Trei vinuri din 2011 de la Cramele Recas

Feteasca regala Castle Rock- o aromatica mai rezervata decat in anii precedenti, dar un gust surprinzator, plin, cu tuse de drojdii, piersici si corcoduse albe. Un demisec decent, echilibrat. 76

Sauvignon Blanc V-legends- nas ciudat, cu impresii de fruct exotic fermentat, stricat. Gustul e insa ok, tot sub  impresia castigului in corp, desi aciditatea pare tot prea mare (ca in anii trecuti). Ma gandesc ca, avand in vedere anul, a suferit unele corectii la acest capitol. 78

Rose V-legends- daca e acelasi vin ca Frunza 2011 inseamna ca cel care l-a gustat e alt om. Exista si alte diferente, cum ar fi ca frunza e vin de masa iar V e IG Viile Timisului, primul sec (cel putin pe eticheta) al doilea demi. Culoare rose coral, aromatica puternica de fructe rosii (visine, fragi, capsune, coacaze rosii), un gust destul de acid, cu aceeasi amprenta aromatica, dar aparent dezechilibrat usor de restul de zahar consistent, care iese in fata mai ales pe final. E destul de atragator, plin si popular. 76

Marturisesc ca le-am incercat pe toate la aceeasi masa, cu rezervele date de asocieri mai bune sau mai putin inspirate, cat si de distratul colocvial. Asa ca luati punctajele cu ceva rezerve. 

Astept cu nerabdare rosiile si chardonnay-ul.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Incearca noul Cabernet de Recas "Castel Huniade" 2011.

George Mitea spunea...

O sa-l incerc. Insa sa stii ca vinurile sunt aceleasi cu cele din gama V si Castle Rock.