaboreze, in final, pentru propria supravietuire. 
Fiind un film cu scenariu frantuzesc nu putea sa lipseasca o referinta la vin. Astfel, topiti in miezul arsitei sahariene reusesc sa bea putina apa clocita. Unul intreaba: "e proaspata?", iar personajul lui Lino Ventura raspunde: "Un adevarat rose de Provence. Poate putin cam rece." 
E adevarat ca vinul de azi, desi romanesc, rose-ul de top de la Davino, aduce ceva din stilul provensal, care propune lumii de multa vreme cele mai ilustre exponate ale acestei categorii de vinuri. Pana la urma e produs din merlot si cabernet sauvignon, deci struguri clasic bordolezi.
Vine cu un nas de intensitate medie, fin, cu nuanţe de coacaze roşii, cireşe albe şi minerale. În gust apar fragi. Capsune. Cireşe. Da impresia de fineţe, de delicat, deşi (prin comparaţie cu un Provence de top) propune o dulceaţa pe final, nu tocmai caracteristică. Asa pare cateva clipe, pentru ca remanent propune si ceva usor amarui, tonic, impresii vegetale impletite cu alcoolul (13.5) bine integrat. Per total e destul de racoritor si usor de baut. Nu sunt foarte multe la noi de soiul asta.
Sigur ca majoritatea roseurilor seci sunt pe la confluenta cu demisecul, tocmai pentru ca picatura de zahar in plus asigura o plinatate si o aromatica mai de cofetarie, dar pentru o licoare de caldura mare, sahariana sau pe aproape-bucuresteana- ar fi de preferat sa fie un pic mai sec.
Nu e tocmai rose-ul sec pana-n maduva oaselor pe care il vor astepta unii, dar pentru gustul pietei romanesti e un roze top class, nu am dubii. Costa in jur de 70 de lei si in axiologia proprie face 87 pct.

Feteasca alba 2011 Basilescu, Ingeri din Micul Paris


Putine vinuri se schimba in bine. Adica daca luam marea masa, mai bune decat in prima zi nu se fac. Iar la albe e si mai si. Raza se micsoreaza mult mai mult daca vrei mortis sa fie seci. Daca mai pui si factorul pret, adica sa nu fie Montrachet sau Chablis Grand Cru, ramai cu foarte putine. 
Asta nu inseamna ca vinul de azi va danui peste veacuri, dar e un exemplu ca unele vinuri, fie ele albe seci, au nevoie de timp ca sa se exprime plenar. Feteasca alba 2011 din gama "Ingeri din micul Paris" a producatorului amintit din Dealu Mare a fost lansata in primavara anului trecut. Am gustat-o atunci si n-am inteles nimic. Parea un vin aiurea, cu mintea in sapte colturi, neasezat, ce mai...Peste inca vreo 6 luni, la un Goodwine- am gustat-o iar si minune! Iar zilele trecute am dat din nou cep unei sticle si trebuie sa recunosc ca am gasit vinul in cea mai buna forma. Baricul s-a integrat in niste note de fruct dulce, mar golden, caise, cirese albe, cu adieri florale. Olfactiv nu foarte intens, dar plin si viguros in gust, destul de structurat si cu coloana dreapta, cu un final dulceag de fruct copt. Licoarea inca are zvac, dar sunt curios cum se va prezenta cand elanul se va mai domoli. 
Cred ca fetestile albe mai au o sansa, fie cele de felul Davino sau Liliac, fie astfel de variante mai indraznete, baricate. Toata lumea le compara cu rudele mai aromatice, mai intense- cu cele regale. Au si fost cateva exemplare foarte reusite in ultimii ani.
 Totusi trebuie sa recunoastem ca varianta alba ofera o ceva mai rezervat, mai timid la suprafata, dar o tarie si robustete nebanuita la interior. 

85 pct, in jur de 40 de lei prin marele online sau magazine specializate.

