Ceptura rosu 2009 Unicom Production


Dati-mi voie sa reproduc cu nerusinare nota de degustare a lui Valentin Ceafalau din Vinul.ro.


DOC Dealu Mare
14,5% vol. alc., sec
Producator: Unicom Production
Arome puternice de cacao, coacaze negre, fulgi de ciocolata, cutie de lemn si cremene definesc partea olfactiva a acestui vin, care reuseste sa impresioneze de la primul contact. Gustul este catifelat, cu tanini densi si bine structurati si senzatii de visine si curmale. Combinatia dintre aciditate si notele de fruct il fac sa para carnos, consistent. Pe final, alcoolul se evidentiaza bine, intr-un mod interesant, aducand in vin note de piper proaspat zdrobit.
Punctaj: 90 de puncte

De ce am facut copy/paste va intrebati? Am ramas fara cuvinte in fata acestui vin? Nope. Doar ca in timp de incepusem sa scriu  impresiile despre acest vin ("cacao, coacaze...") am aruncat un ochi de Vinul.ro in speranta ca voi descoperi procentele din cupaj. Nu le-am descoperit dar cum am citit descrierea  aromelor si gusturilor inregistrate de degustator, am fost "mancat", ca sa zic asa. Poate stiti fenomenul: daca vinul este suficient de complex ca sa aduca a mai multe lucruri, citind notele de degustare vor aparea in el miraculos. Si asa a fost. Asa am simtit si curmala si cutia de lemn. Nu si cremenea, care imi lipseste din biblioteca. Adica da, am facut si eu scantei cand eram mic cu niste mici pietre rosii, dar nu-mi mai amintesc mirosul lor. Daca ar fi sa adaug ceva iata urmatoarele:
Culoare este rosie rubinie cu reflexii purpurii, stralucitoare. Olfactiv ar mai fi niste impresii ciudate, animale, sangvinice. E si niste boia pe acolo. In gura pare initial suplu, dar invaluitor, "sec dar dulce", pentru ca pe final taninii sa faca un comeback interesant.  Finalul este intr-adevar dominat de cele mai puternice si aproape de real senzatii piperate. Alcoolul e bine integrat in aceasta ordine de idei, iar aciditatea excelenta. Se exprima mai bine aerat 20-30 de minute si trebuie servit la o temperatura adecvata, chiar nitel mai mica de 18C. 
Sincer, dupa experienta cu Domaine Ceptura Rouge 2007, dar si Chateau Domenii si  Faurar, mi se pare ca acest vin are o valoare mai buna decat amintitele avand in vedere pretul de 43 de lei.  In ordinea mea: 87 pct.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Salut!
Stii cumva unde pot gasi acest vin, in Bucuresti?
Merci.

George Mitea spunea...

Salut,uite de aici.
Ce reclama gratis mai fac:)
Inteleg ca livrarea este gratis in Bucuresti, dar n-ar strica sa dai un telefon inainte.
Toate bune.

Anonim spunea...

Feedback: Am comandat in ianuarie vinul de pe acel site, si asa este, "transportul este gratuit in bucuresti". Am destupat azi vinul (l-am lasat la aerat 20-30 min in decantor) si am descoperit urmatoarele: o culoare superba grena-visiniu (gen bordeaux); nas: de "vin rosu" (coacaze, butoi inchis (dupa alte 10 min in pahar acel miros de butoi se transforma in "menta sau carnal sau fan" - nu stiu sa definesc exact acel miros) .. oricum as spune ca este un "nas" destul de inchis; gust: extrem de catifelat si echilibrat, cu tanini bine structurati (se "agata" gentil de gingii) si o
senzatie dulceaga, corp mediu; post: se simte alcoolul dar nu in sens negativ, pt ca imediat dupa, o vaga senzatie de iute sa intre in scena (probabil ca nota piperata de acum un an s-a domolit!), finish destul de lung. Ai avut dreptate ca trebuie servit mai jos de 18 grade, ca daca se incalzeste vinul (a fost si cald afara), alcoolul iese urat din corp. Eu l-am racit initial pe la 16.5 grade insa dupa perioada de decantare, temperatura a tot crescut si vinul nu a mai fost la fel de agreabil precum ma asteptam. Oricum mi s-a parut un vin bun! Numai bine.

George Mitea spunea...

Ma bucur ca n-ai fost dezamagit, si incurajez pe toata lumea sa dea asemenea "feedbackuri" pentru ca din ele ne putem face o idee despre evolutia sau involutia unui anumit vin. Pana la urma, la nivel mare de alcool, e greu sa maschezi asta fara sa-l anesteziezi un pic, iar acestui vin ii face bine.

Anonim spunea...

Mai revin cu o intrebare: daca "astepti" 2-3 ore (sau mai mult) dupa un vin ca sa se deschida (sau sa-i urmaresti evolutia), sticla cu vin in acest interval de timp: a) o tii la "rece" in frapiera; b) o lasi la temp camerei si iti "asumi" eventualele defecte ale vinului in caz ca temp ambientala e prea ridicata; c) alta metoda (sau cum procedezi tu)?

George Mitea spunea...

Deosebirea intre cele doua este ca la rece vinul se deschide mai greu, pe cand "la cald" procesul e accelerat. Nu exista decat o singura regula si aceea este sa observi vinul direct. Nu exista vin rosu caruia sa-i faca rau 30 de minute de aerare, sau macar sa nu-l strice. Ti se pare inchis- il mai lasi. Oricum el se deschide si in pahar prin agitare.