Amour
Film francez, cu trama deprimanta, despre senilitatea si decrepitudinea unei doamne in varsta si eforturile cosortului de a administra si suporta situatia. Pana la urma Haneke nu a gresit titlul: este un film de dragoste adevarat, dar nu dragostea pe care suntem obisnuiti s-o vedem expusa pe marele ecran. Chiar daca nu a castigat marele premiu, regizorul austriac nu a plecat acasa cu mana goala, ci tinand in ea statueta pentru cel mai bun film strain.
Cred ca se potriveste cu un vin dificil, dar nu foarte machiat cu tuse de baric, liniar dar consistent si cu un twist in poveste, la final. Pentru mine acest vin este Syrah Nachbil 2009, de la crama lui Johann Brutler. De fapt, e doar syrah Nachbil, pentru ca aspectul particular al acestei etichete e ca in fiecare editie existe subtile si interesante deosebiri. Film de autor- vin de autor.
Silver Linings Playbook
Ramanem la dragoste, dar asta e una clasic hollywoodiana. As zice ca un film romantios, zgaltait bine de momentele de stranietate date de crizele de nervi ale personajului jucat de Bradley Cooper (pe care, apropos, nu-l banuiam de atata sensibilitate). Pana la urma e cu happy-end, in ciuda vicisitudinilor, iubirea (cu Jennifer Lawrence, asa da! Printre altele- oscarul pentru rol principal feminin) invinge et cetera. Totusi e un sentiment bine intretinut de fragilitate care ne inconjoara urmarind filmul si care eleveaza mult pelicula, dupa mine.
Ce sa fie, ce sa fie? Eu cred ca ceva viu, spumos, dar si usor nevrotic:). Sigur, aici variantele sunt multiple dar as merge pe…mai multe vinuri. Tamaioasa Romaneasca 2011 Sec de la Budureasca, Muscat Ottonel Ana 2011 sec de la Jidvei, si…mai putin aromatul, dar poate mai adecvatul in speta: Aligote Gramma 2011. Pe rosu, incepem cu mai sumbrul Ceptura 2009, de la Unicom, continuam cu feteasca neagra 2010 de la Recas si incheiem optimist cu Nedeea 2011 de la Vinarte.
Beasts of the Southern Wild
Acesta a fost cel mai “pricajit” film al selectiei. Film independent, cu buget mic mic mic, cu actori necunoscuti, etc. Si cu toate astea, dintr-o lume deprimanta, muribunda, iese in evidenta un caracter puternic, care culmea, e al unei fetite de 6 ani. Filmul nu era clar printre marii favoriti, dar e un exemplu de ce pot face niste minti dibace cu un scenariu bun.
Vinul potrivit: Merlot 2007 Wine Princess. O crama care nu face valuri prea mari, nu lanseaza cu pompa diverse vinuri, etc., dar care reuseste din cand in cand sa surprinda foarte placut. E tot un vin de buget redus (pentru Oscar, se intelege), dar ce revelatie, ce structura si pana la urma asemeni filmului- ce caracter! In alb, as zice ca lumea inundata se potriveste bine cu Trei Pesti 2011, de la DDM Urlati. Alta mica revelatie.
Zero Dark Thirty
Iata un film bine facut, dar nitel cinic. Ni se arata ca tortura e legitima, daca scopul o cere- anume apararea neamului american. Filmul e si bine jucat, centrat in jurul rolului analistei CIA jucata de Jessica Chastain. De fapt asta ridica filmul, care e de fapt povestea tenacitatii unei femei si nu un documentar pe History Channel. In final, dupa cum stie toata planeta, reusesc sa-l localizeze si sa-l asasineze pe Osama Bin Laden. Problemele lumii au fost rezolvate. Cinic, cum spuneam, dar eu nu sunt american si nu in tara mea s-au intamplat atatea atentate.
Si aici e dificil, pentru ca orice vin as mentiona ar fi incarcat de rezervele mele de cinefil. Cuvee IX 2009 de la Lacerta e un vin bine strunit de oenologul Mihai Banita, la fel cum povestea filmului e competent dusa la capat de Kathryn Bigelow. Dar e prea mare, big&bold, incat pare aproape supraomenesc sa obtii ceva atat de bun din vite atat de tinere. Oricum, vin bun si dur, precum filmul, oarecum. La revizionare prefer vinul, insa.
Django Unchained
Un alt film tarantinesc, un fel de pseudo-tribut dupa un spaghetti western cu subiect sensibil- sclavia. Filmul e distractiv si indraznet, nimic de zis, dar ce distanta intre el si Pulp Fiction sau Reservoir Dogs…Parca s-a mai tocit maestrul. E evident ca mania recenta de a face filme epice si eterogene vine dintr-o oarecare clasicizare, pana la urma. Oscar pentru scenariu, ca nu era sa plece Quentin complet batut acasa...:) N-am prea inteles de ce, dar cum nu sunt specialist in vinuri, cu patalamale, etc, tot asa nu sunt unatc-ist.