PS: o sa spun de unde am luat poza, cand vor spune si ei de unde au luat textul. Care e scris bine de tot, trebuie sa recunosc:)

La Serre Cotes du Rhone blanc 2012 (Franta)

Un alb interesant, blend cu grenache blanc in rol principal, cu nas delicat de flori albe, caise şi piersici şi nuanţe vegetale, verzi. Gustul aduce impresii cretoase, caise, ananas din compot iar finalul e dominat de aciditate sub forma unei zarzare nu departe de parg, dar oricum pe jumătate verde. 13,5%. Mai rece e mai bine.
25 lei, in Real, si 82 pct- pentru că e curat şi de încredere, chiar dacă nu din cale afară de nuanţat.

Alba Valahica Davino 2012, un lucru bun


Am incercat cea mai buna feteasca alba din indelungata mea cariera. Ca multi dintre voi cunosc canonul. Stiu celebrele coordonate ale acestui vechi soi romanesc. Fara  o aroma deosebita, nas floral, gustativ cu tuse de mere verzi, dar trecand peste aceasta aparenta simplitate- considerentul de e un strugure de soi, capabil de lucruri mari. Si e normal sa te intrebi: cum anume fara si fara si chiar fara sa dea asa un vin deosebit?
Ei bine, dupa aceasta Alba Valahica 2012, pe numele ei pe scena Davino (brandul- sa-i zicem "premium"- al lui Unicom Production), intelegi totul brusc. Nu e un vin de o complexitate aromatica devastatoare, nu e cheninul de Loara sau de Stellenboch, nu e sauvignonul de Noua Zeelanda sau de Chile, nu e vreun torrontes argentinian. Dar ce este? Este ceea ce vinurile amintite mai sus nu prea sunt. Si anume: fine. Aceasta finete este evidenta. Este un less is more, cum spun americanii.  O capacitate de a te face remarcat fara sa vrei, fiind un tu insuti discret. E greu de inteles asta in universul strident in care traim. Vedem, gustam, traim lucruri teribil de impetuoase. Cine si-ar dori ceva molcom, delicat, cuminte?
Ei bine, cred ca mai sunt cativa:)
Feteasca alba de care va vorbesc e un vin cu cromativa galbuie cu tuse vag verzui, arome florale, subtile, de flori albe, floare de frunza de vita, cum se spune de obicei,  impresii  fructate si minerale- ce pot fi reunite sub titulatura de grapefruit, desi ar putea fi dezvaluite ca fiind corcoduse si indicii ale unui gust amarui-  iar gustul aduce a mere- inca neparguite total, boabe de strugure, usoare tuse de praf de creta si un final destul de persistent si amplu, jucand, dupa gust si abilitati,  in aceleasi coordonate aromatice si gustative. In afara de asta ramane un contradictoriu joc intre finete, delicatete aromatica si un gust robust si structurat, dar cu morala prietenoasa, si o promisiune ca peste un an sau doi evantaiul descriptiv se va inmulti.
Intr-un final, daca permiteti, se aseamana cu o miniona, care pare mica, fragila, delicata- si intr-un sens chiar este astfel, dar in fapt avem de-a face cu un om puternic, chiar dur uneori, capabil de lucruri mari. Daca stam sa ne gandim bine, sunt cateva femei de soiul asta pe care le cunoastem, nu-i asa?
Si ar mai fi o concluzie de tras, mai ales in aceste vremuri postmoderne, in care orice seamana cu orice, dar totul e total diferit de acum o secunda. E ceva ce stim cu toti, dar uneori se pare ca uitam: sunt multe feluri de struguri pe lumea asta si multe feluri de vinuri care se pot obtine din ei. Fiecare, indiferent cat de divers, cat de old-fashioned, cat de altfel- pana la urma- fata de gustul prezentului sau al majoritatii, fiecare din ele are rostul si rolul sau.
Iar aceasta feteasca alba de la Davino a venit pentru mine, cu algoritmul sau de 70 de lei si 86 de puncte, sa ne-mi aminteasca acest lucru. Nu e vreun best buy, nu e o nava spatiala, dar e un vin foarte-foarte baubil si pe langa asta macar o data-n viata dupa ce lasi paharul pe masa poti sa spui ca ce ziceau batranii aia in cartile lor si ce ai tu pe papile e unul si acelasi lucru.