Manuscrisul fanariot la un pahar de Alira Rose 2015

Blendul de Feteasca Neagra si Cabernet Sauvignon vine cu un "nas" parfumat (ca altfel nu poti sa-i spui), dar elegant, cu arome de grepfrut rosu, cirese, nectarine si zmeura. 
In gust se prezinta echilibrat, usor dens pe palat, invaluitor. 
Final persistent, citric, lemonat.
Un vin asemanator in calitate cu surpriza placuta din 2013 si unul dintre cele mai bune roseuri romanesti gustate de mine din recolta 2015. 
DOC CMD Oltina, 12,5%, ~35 lei, 86 pct

Pentru ca vinul mi-a lasat un aer levantin, imbatator, de seara parfumata, va recomand una dintre cele mai bune romane romanesti ale anului trecut: Manuscrisul Fanariot (Polirom, ~25 pe hartie si 12 lei ebook) de Doina Rusti. Prezentarea oficiala a lui Eugen Negrici suna asa: „Manuscrisul fanariot este o carte fastuoasa, de o senzualitate molipsitoare. Este un poem inchinat Bucurestiului fanariot, o urbe, sau mai bine zis o incropeala urbana, care se leagana zi si noapte in ritmul molesitor al manelelor, cufundata in fumul ciubucelor, in superstitii, zvonuri si magice arome orientale, si care se lasa asaltata in rastimpuri de frenezii endemice si fara obiect, de tristeti grele si melancolii fara nume.
Daca ar fi atit si tot ar fi de-ajuns.
Dar povestea despre o iubire imposibila si care sfarma cutumele, pe care ne-o spune, sprijinita pe documente si cu talentu-i bine cunoscut, Doina Rusti, ridica perdeaua de pe o lume cu obiceiuri, relatii private nemiloase, comportamente surprinzatoare si habitudini stranii care il arunca in perplexitate chiar si pe criticul cu bune cunostinte istorice.”

Prezentarea mea e altfel, mai ales in balanta cu atatea cuvinte mari. Probabil n-ar fi vandut cartea prea mult: e 25% din Ma numesc Rosu si 50% din ce ar fi putut sa fie (dupa opinia mea de multiplu laureat Nobel, desigur), dar tot e o carte foarte, foarte reusita. Pe langa un Bucuresti de 1800, descris intr-un soi de realism magic, parte Salman Rushdie, parte Orhan Pamuk, e un roman despre sclavie, despre o dragoste imposibila, facuta posibila in stil pur dambovitean. Tot romanul te intrebi ce-i cu acest manuscris promis cititorului din titlu si ici-colo, printre randuri. La sfarsit iti dai seama ca titlul e bun. Fara a fi un policier, e marele schepsis.