Dupa ce m-am manifestat oarecum critic fata de film, a nu se intelege ca vinul ce mi se pare adecvat e la fel. Ci doar ca e mai mult PR si legenda peste simpla realitate. Solo Quinta este un astfel de vin, care atat prin calitatea sa intrinseca, dar mai ales prin calitatea de comunicare a producatorului a reusit sa se propuna ca vin foarte hip, aproape cult, daca be uitam in jur. Eterogen? Pai cum altfel la un cupaj din 5 soiuri dintre care unul rosu vinificat in alb? Cum-necum, e genul de vin care se intampla precum filmul: daca il prinzi in reluare de la 12 noaptea- o sa stai invariabil pana la 3 ca sa-l vezi.
Les Misérables
Mda, marturisesc ca nu l-am vazut pana la capat. Am incercat, credeti-ma, dar dupa 15 minute am pus punct. Si n-am inteles nici acum de ce titlul e in franceza. Musical-urile nu sunt pentru mine, sunt o manie americana, si combinatia de Victor Hugo si dansuri sincron mi se pare insuportabila. Dar…productie mare, actori mari, inghesuiti in acelasi generic, costume, muzica, imagine maiastra, etc, etc. In concluzie, foarte bun, dar nu pentru mine:)
Ei, n-o sa devin prea popular, dar vinul care mi se sugereaza e Otarnita Pinot Noir 2010 de la Petrovaselo. A lua un roman legendar, si a-l transpune intr-un musical american semana cu incercarea celor din Banat de a produce un pinot bun, cu struguri trimisi in Italia, vinificati acolo de un renumit enolog si intors la termen in patria mama pentru a fi lansat ca vin de vin de buget mare- (80-100 lei). Unora le-a placut, observ, deci ma aflu in aceeasi situatie cu filmul. Pentru mine Jean Valjean e Jean Gabin. Pentru altii poate fi australianul Hugh Jackman. Care canta si danseaza.
Life of Pi
Iata un film cu imagine, regie, montaj, toate chestiunile tehnice, la nivel maxim. Vizual e splendid, bravos Ang Lee!, si marturisesc ca aceasta poveste a unui naufragiat captiv intr-o barca de salvare impreuna cu un tigru bengalez, a fost cel mai bun film din toate, pentru mine, si pentru ca mi-a asigurat acel mix de placere estetica plus un mic debuseu teologico-filosofic pe final, cat sa-mi retina atentia. Am iesit din sala de cinema, dintr-un multiplex, intrand in mall, prin buluc de lume, invaluit de o puternica senzatie de fictiune care ma separa de realul artificial din jur si a durat ceva pana m-am integrat la loc in realitatea imediata. Si asta-i de bine, din punctul meu de vedere, inseamna ca actul artistic a ajuns unde trebuia.
Care vin? Well, nu stiu daca e intr-adevar cel mai bun vin romanesc pe care l-am gustat, dar ambientul degustarii, lichidul insusi si toate celea, ma fac sa cred ca Prince Matei 2001, merlotul etalon al celor de la Vinarte. O realizare tehnica de exceptie, drept urmare rezistenta in fata timpului, dar si cu un reziduu atat elevat, cat si epic. Altfel, pe alb, indubitabil Revelatio 2009, cupajul maiastru de la Davino, s-ar potrivi cel mai bine.
Lincoln
Din multe puncte de vedere, Lincoln a fost cel mai bun film al anului. Realizarea, plecand de la scenariu, trecand prin regia lui Spielberg, si terminand cu rolul foarte bine jucat de Daniel-Day Lewis, este magistrala. Nici nu arata personajul la dimensiuni gigantice, nici nu-l coboara prea jos, pe pamant. Dar totusi e un film patriotic, facut foarte bine, cu multa inteligenta si tact, dar patruns de usor iz de artificial pe care-l emana filmele din aceasta categorie. Sunt cateva momente atat de specifice filmului patriotic (cum e cea in care Lincoln vorbeste cu cativa soldati de culoare), de care noi, astia trecuti de 30 de ani suntem satui, incat nu cred ca voi revedea filmul acesta vreodata.
Mi-a amintit de Domaine Ceptura Rouge, sa zic 2009. Un vin foarte bine realizat, dar care in degustare a exprimat la un moment dat ceva care nu prea imi place, precum oamenii care vor sa placa cu tot dinadinsul si devin enervanti tot incercand. Dar poate am eu piticii mei. Oricum, buna alaturare, nu? Icon la Icon :)
Filmul care a si castigat marele premiu, e o poveste despre “evadarea” unui grup de diplomati americani din Iranul revolutionar, in 1979. Desi cu final previzibil, filmul e bine construit, si se concentreaza nu pe "daca", ci pe singurul lucru mai putin cunoscut, si anume "cum". In orice caz, chiar daca Ben Affleck a dovedit din nou ca e un tip inteligent, nu e genul de pelicula care va deveni “cult”, sau clasica. Dar, daca e s-o luam pe aia dreapta, cate filme devin asa ceva...Iar cele care devin au arareori recunoastere instant de la oscar sau chiar din partea publicului, prin incasari.Vinul adecvat, dupa cum vad eu lucrurile, este...de fapt am cateva in minte, dar nu sunt alaturari perfecte. Asa ca va cer, respectos cum ma stiti:), ajutorul.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu